Obligatia de a face.Exceptia puterii de lucru judecat

Dosar nr. 4524/63/2015 R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINŢA Nr. 2998/2016 Şedinţa publică de la 20 Octombrie 2016 Asupra cauzei de faţă , constată următoarele: Prin cererea înregistrata la data de 30.03.2015 la Tribunalul Dolj sub nr. dosar 4524/63/2015, reclamantul NI a solicitat instantei sa dispuna obligarea paratei SC F SA să îl primească la locul de muncă conform dispoziţiilor art 1350 Cod civil si în subsidiar art 1349 Cod civil; să fie obligată pârâta la achitarea despăgubirilor egale cu contravaloarea prestaţiei zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezenţa la locul de muncă şi, implicit, accesul la baza materială a instituţiei, fiindu-i astfel refuzată posibilitatea de a-şi îndeplini obligatia corelativă a prestatiei conform contractului individual de muncă începand cu 30.08.2010, în temeiul art 1516 alin 1, art 1350,1530 şi în subsidiar art 1349 din Codul civil ; să fie obligată societatea pârâtă la plata unor daune morale în valoare de 20% din contravaloarea prestatiei zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezenţa la locul de muncă în temeiul art 1531 alin 3 Cod civil; să se constate că scopul real al refuzului de a-l primi la locul de munca a fost unul punitiv, ca o consecinta a formulării unei plângeri penale împotriva societăţii şi a directorului general al acesteia, în temeiul art 35 Cod procedura civila. În motivarea actiunii, reclamantul a arătat că, potrivit dispoziţiilor art 40 alin 2 din Codul Muncii, angajatorul are obligatia  să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de munca.Referitor la contravaloarea zilelor de lucru pentru care i s-a refuzat prezenta la locul de muncă, acesta apreciază că trebuie calculată potrivit regulii instituite de art 78 alin 1 din Codul muncii, iar dobânda legală se calculează conform prevederilor OUG 13/2011. Daunele morale solicitate sunt datorate traumei pe care acesta a suferit-o intrucat, desi era bolnav, a rămas si fără venituri.

În scop probator, a fost depusa copia cartii de identitate provizorie, copii ale unor cereri adresate unităţii si a plângerii penale formulate de reclamant.

La data de 09.06.2015, pârâta SC FR SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia litispendentei conform art 138 CPC, aratand ca exista o actiune similară acesteia, cu aceleasi capete de cerere, care face obiectul dosarului 10427/63/2010** al Tribunalului Dolj, cu termen la data de 18.06.2015, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiată.În fapt, pârâta arată că începând cu data de 30.08.2010 raporturile de muncă dintre reclamant şi unitatea angajatoare au încetat, acesta fiind sanctionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă prin decizia nr. 222/27.08.2010 emisă de către parata, deoarece salariatul a lipsit de la muncă 21 de zile lucratoare. Asupra legalitatii si temeiniciei acestei decizii, Tribunalul Dolj s-a pronunţat prin sentinta civilă nr. 7507/2014 in dosarul 49228/3/2010, în sensul respingerii contestatiei formulate de Neamtu Ionel. Pârâta consideră că în spetă nu sunt aplicabile dispoziţiile  art 1350 şi 1349 din Codul civil, fiind in prezenta unor relatii contractuale de munca. Nu se poate retine o raspundere delictuala, atata timp cat relatiile de munca se circumscriu prevederilor contractuale reglementate de prevederile codului muncii.De asemenea, pârâta a solicitat respingerea celui de-al doilea capăt de cerere referitor la despăgubiri, întrucât dispoziţiile art 80 din Codul muncii sunt derogatorii de la dreptul comun, iar respingerea cererii de reintegrare a reclamantului a dus si la respingerea acestui capăt de cerere. Daunele morale solicitate nu sunt neîntemeiate, întrucât decizia de concediere este legală si temeinică, iar în contractul de muncă nu sunt prevăzute clauze exprese care să prevadă acordarea acestor daune, asa cum s-a prevăzut în Decizia nr. 40/07.05.2007.Cu privire la cererea prin care se solicita sa se constate ca scopul real al refuzului de a-l primi la locul de munca este unul punitiv, parata a solicitat respingerea acestuia, considerand ca din documentele depuse la dosarul cauzei rezulta motivele avute in vedere de catre unitate la emiterea deciziei de concediere nr 222/27.08.2010, asupra legalitatii si temeiniciei acesteia pronuntandu-se instanta de judecata.În sustinerea apărărilor făcute, pârâta a anexat la dosar sentinta civilă nr. 7507/2014 dată în dos 49228/3/2010, încheierea din 08.05.2015 dată în dosarul 49228/3/2010, sentinta civilă nr. 14/07.05.2015 dată în dosarul 49228/3/2010, decizia de sanctionare nr. 222/27.08.2010 emisa de SC Ford  SA, documentele ce au stat la baza emiterii deciziei de sanctionare nr. 222/2010, contractul individul de muncă şi actele aditionale la acesta. La 18.11.2015 dosarul a fost suspendat pentru lipsa partilor si ulterior repus pe rol la cererea reclamantului, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La termenul din 15.06.2016, instanţa a dispus si dosarul a fost înaintat la completul CM1, initial investit cu dosarul nr 10427/63/2010**, in prezent suspendat, conform dispoziţiilor art 107 pct 1 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor. Pârâta a invocat excepţia puterii de lucru judecat pe capetele de  cerere având ca obiect primirea reclamantului la locul de muncă, pe capătul doi şi patru al cererii de chemare în judecată, aratand ca cererea de acordare a daunelor morale este accesorie acestor cereri. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.Analizând cu prioritate excepţiile invocate, raportat la dispoziţiile art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte până la data de 30.08.210, cand i-a încetat contractul de muncă în baza deciziei nr. 222/27.08.2010 emisă de pârâtă. Prin actiunea de faţă, reclamantul Neamţu Ionel a solicitat instantei sa dispuna: - obligarea paratei SC Ford SA să îl primească la locul de muncă conform dispoziţiilor art 1350 si în subsidiar art 1349 C.Civ; - să fie obligată pârâta la achitarea despăgubirilor egale cu contravaloarea prestaţiei zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezenţa la locul de muncă şi, implicit, accesul la baza materială a instituţiei incepand cu 30.08.2010, în temeiul art 1516 alin 1, art 1350,1530 şi în subsidiar art 1349 din C Civ ;

-să fie obligată societatea pârâtă la plata unor daune morale în valoare de 20% din contravaloarea prestatiei zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezenţa la locul de muncă în temeiul art 1531 alin 3 CCiv; -să se constate că scopul real al refuzului de a-l primi la serviciu a fost unul punitiv, ca  o consecinta a formulării unei plângeri penale împotriva societăţii şi a directorului general al acesteia, în temeiul art 35  C.Pr. civ.Raportat la obiectul cauzei, instanta constata ca cererile formulate de reclamant au izvorul in raporturile de munca derulate in baza contractului de munca incheiat cu parata, astfel incat se circumscriu dispozitiilor speciale prevazute in art 80, 253 Codul muncii, iar nu dispozitiilor Codului civil.Prin sentinta civila nr. 7507/11.12.2014 pronuntată de Tribunalul Dolj în dosarul nr 49228/3/2010 , ramasa definitiva, instanţa a respins contestatia formulata de NI împotriva deciziei de concediere nr. 222/2010 emisa de SC F SA.Instanţa investită cu judecarea cererilor din dosarul 49228/3/2010 a apreciat că termenul de aplicare a sanctiunii nu a fost depăsit şi nu sunt incidente cauzele de nulitate invocate de contestatorul NI. Instanţa s-a pronuntat în sensul că:,,la emiterea dispozitiei contestate, intimata a respectat conditiile de fond si forma a caror încalcare este sanctionata cu nulitate absoluta, astfel ca, luând act ca faptele imputate contestatorului corespund realitatii, au fost comise de contestator cu vinovatie si au caracter grav (ce decurge tocmai din absenta îndelungata si nejustificata de la locul de munca), va respinge ca neîntemeiata contestatia ce face obiectul dosarului, atât în ceea ce priveste cererea de anulare a dispozitiei de concediere emisa de intimata, cât si relativ la toate celelalte cereri accesorii, referitoare la repunerea partilor în situatia anterioara, obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi, respectiv la plata sumei solicitate cu titlu de despagubiri pentru daune morale". Se constata astfel că, prin hotărârea definitiva de respingere a contestatiei, o altă instanţă judecătorească s-a pronuntat asupra legalităţii măsurii concedierii care are ca efect direct neprimirea la locul de muncă a contestatorului. Decizia nr. 222/2010 emisa de parata, prin care s-a dispus concedierea reclamantului a produs efecte juridice depline din data emiterii sale, între reclamat şi pârâtă  nemaiexistând vreun  raport juridic sinalagmatic, care să nască în persoana reclamantului drepturi corelative  precum acela de a se prezenta la muncă sau de a fi remunerat.Potrivit dispoziţiilor art 431 din CPC ,,Oricare dintre părţi poate opune lucrul  anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."Puterea de lucru judecat în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a  lucrului judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.Se reţine că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.Principiul lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.În conformitate cu Decizia 631/10 martie 1973 a Tribunalului Suprem, Secţia Civila “pentru ca sa existe identitate de obiect intre doua acţiuni, nu este nevoie ca obiectul sa fie formulat in ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor acţiuni sa rezulte ca scopul final urmărit de reclamant este acelaşi in ambele acţiuni si, chiar daca in primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidenta un drept invocat de o parte, soluţia data de instanţă are putere de lucru judecat intr-o acţiune în care se încearcă valorificarea aceluiaşi drept”.Foarte important este faptul ca puterea de lucru judecat nu este limitata la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde si asupra considerentelor hotărârii, care constituie susţinerea necesara a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.

Dacă aceeaşi problema dedusa judecăţii intr-un litigiu dintre aceleaşi părţi a fost soluţionată irevocabil pe cale incidentala sau pe fond intr-un anumit sens, rezulta ca acest aspect reţinut de instanţe, care a stat la baza soluţiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat si, in mod corect, trebuie avut in vedere de instanţa sesizata ulterior.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat in mai multe rânduri (cauzele Driha contra României, Păduraru contra României, Beian contra României, Statos Pintio contra Portugaliei, Baranowski contra Poloniei, Sovtransanto Holding contra Ucrainei), impune concluzia ca principiul securităţii juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societăţii, iar incertitudinea jurisprudenţiala este de natura sa reducă încrederea justiţiabililor in sistemul judiciar si contravine acestui principiu.

Principiul securitaţii raporturilor juridice presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instantele judecatoresti sa nu mai poata fi contestate.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca instanţele sunt obligate sa tina cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenţie.Faţă de aceste considerente, reţinând că au fost statuate în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească aspectele referitoare la dreptul reclamantului de a se prezenta la serviciu după data concedierii, 30.08.2010, dreptul acestuia de a solicita despăgubiri egale cu contravaloarea prestatiei zilelor de lucru în care i-a fost refuzată prezenta la muncă, instanţa va admite excepţia puterii de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, va respinge aceste cereri. De asemenea, reclamantul a solicitat plata unor daune morale în valoare de 20% din contravaloarea prestatiei zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezenţa la locul de muncă, modificand cuantumul pretentiilor fata de cererea din dosarul 49228/3/2010 al Tribunalului Dolj, respinsa prin sentinta civila 7507/2014. Pentru considerentele expuse anterior, avand in vedere si imprejurarea ca, respingandu-se contestatia impotriva deciziei de concediere, constatandu-se ca aceasta este legala si temeinica, precum si dreptul reclamantului de a se prezenta la locul de munca, instanta retine ca nu exista justificare pentru acordarea daunelor morale.De asemenea, in ceea ce priveste stabilirea scopului refuzului angajatorului de a-l primi pe reclamat la muncă, instanţa care a solutionat contestatia la decizia de concediere a lămurit în mod obligatoriu si natura refuzului de a-l primi la serviciu pe reclamant, stabilind că măsura luată de unitate este întemeiată pe culpa reclamantului, care a absentat nejustificat de la locul de muncă, încălcând astfel prevederile exprese ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de companie si  Regulamentul de Ordine Interioara, scopul refuzului nefiind prin urmare determinat de plangerea penala formulata de reclamant impotriva societatii si a directorului acesteia.Pentru aceste motive, instanta va respinge actiunea.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

Domenii speta

Spete similare