Faptă contravenţională. Săvârşirea faptei în public – lipsa unui element constitutiv din conţinutul laturii obiective

Sentinţă civilă 222 din 09.01.2009


Prin procesul verbal de contraventie seria X nr.Y, încheiat la data de 26.06.2008 si întocmit de I.P.J.Iasi – Postul de Politie P., petentul U.M. a  fost sanctionat contraventional, retinându-se în sarcina sa ca la data de 29.05.2008 a adresat cuvinte jignitoare numitei T.E., în timpul discutiilor telefonice purtate cu aceasta, fapta prevazuta de art.2 pct.1 Lg. 61/1991 si sanctionata de art.3lit.b Lg. 61/1991, petentului fiindu-i aplicata o amenda de 800 lei.

Potrivit art.1 din O.G. nr.2 /2001 „constituie contraventie fapta  savârsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege […]” .În ceea ce priveste latura obiectiva a faptei  asa cum a fost retinuta de agentul constatator în sarcina  petentului, elementul material consta  într-o actiune, respectiv de a adresa cuvinte jignitoare în timpul discutiilor telefonice purtate cu T.E., functionar public.

Pentru a se constata existenta unei fapte contraventionale si, implicit, pentru a se antrena raspunderea contraventionala a unei persoane este necesar a se dovedi comportamentul ilicit al acesteia, prin întrunirea cumulativa a laturii obiective si a celei subiective a contraventiei, cu atât mai mult cu cât Curtea Europeana a Drepturilor Omului  a decis includerea contraventiilor, ca regula, în materia penala.

Potrivit dispozitiilor art. 2 pct.1 Lg.61/1991, constituie contraventie savârsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni: (...)savârsirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice”.

Asadar, printre conditiile cumulative în vederea existentei laturii obiective a contraventiei este si aceea a savârsirii fapte în public.

Potrivit dispozitiilor art. 152 C.pen. o fapta se considera savârsita „în public” atunci când a fost comisa: a) într-un loc care prin natura sau destinatia lui este întotdeauna accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana; b) în orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane; c) în loc neaccesibil publicului, cu intentia ca fapta sa fie auzita si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre persoanele participante.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauza, inclusiv din declaratiile martorilor „oculari”, instanta constata ca fapta retinuta în sarcina petentului a fost savârsita prin telefon, situatie care exclude a priori ipotezele prevazute la literele a, b, d, din textul de lege enuntat, în lipsa oricaror probatorii din care sa rezulte locul în care se afla petentul.

Cum prezumtia de nevinovatie  este o garantie existenta si în domeniul contraventional, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în interpretarea art.6 alin.1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) a statuat ca o garantie esentiala  a prezumtiei de nevinovatie este instituirea sarcinii probei  în cadrul obligatiilor organului constatator, astfel ca acesta va trebui sa faca dovada  ca petentul a  savârsit fapta în public („Desi statele au posibilitatea de a nu sanctiona unele infractiuni sau le pot pedepsi pe cale contraventionala decât pe cale penala, autorii infractiunilor nu trebuie sa se afle într-o situatie defavorabila pentru simplul fapt ca regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penala”- Grecu împotriva României, nr. 75101/01, par. 58, 30 noiembrie 2006); În consecinta, în lipsa unor probe solicitate de organul constatator, instanta nu poate stabili unde se afla petentul în momentul savârsirii pretinse fapte contraventionale.

În ceea de priveste ipoteza prevazuta de litera c) a art. 152 C.penal, instanta retine ca nici aceasta nu poate fi incidenta în speta, întrucât nu se face dovada ca petentul ar fi avut intentia ca afirmatiile pe care le-a facut fata de numita T.E. sa fie auzite si de alte persoane.

De altfel, asa cum reiese din declaratiile martorilor audiati nemijlocit, reiese ca numita T.E. este cea care a pus telefonul pe speaker, aceasta înlesnind prin propria sa fapta perceperea mesajului de catre colegii sai de birou, modalitatea de savârsire a faptelor fiind cunoscuta de catre agentul constatator.

În consecinta, instanta va constata ca faptei retinute în sarcina petentului îi lipseste unul din elementele constitutive ale contraventiei, definita de art.1 O.G. nr.2/2001, aspect fata de care, în temeiul art 34 din O.G. nr.2/2001, completata si modificata  va admite plângerea contraventionala si  va anula procesul-verbal.