Contestaţie Legea 275/2006

Sentinţă penală 77 din 15.01.2014


Dosar nr.XXXXX/193/2012 contestaţie  Legea 275/2006 

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOŞANI – JUDEŢUL BOTOŞANI

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

PREŞEDINTE -

GREFIER  -

cu participarea doamnei procuror ce reprezintă Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani

SENTINŢA PENALĂ  Nr. XXXX

La ordine judecarea contestaţiei formulată de persoana privată de libertate P. V..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă contestatorul, în stare de libertate, asistat de avocat numit din oficiu D. D..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanţa constată că au fost comunicate de către penitenciar relaţiile solicitate. Contestatorul  arată că nu mai are cereri de formulat astfel că instanţa, constatând procesul în stare de judecată, a acordat cuvântul la fond.

Procurorul solicită respingerea cererii având în vedere documentele aflate la dosar inclusiv procesul verbal de stabilire a gradului de risc din care rezultă că acesta a fost corect stabilit.

Avocatul contestatorului  pune concluzii de admitere a contestaţiei şi anulare a încheierii judecătorului delegat. În consecinţă, se cere  să se constate că acesta nu mai prezintă risc pentru siguranţa locului de deţinere.

Contestatorul, având cuvântul, solicită să fie scos din categoria celor cu grad de risc.

Dezbaterile orale din timpul şedinţei au fost înregistrate audio conform art. 304 alin.1 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de xx.xx.xxxx numitul P. V., aflat în acel moment în Penitenciarul Botoşani în stare de arest preventiv, a contestat încheierea nr. XXX din  xx.xx.xxxx  a judecătorului delegat desemnat pentru Penitenciarul Botoşani prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva menţinerii în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa locului de deţinere.

Contestatorul nu şi-a motivat cererea dar în faţa instanţei a susţinut că în mod greşit a fost încadrat în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului atâta timp cât este arestat preventiv.

P. V. a fost prezent la proces şi a fost asistat de avocat desemnat din oficiu D. D.. Acesta nu a propus probe în susţinerea contestaţiei.

Pentru justa soluţionare a cauzei instanţa a solicitat unităţii de detenţie documentaţia avută în vedere de judecătorul delegat la pronunţarea încheierii atacate.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar instanţa reţine că numitul P. V. a fost  încarcerat în Penitenciarul Botoşani  ca urmare a luării împotriva sa a măsurii arestării preventive. Prin procesul verbal nr.F/XXXXX din xx.xx.xxxx  comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, evaluând  riscul pe care îl prezenta  persoana privată de libertate P. V. pentru siguranţa penitenciarului, a dispus menţinerea acesteia în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa locului de deţinere (categorie în care fusese inclusă la introducerea în penitenciar).

P. V. a contestat menţinerea sa în acea categorie şi la data de xx.xx.xxxx  s-a adresat cu plângere judecătorului delegat desemnat pentru Penitenciarul Botoşani. Prin încheierea nr.XXX din xx.xx.xxxx  acesta a respins plângerea petentului ca neîntemeiată cu motivarea că situaţia de fapt ce a determinat clasificarea petentului în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa locului de deţinere respectiv apartenenţa la grupări de crimă organizată se menţine. Astfel, s-a constatat de către judecătorul delegat că petentul este judecat şi sub aspectul comiterii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, infracţiune prevăzută de art.7 alin.1 din Legea 39/21.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

Nemulţumit de soluţia adoptată, P. V. s-a adresat instanţei de judecată cu prezenta contestaţie, solicitând scoaterea sa din categoria celor cu grad de risc pentru siguranţa locului de deţinere. Contestaţia formulată de P. V. este în opinia instanţei inadmisibilă motiv pentru care va fi respinsă.

Potrivit art.93 ind.1 din HG.1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.275/2006 riscul pentru siguranţa penitenciarului pe care îl prezintă persoanele condamnate este determinat de potenţialul acestora de a periclita siguranţa misiunilor desfăşurate de administraţia penitenciară, respectiv de a pune în pericol viaţa, integritatea corporală ori sănătatea personalului sau a altor persoane, de a afecta în mod direct sau indirect siguranţa comunităţii. Unul din criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea riscului este apartenenţa la grupuri de crimă organizată.

În ce priveşte procedura de stabilire a gradului de risc este stabilită de legiuitor în art.93 ind.2 din acelaşi act normativ. Stabilirea gradului de risc se realizează de comisia din cadrul penitenciarului constituită în baza art.14 din Legea 275/2006 iar hotărârea acesteia, ce se comunică persoanei private de libertate, poate fi contestată conform art.25 din lege prin formularea unei plângeri la judecătorul delegat (art.93 ind.2 alin.6). Din cuprinsul textului de lege menţionat nu rezultă că încheierea judecătorului delegat poate fi atacată ulterior la instanţa de judecată ca în cazul altor categorii de încheieri pronunţate de judecătorul delegat. Referirea din text la art.25 din Legea 275/2006 nu înseamnă că acesta se aplică în integralitatea lui ci are în vedere condiţiile formulării plângerii la judecătorul delegat. Alin.6 al art.93 ind.2 prevede că” hotărârea comisie se comunică persoanei private de libertate care poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, în condiţiile art.25 din Legea, şi se depune la dosarul individual al acesteia, în cadrul documentarului penal”. Dacă legiuitorul ar fi vrut să prevadă posibilitatea contestării încheierii judecătorului la instanţa de judecată ar fi menţionat acest lucru în mod expres, referirea la art.25 făcându-se doar pentru a prevedea care sunt modalităţile în care se poate formula plângere la judecătorul delegat împotriva hotărârii comisiei.

În plus, se constată că potrivit art.93 ind.1 alin.2 din H.G.1897/2006 includerea persoanelor private de libertate în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului nu constituie o sancţiune disciplinară (care ar putea fi contestată şi în instanţă) ci o măsură administrativă de prevenţie adoptată de administraţia locului de deţinere, în vederea menţinerii unui climat de siguranţă. Cum măsurile administrative luate de penitenciare şi în general de locurile de deţinere ce vizează asigurarea unui climat de siguranţă nu pot fi suspuse controlului judecătoresc, Legea 275/2006 neprevăzând modalităţi de contestare, nici cea vizată de încheierea judecătorului delegat nu poate fi analizată de instanţa de judecată.

Pentru aceste motive instanţa va respinge contestaţia promovată de P. V. împotriva încheierii nr.XXX din xx.xx.xxxx  a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor de la Penitenciarul Botoşani iar în baza art.192 alin.2 din Codul de procedură penală îl va obliga la plata cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în sumă de 140 lei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de către numitul P. V.,  fiul lui V. şi M., născut la xx.xx.xxxx , domiciliat în mun. Suceava, str. X nr.Y, bl.Z, sc.T, ap.U, jud. Suceava, împotriva încheierii nr.XXX din xx.xx.xxxx  a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor de la Penitenciarul Botoşani.

În baza art. 192 alin.2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să achite statului cheltuieli judiciare în cuantum de 140 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va vira Baroului  Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei (av.D. D.-delegaţie nr.XXXX/2012).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx .

Preşedinte  Grefier

Red. M.M.

Tehnored. M.M./2 ex.