Prejudicii, daune

Data publicare portal: 03.03.2017

Prin sentinţa civila nr.9324/07.12.2015 pronunţata in cauza nr. 951/311/2015 Judecătoria Slatina a admis în parte acţiunea având ca obiect pretenţii-răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul S.D. cu domiciliul in oraş P. cu domiciliul ales la C.I.Av. V.G, in S, str. M. E, nr. 53, jud.O, în contradictoriu cu pârâţii J.P. cu  domiciliul  în  oraş  P  O, jud. O şi  C.L.P.O. cu sediul în oraş P.O, str. F, nr. 2, jud.O.

Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlul de daune morale.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul S.D.în contradictoriu cu pârâtul B.D., cu domiciliul în oraş P.O, sat C de Jos, str. C, jud.O, ca neîntemeiată.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la suportarea costului publicării hotărârii în trei cotidiene naţionale, ca neîntemeiat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 06.02.2015 sub nr. 951/311/2015, reclamantul S.D.a chemat in judecată pe pârâţii C.L.P.O., B.D. şi J.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat, ca urmare a încălcării dreptului la imagine, onoare, demnitate şi viaţă privată, prin publicarea unui articol denigrator în publicaţia locală bilunară Orizont, precum şi la suportarea de către aceştia a costului publicării în trei cotidiene naţionale a hotărârii pronunţate de către instanţă.

În motivarea cererii a arătat că, în fapt, în numărul din ianuarie 2015 al publicaţiei Orizont, care se află sub directa coordonare şi finanţare a C.L.P.O., a apărut un articol denigrator pe prima pagină într-un format 21 x 29 cm, urmărindu-se astfel incitarea opiniei publice, însoţit de o imagine cu o maimuţă şi intitulat „Despre prostie”, iar ca subtitlu are următoarea formulare „Nu încerca să te pui cu proştii... Te trag la nivelul lor şi te bat cu experienţa!”, articol prin care i-au fost aduse jigniri, grave prejudicii de imagine şi lezarea demnităţii, afectându-i astfel imaginea publică şi activitatea politica. Prin articolul incriminat de fapt a fost lezată atât în calitatea sa de preşedinte al Organizaţiei PNL P O şi cea de candidat al PNL la Primăria P O, cât şi în calitatea de director al S. R de T F de C C, astfel că prin aceste atacuri concertate se urmăreşte discreditarea sa în faţa cetăţenilor din oraşul P O, care l-au susţinut şi îl vor susţine în demersul său de a candida la Primăria oraşului.

De asemenea, având în vedere specificul ocupaţional al localităţii, dar fiind şi faptul că oraşul Piatra Olt este un important nod de cale ferată, iar locuitorii săi sunt preponderent CFR-işti, se urmăreşte punerea la îndoială a pregătirii sale profesionale, a profesionalismului său şi a întregii sale activităţi de peste 28 ani, perioadă în care nu numai că s-a bucurat de respectul şi aprecierea tuturor colegilor săi, dar a şi sprijinit cetăţenii şi comunitatea prin aducerea unor activităţi noi în cadrul Staţiei CFR P O şi implicit crearea de noi locuri de muncă.

Astfel, se sugerează cu titlu de informaţie, că el ar fi perceput foloase necuvenite din partea unor oameni pe care i-a angajat, deşi în fişa postului său nu există această activitate de angajare. De altfel, în cuprinsul articolului, autorul îşi motivează susţinerile prin faptul că el însuşi are de gând să candideze (la funcţia de primar), iar prin expedierea acestei scrisori de mulţumire, pe care a expediat-o către cetăţenii care au crezut în el şi susţinerile sale politice, reclamantul i-ar fi îngreunat misiunea de a câştiga alegerile pentru Primăria P O.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art.253, alin.3 şi 4, art.1373, alin. 1 şi 2 şi art. 1382 C.civ., art.30, alin.6 din Constituţia României şi art.10, alin.2 din CEDO.

În dovedirea cererii formulate, a solicitat proba cu înscrisuri şi martori. A ataşat înscrisuri în copii (filele 4-19).

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul C.L.P.O. a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare in judecata având obiect plata sumei de 15000 ron, daune morale si cheltuieli cu publicarea in trei cotidiene naţionale a sentinţei judecătoreşti.

În motivare arată că, în fapt, prin articolul care a apărut in publicaţia „Orizont” din luna ianuarie 2015, intitulat „Despre prostie", reclamantul considera ca i-au fost aduse jigniri si grave prejudicii de imagine.

S-a învederat in apărare ca analiza pe care a realizat-o redactorul ziarului este expresia exercitării dreptului la libera exprimare, iar prin aceasta nu a făcut altceva decât sa aducă la cunoştinţa publicului anumite păreri, informaţii generale de interes public privind realizările, performantele organizaţiei PNL-PDL P O, respectiv referitor la activităţile persoanelor, care de altfel sunt persoane publice, membre in organizaţia locala PNL-PDL, care la momentul acceptării acestor calităţi oficiale in partid au acceptat si eventualele relatări pamfletice.

A arătat ca nu au fost depăşite limitele dreptului la exprimare, nu este demonstrata săvârşirea unui abuz de drept, articolul releva exprimarea opiniei cu privire la calităţile, performantele mai bune sau mai puţin bune a organizaţiei locale PNL-PDL P O, generalizând, asa cum rezulta din sondaje de a lungul timpului, din informaţiile exacte evidenţiate după fiecare scrutin de alegeri locale sau centrale.

In ceea ce priveşte exercitarea dreptului la exprimare, considera ca nu s-a realizat cu rea credinţa, materialul contestat de reclamant, fiind de fapt rezultatul activităţii, pe care cei care concep aceasta publicaţie, o exercita animaţi de rolul pe care trebuie sa îl aibă un jurnalist in societate, iar tonul satiric, ironic este întotdeauna folosit in cadrul articolelor din publicaţia „Orizont" acesta putând fii considerat un „pamflet".

Libertatea de exprimare, astfel cum este văzuta si in spetele CEDO, este una dintre valorile esenţiale intr-o societate democratica, impusa de pluralismul politic, iar pe lângă informaţiile neutre, inofensive trebuie acceptate si cele acuzatoare, cele care şochează sau neliniştesc. Este insa dificil de găsit echilibrul ce trebuie sa existe intre exerciţiul dreptului la libera exprimare si protecţia drepturilor individuale, la viata privata.

O persoana publica, mai ales care activează in zona politicului isi asuma, se expune in mod conştient, voit si inevitabil unui control al faptelor si afirmaţiilor sale din partea cetăţenilor si ziariştilor si trebuie sa dea dovada de toleranta.

S-a arătat că, pe viitor, membrii publicaţiei „Orizont" vor da dovada de profesionalism si păstrarea exprimării dreptului la opinie in limitele deontologiei profesiei de jurnalist.

In drept, au fost invocate prevederile art.205, N. Cod proc. Civ., art.1353 N.C.Civ., Constituţie.

La data de 14.04.2015 pârâtul B.D. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare in judecata având obiect plata sumei de 15000 ron, daune morale si cheltuieli cu publicarea in trei cotidiene naţionale a sentinţei judecătoreşti.

În motivare arată că ideea acestui articol a fost cumva replica la nemulţumirea din partea cetăţenilor cărora li s a promis in timpul campaniilor electorale angajarea la CFR , ulterior acest lucru fiind posibil la unii dintre aceştia la alţii nu, precum si la nişte „fiţuici" distribuite de către membri organizaţiei PNL-PDL P O, care aduceau jigniri si mesaje false privind Instituţia Primarului si a Consiliului Local.

Analiza pe care a realizat-o redactorul ziarului este expresia exercitării dreptului la libera exprimare, iar prin aceasta nu a făcut altceva decât sa aducă la cunoştinţa publicului anumite păreri, informaţii generale de interes public privind realizările, performantele organizaţiei PNL-PDL P O, respectiv referitor la activităţile persoanelor, care de altfel sunt persoane publice, membre in organizaţia locala PNL-PDL, care la momentul acceptării acestor calităţi oficiale in partid au acceptat si eventualele relatări pamfietice.

A arătat ca nu au fost depăşite limitele dreptului la exprimare, nu este demonstrata săvârşirea unui abuz de drept, articolul releva exprimarea opiniei cu privire la calităţile, performantele mai bune sau mai puţin bune a organizaţiei locale PNL-PDL P.O, generalizând, asa cum rezulta din sondaje de a lungul timpului,  din informaţiile exacte evidenţiate după fiecare scrutin de alegeri locale sau centrale.

In ceea ce priveşte afirmaţia cu privire la angajarea unor cetăţeni „cu paporniţa”, este o informaţie venită din rândul cetăţenilor supăraţi de faptul că au avut promisiuni de angajare în acea perioadă care s-au concretizat, dar în schimbul unor foloase către reclamant. A aflat întâmplător despre aceste lucruri deoarece prin funcţia de consilier local pe care o exercită, este mereu în legătură cu cetăţenii, aceştia venind şi spunând problemele lor.

In drept, au fost invocate prevederile art.205, N. Cod proc. Civ., art.1353 N.C.Civ., Constituţiei.

La data de 24.06.2015 reclamantul a depus precizări cu privire la motivele pentru care a fost chemat în judecată numitul J.P., în calitatea sa de redactor coordonator, solicită să fie atrasă răspunderea acestuia cu privire la conţinutul articolului incriminat ca urmare a răspunderii solidare a acestuia în calitatea sa de coordonator al ziarului şi fiind persoana care trebuie să dea bun de tipar după ce verifică întregul conţinut al ziarului. În ceea ce priveşte temeiul de drept, arată că este art. 1373 alin. 1 şi 2 rap. la art. 1382 C.civ.

Au fost audiaţi martorii R G, F C-O, declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În luna ianuarie a anului 2015, în publicaţia locală bilunară Orizont coordonată şi finanţată de C.L.P.O., a apărut articolul intitulat „Despre prostie” semnat de consilierul local Ing. B.D..

În cuprinsul articolului s-au făcut afirmaţii referitoare la reclamantul S.D., în calitatea acestuia de lider local al unui partid politic şi de director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători C, menţionându-se următoarele: „Păi, cum le poţi cere oamenilor să fie alături de tine după ce i-ai lăsat fără serviciu la CFR şi i-ai angajat cum i-ai angajat, cu paporniţa, zic unii?”.

Conform art.1349 alin.1 C.civ. orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, încălcarea acestei îndatoriri atrage răspunderea persoanei vinovate, pentru toate prejudiciile cauzate.

Instanţa reţine că, din cuprinsul dispoziţiilor art.1357 C.civ. potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Sub aspectul primei condiţii, cea a existenţei faptei ilicite, instanţa reţine că fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane. În aprecierea caracterului ilicit al faptei se vor avea în vedere nu numai normele juridice dar şi normele de convieţuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale şi conturează însuşi conţinutul, limitele şi modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.

Oferind o protecţie specială vieţii private şi demnităţii persoanei umane, legiuitorul a instituit prin art.72 C.civ. obligaţia respectării dreptului la demnitate şi interzicerea oricăror atingeri aduse onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute de art.75 C.civ. şi referitoare la atingerile permise de lege şi exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale.

Cu privire la aptitudinea afirmaţiilor referitoare la angajarea anumitor persoane de către reclamant cu paporniţa de a produce o lezare demnităţii unei persoane, instanţa reţine că, astfel cum s-a arătat în doctrină, având în vedere noţiunile generice, incompatibile cu o definire precisă, care determină conţinutul drepturilor personalităţii, în determinarea drepturilor personalităţii, un rol important revine judecătorului chemat să soluţioneze litigiile născute din atingeri aduse unor asemenea drepturi.

Alături de legislaţia naţională, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează de asemenea, integritatea morală a persoanei, ca parte a dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, garantat de art.8, precum şi dreptul la reputaţie morală, care reprezintă o limită a dreptului la libera exprimare.

Conţinutul dreptului la demnitate este dat de prevederile art.72 alin.2 C.civ., prin referirea la cele două aspecte ale sale: onoarea şi reputaţia unei persoane.

Prin onoare se înţelege acel sentiment complex, determinat de percepţia pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, dar şi despre modul în care ceilalţi o percep sub acest aspect, în timp ce reputaţia reprezintă expresia socială a aceluiaşi întreg, dobândită prin modul în care persoana este percepută în viaţa privată sau socială, ca urmare a comportamentului său.

Atingerile aduse onoarei sau reputaţiei unei persoane pot consta în adresarea de expresii jignitoare sau invective sau imputarea săvârşirii unei fapte de natură să supună persoana desconsiderării sau oprobriului public. În doctrină s-a arătat că nu este necesar ca atingerile descrise să îmbrace forma unor infracţiuni, fiind suficient ca fapta să fie săvârşită cu intenţia de a ofensa, dând naştere astfel unui delict civil.

Prin reportare la apărările pârâţilor în sensul că nu au fost depăşite limitele libertăţii de exprimare, aducându-se la cunoştinţa publicului păreri, informaţii de interes public privind realizările unei anumite organizaţii de partid şi ale personelor publice, membre ale acesteia, se reţine, făcându-se distincţia între fapte şi judecăţi de valoare, după cum a reţinut şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă că, dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, ultimele nu se pretează la o demonstrare a exactităţii lor (Cumpănă şi Mazăre împotriva României).

Analizând afirmaţiile expuse, instanţa reţine că acestea nu intră în categoria judecăţilor de valoare, reprezentând fapte concrete, de natură penală, de o gravitate sporită, constând în angajarea unor persoane în scopul obţinerii de foloase.

Astfel, sub aspectul potenţialului ofensator al afirmaţiilor, se va avea în vedere că articolul era publicat într-un ziar ce aparţinea C.L.P.O. şi viza un membru ai acelei comunităţi care deţinea funcţii de conducere la nivel local, publicaţia fiind destinată comunităţii locale din Piatra Olt.

Faţă de cele de mai sus, instanţa concluzionează că, atât sub aspectul dovedirii faptului material cât şi sub aspectul calificării acestuia ca fapt ofensator ilicit, sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.249 C.p.civ. rap. la art.1.357 alin.1 C.civ. şi art.58 şi 72 C.civ..

Cu privire a doua condiţie a cărei existenţă urmează a fi analizată, respectiv condiţia existenţei prejudiciului, se reţine în primul rând, că acesta reprezintă efectele negative patrimoniale şi morale pe care le încearcă o persoană ca urmare a conduitei ilicite a unei persoane sau ca urmare a unei fapte omeneşti, a unui lucru sau a unui animal.

În doctrină şi practica judiciară s-a arătat că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele având rolul să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să genereze un asemenea prejudiciu, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Astfel, instanţa reţine că, dacă în momentul stabilirii existenţei faptei ilicite s-a avut în vedere, în mod obiectiv, aptitudinea afirmaţiilor de a leza demnitatea oricărei persoane, la stabilirea existenţei prejudiciului, urmează a se analiza în ce măsură aceleaşi afirmaţii au fost de natură a vătăma demnitatea reclamantului, precum şi consecinţele lor subiective.

Din declaraţiile martorilor R G şi F C-O (f.67, 68) a rezultat că atât colegii de serviciu al reclamantului, colegii de partid şi cetăţenii localităţii, au fost impresionaţi de acuzele aduse reclamantului privind angajarea contra cost a unor persoane la regionala CFR. Totodată, martorii au învederat că reclamantul şi membrii familiei acestuia au fost afectaţi negativ de articolul publicat.

Aşadar, instanţa reţine că, dincolo de proba faptei ilicite, rezultă producerea prejudiciului moral prin afectarea reputaţiei şi demnităţii reclamantului.

Sub aspectul legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, instanţa reţine că, în lipsa unei modificări fizice a realităţii înconjurătoare, fapta ilicită constând în atingerea adusă demnităţii unei persoane reprezintă o faptă ilicită formală, motiv pentru care, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, fiind suficientă, astfel cum s-a arătat în precedent, dovedirea existenţei faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.

În ceea ce priveşte vinovăţia pârâtului, instanţa reţine că respectiva condiţie vizează latura subiectivă a faptei, respectiv atitudinea subiectivă pe care autorul faptei ilicite a avut-o faţă de faptă şi urmările acesteia, la momentul la care a săvârşit-o.

După cum s-a arătat în doctrină, fapta ilicită, ca manifestare exterioară, presupune ca antecedent un proces psihic complex, de conştiinţă şi voinţă, proces care se sfârşeşte prin a se manifesta în exterior, a se obiectiva sub forma acţiunii ori inacţiunii ilicite.

Analizând factorul intelectiv şi factorul volitiv ca aspecte ale vinovăţiei, instanţa reţine că, în concret, pârâtul J.P., având în vedere calitatea sa de redactor-şef al publicaţiei Orizont coordonează şi răspunde de activitatea privind redactarea materialelor publicaţiei, după cum rezultă din fişa postului nr.39/04.12.2015 depusă la dosar (f.79).

Mai mult, în considerarea dispoziţiilor art.349 alin.1 Cpc potrivit cărora mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procură specială, după cum a rezultat din afirmaţiile pârâtului J.P. în faţa instanţei de judecată la prezentul termen, el este, în fapt, cel care a redactat articolul, iar nu pârâtul B.D..

Faţă de cele de mai sus, în considerarea calităţii sale, având totodată în vedere formarea profesională şi experienţa acumulată, putea să cunoască semnificaţia socială a afirmaţiilor sale, precum şi urmările acestora, având totodată deplina libertate de deliberare şi decizie cu privire la săvârşirea faptei sale.

În consecinţă, în ceea ce priveşte condiţia referitoare la vinovăţie, instanţa constată că aceasta este îndeplinită, şi că vinovăţia îmbracă forma intenţiei indirecte, apreciind că, oricum, faţă de disp. art.1357 alin.2 C.civ. răspunderea civilă delictuală se angajează şi pentru cea mai uşoară culpă.

În acest context, constatând că a fost făcută dovada că fapta delictuală nu a fost săvârşită de pârâtul B.D., care apare ca semnatar al articolului menţionat, instanţa constată că, faţă de acesta, acţiunea este neîntemeiată.

În privinţa pârâtului C.L.P.O., instanţa reţine dispoziţiile art.1.373 alin.1 şi 2 C.civ. conform căruia comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

Principalul argument invocat pentru angajarea acestei răspunderi îl constituie desfăşurarea unei activităţi sub îndrumarea, direcţia şi controlul altei persoane. Astfel, între făptuitor, respectiv prepusul care a săvârşit o faptă prejudiciabilă şi persoana responsabilă, comitentul, se stabileşte o relaţie specială, denumită raport de prepuşenie, în baza căruia este declanşat mecanismul răspunderii pentru prejudiciile care au fost produse în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Se urmăreşte, astfel, corelarea riscurilor activităţilor desfăşurate în societate, cu avantajele, dar şi cu pericolele producerii unor consecinţe păgubitoare pentru ceilalţi membrii ai societăţii.

În ceea ce priveşte comportamentul comitentului, legea nu a stabilit nicio condiţie specială, menţionându-se doar că acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi. Rezultă că răspunderea comitentului este angajată independent de culpabilitatea sa, dacă victima dovedeşte existenţa unui prejudiciu cauzat de prepus, în legătură cu funcţiile care i-au fost încredinţate, în toate situaţiile, pe temei obiectiv.

După cum se arată în literatura de specialitate, în prezent, elementul esenţial pentru definirea raportului de prepuşenie îl reprezintă nu atât subordonarea prepusului, ci faptul că acesta a acţionat sub autoritatea şi în interesul comitentului, în beneficiul acestuia şi cu mijloacele furnizate de el.

Prin urmare, faţă de existenţa raporturilor de muncă între pârâtul J.P., redactor coordonator al publicaţiei Orizont, ziar coordonat şi finanţat de C.L.P.O., instanţa constată că a fost făcută de către reclamant dovada raporturilor de prepuşenie între cei doi pârâţi şi a săvârşirii de către pârâtul J.P. a faptei delictuale în funcţia încredinţată de angajator.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 alin.2 C.civ., instanţa reţine că separat de existenţa prejudiciului, se pune problema condiţiilor cerute pentru a se putea obţine repararea acestuia. Astfel, doctrina a arătat că, dacă prejudiciul nu este susceptibil de evaluare bănească, el este un prejudiciu moral, nepatrimonial, aceasta fiind şi situaţia suferinţei de ordin afectiv generată de atingerea adusă onoarei şi demnităţii unei persoane (atunci când nu se invocă producerea unui prejudiciu patrimonial care decurge din afirmaţiile făcute).

Cu toate acestea, trebuie făcută distincţie între evaluarea prejudiciului şi repararea acestuia, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.253 C.civ. persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial cauzat, în acelaşi timp, putând fi luate orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins.

Astfel, despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie  echitabilă. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit (1995), că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

În concret, se reţine că reclamantul a solicitat, cu titlu de daune morale, achitarea sumei de 15.000 lei şi suportarea de către pârâţi a costului publicării hotărârii pronunţate în trei cotidiene naţionale.

Având în vedere că pronunţarea prezentei hotărâri în sine este de natură a oferi reclamantului o reparare a prejudiciului suferit, prin recunoaşterea dreptului la demnitate încălcat, iar pe de altă parte, instanţa reţine că, faţă de disp. art.253 alin.4 C.civ., suma de 5.000 lei este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral cauzat de pârâţi reclamantului prin publicarea articolului „Despre prostie” în ziarul Orizont.

În privinţa solidarităţii, instanţa are în vedere disp. art.1382 C.civ. conform căruia cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat , astfel încât pârâţii J.P. şi C.L.P.O. vor fi obligaţi la plata în solidar sumei de 5.000 lei către partea reclamantă.

Sub aspectul cererii de publicare a hotărârii judecătoreşti favorabile în trei cotidiene naţionale, instanţa va respinge cererea pe considerentul că prejudiciul a fost cauzat prin intermediul unui ziar local, cu tiraj limitat la aria localităţii P O, iar o astfel de măsură ar fi disproporţionată în raport de modul de producere a prejudiciului şi potenţial cauzatoare de noi animozităţi.

Totodată, instanţa reţine că pronunţarea sentinţei în sine este suficientă pentru înţelegerea de către pârâţi a consecinţelor dăunătoare ale faptelor lor, reprezentând totodată o compensare proporţională a prejudiciilor suferite, în acord cu funcţia reparatorie şi funcţia sancţionatorie a corecţiei aplicate. Totodată, instanţa va avea în vedere, faţă de natura activităţilor desfăşurate de părţi, necesitatea colaborării pe viitor a acestora, care ar putea fi perturbată de efectele negative ale publicării hotărârii judecătoreşti, precum şi producerea unui disconfort suplimentar reclamantului, prin reluarea şi propagarea afirmaţiilor deduse atenţiei instanţei.

Domenii speta

Spete similare