Contopire pedepse

Sentinţă penală 631 din 06.05.2009


Contopire pedepse. Sentinta penala nr. 631/2008

Prin cererea formulata la data de 06.03.2008 si inregistrata pe rolul Judecatoriei Brasov sub numarul de mai sus, petentul MN a solicitat contopirea pedepselor de 2 ani inchisoare (aplicata pentru savarsirea infractiunii de furt), 4 ani si 6 luni (pentru infractiunea de furt) si 8 ani inchisoare (pentru savarsirea infractiunii de talharie).

La dosarul cauzei au fost depuse situatia juridica a petentului (fl. 2), copii dupa s.p. nr. 10/2006 a Tribunalului pentru Minori si Familie Brasov (fl. 6), s.p. nr. 2103/2007 a Jud. Brasov (fl. 11), sp. nr. 1808/2006 a Jud. Brasov (fl. 28), sp. nr. 2045/2005 a Jud. Brasov (fl. 29) precum si fisa de cazier a acestuia (fl. 22).

Analizand actele dosarului, instanta constata ca, astfel cum reiese din fisa de cazier a petentului condamnat, acesta a suferit mai multe condamnari, dupa cum urmeaza:

Prin sp. nr. 2506/2003 a Judecatoriei Brasov, def. prin dp. nr. 1078/16.12.2003 a Tribunalului Brasov, a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 180 al. 2 Cp, 1 an inchisoare, 1 an inchisoare pentru doua fapte de distrugere prev. de art. 217 Cp si 2 ani inchisoare pentru infractiunea prev. de art. 321 Cp, toate savarsite in stare de recidiva postcondamnatorie. In baza art. 61 Cp s-a revocat liberarea conditionata si s-a contopit restul ramas neexecutat de 477 zile cu pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani inchisoare, ulterior aplicandu-se un spor de 6 luni, in final condamnatul executand 2 ani si 6 luni inchisoare.

Prin sp. 1438/2003 a Jud. Brasov, def. prin dp. nr. 844/15.10.2003 a Curtii de Aple Brasov, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare, s-a revocat liberarea conditionata, s-a contopit pedeapsa cu restul de 477 zile, aplicandu-se si un spor de 6 luni inchisoare, in final 3 ani si 6 luni inchisoare.

Prin sp. 1021/2003, def. prin dp. nr. 583/23.07.2003 a Curtii de Apel Brasov a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat iar prin sp. 2329/2003 a Jud. Brasov, def. prin dp. nr. 57/10.02.2004 a Tribunalului Brasov a fost condamnat la pedepsele de 400 lei amenda penala, 6 luni inchisoare si 4 luni inchisoare, prin ambele sentinte revocandu-se si liberarea conditionata si dispunandu-se contopirea restului de 477 zile cu pedeapsa rezultanta.

Toate aceste pedepse au fost contopite prin sp. nr. 2045/2005 a Judecatoriei Brasov, def. prin dp. nr. 473/12.09.2005 a Tribunalului Brasov, prin care, dupa ce au fost descontopite pedepsele rezultante aplicate prin sentintele enumerate mai sus, s-a facut aplicarea art. 34 lit. b Cp, aplicandu-se pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani inchisoare care a fost sporita  cu 6 luni inchisoare, in final condamnatul executand 4 ani si 6 luni inchisoare.

De asemenea, petentul a fost condamnat prin sp. nr. 10/2006 a Tribunalului pentru Minori si Familie, def. la data de 21.11.2006 prin dp. nr. 45/2006 a Curtii de Apel Brasov la pedeapsa rezultanta de 8 ani inchisoare pentru savarsirea a doua infractiuni de talharie la data de 07.09.2002 precum si prin sp. nr. 2103/2007 a Jud. Brasov la pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare pentru infractiuni comise la data de 12.10.2006.

Avand in vedere aceasta situatie de fapt, instanta va avea in vedere ca, raportat la data savarsirii faptelor retinute prin cele doua sentinte cat si la data ramanerii definitive a tuturor hotararilor de mai sus, infractiunile retinute prin sp. nr. 10/2006 a Trib. pt. Minori si Familie Brasov sunt concurente cu toate celelalte infractiuni in timp ce infractiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sp. nr. 2103/2007 sunt concurente doar cu cele din sp. nr. 10/2006, in raport cu celelalte infractiuni nefiind indeplinite conditiile prev. de art. 33 Cp.

In raport de aceasta situatie, pentru a hotari cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor legale, instanta va retine opinia exprimata in doctrina si practica, in conformitate cu care „sfera concursului de infractiuni, ca pluralitate infractionala, s-a inchis prin ramanerea definitiva a hotararii de condamnarea pentru unele dintre infractiunile concurente. Astfel, toate infractiunile savarsite anterior acelei condamnari fac parte din concurs, chiar daca pentru ele nu s-au pronuntat condamnari definitive. Dimpotriva, infractiunile comise ulterior unei condamnari definitive nu pot fi concurente cu cele care preced condamnarea respectiva, chiar daca in ceea ce priveste unele dintre acele infractiuni, anterioare, nu s-a dat nici o hotarare”. Aceeasi opinie a fost exprimata si prin dp. nr. 4190/2000 a Curtii Supreme de Justitie – sectia penala, care a aratat ca o condamnare nu poate fi, pe de o parte, cel de-al doilea termen al recidivei si, pe de alta parte, componenta a concursului de infractiuni, concurs care a luat sfarsit inainte de savarsirea noii infractiuni, odata cu ramanerea definitiva a primei hotarari de condamnare.

Raportat la toate acestea, instanta va retine ca sfera concursului de infractiuni in ceea ce-l priveste pe inculpat s-a inchis prin ramanerea definitiva a primei hotarari de condamnare, respectiv la data de 23.07.2003 cand a devenit definitiva sp. nr. 1021/2003. Prin urmare, toate infractiunile comise inainte de aceasta data fac parte din concursul de infractiuni iar ceea ce s-a savarsit dupa aceasta data nu poate fi inclus in sfera concursului. Avand in vedere ca infractiunile retinute prin sp. nr. 10/2006 au fost comise la data de 07.09.2002, instanta va retine ca sunt infractiuni concurente cu toate infractiunile pentru care condamnatul a suferit condamnari anterioare. In schimb, infractiunile retinute prin sp. nr. 2103/2007, comise la data de 12.10.2006, deci dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, nu fac parte din concursul de infractiuni ci sunt comise in stare de recidiva postcondamnatorie.

Fata de acestea, instanta va descontopi pedeapsa rezultanta de 8 ani inchisoare aplicata prin sp. nr. 10/2006 a Tr. pt. Minori si Familie si va repune in individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 8 ani inchisoare si 8 ani inchisoare.

De asemenea, instanta, in baza art. 449 Cpp, va descontopi pedeapsa rezultanta de 4 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sp. nr. 2045/2005 a Jud. Brasov si va repune in individualitatea lor pedepsele componente, respectiv

- 4 ani inchisoare – fapta din 12.02.2003

- 3 ani si 6 luni inchisoare – fapta din 28/29.02.2002

- 6 luni inchisoare, 1 an inchisoare, 1 an inchisoare si 2 ani inchisoare – fapte din data de 21.09.2002

- 400 lei amenda penala, 6 luni inchisoare si 4 luni inchisoare – fapte din data de 06.11.2002

inlaturand temporar sporul de 6 luni aplicat prin aceasta sentinta.

In baza art. 36 al. 2 Cp rap. la art. 33 lit. a, 34 lit. b, Cp instanta va contopi aceste pedepse cu cele doua pedepse de 8 ani inchisoare si va aplica condamnatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani inchisoare, la care va adauga sporul de 6 luni retinut prin sp. nr. 2045/2005 a Jud. Brasov, in final 8 ani si 6 luni inchisoare.

Instanta va retine ca aceasta condamnare reprezinta prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru infractiunile retinute prin sp. nr. 2103/2007 a Judecatoriei Brasov.

Conform art. 39 al. 1 Cp, la stabilirea pedepsei in cazul recidivei postcondamnatorii se realizeaza contopirea intre pedeapsa stabilita anterior si pedeapsa aplicata pentru infractiunea ulterioara, iar conform al. 2 al aceluiasi articol, in situatia in care pedeapsa anterioara a fost executata in parte, contopirea se face intre pedeapsa ce a mai ramas de executat si pedeapsa aplicata pentru infractiunea savarsita ulterior. Dupa cum s-a aratat consecvent in doctrina si practica, restul ramas de executat din pedeapsa se raporteaza la data savarsirii noii infractiuni.

In speta, condamnatul a comis noua infractiune la data de 12.10.2006, dupa ce executase perioada cuprinsa intre 12.02.2003 si 18.08.2006. Pentru a stabili restul ramas de executat instanta va deduce din pedeapsa stabilita pentru concursul de infractiuni care reprezinta prim termen al recidivei postcondamnatorii, respectiv 8 ani si 6 luni inchisoare, perioada executata de mai sus, astfel ca, la momentul savarsirii noilor infractiuni exista un rest de 4 ani 11 luni si 24 zile.

In baza art. 449 Cpp instanta va descontopi pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare aplicata prin sp. nr. 2103/2007 a Jud. Brasov, urmand a repune in individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 2 ani inchisoare si 356 zile inchisoare.

In baza art. 39 al. 2 Cp instanta va contopi restul ramas de executat din pedeapsa de 8 ani si 6 luni inchisoare, respectiv 4 ani 11 luni 24 zile inchisoare cu pedeapsa de 2 ani inchisoare si va aplica condamnatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani 11 luni 24 zile inchisoare.

In ceea ce priveste pedeapsa de 356 zile inchisoare, instanta retine ca nu sunt indeplinite conditiile pentru existenta recidivei postcondamnatorii raportat la faptul ca aceasta pedeapsa a fost aplicata pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 271 al. 4 Cp, infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de maxim 3 luni, nefiind deci indeplinita conditia privind prevederea in lege a unei pedepse mai mari de 1 an inchisoare. Raportat la acestea, instanta nu va face aplicarea dispozitiilor art. 39 al. 2 Cp cu privire la pedeapsa de 356 zile inchisoare.

Retinand ca aceasta infractiune este concurenta cu cea comisa la aceeasi data si pentru care, in urma aplicarii dispozitiilor referitoare la recidiva postcondamnatorie, instanta a stabilit pedeapsa de 4 ani 11 luni si 24 zile inchisoare, instanta, in baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cp va contopi aceasta pedeapsa cu cea de 356 zile inchisoare urmand a aplica condamnatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani 11 luni 24 zile inchisoare.

Din aceasta pedeapsa instanta va scadea perioada executata de la momentul savarsirii infractiunilor, respectiv perioada de la 13.02.2007 la zi precum si  retinerea din 12.10.2006.

Instanta va face aplicarea art. 71, 64 lit. a (teza a II-a) si b Cp.

In baza art. 35 al. 4 Cp instanta va cumula masurile de siguranta luate prin sentintele penale contopite, respectiv confiscarea unei chei tip lacat de culoare argintie precum si o bata de baseball cu o lungime de 53 cm, de culoare bej cu negru, interzicerea dreptului de a se afla in mun. Brasov pe o perioada de 4 ani dupa executarea pedepsei (masuri dispuse prin sp. nr. 204501.08.2005) si masura confiscarii unui set de 10 lere (dispusa prin sp. nr. 2103/2007).

Instanta va anula mandatele de executare ale pedepselor aplicate emise pentru condamnat si va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate ca urmare a contopirii pedepselor.

2

Domenii speta