Drept civil. Fond funciar

Drept civil. Fond funciar

I. La data rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 33/1958 (2 aprilie 1958), în privinţa puterii sale executorii şi a puterii de lucru judecat, erau aplicabile prevederile art. 404 din Codul de procedură civilă adoptat în septembrie 1865, Decretul nr. 167/1958 intrând în vigoare ulterior. Potrivit art. 404 din Cod, o hotărâre care nu era executată timp de 30 de ani îşi pierdea puterea de lucru judecat şi puterea executorie.

Rezultă că sub aspectul puterii de lucru judecat, sentinţa a pierdut acest efect, prezenta acţiune principală fiind formulată în cursul anului 2008.

Pierderea puterii de lucru judecat care ar fi fost de natură să împiedice rediscutarea aspectelor tranşate în litigiul anterior nu înlătură însă valoarea de înscris autentic a acestei hotărâri. Tocmai prin prisma acestei valori, hotărârea îşi păstrează valoarea probatorie în cauză, atât prin raportare la acţiunea în revendicare, cât şi prin raportare la cererile de constatare a nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate emis autorului recurenţilor.

II. Procedura reconstituirii dreptului de proprietate, faţă de caracterul reparator al legilor fondului funciar, implica cu necesitate existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul părţilor sau al autorilor lor, anterior cooperativizării a terenului pentru care s-a solicitat şi s-a dispus reconstituirea dreptului.

Decizia civilă nr. 429/R/22 martie 2011; Dosar 2936/90/2010

Prin cererea înregistrată la data de 21.02.2008, sub nr.68/185/2008, reclamanţii D. F., D. V., D. S. şi D. M., în contradictoriu cu pârâţii S.E., A. E., A. I., C. C., G. M. şi L. D., au solicitat obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 6000 mp. situată în intravilanul localităţii Laloşu, sat Mologeşti, pct.”Vatra sat”, să ridice construcţiile, lucrările sau plantaţiile de pe acest teren ori să fie autorizaţi sa efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor in situaţia unui refuz al acestora, precum şi la plata sumei de 100 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului pentru perioada 2005-2007. S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvenţională depusă la dosar,  pârâta S. E. a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate pentru terenul de 700 mp. şi casa construită din b.c.a. acoperită cu tablă, cu parter şi etaj, compusă din 13 camere, prin efectul uzucapiunii de scurtă durată, întrucât a exercitat posesia utilă şi neîntreruptă mai mult de 10 ani, având just titlu şi fiind de bună credinţă iar, în situaţia respingerii acestei solicitări, să se constate că autorul său, P. I. este constructor de bună credinţă şi, în consecinţă, să fie obligaţi reclamanţii să-i plătească contravaloarea creşterii fondului în condiţiile admiterii cererii în revendicare.

Prin cerere reconvenţională aflată la dosar, aceeaşi pârâta a solicitat să se constate că este constructor de bună credinţă şi, în consecinţă, să fie obligaţi reclamanţii să-i plătească contravaloarea creşterii fondului în condiţiile admiterii cererii în revendicare.

Prin cererea înregistrată sub nr.1169/185/2008 din data de 06.11.2008, reclamantele S. E. şi A. E., în contradictoriu cu pârâţii D. F., D. V., D. S. şi D.M., au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr.996/12.10.2004 pentru suprafeţele de 891 mp. tarla 16, parcela 755, , 754 mp. tarla 16, parcela 754, şi 700 mp. tarla 16, parcela 753.

Printr-o cerere ulterioară, reclamanţii D. F., D. V., D. S. şi D. M. şi-au precizat pretenţiile, în sensul de a fi obligată pârâta S. E. la respectarea dreptului de proprietate a suprafeţei de 798 mp., la ridicarea construcţiilor  plantaţiilor sau lucrărilor edificate pe acest teren ori autorizarea lor să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, la plata sumei de 498 lei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani, de a fi obligată pârâta A. E.  la respectarea dreptului de proprietate a suprafeţei de 1514 mp., la ridicarea construcţiilor  plantaţiilor sau lucrărilor edificate pe acest teren ori autorizarea lor să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, la plata sumei de 927 lei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani.

De asemenea, s-a precizat că se solicită obligarea pârâtei C. C. la  respectarea dreptului de proprietate a suprafeţei de 744 mp., la ridicarea construcţiilor  plantaţiilor sau lucrărilor edificate pe acest teren ori autorizarea lor să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, la plata sumei de 456 lei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani, a pârâtului M. I.la respectarea dreptului de proprietate a suprafeţei de 687 mp., la ridicarea construcţiilor  plantaţiilor sau lucrărilor edificate pe acest teren ori autorizarea lor să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, la plata sumei de 417 lei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani,a pârâtului L.D. la respectarea dreptului de proprietate a suprafeţei de 880 mp., la ridicarea construcţiilor  plantaţiilor sau lucrărilor edificate pe acest teren ori autorizarea lor să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, la plata sumei de 540 lei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani, precum şi a pârâtului A. D. la respectarea dreptului de proprietate a suprafeţei de 857 mp., la ridicarea construcţiilor  plantaţiilor sau lucrărilor edificate pe acest teren ori autorizarea lor să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, la plata sumei de 525 lei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani. Au mai solicitat şi obligarea pârâţilor să le respecte dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 474 mp. din comuna Laloşu, cu vecinii indicaţi în expertiza  şi la plata in solidar a sumei de 291 lei, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani.

Prin sentinţa civilă nr. 340 din 17 iunie 2010, Judecătoria Bălceşti a respins excepţia autorităţii lucrului judecat, a respins cererea principală, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reconvenientă S. E. şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reconvenientă A. E..

A fost admisă cererea reclamantei S. E. în contradictoriu cu pârâţii D. F., D. V., D. S. şi D. M..

S-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr.996/2004 pentru suprafaţa de 798 mp. tarlaua 16, parcela 753, identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert.

A fost admisă cererea formulată de A.E., în contradictoriu cu pârâţii D F., D. V., D. S., D. M., Comisia locală şi Comisia Judeţeană.

S-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr.996/2004 pentru suprafeţele de 754 mp. curţi construcţii şi 891 mp. vie, tarlaua 16, parcelele 754 şi 755, identificate prin raportul de expertiză.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.

Prin decizie, tribunalul a respins recursul ca nefondat.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că motivele  referitoare la nerespectarea dispoziţiilor din prima decizie de casare şi la nemotivarea sentinţei, care vor fi analizate cu prioritate datorită efectelor pe care le pot avea asupra sentinţei recurate, sunt neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 294 din 5 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea cu ocazia primului recurs declarat în cauză, a fost admis recursul declarat de reclamanţi, a fost casată sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

În considerentele deciziei de casare, s-a reţinut că prima instanţă a soluţi9opnat unele cereri formulate în cauză în temeiul unei excepţii care nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se astfel prevederile art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi că minuta întocmită nu a fost semnată de către judecător, încălcându-se prevederile art. 108 şi 261 din Codul de procedură civilă.

În rejudecare, prima instanţă a pus în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat, astfel după cum rezultă din preambulul sentinţei recurate în prezent, iar judecătorul a semnat minuta întocmită în dosar.

Din considerentele acestei decizii nu rezultă că instanţa de recurs a apreciat ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat. De altfel, prima instanţă a respins această excepţia, iar considerentele referitoare la prezumţia de lucru judecat ataşată sentinţei civile nr. 33/1958 nu este echivalentă autorităţii de lucru judecat ca excepţia procesuală, ci efectelor specifice hotărârilor judecătoreşti.

Astfel cum rezultă fără echivoc din cuprinsul sentinţei recurate în prezent, prima instanţă a motivat în fapt şi în drept soluţia adoptată în cauză, în acord cu prevederile art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă, aprecierea recurenţilor potrivit căreia această motivare este sumară neputând fi apreciată decât în contextul celorlalte motive de recurs.

În contextul analizei criticilor referitoare la fondul cauzei, tribunalul reţine în primul rând că prin cererile formulate în cauză, recurenţii reclamanţi au învestit instanţa cu o acţiunea în revendicare, în ridicarea unor construcţii sau plantaţii şi în pretenţii, precizată la fila 324 din dosar, iar pârâtele intimate S. E. şi A. E. au solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate emis pe numele autorului reclamanţilor, D. Gr., cu privire la suprafeţele de teren revendicate de la acestea.

Înainte de a trece la analiza criticilor generale privind soluţia de respingere a acţiunii principale îndreptate împotriva şi altor pârâţi decât pârâtele reclamante în cererile conexate, tribunalul va analiza critica referitoare la aprecierea efectelor sentinţei civile nr. 33/1958.

Astfel, prin această sentinţă, devenită irevocabilă, a fost respinsă ca nefondată acţiunea prin care D. C. a solicitat obligarea pârâţilor M. I. A.D., A. N., L. D., C. I.şi P. I. la respectarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 6000 mp. situat în comuna Laloşu.

Este necontestat faptul că sentinţa priveşte punctul din prezentul litigiu, părţile fiind autorii cu titlu particular sau universal ai părţilor din prezenta cauză.

Considerentul reţinut de prima instanţă potrivit căruia această sentinţa se bucură de prezumţia de lucru judecat nu corespunde dispoziţiilor legale, iar această statuare nu are vreo influenţă asupra soluţiei pronunţate, astfel cum se va demonstra mai jos.

Astfel la data rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 33/1958 (2 aprilie 1958), în privinţa puterii sale executorii şi a puterii de lucru judecat, erau aplicabile prevederile art. 404 din Codul de procedură civilă adoptat în septembrie 1865, Decretul nr. 167/1958 intrând în vigoare ulterior. Potrivit art. 404 din Cod, o hotărâre care nu era executată timp de 30 de ani îşi pierdea puterea de lucru judecat şi puterea executorie.

Rezultă că sub aspectul puterii de lucru judecat, sentinţa a pierdut acest efect, prezenta acţiune principală fiind formulată în cursul anului 2008.

Pierderea puterii de lucru judecat care ar fi fost de natură să împiedice rediscutarea aspectelor tranşate în litigiul anterior nu înlătură însă valoarea de înscris autentic a acestei hotărâri. Tocmai prin prisma acestei valori, hotărârea îşi păstrează valoarea probatorie în cauză, atât prin raportare la acţiunea în revendicare, cât şi prin raportare la cererile de constatare a nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate emis autorului recurenţilor.

Datorită strânsei legături dintre cererile de constatare a nulităţii acestui titlu şi acţiunea în revendicarea suprafeţelor pentru care s-a cerut anularea, tribunalul urmează a analiza cu prioritate recursul sub aspectul soluţiei adoptate de prima instanţă cu privire la acele două cereri, considerentele care vor fi reţinute în continuare fiind de natură să justifice în ansamblu soluţia criticată prin prezentul recurs.

Astfel cum rezultă din dosar, titlurile de proprietate şi actele emise părţilor sau autorilor lor cu privire la terenul în litigiu, în temeiul Legii nr. 18/1991 şi al Legii nr. 1/2000, au fost eliberate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate.

Această procedură, faţă de caracterul reparator al legilor fondului funciar, implica cu necesitate existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul părţilor sau al autorilor lor, anterior cooperativizării a terenului pentru care s-a solicitat şi s-a dispus reconstituirea dreptului.

Ori, sub acest aspect, din nici o probă administrată în cauză şi care să se referă la perioada anterioară anului 1965, nu rezultă că autorul reclamanţilor a deţinut terenul revendicat, înscris în titlul de proprietate eliberat autorului lor în anul 2004, ci autorilor pârâţilor care la rândul lor au beneficiat de această reconstituire. Au valoare de probe în acest sentinţa civilă nr. 33/1958 prin care s-a statuat că autorul recurenţilor nu a dovedit că este proprietarul terenului revendicat de la autorii pârâţilor, adeverinţa aflată la fila 6 din dosar, potrivit căreia în anul 1962 autoarea intimatei S. E. deţinea în punctul în litigiu suprafaţa de 0,6 ha, precum şi declaraţia martorului audiat în cauză. Rezultă astfel că în limitele contestate, recurenţii nu au dovedit că autorul lor era îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de fost proprietar anterior cooperativizării.

Tot sub aspectul criticilor referitoare la soluţia de anulare (în sens de nulitate absolută) parţială a titlului de proprietate al recurenţilor, tribunalul reţine că sentinţa civilă nr. 479/2004 (filele 98-100) prin care comisia locală a fost obligată să îl pună în posesie pe autorul recurenţilor pe terenul de 6000 mp. nu este opozabilă pârâţilor. Ea are putere de lucru judecat numai sub aspectele dezlegate în fapt şi în drept, însă din considerentele acesteia rezultă că nu se poate reţine cu certitudine faptul că  acel teren din litigiu s-ar suprapune cu terenuri restituite altor părţi. Rezultă astfel că sub aspectul suprapunerii sentinţa nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat pârâţilor care pretind reconstituiri anterioare.

În consecinţă, având în vedere că titlul a fost eliberat pentru terenuri pentru care erau deja emise acte de reconstituire  sau care erau ocupate de pârâţi în baza unor acte anterioare acte a căror valabilitate nu era contestată de vreo parte interesată, rezultă că la eliberarea acestui titlu, în limitele contestate de către pârâte, nu au fost respectate nici prevederile art. 2 din Legea nr. 1/2000 potrivit cărora actele eliberate anterior intrării în vigoare a acestei legi, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul eliberării, rămân valabile. Aceste dispoziţii legale realizează practic o indisponibilizare juridică în raport cu autorităţile competente în procedura de reconstituire, a terenurilor pentru care anterior au format obiectul reconstituirii dreptului cu respectarea dispoziţiilor legale de la momentul întocmirii actelor.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la lipsa titlurilor de proprietate ale pârâţilor şi preferinţa titlului recurenţilor în raport cu acestea nu este întemeiată.

Astfel cum s-a reţinut anterior, în contextul acţiunii principale a reclamanţilor recurenţi, aceştia aveau obligaţia de a dovedi dreptul pretins încălcat de către pârâţi, potrivit art. 1169 din Codul civil, iar această dovadă nu a fost realizată atâta vreme cât respectând procedura de care s-au prevalat recurenţii, respectiv cea de reconstituire, nu au dovedit dreptul lor de proprietate. Prima din cele două reclamante pârâte are calitatea de  având cauză faţă de vânzătorul P. I.căruia i se reconstituise dreptul de proprietate asupra terenului înstrăinat prin contractul încheiat cu pârâta. Atât acest contract, cât şi actele care au stat la baza dreptului transmis formează un tot unitar şi sunt de natură să dovedească dreptul acestei reclamante pârâte.

Cea de-a doua reclamantă pârâtă, A. E., are calitatea de succesor cu universal, în calitate de moştenitoare legală a autorului A. A. care beneficiase de asemenea de reconstituirea dreptului de proprietate, succesiunea fiind un mod de dobândire a dreptului de proprietate, potrivit art. 644 din Codul civil.

Nici principiile invocate de către recurenţi, referitoare la stabilitatea raporturilor juridice şi irevocabilităţii actelor juridice raportate la titlul de proprietate emis autorului lor nu au fost încălcate prin constatarea nulităţii absolute parţiale a acestui titlu, întrucât nulitatea absolută care reprezintă o sancţiune aplicabilă pentru încălcarea unor norme imperative edictate pentru încheierea valabilă a unui act juridic constituie tocmai una din limitele acestor principii. Atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi irevocabilitatea nu pot fi recunoscute unor acte lovite de nulitate absolută.

1

Domenii speta

Spete similare