Prin acţiunea înregistrata la Tribunalul reclamanta Butoi Aurelia a solicitat recunoaşterea Deciziei Tribunalului Haga- Secţia Civilă Si Tutelara din 23 decembrie 2009 prin care a fost desfăcuta căsătoria dintre aceasta si numitul Caria Giovanni.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa menţionata a fost desfăcuta căsătoria dintre aceasta si numitul Caria Giovanni, cetăţean italian, la data de 23 decembrie 2009, casatorie încheiata in Ploieşti in data de 6 iulie 2001 si înregistrata în Registrul Stării Civile sub nr. 587/6.07.2001.
Prin sentinţa civilă nr. 968 din data de 03.08.2010, Tribunalul Prahova a admis acţiunea si a dispus recunoaşterea deciziei pronunţata de Tribunalul Haga, Secţia Civila si Tutelara în data de 23 decembrie 2009 in dosarul nr. 353750 prin car a fost desfăcuta căsătoria dintre reclamanta si numitul Caria Giovanni.
A reţinut tribunalul ca in conformitate cu dispoziţiile Regulamentului 2201-2003, art. 21, hotărârile judecătoreşti pronunţate intr-un stat membru se recunosc in alt stat membru fără sa fie nevoie de vreo procedura, In cazul in care recunoaşterea unei hotărâri se invoca intr-un stat membru, acesta poate pronunţa o hotărâre in acest sens.
Tribunalul a constatat ca Regulamentul 2201-2003 se aplica in materie de divorţ, încredinţare de copii, deci este aplicabil în prezenta speţa.
De asemenea s- a constatat ca nu exista motive de refuz a recunoaşterii hotărârii, sens in care a admis acţiunea si a dispus recunoaşterea hotărârii pronunţate de Tribunalul Haga, Secţia civila si Tutelara din 23 decembrie 2009.
Tribunalul Tulcea
Comercial –deschidere procedură insolvenţă
Tribunalul Olt
Renuntarea la judecata dupa comunicarea cererii de chemare in judecata. Efecte privind cheltuielile de judecata.
Tribunalul Gorj
Decizie de revizuire a drepturilor de pensie
Judecătoria Craiova
Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art. 449 C.p.p.).
Tribunalul Tulcea
Legea 143 din 2000