Dosar 3639/85/2015 din 28.12.2015

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3639/85/2015
Data dosar:
28.12.2015
Instanta:
Tribunalul Sibiu
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2017 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 3
  • Admite cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată în cauză. Admite acţiunea formulată de către reclamantul Sindicatulul Cadrelor Universitare din Sibiu, în numele şi pentru membrii de sindicat: SĂVESCU ROXANA FLORENŢA, POPA DANIELA, ROTARU MIHAELA în contradictoriu cu pârâţii Universitatea Lucian Blaga Sibiu, si Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi în consecinţă : Obligă pârâta Universitatea Lucian Blaga Sibiu la plata către membrii de sindicat SĂVESCU ROXANA FLORENŢA, POPA DANIELA, ROTARU MIHAELA la o despăgubire pentru prejudiciul cauzat, echivalentă cu contravaloarea sporului ştiinţific de doctor în procent de 15%, pentru perioada 28.12.2012 – 06.04.2015, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.03.2017 cu votul consultativ al asistenţilor judiciari.

    Hotarare 163/2017 din 07.03.2017
  • Sedinta din data de 31.01.2017 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 3
  • Amână cauza

    Pentru a se disjunge cauza .

    Incheiere de sedinta din 31.01.2017
  • Sedinta din data de 08.12.2016 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 6
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 29.11.2016 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 3
  • Încheiere

    Preschimbarea, din oficiu, a termenului de judecată în dosar nr. 3639/85/2015, stabilit pentru data de 08.12.2016, la data de 31 ianuarie 2017, sala E, ora 9, Fond Muncă 3. Dispune citarea părţilor. Dată în Camera de Consiliu azi 29.11.2016, cu votul consultativ al asistenţilor judiciari.

    Incheiere de sedinta din 29.11.2016
  • Sedinta din data de 03.11.2016 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 6
  • Amână cauza

    la 8.12.2016 - pentru prezentarea RIL-ului, din partea ICCJ, asupra cererii reclam.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2016
  • Sedinta din data de 26.02.2016 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 6
  • 412 NCPC/243 CPC

    Suspendat - 412 NCPC/243 CPC

    Incheiere suspendare din 26.02.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD