SC.721/04.03.2009
I N S T A N T A:
A. ASUPRA CAUZEI CIVILE DE FATA:
1. Creditoarea ………….. a sesizat Judecătoria Tulcea cu o cerere in baza O.U.G. 119/2007, solicitând obligarea debitoarei ………… la plata sumei de 1254,1 € reprezentând 7 rate neachitate din preţul contractului si 1675,05 € reprezentând penalitati de întârziere. In motivarea cererii de chemare in judecata, creditoarea a arătat ca la data de 26.10.2007 intre creditoare (in calitate de vânzătoare) si debitoare (in calitate de cumparatoare) s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 1695/2007 prin care s-a convenit, vânzarea unui aparat de purificare aer pentru un preţ total de 1654,1 €. Din acest preţ, debitoarea a achitat suma de 400 € reprezentând avans, ramanand de achitat şapte rate lunare de cate 179,15 €. Întrucât aceste rate lunare nu au mai fost achitate, creditoare a solicitat obligarea debitoarea la plata acestora, precum si la plata penalităţilor aferente conform clauzelor contractuale.
2. Legal citata, debitoarea nu s-a prezentat in instanţa si nici nu a formulat întâmpinare.
3. La termenul din 14.01.2009, creditoarea si-a precizat obiectul acţiunii in lei, ataşând situaţiile cu modul de calcul a penalităţilor (filele 22 – 24 dosar).
B. ANALIZAND ACTELE SI MATERIALUL PROBATOR AL CAUZEI, INSTANTA RETINE URMATOAREA SITUATIE DE FAPT :
4. La data de 26.10.2007, creditoarea …………. a încheiat cu debitoarea …………. contractul nr. 1695, prin care prima societate se obliga sa vanda si cea de-a doua sa cumpere un aparat de purificare a aerului marca Astro 2000 cu un preţ de 1654,1 €. La momentul încheierii contractului a fost achitata suma de 400 €, urmând ca ulterior sa se plătească 7 rate lunare de cate 179,15 €. Totodată, potrivit art. 7 din contract, competenta de soluţionare a eventualelor litigii legate de executarea prezentului contract a fost stabilita ca aparţinând instanţelor judecătoreşti din mun. Tulcea.
5. Cele şapte rate lunare nu au fost achitate de către debitoare, astfel ca ………….. s-a văzut nevoita sa promoveze cererea de chemare in judecata din prezenta cauza.
6. In ceea ce priveşte debitul principal (reprezentând cele şapte rate lunare neachitate), instanţa apreciază ca aceasta creanţa exista si îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2(1) din O.U.G. nr. 119/2007, respectiv este o creanţa certa, lichida, exigibila ce rezulta dintr-un contract comercial.
7. Cat priveşte penalităţile solicitate, acestea sunt datorate de către debitoare in baza art. 4 din contract, cuantumul acestora putând depăşi, prin derogare de la interdicţia prevăzuta de art. 4(3) din legea nr. 469/2002 privind întărirea disciplinei contractuale, cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
8. Prin urmare, având in vedere înscrisurile depuse la dosar, precum si faptul ca debitoarea nu a contestat prin întâmpinare pretenţiile formulate împotriva sa potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 119/2007, instanţa va admite acţiunea formulata in cauza si va obliga ………………. la plata sumei de 4381,16 lei (reprezentând cele şapte rate lunare neachitate) si 5864,41 lei (reprezentând penalitati de întârziere), precum si la plata cheltuielilor de judecata efectuate de către creditoare in prezentul proces.
Judecătoria Gura Humorului
Plăţi
Curtea de Apel Galați
2.Funcţionari publici. Cerere prin care solicit acordarea drepturilor băneşti – sporul de 50% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare de muncă, începând cu 1.03.2008.
Judecătoria Slobozia
Învestire cu formulă executorie. Lipsa calităţii procesuale active a beneficiarului unui bilet la ordin în situaţia în care acesta a girat biletul la ordin. - Legea nr.58/1934
Judecătoria Brașov
Admisibilitatea cererilor de emitere a somatiei de plata intemeiate pe dispozitiile OG 5/2001 in cazurile in care obligatia de plata a unei sume de bani rezulta dintr-un contract comercial
Judecătoria Tulcea
Somatie de plata