Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 107 din 08.02.2010


Tip speţă: sentinta civila

Titlu: plângere contravenţională.

Data speţă: 08.02.2010

Prin cererea înregistrată sub nr.1211/199/04.11.2009 pe rolul Judecătoriei Buhuşi petenta  J. A.-M. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC, nr.3925886/20.10.2009, încheiat de Poliţia B..

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

În motivarea plângerii petenta a arătat că amenda stabilită de agentul constatator este greşită, întrucât sancţiunea este cuprinsă între 500 lei şi 1000 lei, iar agentul a amendat-o cu 5000 lei, amendă cu jumătatea minimului - 2500 lei.

A mai arătat de asemenea, că sancţiunea nu poate fi atribuită pe str.L. din B., întrucât taxa de utilizare a drumului naţional  rămâne fără efect, aceasta acţionând doar pe drumurile naţionale, str.L. fiind administrată de Consiliul Local B. şi nu CNADNR SA.

A invocat nulitatea absolută a procesului verbal, iar în temeiul art.242 Cod pr.civilă a solicitat judecata în lipsă.

Intimata, nu a fost reprezentată la instanţă, dar a depus întâmpinare.

În motivarea întâmpinării, se arată că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de fond şi formă prevăzute de OG 2/2001 petenta neputând face dovada achitării taxei de utilizare a drumurilor naţionale (rovigneta), susţinând că nu a plătit-o.

Cu privire la motivele invocate de petentă, a arătat căDN15 se suprapune peste str.L., drept pentru care această stradă se află în administrarea CNADNR SA.

Aplicarea greşită a sancţiunii s-a datorat stării de nervozitate creată de comportamentul necorespunzător al petentei faţă de agentul de poliţie.

Intimata, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.115-118 Cod pr.civilă OG 2/2001 modificată şi OG 15/2002, iar în temeiul art.242 al.2 Cod pr.civilă a solicitat judecata în lipsă.

Întâmpinării i-au fost anexate raportul agentului constatator.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţie seria CC, nr.3925886, încheiat de IPJ B. – Poliţia B., s-a aplicat petentei sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 5000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.8 al.1 din OG 15/2002 şi sancţionată de art.8 al.2 din acelaşi act normativ.

S-a reţinut că la data de 20.10.2009, petenta a condus autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare BC-34-ANY pe DN 15, pe raza oraşului B., fără a avea plătită taxa de drum (rovigneta).

Verificând procesul verbal sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, instanţa constată că potrivit art.8 al.1 din OG 15/2002, fapta de a circula fără a deţine rovignetă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, iar potrivit art.8 al.2, „cuantumul amenzilor contravenţionale prevăzute la al.1 este prevăzut în anexa nr.2”. Conform anexei nr.2 din OG 15/2002 pentru autoturisme sancţiunea este cuprinsă între 500 lei şi 1000 lei.

Instanţa constată că amenda aplicată de agentul constatator este nelegală, petenta fiind sancţionată cu o amendă de 5000 lei în loc de 500 lei.

Pentru aceste considerente, instanţa, în temeiul art.34 din OG 2/2001 va admite plângerea şi va anula procesul verbal de contravenţie.

Urmează a exonera petenta de plata amenzii contravenţionale.

Red.PA

2