Ordonanţă preşedinţială

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr......../281/2015 la data de 12.06.2015, reclamantul O.P.F., în calitate de reprezentant legal al minorei O.A.Ş.,  a chemat în judecată pârâţii B.V. şi B. S. G., solicitând instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să oblige pârâţii să-i înapoieze minora.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că este căsătorit cu fiica pârâţilor, care a plecat să lucreze în străinătate din data de 14 octombrie 20l4,  când  minora a rămas în îngrijirea sa exclusivă.

A menționat reclamantul că la rugămintea soției sale, a dus minora în data de 07.06.2015 la pârâți,  pentru două zile.

Reclamantul a arătat că, în momentul în care  s-a prezentat la domiciliul pârâților pentru a lua minora, aceștia au refuzat să permită  reclamantului să o ia, nepermițându-i să o vadă.

A susținut reclamantul că în ultimele nouă luni, de când soția sa este plecată în străinătate, pârâții nu și-au manifestat dorința de a vedea minora.

Reclamantul a arătat că manifestă o afecțiune deosebită față de minoră și îi poate oferi condiții corespunzătoare privind creșterea și educarea acesteia.

Cererea nu a fost  motivată în drept.

În probațiune, reclamantul a depus, în copie, certificat de căsătorie ( fila 7), certificat de naștere al minorului ( fila 8 ), plângere penală înregistrată la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova ( filele 15-18).

Prin sentința civilă nr.8645/02.07.2015, Judecătoria Ploiești a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de ordonanță președințială în favoarea Judecătoriei Mizil.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

În cadrul probei cu înscrisuri, pârâții au depus în copie, cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, certificat de grefă.

La termenul din data de 27.07.2015, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru reclamant și pârâți şi, din oficiu, interogatoriul pârâtei B.S.G..

Analizând acțiunea civilă  formulată de reclamant, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul  O.P.F. a solicitat să se dispună pe calea ordonanței președințiale, înapoierea de către pârâți a minorei O. Șt.

Reclamantul și numita O.G.N. sunt căsătoriți, iar din relațiile lor a rezultat minora O.A.Șt., născută la data de 14.12.2010 ( filele 7,8).

Din susținerile reclamantului confirmate de către pârâta B.S.G. și soția reclamantului, reiese că numita O.G.N., fiica pârâților, a plecat în străinătate în data de 14 octombrie 2014, cu acordul reclamantului, pentru a munci, lăsând în grija acestuia minora O.A.Șt.

 Reclamantul s-a ocupat de creșterea și îngrijirea minorei, locuind în comuna Berceni, jud.Prahova, domiciliul comun al soților.

 Totodată, instanța a  reținut că deplasarea minorei la domiciliul bunicilor s-a făcut cu acordul reclamantului, la data de 07.06.2015, iar neînapoierea sa, peste două zile, poate avea un caracter ilicit.

Bunicii au susținut că reclamantul a dus minora la domiciliul acestora pentru o perioadă nedeterminată motivat de faptul că acesta va pleca să muncească în străinătate.

 Cu toate acestea, afirmația reclamantului conform căreia a fost de acord doar ca minora să  rămână la bunici două zile este confirmată de atitudinea sa, acesta inițiind demersuri, constând în plângere penală și acțiune înregistrată la instanță, pentru a obține înapoierea minorei imediat după ce bunicii l-au informat cu privire la refuzul acestora de a o înapoia.

 De asemenea, potrivit celor relatate de pârâta B.S.G., soția reclamantului a venit în țară pentru a introduce acțiune de divorț și a plecat în Italia.

Potrivit certificatului de grefă depus,  numita O.G.N. a promovat acțiune de divorț, înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, care se află în curs de soluționare, în cadrul căreia a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă comună, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței minorei la reclamantă.

 Cu ocazia dezbaterilor, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Potrivit art.495 C.civ., părinții pot cere oricând instanței de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără drept.

Ca atare, instanța a apreciat că pârâții au calitate procesuală pasivă, considerent pentru care va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată.

În soluționarea prezentei cauze, instanța a  avut în vedere dispozițiile art.  996 alin.1 C.proc.civ., conform cărora, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, iar al. 2, 4 arată că „ordonanţa  este provizorie şi executorie și va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului”.

Procedura specială a ordonanţei preşedinţiale comportă, prin urmare, trei cerinţe esenţiale: urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată până la soluţionarea fondului litigiului existent între părţi, respectiv neprejudecarea acestuia prin examinarea aparenţei dreptului dedus judecăţii.

Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se mărginească să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept.

Potrivit art. 483 C.civ. autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului. Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.

De asemenea, conform dispozițiilor art.487 C.civ. părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.

Examinând îndeplinirea celor trei condiții, din analiza textelor de lege menţionate şi a situaţiei de fapt, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei președințiale.

În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurii solicitate, instanța reține că este realizată în cauză această cerință, în condițiile în care soția reclamantului a promovat acțiune de divorț, în cadrul căreia instanța  urmează a se pronunța cu privire la exercitarea autorității părintești și la stabilirea locuinței minorei.

Privitor la cerința urgenței, aceasta trebuie să existe atât la introducerea cererii și, totodată să se mențină pe parcursul soluționării cauzei.

Instanța a  reținut  că și această condiție este întrunită în cauză având în vedere specificul pe care îl prezintă relațiile de familie, care implică urgență și al cărei scop este de a proteja individul împotriva oricărui prejudiciu care poate rezulta din simpla scurgere a timpului, precum și riscul unei înstrăinări crescânde între reclamant și copil, ceea ce nu poate fi considerat în interesul superior al minorei.

Condiția neprejudecării fondului presupune cercetarea aparenței de drept, aceasta fiind suficientă pentru luarea măsurii prin raportare la primele două condiții.

Potrivit art.2 alin.4 din Legea nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Pentru determinarea interesului minorei, trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, interesând vârsta acesteia și legăturile afective ce s-au stabilit între părți și copil.

Pârâții au susținut că există afecțiune între bunici și minoră, însă acest element nu este suficient pentru ca un părinte să fie lipsit de dreptul său de creștere și educare a copilului său, în condițiile în care celălalt părinte este plecat în străinătate.

De asemenea, instanța a reținut că reclamantul nu a fost decăzut din drepturile părintești și nici nu s-a dovedit de către pârâți că modul în care reclamantul se ocupă de creșterea, îngrijirea minorei are consecințe grave asupra bunei dezvoltări fizice și asupra educației acesteia.

Interesul copilului presupune de a garanta acestuia o evoluție într-un mediu sănătos și totodată de a menține legăturile cu familia sa, cu excepția cazului în care aceasta s-a dovedit nedemnă de acest lucru, deoarece ruperea acestei legături are ca rezultat dezrădăcinarea copilului  ( CEDO cauza Maumousseau și Washington împotriva Franței).

Având în vedere  cele mai sus expuse, dispozițiile art.5 alin.2 din Legea nr.272/2004, potrivit cărora exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, faptul că minorul are dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică și morală, cu echilibru socio-afectiv, drept afirmat și prin art.8 din Convenția Europeană a drepturilor omului, vârsta minorei și faptul că a locuit cu părinții și, din octombrie 2014 până în iunie 2015, în mod exclusiv cu tatăl său, instanța  a apreciat că este în interesul superior al minorei să rămână temporar cu tatăl  într-un mediu în care a trăit în ultima perioadă și în care s-a integrat.

Întocmit

Judecător  Florea Nicoleta

Domenii speta

Spete similare