Procedura insolvenţei

Dispoziţiile art. 413, alin. 2 se află situate în Cartea a II-a. Procedura contencioasă  – Titlul I. Procedura în faţa primei instanţe - Capitolul III. Unele incidente procedurale – Secţiunea a 3-a. Suspendarea procesului, din Codul de procedură civilă, vizează judecăţi individuale, declanşate printr-o cerere de chemare în judecată şi finalizate prin hotărâri pronunţate în condiţii de contradictorialitate, care tranşează situaţia litigioasă dedusă judecăţii, însă procedura insolvenţei nu este un proces,  o judecată propriu-zisă (deşi ea implică mai multe judecăţi individuale), aşa încât textul nu o poate privi, decât în măsura în care ar exista o normă de trimitere în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 291/15.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă a fost admis recursul formulat şi casată încheierea civilă din 01.03.2016 pronunţată în dosarul nr. 552/108/2015, cauza fiind trimisă la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că prin încheierea antemenţionată, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a suspendat desfăşurarea procedurii insolvenţei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr.3822/108/2015 al Tribunalului Arad.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că, în dosarul penal nr. 3822/108/2015 al Tribunalului Arad debitoarea are calitatea de inculpat.

Or, a apreciat că, în această situaţie, modul de desfăşurare a procedurii este influenţat de modul în care urmează a fi soluţionat dosarul penal, aşa încât se justifică aplicarea, în cauză, a prevederilor art. 413 al.1 pct.2 Cod procedură civilă;

Împotriva încheierii menţionate, în termen legal, a declarat apel – recalificat recurs – creditoarea A…, solicitând înlăturarea măsurii suspendării şi continuarea procedurii insolvenţei debitoarei. 

În susţinerea recursului, creditoarea recurentă învederează că este creditor al debitoarei înscris în tabelul de creanţe al acesteia şi că ulterior deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei, în baza unei notificări a DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, s-a constatat că a fost demarată o ampla acţiune de verificare a documentaţiei care a stat la baza acordării sprijinului financiar către societatea debitoare, precum şi o verificare faptică, în teren a măsurilor efectiv realizate de către aceasta; în urma verificărilor a rezultat că debitoarea a beneficiat de sume încasate necuvenit, în cuantum total de 13.635.386,3 lei, cu 11.289.036,03 lei mai mult decât s-a arătat în cererea iniţială de înscriere la masa credală.

Recurenta arată că, la data de 20.07.2015, a depus la dosarul cauzei o cerere de completare a creanţei iniţiale, solicitând includerea în lista creditorilor debitoarei cu suma totală datorată de 13,635.386,3 lei – cererea fiind admisă de către Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civila nr. 60/26.01.2016 pronunţată  în Dosarul nr. 552/108/2015/a2.

Totodată, recurenta arată că, în urma adresei DNA-Serviciul Teritorial Timişoara din data de 18.06.2015, s-a constituit parte civilă în dosarul nr. J9/P/2015 cu suma de 13.971.148,82 lei. Mai arată că, prin încheierea penală nr. 19/2016, pronunţata în data de 04.02.2016, Tribunalul Arad - secţia penala, dispune începerea judecaţii împotriva mai multor inculpaţi, inclusiv a debitoarei şi a administratorului statutar.

În aceste circumstanţe, recurenta arată că, prin încheierea din data de 01.03.2016, pronunţata în dosarul nr. 552/108/2015, Tribunalul Arad dispune - la solicitarea lichidatorului judiciar - suspendarea desfăşurării procedurii de insolvenţă, în baza art. 413 alin. 1 pct. 2 din NCPC, pana la soluţionarea definitiva a Dosarului nr. 3822/108/2015.

Apreciază, însă, că măsura suspendării este una eronată, întrucât, suspendarea era posibilă numai dacă se dovedea începerea urmăririi penale in personam - într-o cauză ce priveşte o infracţiune în legătură cu care soluţia instanţei penale ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii civile ce urmează să se dea în respectivul litigiu.

Pe de altă parte, susţine că soluţia ce se va pronunţa în cadrul dosarului penal nu are nicio  înrâurire hotărâtoare asupra demersurilor şi soluţiei date în cadrul procedurii insolvenţei; astfel, în procedura insolvenţei este irelevantă constatarea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanelor trimise în judecată, deoarece recurenta îşi întemeiază pretenţiile pe titluri constând în procese verbale prin care au fost constatate nereguli în activitatea de acordare a sprijinului financiar, necontestate şi neanulate, deci perfect valide; chiar şi în ipoteza în care instanţa de judecată va reţine nevinovăţia inculpaţilor, această stare de fapt nu va influenţa şi nici nu poate influenta pretenţiile sale în cadrul procedurii insolvenţei, întrucât inexistenţa infracţiunii nu echivalează cu inexistenţa neregulii; or, recurenta învederează că creanţa sa se întemeiază pe constatarea prin titluri executorii a existentei unei nereguli.

Mai mult decât atât, consideră că măsura suspendării are un impact potrivnic creditorilor, dat fiind faptul că, în această perioadă, bunurile din patrimoniul debitoarei se deteriorează, diminuându-şi cu certitudine valoarea de piaţă.

În sensul celor de mai sus, recurenta indică Adresa Primăriei Comunei Z, nr. 2181/18.05.2016, potrivit căreia „va aducem la cunoştinţa faptul ca pe terenurile, proprietatea privată a comunei …, în suprafaţă de 230 de ha, pe care este înfiinţată plantația de vita de vie proprietatea SC… se păşunează intensiv, rezultatul fiind distrugerea butaşilor, cât si faptul ca a dispărut un număr semnificativ de stâlpi metalici si o cantitate semnificativa de sarma. A fost sesizat, in acest sens si postul de Politie al comunei".

În drept, creditoarea recurentă a invocat prevederile Legii nr.85/2006, OUG nr.66/2011, OG nr.92/2003, republicată şi toate actele normative menţionate în petiţia de recurs.

Debitoarea intimată - prin lichidator judiciar a formulat întâmpinare, prin care învederează că, în cadrul AGC din data de 26.01.2016 s-a discutat propunerea judecătorului sindic privind suspendarea dosarului de insolvenţă nr. 552/108/2015, pana la soluţionarea dosarului penal nr. 3822/108/2015 aflat pe rolul Tribunalului Arad - in cadrul căruia debitoarea are calitatea de inculpat, creditorii prezenţi fiind de acord cu suspendarea; în cadrul aceleiaşi adunări a creditorilor, s-au discutat mai multe aspecte privind derularea procedurii, aspecte cu care creditorii prezenţi au fost de acord.

Aşa fiind, arată că, la termenul de judecata din data de 01.03.2016, lichidatorul judiciar  a formulat, prin raportul de activitate, inclusiv solicitarea adresată judecătorului sindic, în sensul suspendării dosarului nr. 552/108/2015, având ca obiect procedura insolvenţei debitoarei, până la soluţionarea dosarului penal nr. 3822/108/2015 aflat pe rolul Tribunalului Arad, conform art. 413 alin. 1 pct. 2 Cod Procedură Civilă.

Consideră, însă, că din prevederilor Legii 85/2014, nu rezultă faptul că pe perioada de suspendare a dosarului de insolvenţă sunt suspendate şi atribuţiile lichidatorului judiciar; consideră, prin urmare, că lichidatorul judiciar îşi poate desfăşura activitatea sub controlul Adunării Creditorilor, ceea ce s-a şi întâmplat de la data suspendării dispusă de către judecătorul sindic a dosarului de insolvenţă.

Examinând recursul declarat în cauză, Curtea constată că acesta este fondat şi se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond şi-a întemeiat măsura suspendării procedurii insolvenţei debitoarei pe dispoziţiile art. 413 al.1 pct.2 Cod procedură civilă – care statuează că „Instanţa poate suspenda judecata: […] 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel”.

Aceste dispoziţii nu sunt, însă, incidente în cauză, întrucât măsura suspendării judecăţii, reglementată de art. 413 Cod procedură civilă, nu este compatibilă cu procedura insolvenţei - ca ansamblu de acte şi operaţiuni, desfăşurate sub controlul de legalitate al judecătorului sindic, în scopul acoperirii pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a acestuia.

O atare concluzie rezultă atât din interpretarea literală a textului, cât şi din interpretarea sistematică şi teleologică a acestuia.

Astfel, sub un prim aspect, Curtea relevă că dispoziţiile art. 413 al.1 pct.2 Cod procedură civilă se referă in terminis la  „suspendarea judecăţii” şi la „hotărârea ce urmează să se dea”. Or, procedura insolvenţei nu este o judecată – finalizată printr-o hotărâre, ci, aşa cum s-a arătat supra, o succesiune de acte şi operaţiuni săvârşite de un practician în insolvenţă – care acţionează sub controlul de oportunitate al creditorilor debitoarei şi sub controlul de legalitate al judecătorului sindic. Este adevărat că în cursul procedurii, judecătorul sindic soluţionează şi situaţii litigioase – pronunţând hotărâri succesive, însă cel mult acestea pot fi considerate „judecăţi”, nicidecum procedura în întregul ei.

Din punct de vedere al topografiei textelor, Curtea relevă că dispoziţiile art. 413 se află situate în Cartea a II-a. Procedura contencioasă  – Titlul I. Procedura în faţa primei instanţe - Capitolul III. Unele incidente procedurale – Secţiunea a 3-a. Suspendarea procesului, din Codul de procedură civilă. Or, întregul ansamblu de reglementări normative din care face parte şi Secţiunea referitoare la suspendarea procesului, vizează judecăţi individuale, declanşate printr-o cerere de chemare în judecată şi finalizate prin hotărâri pronunţate în condiţii de contradictorialitate, care tranşează situaţia litigioasă dedusă judecăţii.

Procedura insolvenţei nu este, însă, un proces, adică o judecată propriu-zisă (deşi ea implică mai multe judecăţi individuale), aşa încât textul nu o poate privi, decât în măsura în care ar exista o normă de trimitere în acest sens.

Însă, singura normă de trimitere este cea instituită prin dispoziţiile art. 342 alin.1 din Legea nr. 85/2014 – care conţine doar reglementări cu caracter general, în sensul aplicării normelor de procedurale de drept comun, numai în măsura în care acestea nu contravin specificului procedurii.

Neexistând, prin urmare, o dispoziţie expresă, care să permită aplicarea art. 413 din Codul de procedură civilă şi procedurii insolvenţei în ansamblul ei, nu există nici un temei pentru a statua că o dispoziţie legală care este specifică judecăţilor individuale şi care se referă, în mod expres la astfel de judecăţi, se aplică şi procedurii insolvenţei în întregul ei.

Mai mult, suspendarea procedurii înfrânge însuşi scopul insolvenţei, pe de-o parte, pentru că „îngheaţă” toate demersurile de acoperire a creanţelor înregistrate la masa credală, ceea ce dăunează grav securităţii circuitului comercial; pe de altă parte, pentru că face imposibilă continuarea activităţii debitoarei, de vreme ce mandatul fostului administrator a încetat, iar mandatul practicianului în insolvenţă este suspendat; nu în ultimul rând, înfrânge principiul maximizării averii debitoarei, punând în pericol grav patrimoniul acesteia – în condiţiile în care lipseşte de suport legal orice demers prin care acesta ar putea fi protejat şi pus în valoare.

Nu în ultimul rând, o suspendare a procedurii însăşi nu se justifică nici din perspectiva efectelor pe care eventuala hotărâre care s-ar pronunţa în dosarul penal le-ar produce asupra situaţiei participanţilor la procedura insolvenţei, pentru că legiuitorul a  instituit instrumente eficiente, care să permită valorificarea unei astfel de hotărâri. Astfel, prin dispoziţiile art. 102 alin.8 din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a statuat că „Creanţa unei părţi vătămate din procesul penal se înscrie sub condiţie suspensivă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile în procesul penal în favoarea părţii vătămate, prin depunerea unei cereri de admitere a creanţei. În cazul în care acţiunea civilă în procesul penal nu se finalizează până la închiderea procedurii insolvenţei, fie ca urmare a reuşitei planului de reorganizare, fie ca urmare a lichidării, eventualele creanţe rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, dacă este cazul, din sumele obţinute din acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor ce au contribuit la aducerea persoanei juridice în stare de insolvenţă, potrivit prevederilor art. 169 şi următoarele”; totodată, prin dispoziţiile art. 113 alin.1 din acelaşi act normativ, a prevăzut că „După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 111 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva înscrierii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale, care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute”.

În considerarea celor ce preced, măsura suspendării procedurii apare ca fiind nelegală și atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă.

În consecinţă, recursul reclamantei a fost admis ca fondat, și, în temeiul dispozițiilor art. 498  Cod procedură civilă, a fost pronunţată decizia sus menţionată.

Domenii speta

Spete similare