Contravenţii

Domeniu: contravenţii.

Tip: sentinta civilă

Nr. 5773/10.12.2009

Autor:  Judecătoria Focşani- secţia civilă

Contravenţii

Prin plângerea înregistrată la nr. 9224/231/2009 petenta Primăria ………… în termen legal a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AA nr. 07564 din data de 27.07.2009 emis de Garda Naţională de Mediu, prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 15.000 lei RON, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 7 HG 349/2000 şi art. 49 alin. 1 lit. a, e, f OUG 78/2000.

În motivarea plângerii sale petenta a arătat că a fost amendată cu amendă în cuantum 15.000 lei pentru că nu au închis rampa de deşeuri. A invocat nulitatea absolută a procesului-verbal pentru că acesta nu cuprinde, în conf. cu prev. art. 17 OG 2/2001, descrierea faptei detaliată cu arătarea împrejurărilor în care a fost săvârşită sens în care a solicitat constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal contestat.

În subsidiar, a solicitat a se constata că actul de control este netemeinic, fiind aplicabile disp. art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A precizat că procesul-verbal este un act administrativ cu caracter individual bucurându-se de prezumţia de validitate şi de veridicitate. A menţionat că în cauză nu poate fi reţinută vinovăţia acesteia având în vedere că a fost organizată licitaţia pentru delegarea serviciului de salubrizare în vederea încheierii un contract de colectare a deşeurilor şi gunoaielor cu un apelator autorizat, procedura de licitaţie fiind începută la data de 05.05.2009, licitarea efectuându-se la data de 07.07.2009, iar una dintre firmele participante a făcut contestaţie, astfel îngreunându-se semnarea contractului şi închiderea gropii de gunoi, dosarul fiind încă la Consiliul Naţional pentru soluţionarea contestaţiilor, nefiind reţinută vinovăţia pentru nerespectarea legii.

Pentru aceste motive, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie şi exonerarea de la plata amenzii.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp. OG 2/2005.

Intimata, legal citată, în termen procedural a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea cererii, intimata a arătat că petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 1.500 lei pentru neînchiderea platformei de gunoi menajer până la data de 16.07.2009 şi nici nu a implementat la nivel local obligaţiile privind gestionarea deşeurilor şi de asigurare, colectare selectivă, transport, eliminare finală a deşeurilor. A menţionat că s-a constatat că petenta nu a îndeplinit obligaţia de restrângere a perimetrului platformei pentru depozitarea deşeurilor, nefiind efectuate nici lucrări de închidere a acesteia şi de reabilitare a terenului. A precizat că deşeuri sunt situate în vecinătatea platformei, malul stâng al râului Milcov, pe DC 142 până la intersecţia cu str. Vlad Ţepeş, zona canalului Siret Baragan şi terenurile învecinate, fiind necesare acţiuni de salubrizare. A mai arătat că deşeuri sunt în zona blocurilor de locuit în spaţiile unde sunt amplasate containerele, nefiind asigurată salubrizarea permanentă a spaţiului, fiind astfel răspândite deşeuri inclusiv în zonele în care nu reprezintă spaţiu de depozitare a deşeurilor.

A menţionat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea art. 16 OG 2/2001, fiind şi nota de constatare încheiată la data de 27.07.2009.

A precizat faptul că petenta nu contestă cele reţinute în sarcina sa, ci le recunoaşte în sensul că nerespectarea termenului de închidere a platformei de deşeuri menajere s-a datorat contestării rezultatului licitaţie din 07.07.2009, însă nu se poate accepta lipsa totală de salubrizare a localităţii pentru simplul fapt că nu s-a finalizat procedura de licitaţie.

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Din  analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt;

Prin actul de control atacat a fost sancţionată contravenţional petenta cu amendă în sumă de 15.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 3 alin. 7 HG 349/2000 şi art. 49 alin. 1 lit. a, e, f OUG 78/2000, respectiv prin aceea că nu s-a conformat prevederilor legale de închidere a deşeurilor menajere până la data de 16.07.2009 şi că nu s-a conformat prevederilor legale privind implementarea la nivel local a obligaţiilor de gestionare a deşeurilor şi de asigurare a efectuării transportului şi a eliminării finale a deşeurilor.

Examinând legalitatea procesului-verbal atacat instanţa observă că acesta cuprinde toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 17 din OG 2/2001 şi a fost comunicat petentei chiar la data întocmirii, respectiv la 27.07.2009.

În ceea ce priveşte temeinicia actului de control atacat, instanţa apreciază că premergător oricărei analize asupra fondului plângerii contravenţionale instanţa urmează a determina, în conformitate cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, măsura aplicării unei sancţiuni contravenţionale în cazul de faţă constituie sau nu o „acuzaţie în materie penală”, în sensul autonom dat de Convenţie acestei noţiuni.

În cauzele Deweew (27 febr. 1980, seria A nr. 35, pag. 24, par. 48) şi Foti c. Italiei (10, 12, 1982, seria A nr. 56, pag. 18) Curtea a arăta ce trebuie înţeles în sensul Convenţiei prin „acuzaţie”. În opinia Curţii această noţiune trebuie definită mai degrabă în sens formal şi se referă la „existenţa unei notificări din partea autorităţilor cu privire la imputarea săvârşirii unei fapte ilicite”.

Fără îndoială aşadar că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei constituie o „acuzaţie” în sensul Convenţiei astfel că urmează a se determina dacă acestea se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat în lumina criteriilor instituite prin practica Curţii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază, în practică sa constantă, ca pentru a determina dacă o convenţie poate fi calificată drept „acuzaţie  în materie penală” în sensul Convenţiei sunt necesare a fi avute în vedere următoarele criterii: 1. dacă textul ce defineşte contravenţia aparţine, conform legii naţionale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul şi obiectul art. 6 din Convenţie.

Legislaţia română, asemenea celei germane, a scos din sfera ilicitului penal contravenţiile, sancţionarea acestora făcându-se prin aplicarea unei amenzi administrative.

În orice caz în aprecierea Curţii, indicaţiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativă în ceea ce priveşte primul criteriu (Kadubek vs Slovakia, 1998).

În examinarea celorlalte două criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 să devină aplicabil este suficient ca fapta să fie prin natura sa „penală” din punct de vedere al Convenţie sau să expună persoana vizată unei sancţiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparţine sferei „penale”, astfel că acestea urmează a fi examinate individual iar nu neapărat cumulativ.

Analizând natura faptei din perspectivă contravenţională instanţa observă că, în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să îşi îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni Curtea a reţinut în mod contant că „în principiu Convenţia nu se opune tendinţei de dezincriminare existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea aceste fapte intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale”. (Ozturk contra Germaniei, hot din 21.02.1994).

Instanţa va avea de asemenea în vedere faptul că în conformitate cu art. 1 din OG 2/2001 cu modificările ulterioare – legea cadru în materie contravenţională – „Legea contravenţională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă…” astfel că împrejurarea că faptele considerate a avea o gravitate redusă au fost scoase din sfera ilicitului penal nu este de natură să schimbe „caracterul penal” al acestora.

În sarcina petentei s-a reţinut împrejurare că nu s-a conformat prevederilor legale de închidere a deşeurilor menajere până la data de 16.07.2009 şi că nu s-a conformat prevederilor legale privind implementarea la nivel local a obligaţiilor de gestionare a deşeurilor şi de asigurare a efectuării transportului şi a eliminării finale a deşeurilor.

În ceea ce priveşte al treilea criteriu, „natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate” se observă că amenda contravenţională, nu este gândită să asigure o reparaţie pecuniară a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristică a sancţiunii penale.

Mai mult, instanţa va avea în vedere faptul că sancţiunile administrative contravenţionale nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetăţenilor în vederea realizării scopului preventiv şi represiv al sancţiunii, ceea ce conferă faptei natură penală. În aceste condiţii, distincţia operată de dreptul intern între infracţiuni şi contravenţii nu este operantă, în sensul art. 6 din convenţie toate având „caracterul penal”.

Având în vedere variatele aspecte ale cauzei, instanţa notează predominanţa acelora ce sugerează caracterul penal căci chiar dacă fiecare dintre ele, luată separat, nu ar beneficia „de plano”de o prezumţie – fie ea chiar relativă  – de adevăr.

Faţă de cele de mai sus instanţa apreciază că temeinicia procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei urmează a fi cercetată prin raportare la măsura în care intimata a reuşit, prin materialul probator administrat, să susţină realitatea celor reţinute prin procesul-verbal.

Instanţa va reţine că intimata a depus la dosarul cauzei notă de constatare şi adresa nr. 5439/GM/16.07.2009, iar petenta practic recunoaşte cele reţinute în sarcina sa prin însăşi modul de formulare a plângerii considerând că vina nu îi aparţine întrucât s-ar fi conformat dispoziţiilor legale în materie în sensul că a fost organizată licitaţie pentru delegarea serviciului de salubrizare în vederea încheierii unui contract de colectare a deşeurilor şi gunoaielor, cu un apelator autorizat, că procedura de licitare a început la 05.05.2009 cu publicarea anunţului la 05.05.2009 şi efectuarea licitaţiei la 07.07.2009 dar că două dintre firmele participante au făcut contestaţie ce încă se află pe rolul Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţilor aşa cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei, ceea ce a îngreunat semnarea contractului şi respectiv închiderea gropii de gunoi.

În speţă, practic, ne aflăm în situaţia existenţei unui act administrativ (procesul-verbal de contravenţie) prin care s-a constatat că activităţile desfăşurate de petentă sunt incompatibile cu normele de protecţie a mediului, că prin neînchiderea platformei de deşeuri menajere până la data stabilită, toată masa deşeurilor de mase plastice, folii, peturi, pungi s-a extins şi pe terenul din vecinătatea platformei pe malul stâng al râului Milcov, iar alte tipuri de deşeuri s-au extins către DC 142 până la intersecţia cu str. Vlad Ţepeş, zona Canalului Siret-Bărăgan şi terenurile învecinate până din nou la malul stâng al râului Milcov şi, de asemenea, la nivelul blocurilor de locuinţă în spaţiul în care sunt amenajate containerele pentru depozitarea deşeurilor menajere sunt prezente deşeuri de mase plastice şi hârtie carton fără a fi asigurată salubrizarea permanentă a acelui spaţiu. Dat fiind această situaţie, neconformarea petentei dispoziţiilor legale este de natură a afecta sănătatea oamenilor, cât şi a mediului înconjurător putând duce la deteriorarea calităţii vieţii persoanelor ce locuiesc în zonă, aducând atingere în acest mod şi vieţii private şi de familie a acestora şi, în consecinţă, atrage asupra statului român prin autorităţile sale neîndeplinirea obligaţiilor pozitive de a lua toate măsurile pentru a preveni şi stopa această situaţie.  Mai mult decât atât, permiţându-şi să funcţioneze în continuare cu toate că i s-au impus restricţii în această privinţă contravenientei petente, această a încălcat principiul precauţiei. În astfel de situaţii, Curtea de Contencios European a concluzionat că România nu şi-a îndeplinit obligaţia de a analiza corespunzător riscurile pe care astfel de activităţi le presupunea şi de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura protejarea dreptului la un mediu sănătos şi protejat garantat prin art. 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca parte a dreptului la viaţă privată şi de familie. (Cauza Tătar c. României/2009).

Aşa fiind, observând că intimata a probat cele reţinute prin procesul-verbal, iar petenta nu a propus niciun fel de probe apte să dovedească lipsa de temeinicie a probelor formulate împotriva sa şi cu atât mai mult dat fiind gravitatea consecinţelor faptelor săvârşite de contravenienta petentă, instanţa apreciază că actul de control atacat este temeinic şi legal întocmit.

Pentru aceste motive instanţa va respinge plângerea contravenţională formulată şi va menţine procesul-verbal atacat ca temeinic şi legal întocmit.

Domenii speta

Spete similare