Ordonanţă preşedinţială –vizită minor. Principiului interesului superior al copilului. Compensare cheltuieli de judecată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 583/C DIN DATA DE 13.03.2008

Ordonanţă preşedinţială –vizită minor. Principiului interesului superior al copilului. Compensare cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia reclamantul P.C. a chemat-o în judecată pe pârâta P.E. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa şi pe calea ordonanţei preşedinţiale, să stabilească în favoarea sa un program de vizită a minorului P.C. în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri de la orele 1600 până duminică la orele 1800, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul reclamantului, să dispună obligarea pârâtei la respectarea acestui program până la rămânerea irevocabilă a sentinţei de divorţ şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sunt căsătoriţi de patru ani, dar relaţiile dintre soţi nu au fost niciodată bune, astfel că, în prezent, pe rolul instanţei se află acţiunea de divorţ, care poate dura luni de zile în toate fazele procesuale, perioadă în care pârâta, fiind separaţi în fapt, îi îngrădeşte cu ştiinţă dreptul legitim de a avea o relaţia apropiată cu copilul, de a-l vedea, de a-i vorbi sau de a-i oferi ceva.

Mai mult, a susţinut reclamantul, pârâta îl îndepărtează pe copil de el, îi spune lucruri neadevărate despre el şi părinţii lui în aşa fel încât minorul să înceapă să îl evite şi chiar să îl urască.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură civilă.

Pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepţie, lipsa de interes a reclamantului în promovarea cererii, întrucât acesta îşi vizitează copilul săptămânal şi ea nu se opune acestor vizite.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că este de acord ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul P.C. însă numai la domiciliul ei sau într-un alt loc, dar nu la domiciliul acestuia.

În motivarea poziţiei sale procesuale, pârâta a precizat că reclamantul are un psihic labil, deoarece a avut mai multe tentative de suicid când îi spunea că îl părăseşte şi ia copilul cu ea, iar aceste încercări de a-şi lua viaţa au avut loc în prezenţa copilului.

Un alt motiv pentru care se opune lăsării minorului la domiciliul reclamantului, a mai susţinut pârâta, este acela că, la data de 25.06.2006, când ea a lipsit de acasă, reclamantul a schimbat yala la uşă şi a dus copilul la părinţii lui, reuşind să-l mai vadă doar cu concursul organelor de poliţie; or, dacă instanţa ar admite programul de vizită prin luarea minorului la domiciliul reclamantului, ea s-ar confrunta cu aceeaşi situaţie de acum doi ani.

A mai arătat pârâta că, prin sentinţa civilă nr. 1331 din 29.08.2006 a Judecătoriei Mangalia, s-a admis cererea formulată de ea şi i-a fost încredinţat minorul pe calea ordonanţei preşedinţiale, că, dată fiind vârsta fragedă a copilului (4 ani), acesta este foarte ataşat de mamă, cu care doarme în fiecare noapte, şi că luarea la domiciliul reclamantului l-ar afecta pe minor, în sensul că acesta va plânge dacă nu este în preajma mamei.

Pârâta a mai precizat că, în fiecare săptămână, merge în parc cu minorul pentru ca reclamantul să-l vadă, iar susţinerile acestuia în sensul că îi îngrădeşte dreptul de a avea o relaţie apropiată cu copilul sau că nu îi poate oferi minorului bunuri sunt neîntemeiate.

Întâmpinării i-au fost anexate, în copie, sentinţa civilă nr. 1331 din 29.08.2006 a Judecătoriei Mangalia şi certificatul medico – legal eliberat de SML Constanţa.

Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliile părţilor.

Instanţa a unit cu fondul excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă.

În susţinerea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei şi a probei cu un martor, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost admise de instanţă, iar pentru administrarea probei cu înscrisuri a depus la dosar, în copie, întâmpinarea şi cererea reconvenţională din dosarul de divorţ, certificatul de naştere al minorului şi certificatul de căsătorie al părţilor, precum şi un certificat de rol, în original.

În combaterea cererii, pârâta a propus proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului şi proba cu martora S M, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost încuviinţate de instanţă.

Instanţa a procedat la administrarea probei cu interogatoriile părţilor şi la audierea martorei S M şi a luat act de renunţarea reclamantului la administrarea probei testimoniale încuviinţate.

Analizând cererea dedusă judecăţii, prin prisma probei administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa constată următoarele:

Reclamantul P.C. şi pârâta P.E. s-au căsătorit în 2004, iar din căsătorie a rezultat un copil, în prezent minor, şi anume P.C., născut în 2003, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie şi din certificatul de naştere depuse la dosar.

Pe rolul Judecătoriei Mangalia se află dosarul civil având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor, iar, în cadrul acelui dosar, reclamantul (care are calitatea de pârât) a depus cerere reconvenţională prin care solicită încuviinţarea dreptului de a avea legături personale cu minorul P.C., potrivit certificatului de rol şi copiei de pe cererea reconvenţională depuse la dosar.

Până în decembrie 2007, cei doi soţi au locuit împreună cu minorul într-o cameră închiriată, însă, la acea dată, s-au separat în fapt şi locuiesc la adrese diferite; reclamantul a rămas în continuare la domiciliul comun, în vreme ce pârâta s-a mutat cu chirie tot în municipiul Mangalia, minorul rămânând în îngrijirea acesteia din urmă, astfel cum reiese din ancheta socială efectuată la domiciliile părţilor şi din declaraţia martorei.

Martora a mai afirmat că, săptămânal, părţile discută la telefon şi convin asupra unei modalităţi de a se întâlni în oraş pentru ca reclamantul să petreacă un timp cu minorul, însă a declarat că nu a asistat la niciuna din aceste întâlniri şi nu poate preciza reacţia copilului faţă de tatăl său. Martora a arătat, însă, că minorul ar fi puţin speriat de comportamentul reclamantului, din cauza unor întâmplări petrecute în urmă cu circa doi ani.

La interogatoriu pârâta a declarat că nu îi permite reclamantului să îl vadă pe copil decât în prezenţa ei şi că recunoaşte că minorul trebuie să aibă legături strânse cu tatăl său.

Potrivit dispoziţiilor art. 581 alin. (1) din Codul de procedură civilă „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, iar art. 6132 din Codul de procedură civilă prevede că „instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 „prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului”, iar alineatul al treilea al aceluiaşi articol prevede că „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”.

De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament.

Deşi încuviinţarea dreptului unui părinte de a avea legături personale cu minorul nu este prevăzută printre măsurile vremelnice asupra cărora se poate statua, pe calea ordonanţei preşedinţiale şi pe parcursul procesului de divorţ (conform art. 6132 din Codul de procedură civilă), instanţa a apreciat că o asemenea cerere este admisibilă.

Astfel, în măsura în care legea permite luarea unei măsuri vremelnice de încredinţare a copilului către unul sau altul dintre părinţi în timpul procesului de divorţ, instanţa apreciază că negarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredinţat copilul de a avea, tot cu caracter vremelnic, legături personale cu acesta, în aceeaşi perioadă de timp, ar constitui o gravă încălcare a drepturilor acestui părinte, dar şi a principiului interesului superior al copilului, care trebuie să menţină relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi.

Mai mult decât atât, instanţa apreciază că o astfel de cerere este admisibilă şi în situaţia în care minorul nu este încredinţat prin hotărâre vremelnică unuia dintre părinţi, ci se află în îngrijirea de fapt a acestuia, iar părintele la care se află copilul îngrădeşte sau restrânge în orice mod, pe durata procesului de divorţ, dreptul celuilalt părinte de a avea relaţii personale cu acel copil.

Pe de altă parte, instanţa consideră că, din interpretarea coroborată şi sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, se desprinde concluzia că şi luarea unei măsuri provizorii (pe calea ordonanţei preşedinţiale şi pe timpul procesului de divorţ) de stabilire a unui program de vizitare a copilului, ca şi materializare a dreptului unui părinte de a avea legături personale cu acesta, trebuie să se subordoneze exclusiv principiului interesului superior al copilului.

Printre condiţiile speciale de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale este prevăzută şi aceea a urgenţei care se justifică atunci când măsura ce urmează a fi adoptată este necesară, printre altele, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Modalităţile concrete de exercitare a dreptului unui părinte de a avea legături personale cu copilul constau în vizitarea copilului la locuinţa părintelui căruia i-a fost încredinţat sau în grija căruia se află, lăsarea copilului în vizită la locuinţa celuilalt părinte, vizitarea copilului la şcoală, etc.

De asemenea, dreptul de a avea legături personale cu copilul trebuie realizat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra creşterii copilului, iar exercitarea acestui drept nu trebuie stingherită, eventual, de prezenţa obligatorie a celuilalt părinte sau a altor persoane, comunicarea dintre părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul şi acel copil urmând să aibă loc în mod firesc, fără nicio restrângere.

În cauză, instanţa apreciază că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul P.C, valorificat doar în limitele permise de pârâtă şi concretizat în întâlniri săptămânale de scurtă durată, în locurile publice din municipiul Mangalia şi, mai ales, în prezenţa acesteia, nu este de natură să asigure, pe durata procesului având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor, dezvoltarea unei relaţii armonioase între reclamant şi minor.

Aceasta întrucât relaţiile tensionate existente între cei doi soţi pe durata divorţului se pot răsfrânge într-un mod negativ asupra comunicării dintre tată şi fiul său în măsura în care mama va fi prezentă întotdeauna la aceste întâlniri şi aceasta poate cenzura, în lipsa unui program concret stabilit de instanţă, dreptul reclamantului, fie sub aspectul limitelor exercitării sale, fie din punct de vedere al întinderii acestuia.

Pentru aceste considerente, faţă de împrejurarea că părţile sunt separate în fapt, că minorul se află în grija mamei şi că, deşi asigură reclamantului posibilitatea de a se întâlni cu minorul, pârâta poate oricând să limiteze dreptul reclamantului de a avea relaţii personale cu copilul, instanţa a apreciat că excepţia lipsei de interes invocată de aceasta este neîntemeiată.

Temerile pârâtei în sensul că, în măsura în care instanţa ar recunoaşte reclamantului dreptul de a-l lua pe copil la domiciliul său, acesta ar putea să refuze înapoierea minorului la sfârşitul programului de vizită sau să-l ducă la părinţii săi, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani, nu pot conduce, prin ele însele, la restrângerea considerabilă a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu copilul.

Astfel, instanţa constată că incidentul prezentat de pârâtă şi confirmat de martora S M s-a petrecut în urmă cu doi ani, după acel incident părţile au continuat să locuiască împreună (împrejurare care denotă faptul că însăşi pârâta a minimalizat consecinţele acestuia), iar din probele administrate în cauză nu reiese că reclamantul ar fi făcut vreun rău copilului cu acea ocazie, ci doar că l-a dus la părinţii lui, în condiţiile în care relaţiile dintre soţi (care stăteau atunci într-o locuinţă formată dintr-o singură cameră) erau foarte tensionate, după cum a afirmat chiar pârâta.

Mai mult decât atât, instanţa reţine că pârâta nu a susţinut niciun moment că reclamantul ar fi avut vreodată un comportament necorespunzător la adresa minorului. Susţinerile acesteia în sensul că reclamantul ar avea un psihic labil, că ar fi avut mai multe tentative de suicid când îi spunea că îl părăseşte şi ia copilul cu ea şi că încercările de a-şi lua viaţa au avut loc în prezenţa copilului, oricum nedovedite, vizează, în opinia instanţei, exclusiv relaţiile personale şi de afecţiune dintre soţi.

Pentru aceste motive, instanţa consideră că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul P.C. poate fi şi trebuie exercitat în afara domiciliului pârâtei (părintele în grija căruia se află copilul) pentru realizarea deplină a acestui drept.

Cât priveşte programul de vizită solicitat de reclamant, respectiv în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri de la orele 1600 până duminică la orele 1800, instanţa apreciază că, faţă de vârsta minorului (4 ani şi 7 luni), de împrejurarea că, după separarea în fapt a părţilor, minorul s-a aflat în îngrijirea exclusivă a pârâtei şi de faptul că reclamantul nu a dovedit că are condiţii locative optime ori informaţii certe despre necesităţile şi programul concret al copilului pentru ca acesta să poată rămâne pe timpul nopţii la locuinţa sa, se impune limitarea programului de vizită doar pe parcursul unei singure zile de la sfârşitul săptămânii.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că exercitarea de către reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minorul P.C. în ziua de sâmbătă din prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, între orele 0900 – 1800, în toate cazurile cu posibilitatea luării minorului de la domiciliul pârâtei (fie la locuinţa reclamantului, fie în locurile publice din municipiul Mangalia, însă fără prezenţa pârâtei), corespunde nevoilor tatălui de a dezvolta o relaţie armonioasă cu fiul său, dar şi, mai ales, interesului superior al copilului de a menţine legături de ataşament cu tatăl său, fără prezenţa stânjenitoare a mamei.

Pentru considerentele expuse, instanţa a admis în parte cererea şi a încuviinţat ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul P.C., născut la data de 30.07.2003, în ziua de sâmbătă din prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, între orele 0900 – 1800, în toate cazurile cu posibilitatea luării minorului de la domiciliul pârâtei.

Totodată, faţă de caracterul vremelnic al acestei măsuri, instanţa  a obligat pe pârâtă să respecte programul de vizită stabilit, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunţată în dosarul având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate de părţi, faţă de dispoziţiile art. 276 din Codul de procedură civilă şi de împrejurarea că pretenţiile fiecărei părţi au fost admise în parte, instanţa a procedat la compensarea acestora.

Domenii speta

Spete similare