Anulare act administrativ

Titlu: anulare act administrativ

Domeniu asociat: cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa nr. 1084/2016

Şedinţa publică din 08 Iulie 2016

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta O.D.C.-V. în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.R.F.P. C. şi A.J..F.P. G., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică răspunde avocat G.C. pentru reclamantă şi consilier juridic T.I. pentru pârâte.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat că a fost depus la dosar răspunsul solicitat prin adresă de către instanţă pârâtei A.J.F.P. Gorj.

Tribunalul pune în discuţie scoaterea din cauză a pârâtei A.N.A.F. întrucât, prin decizia pronunţată de instanţa de control judiciar, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, această chestiune de drept fiind soluţionată de instanţa de control judiciar:

Cu privire la scoaterea din cauză a pârâtei A.N.A.F., avocat G.C. pentru reclamantă şi consilier juridic T.I. pentru pârâte, nu se opun.

Nemaifiind cereri noi de formulat, tribunalul a acordat cuvântul pe fondul cauzei:

Avocat G.C. pentru reclamantă, solicită admiterea acţiunii şi anularea în parte a deciziei contestate şi a raportului de inspecţie fiscală, conform raportului de expertiză, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise.

Consilier juridic T.I. pentru pârâte solicită respingerea acţiunii pentru motivele arătate prin întâmpinare.

TRIBUNALUL

 Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 04 Februarie 2015 sub nr. ...., reclamanta O.D.C.-V. a chemat în judecată pârâtele A.N.A.F., D.G.R.F.P. C. şi A.J..F.P. G., a formulat contestaţie împotriva  deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-GJ 367/4 iunie 2014, a raportului de inspecţie fiscală nr. F-GJ 292/4 iunie 2014, a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr.128/4 iunie 2014 şi a deciziei nr.753/31 oct.2014, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună:

- anularea actelor fiscale contestate şi exonerarea noastră în integralitate de suma de 273.831 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar în sumă de 53.621 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 13.488 lei, penalitate de întârziere aferentă impozitului pe profit în sumă de 6.352 lei, TVA suplimentar în sumă de 49.839 lei, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 114.727 lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei şi penalitate de întârziere aferentă impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin decizia nr.753/31 oct.2014 i-a fost respinsă în mod greşit contestaţia înregistrată sub nr. GJ 101984/11 iulie 2014, deşi am probat nelegalitatea actelor administrativ-fiscale contestate.

A susţinut că în mod greşit au fost stabilite în sarcina noastră de către organele fiscale aceste obligaţii suplimentare de plată, constând în impozit pe profit suplimentar în sumă de 53.621 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 13.488 lei, penalitate de întârziere aferentă impozitului pe profit în sumă de 6.352 lei, TVA suplimentar în sumă de 49.839 lei, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 114.727 lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei şi penalitate de întârziere aferentă impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei, în condiţiile în care a stabilit corect baza de impozitare şi a achitat în mod corespunzător impozitul pe profit şi TVA-ul datorat.

Îşi menţine în totalitate tot ceea ce a precizat în notele explicative depuse în faţa organelor de control, în sensul că a înregistrat corect în contabilitate toate veniturile realizate din vânzarea de masă lemnoasă, din chirii şi subvenţii acordate de APIA, precum şi cheltuielile cu materiale consumabile, cu piese de schimb, cu energia electrică şi apă, cu serviciile prestate de terţi, cu salariile personalului şi contribuţiile la bugetul de stat aferente acestor salarii, cu impozitele şi taxele datorate, cheltuielile cu amortizarea etc.

Referitor la anul fiscal 2009, şi-a menţinut punctul de vedere că profitul impozabil fiscal a fost de 9.344 lei, pentru care am calculat, declarat şi plătit impozit pe profit în sumă de 1.495 lei. în mod greşit organele de control nu au ţinut cont de factura fiscală nr.35/28 dec.2009 emisă de S.C. T. S.R.L. B. de F. în valoare de 36.207 lei fără TVA, deşi această sumă reprezenta o cheltuială deductibilă în condiţiile în care se facturaseră prestările de servicii exploatare masă lemnoasă, cheltuieli ce au fost necesare în vederea obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase exploatate.

Dacă nu s-ar fi făcut aceste cheltuieli cu exploatarea masei lemnoase, nu ar fi putut obţine şi valorifica lemnul rezultat din această exploatare şi nu am fi obţinut venituri impozabile.

A apreciat că suma facturată pentru prestările de servicii de exploatare masă lemnoasă reprezintă o cheltuială deductibilă şi nu trebuia înlăturată de la deductibilitate.

În ceea ce priveşte anul fiscal 2010, echipa de inspecţie nu a stabilit modificări ale bazei de impozitare.

Referitor la anul fiscal 2011, a realizat un profit impozabil fiscal în sumă de 47.069 lei pentru care a declarat şi plătit impozit pe profit în sumă de 7.531 lei.

În mod greşit organele de control nu au ţinut cont de factura fiscală nr.126/23 mai 2011 în valoare de 14.677 lei fără TVA şi factura fiscală nr.127/27 mai 2011 în valoare de 73.387 lei fără TVA, emise de SC T. SRL B. de F., deşi aceste sume reprezenta o cheltuială deductibilă în condiţiile în care se facturaseră prestările de servicii exploatare masă lemnoasă, cheltuieli ce au fost necesare în vederea obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase exploatate. Dacă nu s-ar fi făcut aceste cheltuieli cu exploatarea masei lemnoase, nu am fi putut obţine şi valorifica lemnul rezultat din această exploatare şi nu am fi obţinut venituri impozabile. Apreciem că sumele facturate pentru prestările de servicii de exploatare masă lemnoasă reprezintă o cheltuială deductibilă şi nu trebuiau înlăturate de la deductibilitate.

În ceea ce priveşte anul fiscal 2012, a realizat un profit impozabil fiscal în sumă de 65.800 lei pentru care a declarat şi plătit impozit pe profit în sumă de 10.528 lei.

În mod greşit organele de control nu au ţinut cont de factura fiscală nr. 412/30 mai 2012 în valoare de 16.000 lei fără TVA, factura fiscală nr.427/19 iunie 2012 în valoare de 14.000 lei fără TVA, factura fiscală nr.439/30 august 2012 în valoare de 20.000 lei fără TVA, factura fiscală nr.444/28 septembrie 2012 în valoare de 20.000 lei fără TVA, factura fiscală nr.452/25 octombrie 2012 în valoare de 920 lei fără TVA emise de SC E.S. SRL P., deşi aceste sume reprezenta o cheltuială deductibilă în condiţiile în care se facturaseră prestările de servicii exploatare masă lemnoasă, cheltuieli ce au fost necesare în vederea obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase exploatate.

Dacă nu s-ar fi făcut aceste cheltuieli cu exploatarea masei lemnoase, nu ar fi putut obţine şi valorifica lemnul rezultat din această exploatare şi nu ar fi obţinut venituri impozabile.

A apreciat că sumele facturate pentru prestările de servicii de exploatare masă lemnoasă reprezintă o cheltuială deductibilă şi nu trebuiau înlăturate de la deductibilitate.

Referitor la anii fiscali 2013 şi 2014 a menţionat că nu este de acord cu sumele de bani stabilite suplimentar de echipa de inspecţie fiscală cu titlu de impozit pe profit, deoarece în mod eronat nu i s-a admis la deducere cheltuiala de exploatare în sumă de 162.318 lei.

Ca atare, a susţinut că intimata a stabilit eronat pentru toată perioada verificată un impozit pe profit suplimentar în sumă de 53.621 lei, la care a stabilit majorări şi penalităţi de întârziere.

Acelaşi punct de vedere îl are şi cu privire la situaţia TVA-ului, în sensul că în mod eronat echipa de inspecţie fiscală nu a admis la deducere tva în sumă de 49.839 lei, aferentă facturilor fiscale la care s-a referit mai sus, privind prestările servicii  de  exploatare masă lemnoasă de  către  SC D. SRL B. de F. şi SC E.S. SRL P..

Deşi aceste servicii prestate reprezintă o cheltuială deductibilă, deoarece nu au fost considerate deductibile de către echipa de inspecţie, i s-a reţinut greşit că datorează o taxă pe valoare adăugată de recuperat în sumă de 108.403 lei.

În ceea ce priveşte subvenţia primită de la APIA în sumă de 400.000 lei, aceasta a fost distribuită membrilor asociaţiei şi nu trebuia să fie reţinut impozit pe profit aferent cestei sume, deoarece suma distribuită nu reprezintă nici dividende şi nici nu poate fi încadrată la categoria venit impozabil.

Obştea în devălmăşie Curpen - Vaidei a fost înfiinţată conform Legii nr. 1/2000 ca formă asociativă de proprietate supra terenurilor silvice, însă subvenţiile primite de la APIA nu pot fi categorisite ca fiind venituri supuse impozitării.

Aceste subvenţii sunt sume acordate, cu titlu de sprijin sau plăţi compensatorii pentru zonă montană defavorizată, în baza unor Legi speciale (Legea nr. 1/2004, Legea nr. 139/2007, OUG r.125/2006, OUG nr.74/2009, Ordonanţa nr.15/26 august 009, H.G. nr.279/2010 etc), nu sunt rambursabile, nu reprezintă venit impozabil şi nu trebuia reţinut vreun impozit pe profit din acestea.

A apreciat că s-a stabilit eronat de către echipa de inspecţie fiscală că datorează impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 114.727 lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei şi penalitate de întârziere aferentă impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei.

În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza contabilă.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat contestaţia dispoziţiile art.205 şi 207 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură  fiscală, republicat şi art. 453 C.pr.civ.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 05 martie 2015 pârâta A.J..F.P. G. în numele şi pentru D.G.R.F.P. C. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A arătat că petenta Obştea in Devălmăşie C.V. contesta Decizia de impunere nr. 367/04.06.2014, Raportul de inspecţie fiscala nr. 292/04.06.2014, dispoziţia de masuri nr. 128/04.06.2014 si Decizia nr. 753/31.10.2014 de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativa si solicita anularea acestor acte administrativ fiscale.

A considerat ca acţiunea este neîntemeiata pentru motivele dezvoltate în continuare.

Astfel, în mod eronat se susţine de către Obştea in Devălmăşie C.V. faptul ca în mod greşit organele de inspecţie fiscala au considerat ca nu deductibile fiscal cheltuielile cu prestările de servicii de exploatare masa lemnoasă, aferente facturilor emise de SC T. SRL si SC L.S. SRL,pentru care s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar in cuantum total de 53621 lei (aferente anilor 2009, 2011, 2012, 2013 si 2014).

A învederat faptul ca pentru anul 2009, OBŞTEA C.V. a înregistrat un profit impozabil fiscal, in suma de 9.344 lei, pentru care a calculat, declarat si plătit un impozit pe profit in suma de 1.495 lei, impozit ce a fost calculat înregistrat si declarat la organul fiscal teritorial.

Echipa de inspecţie fiscala a stabilit un profit impozabil in suma de 45.551 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profit in suma de 7.288 lei.

Diferenţa de profit impozabil stabilita suplimentar in suma de 36.207 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profi stabilit suplimentar in suma de 5.793 lei, reprezintă înregistrarea în contabilitate in contul 628,,Alte cheltuieli executate de terţi” a facturii nr. 35/28.12.2009 emisa de SC T. SRL B. de F. în valoare de 36.207 lei, fără TVA, reprezentând ,,Prestări servicii exploatare masă lemnoasă", cheltuieli neaferente realizării de venituri impozabile.

Pentru anul 2011, OBŞTEA C.V. a înregistrat un profit (impozabil fiscal, în suma de 47.069 lei, pentru care a calculat si plătit un impozit pe profit in suma de 7.531 lei, dar nu a declarat decât suma de 1.329 lei diferenţa de impozit pe profit nedeclarata fiind în suma de 6.202 lei.

Echipa de inspecţie fiscala a stabilit un profit impozabil in suma de 135.133 lei, căruia ii corespunde un impozit pe profit in suma de 21.621 lei.

Diferenţa de profit impozabil stabilita suplimentar, în suma de 88.064 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profit stabilit suplimentar in suma de 14.090 lei, reprezintă înregistrarea în contabilitate în contul 628 „alte cheltuieli executate de terţi” a facturilor nr. 126/23.05.2011 în valoare de 14.677 lei, fără TVA, si nr. 127/27.05.2011 în valoare de 73.387 lei, fără TVA, emise de SC T. SRL B. de F. CUI 17270548 in valoare de 73.387 lei, fără TVA reprezentând ,,Prestări servicii exploatare masa lemnoasa", cheltuieli neaferente realizării de venituri impozabile.

Astfel pentru anul 2011 a fost stabilit un impozit pe profit suplimentar in suma de 20.292 lei (14.090+6.202).

Pentru anul 2012, OBŞTEA C.V., a înregistrat un profit impozabil fiscal, în suma de 65.800 lei, pentru care a calculat, declarat si plătit un impozit pe profit in suma de 10.528 leii impozit ce a fost calculat înregistrat si declarat la organul fiscal teritorial, iar echipa de inspecţie fiscala a stabilit un profit impozabil in suma de 156.720 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profit in suma de 25.075 lei.

Diferenţa de profit impozabil stabilita suplimentar in suma de 90.920 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profi stabilit suplimentar în suma de 14.642 lei reprezintă înregistrarea în contabilitate în contul 628,,Alte cheltuieli executate de terţi” a facturilor: nr. 412/30.05.2012 in valoare de 16.000 lei, fără TVA, nr. 119.06.2012 în valoare de 14.000 lei, fără TVA, nr. 439/30.08.2012 în valoare 20.000 lei, fără TVA, nr. 444/28.09.2012 în valoare de 20.000 lei, fără TVA, nr. 452/25.10.2012 în valoare de 920 lei, fără TVA, nr. 469/10.12.2012 în valoare de 20.000 lei, fără TVA, emise de SC E.S. SRL P., reprezentând ,,Prestări servicii exploatare masa lemnoasa", cheltuieli neaferente realizării de venituri impozabile.

Organele de inspecţie fiscala au stabilit ca aceste cheltuieli nu sunt deductibile fiscal întrucât societatea contestatoare nu a probat cu documente testarea efectiva a acestor servicii si nu a justificat necesitatea acestor in scopul activităţii desfăşurate.

Pentru justificarea cheltuielilor înregistrate petenta susţine că prin facturile enumerate mai sus s-au facturat prestările de servicii de masa lemnoasa, aceste cheltuieli fiind necesare in scopul obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase".

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4), lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare

(4)„Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:[...]

m) cheltuieli cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora in scopul activităţilor desfăşurate si pentru care nu sunt încheiate contracte", iar potrivit prevederilor pct. 48 Titlul II din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, modificările si completările ulterioare :

„ Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestări de servicii trebuie sa îndeplinească cumulative următoarele condiţii:

- serviciile trebuie sa fie efectiv prestate, sa fie executate in baza unui contract încheiat intre parti sau in baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege;

- justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţa sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul trebuie sa dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate”.

Este nefondata susţinerea contestatoarei potrivit căreia a efectuat, în scopul obţinerii de venituri, cheltuielile cu prestarea serviciilor, simpla efectuare a acestor cheltuieli nefiind suficienta pentru a se acorda deductibilitatea acestor cheltuieli.

Aşa cum reiese din documentele anexate, intre furnizorii de servicii si petentă nu exista contracte sau forme contractuale prevăzute de lege din care justifice, cu documente probante (situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţa sau orice alte materiale corespunzătoare), prestarea efectiva a serviciilor potrivit specificului de activitate societăţii, astfel ca în mod legal organele de inspecţie fiscala au stabilit că fiind nedeductibile fiscal cheltuielile în suma de 215.191 lei, facturate de furnizorii servicii, SC T. SRL B. de F. si SC E.S. Spinul SRL P..

Pentru anul 2013, Obştea C.V. înregistrează o pierdere contabilă în suma de 81.139 lei.

În urma controlului efectuat, echipa de inspecţie ala a stabilit suplimentar un profit impozabil in suma de 81.179 lei (162.318-139), căruia îi corespunde un impozit pe profit suplimentar în suma de 12.988 deoarece deşi contribuabilul înregistrează, în balanţa de verificare întocmita la 1.12.2013, în contul 658.1 "Despăgubiri, amenzi si penalităţi" si 658.8 "Alte cheltuieli de exploatare" suma totala de 162.318 lei, această sumă nu a fost luată în calcul ca si cheltuiala nedeductibilă la stabilirea profitului impozabil.

De asemenea, la data de 31.03.2014, Obştea C.V., înregistrează un profit impozabil in suma de 53.660 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profit în suma de 8.586 lei, care nu a fost calculat, declarat si plătit.

În urma controlului efectuat, echipa de inspecţie fiscala a stabilit pentru trimestrul 2014 suplimentar un profit impozabil în suma de 53.660 lei căruia îi corespunde un impozit pe profit stabilit suplimentar in suma de 8.586 lei.

Potrivit art. 19, alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare:

- „Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare"; iar potrivit dispoziţiilor art.81 alin.1 din acelaşi act normativ:

(1) Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta"si

„Art. 82, alin (3) din Codul fiscal statuează obligaţia contribuabilului de a completa declaraţiile fiscale înscriind Corect, complet şi cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit".

În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugata deductibila în suma de 49.839 lei înscrisă în facturile emise de SC T. SRL B. de F. şi SC E.S. SRL P. aferenta serviciilor de exploatare masă lemnoasă a învederat faptul ca Obştea în Devălmăşie C.V. nu a demonstrat necesitatea contractării acestor servicii, nu a putut prezenta rapoarte de lucru detaliate, proiecte, din care sa rezulte ca aceste servicii au fost efectiv furnizate de furnizor si nu a putut sa justifice ca aceste servicii sunt efectuate in scopul operaţiunilor taxabile.

Se susţine nefondat de către reclamanta faptul ca serviciile prestate au legătură cu obiectul de activitate si ca dovada prestării serviciilor este dată de veniturile obţinute.

În ceea ce priveşte regimul deducerilor, din punct de vedere al TVA sunt aplicabile dispoziţiile potrivit art. 145 alin.(2) lit. a), alin. 4 si art. 146 din Legea r.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora

(2) Orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achiziţiilor, daca acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile; [...].

(4) În condiţiile stabilite prin norme se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate de o persoana impozabilă înainte de înregistrarea acesteia in scopuri de TVA, conform art. 153”.

Art. 146. Condiţii de exercitare a dreptului de deducere

(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorata sau achitata, aferenta bunurilor care i-au fost ori urmează sa îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează sa îi fie prestate in beneficiul sau, sa deţină o factura care sa cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) [...]".

Astfel, persoanele impozabile au dreptul să-şi deducă taxa pe valoarea adăugata aferenta achiziţiilor de bunuri si servicii numai daca sunt îndeplinite doua condiţii cumulative, şi anume: achiziţiile sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile si au la baza facturi care conţin obligatoriu toate informaţiile necesare stabilirii dreptului de deducere.

În aceste condiţii, pentru a dovedi ca serviciile achiziţionate sunt utilizate, într-adevăr, în folosul operaţiunii taxabile, persoana impozabila este obligata nu numai să deţină factura în care este înscrisa taxa pe valoarea adăugata deductibila, ci să şi demonstreze că serviciile facturate au fost prestate efectiv şi în folosul propriilor operaţiuni taxabile.

A arătat că reclamanta Obştea în Devălmăşie C.V. şi-a dedus in suma de 49.839 lei aferenta serviciilor de exploatare masa lemnoasa facturate de SC TR. SRL si SC E.S. SRL P., iar organele de inspecţie fiscala au considerat aceste servicii ca nefiind demonstrate a fi prestate efectiv şi în folosul operaţiunilor taxabile.

Având în vedere prevederile legale citate mai sus, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile şi dacă persoana impozabilă deţine o factură în original emisă în conformitate cu prevederile art. 155 din Codul fiscal.

Aşadar, sunt corecte reţinerile organelor de inspecţie fiscala referitoare la demonstrarea efectivă a prestării serviciilor, simpla deţinere a unei facturi neconstituind o dovada suficienta în sine că serviciile au fost si efectiv prestate, câtă vreme ele nu sunt demonstrate cu documentaţia corespunzătoare (rapoarte, analize, studii de fezabilitate, planuri de afaceri, bugete etc), astfel încât să se poată concluziona daca serviciile facturate au sau nu legătura cu obiectul de activitate invocat de contestatară ca generator de operaţiuni taxabile viitoare.

De asemenea, prin Raportul de inspecţie fiscala nr. F-GJ 04.06.2014, echipa de inspecţie fiscala a constatat ca în anul 2012, conform extrasului nr.2 de la CEC Bank SA Sucursala Tg-Jiu, unde OBSTEA C.V. are deschis cont bancar, în data de 30.03.2012 a fost retrasa suma de 400.000 lei, reprezentând „retragere apia".

Din suma de 400.000 lei reprezentând subvenţii APIA şi ridicate din banca, Obştea a distribuit membrilor săi direct pe baza de tabel suma de 376.842 lei, fără a reţine si vira la bugetul de stat impozitul pe veniturile din dividende aferent acestora în suma de 60.295 lei.

Sumele distribuite si ridicate de membrii obştii sunt considerate de echipa de control dividende obţinute de către aceştia, în temeiul prevederilor art. 7* punct 12 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

În data de 19.04.2013, conform extrasului nr.4 de la CEC Bank SA Sucursala Tg-Jiu a fost retrasa suma de 370.000 lei reprezentând ,, retragere drepturi apia”. Din suma de 370.000 lei reprezentând subvenţii APIA si ridicate din banca, Obştea a distribuit membrilor săi direct pe baza de tabel suma de 340.200 lei, fără a reţine si vira la bugetul de stat impozitul pe veniturile din dividende aferent acestora in suma de 54.432 lei.

Sumele distribuite si ridicate de membrii obştii sunt considerate de echipa de inspecţie fiscala dividende obţinute de către aceştia, in temeiul prevederilor art. 7*. punct 12 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Astfel, aferent dividendelor distribuite si ridicate de membrii Obştii în anii 2012 şi 2013 a fost stabilit suplimentar un impozit pe veniturile din dividende în sumă de 114.727 lei.

Sunt nefondate susţinerile petentei precum ca „subvenţia primita de la APIA în sumă de 400.000 lei a fost distribuita membrilor asociaţiei si nu trebuia sa fie reţinut impozit pe profit aferent acestei sume, deoarece suma distribuita nu reprezintă nici dividende si nici nu poate fi încadrata la categoria venit impozabil şi că Obştea C.V. a fost înfiinţata în baza Legii nr. 1/2000 ca forma asociativă de proprietate asupra terenurilor silvice, însă subvenţiile primite de la APIA nu pot fi categorisite ca fiind venituri supuse impozitării, aceste subvenţii fiind sume acordate, cu titlu de sprijin sau plaţi compensatorii pentru zona montană defavorizată, în baza unor legi speciale (Legea nr. 1/2004, Legea nr. nr. 139/2007, OUG nr. 125/2006, OUG nr. 74/2009, Ordonanţa nr. 15/26 august 2009, H.G nr. 279/2010 etc.), nu sunt rambursabile, nu reprezintă venit impozabil şi nu trebuie reţinut vreun impozit pe profit din acestea".

Potrivit dispoziţiilor art. 7*. punct 12 din Codul fiscal:

„dividend - o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică..." iar potrivit art. 67, alin.(1) din acelaşi act normativ

Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii

1. Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe miturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. în cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor".

A învederat că OBŞTEA IN DEVĂLMĂŞIE C.V. a fost înfiinţata conform Legii nr.1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, ca forma asociativa de proprietate asupra terenurilor silvice reglementate de art.26 alin.(1) din aceiaşi lege. Potrivit art.28, alin (4) din acelaşi act normativ :

„ (4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de exploatare în comun, constituite în condiţiile şi cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, dobândesc calitatea de persoană juridică.

Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ţinut de judecătorie, aceasta dobândind calitatea de persoana juridică.

Prin dobândirea calităţii de persoana juridica, reglementată de Legea nr.1/2000, aceasta se încadrează în regimul fiscal prevăzut la Titlul II „Impozitul pe profit" Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare şi în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare:,, Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

a)persoanele juridice române".

Astfel, în mod legal organele de inspecţie fiscala au stabilit impozit pe venituri din dividende, în suma de 114.727 lei.

Referitor la suma de 55.644 lei reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit si impozitului pe veniturile din dividende, acestea au caracter accesoriu în raport cu debitul, fiind datorate conform principiului de drept „accesoriul urmează principalul, atâta timp cât sumele reprezentând impozit pe profit si impozit pe veniturile din dividende sunt corect stabilite si datorate de Obştea in Devălmăşie C.V..

A solicitat să se observe faptul ca reclamantul solicită şi anularea dispoziţiei nr. 128/04.06.2014 privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala, deşi în cuprinsul contestaţiei nu face nicio referire la nelegalitatea acestui act administrativ fiscal.

Fata de motivele invocate, a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă neîntemeiată si menţinerea actelor administrativ-fiscale contestate ca temeinice si legale.

În temeiul art. 411 alin. 1, pct. 2 din Codul de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a solicitat a fi înlăturate ca neîntemeiate apărările şi argumentele invocate de intimată prin întâmpinare, urmând să se acorde eficienţă juridică susţinerilor sale din contestaţia formulată.

A arătat că îşi menţine în totalitate tot ceea ce a precizat în notele explicative depuse în faţa organelor de control, în sensul că a înregistrat corect în contabilitate toate veniturile realizate din vânzarea de masă lemnoasă, din chirii şi subvenţii acordate de APIA, precum şi cheltuielile cu materiale consumabile, cu piese de schimb, cu energia electrică şi apă, cu serviciile prestate de terţi, cu salariile personalului şi contribuţiile la bugetul de stat aferente acestor salarii, cu impozitele şi taxele datorate, cheltuielile cu amortizarea etc.

Referitor la anul fiscal 2009, şi-a menţinut punctul de vedere că profitul impozabil fiscal a fost de 9.344 lei, pentru care a calculat, declarat şi plătit impozit pe profit în sumă de 1.495 lei.

În mod greşit organele de control nu au ţinut cont de factura fiscală nr.35/28 dec.2009 emisă de SC T. SRL B. de F. în valoare de 36.207 lei fără TVA, deşi această sumă reprezenta o cheltuială deductibilă în condiţiile în care se facturaseră prestările de servicii exploatare masă lemnoasă, /cheltuieli ce au fost necesare în vederea obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase exploatate.

Dacă nu s-ar fi făcut aceste cheltuieli cu exploatarea masei lemnoase, nu ar fi putut obţine şi valorifica lemnul rezultat din această exploatare şi nu ar fi obţinut venituri impozabile.

A apreciat că suma facturată pentru prestările de servicii de exploatare masă lemnoasă reprezintă o cheltuială deductibilă şi nu trebuia înlăturată de la deductibilitate.

În ceea ce priveşte anul fiscal 2010, echipa de inspecţie nu a stabilit modificări ale bazei de impozitare.

Referitor la anul fiscal 2011, a realizat un profit impozabil fiscal în sumă de 47.069 lei pentru care a declarat şi plătit impozit pe profit în sumă de 7.531 lei.

În mod greşit organele de control nu au ţinut cont de factura fiscală nr.126/23 mai 2011 în valoare de 14.677 lei fără TVA şi factura fiscală nr.127/27 mai 2011 în valoare de 73.387 lei fără TVA, emise de SC T. SRL B. de F., deşi aceste sume reprezenta o cheltuială deductibilă în condiţiile în care se facturaseră prestările de servicii exploatare masă lemnoasă, cheltuieli ce au fost necesare în vederea obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase exploatate.

Dacă nu s-ar fi făcut aceste cheltuieli cu exploatarea masei lemnoase, nu ar fi putut obţine şi valorifica lemnul rezultat din această exploatare şi nu ar fi obţinut venituri impozabile.

A apreciat că sumele facturate pentru prestările de servicii de exploatare masă lemnoasă reprezintă o cheltuială deductibilă şi nu trebuiau înlăturate de la deductibilitate.

A menţionat faptul că în raporturile comerciale forma scrisă a contractului comercial de prestări servicii este doar ad probationem, în niciun caz ad validitatem.

Ca atare, chiar dacă convenţia dintre obşte şi societatea comercială SC T. SRL nu s-a redactat pe un suport de hârtie, din moment ce prestaţiile au fost efectuate şi acceptate de noi, fiind facturate, evident că factura fiscală trebuia avută în vedere la cheltuiala deductibilă.

În ceea ce priveşte anul fiscal 2012, a realizat un profit impozabil fiscal în sumă de 65.800 lei pentru care a declarat şi plătit impozit pe profit în sumă de 10.528 lei.

În mod greşit organele de control nu au ţinut cont de factura fiscală nr.412/30 mai 2012 în valoare de 16.000 lei fără TVA, factura fiscală nr.427/19 iunie 2012 în valoare de 14.000 lei fără TVA, factura fiscală nr.439/30 august 2012 în valoare de 20.000 lei fără TVA, factura fiscală nr.444/28 septembrie 2012 în valoare de 20.000  lei fără TVA,  factura fiscală nr. 452/25 octombrie 2012 în valoare de 920 lei fără TVA emise se SC E.S. SRL P., deşi aceste sume reprezenta o cheltuială deductibilă în condiţiile în care se facturaseră prestările de servicii exploatare masă lemnoasă, cheltuieli ce au fost necesare în vederea obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase exploatate.

A menţionat faptul că în raporturile comerciale forma scrisă a contractului comercial de prestări servicii este doar ad adrobationem, în niciun caz ad validitatem.

Ca atare, chiar dacă convenţia dintre obşte şi societatea comercială SC E.S. SRL P. nu s-a redactat pe un suport de hârtie, din moment ce prestaţiile au fost efectuate şi acceptate de noi, fiind facturate, evident că facturile fiscale trebuiau avute în vedere la cheltuielile deductibile.

Referitor la anii fiscali 2013 şi 2014 a menţionat că nu este de acord cu sumele de bani stabilite suplimentar de echipa de inspecţie fiscală cu titlu de impozit pe profit, deoarece în mod eronat nu ni s-a admis la deducere cheltuiala de exploatare în sumă de 162.318 lei.

Ca atare, a susţinut că intimata a stabilit eronat pentru toată perioada verificată un impozit pe profit suplimentar în sumă de 53.621 lei, la care a stabilit majorări şi penalităţi de întârziere.

Acelaşi punct de vedere îl are şi cu privire la situaţia TVA-ului, în sensul că în mod eronat echipa de inspecţie fiscală fiu a admis la deducere tva în sumă de 49.839 lei, aferentă facturilor fiscale la care ne-am referit mai sus, privind prestările de servicii  de  exploatare  masă lemnoasă  de  către  SC T. SRL B. de F. şi SC E.S. SRL P..

Deşi aceste servicii prestate reprezintă o cheltuială Deductibilă, deoarece nu au fost considerate deductibile de către echipa de inspecţie, i s-a reţinut greşit că datorează o taxă pe valoare adăugată de recuperat în sumă de 108.403 lei.

În ceea ce priveşte subvenţia primită de la APIA în sumă de 400.000 lei, aceasta a fost distribuită membrilor asociaţiei şi nu trebuia să fie reţinut impozit pe profit aferent acestei sume, deoarece suma distribuită nu reprezintă nici dividende şi nici nu poate fi încadrată la categoria venit impozabil.

Obştea în devălmăşie Curpen - Vaidei a fost înfiinţată conform Legii nr. 1/2000 ca formă asociativă de proprietate asupra terenurilor silvice, însă subvenţiile primite de la APIA nu pot fi categorisite ca fiind venituri supuse impozitării.

Aceste subvenţii sunt sume acordate, cu titlu de sprijin sau plăţi compensatorii pentru zonă montană defavorizată, în baza unor legi speciale (Legea nr. 1/2004, Legea  nr.139/2007, OUG nr.125/2006, OUG nr.74/2009, Ordonanţa nr.15/26 august 2009, H.G. nr.279/2010 etc), nu sunt rambursabile, nu reprezintă venit impozabil şi nu trebuia ţinut vreun impozit pe profit din acestea.

A apreciat că s-a stabilit eronat de către echipa de inspecţie fiscală că datorează impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 114.727 lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit pe  veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei şi penalitate de întârziere aferentă impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei.

În drept reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.201 alin.2 C.pr.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă.

Prin sentinţa nr. 13/15.01.2016 pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. ... a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamanta O.D.C.-V., cu sediul în comuna S.., sat C.., judeţul Gorj, având CIF ... în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, D.G.R.F.P. C., cu sediul în Craiova, str. Mitropolit Firmilian, nr. 2, judeţul Gorj şi A.J..F.P. G., cu sediul în Tg-Jiu, str. Siretului, nr. 6, judeţul Gorj.

A fost anulată în parte decizia de impunere nr. F-GJ 367/04.06.2014, raportul de inspecţie fiscală nr. F-GJ 292/04.06.2014, dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 128/04.06.2014 pentru suma de 131.804 lei, menţinându-se suma de 134000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat şi reţinut următoarele:

Contestatoarea a contestat decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, raportul de inspecţie fiscală, dispoziţiile privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi decizia nr. 753/2014 prin care i s-a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere.

În urma analizei documentelor existente la dosarul cauzei, a înscrisurilor depuse, precum şi a raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, tribunalul apreciază că poate fi admisă contestaţia în parte, avându-se în vedere următoarele:

Referitor la impozitul pe dividende în cuantum de 114.727 lei, potrivit art. 42 lit. k din Codul fiscal valabil în anul 2012, în sensul că aceste venituri nu sunt impozabile cu excepţia prevăzute de art. 71, deci sumele provenind din subvenţii APIA sunt exceptate de la plata impozitului pe venit, astfel că aceste venituri sunt neimpozabile şi ca atare, suma de 60.295 lei nu este datorată de către reclamantă bugetului de stat, dar suma de 54.432 lei este datorată întrucât art. 42 lit. k din OG nr. 92/2003 a fost abrogat pentru anul 2013.

Pentru neplata la termen a sumelor datorate pentru anul 2013 reclamanta datorează majorări şi penalităţi de întârziere în cuantum de 15.726 lei.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit pentru perioada 2009 – 2013, organul fiscal nu a admis la deducere TVA înscris în facturile de servicii pentru care nu s-a admis deducerea la calculul impozitului pe profit, iar din analiza contractului de servicii, tribunalul apreciază că  reclamanta nu datorează suma de 5794 lei diferenţă de impozit pe profit pentru anul 2009, deoarece trebuia admisă la deducere suma de 36207 lei înregistrată în evidenţa contabilă potrivit facturii 35/2009 emisă de SC TRADFOR SRL B. de F. conform contractului de prestări servicii, această sumă reprezenta servicii exploatare masă lemnoasă, de asemenea, se apreciază că în mod greşit pârâta nu a admis la deducere suma de 88.064 lei, sumă care a fost evidenţiată în evidenţa contabilă în acelaşi cont 628 reprezentând „prestări servicii efectuate de terţi” în baza facturilor emise de aceeaşi societate, astfel că reclamanta nu datorează suma de 14.090 lei, greşit nu au fost admis la deducere nici suma de 6879 lei reprezentând TVA aferentă facturii 35/2009, 3526 lei TVA neadmisă pentru anul 2012 aferentă facturii 126/2011 şi 17613 lei TVA neadmisă pentru anul 2011 aferentă facturii 127/2011, facturi emise de aceeaşi societate TRADFOR SRL B. de F..

Apreciindu-se că reclamanta nu datorează aceste sume băneşti reprezentând diferenţe de impozit pe profit şi TVA – ul aferent, reclamanta nu datorează nici accesoriile aferente acestor obligaţii fiscale, deoarece aceasta a încheiat un contract cu SC TRADFORD SRL B. de F. şi cu SC E.S. SRL P. privind exploatarea de masă lemnoasă pentru cota de lemne ce li se cuvine membrilor obştii, masa lemnoasă fiind distribuită către membrii obştii în mod gratuit.

S-a apreciat, în schimb, că societatea reclamantă datorează restul de sume băneşti înscrise în decizia contestată, întrucât aceste cheltuieli nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, respectiv TVA înscrisă în aceste documente, după cum urmează: 14.547 lei, diferenţă de impozit pe profit aferentă anului 2012, stabilită prin neadmiterea la deducere a sumei de 90.920 lei; 12.988 lei, diferenţă de impozit pe profit aferentă anului 2013, stabilită prin neadmiterea la deducere a sumelor înregistrate în balanţa de verificare întocmită la 31.12.2013; 3840 lei – TVA neadmisă la deducere în anul 2012, aferentă facturii nr. 412/30.05.2012 emisă de SC E.S. SRL P.; 3360 lei – TVA neadmisă la deducere în anul 2012, aferentă facturii nr. 427/19.06.2012 emisă de SC E.S. SRL P.; 4800 lei – TVA neadmisă la deducere în anul 2012, aferentă facturii nr. 439/30.08.2012 emisă de SC E.S. SRL P.; 4800 lei – TVA neadmisă la deducere în anul 2012, aferentă facturii nr. 444 din 28.09.2012 emisă de SC E.S. SRL P.; 221 lei – TVA neadmisă la deducere în anul 2012, aferentă facturii nr. 452/25.10.2012 emisă de SC E.S. SRL P. şi 4800 lei – TVA neadmisă la deducere în anul 2012, aferentă facturii nr. 469/10.10.2012 emisă de SC E.S. SRL P..

În raport de cele arătate, tribunalul a apreciat că este admisibilă în parte contestaţia şi a anulat în parte decizia de impunere, raportul de inspecţie fiscală, dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi decizia nr. 75/2014 pentru suma de 131.804 lei, menţinându-le pentru suma de 134.000 lei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele A.N.A.F. şi A.J.F.P. G. ÎN NUME PROPRIU ŞI PENTRU D.G.R.F.P. C..

În motivarea recursului, pârâta A.J.F.P. G. a susţinut că este nefondata susţinerea contestatoarei potrivit căreia a efectuat, in scopul obţinerii de venituri, cheltuielile cu testarea serviciilor, simpla efectuare a acestor cheltuieli nefiind suficienta pentru a acorda deductibilitatea acestor cheltuieli..

Aşa cum reiese din documentele anexate, intre furnizorii de servicii si petenta fi exista contracte sau forme contractuale prevăzute de lege din care sa justifice, cu documente probante (situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de mi, studii de fezabilitate, de piaţa sau orice alte materiale corespunzătoare), testarea efectiva a serviciilor potrivit specificului de activitate al societăţii, astfel ca in |d legal organele de inspecţie fiscala au stabilit ca fiind nedeductibile fiscal cheltuielile in suma de 215.191 lei, facturate de furnizorii de servicii, SC T. SRL B. de F. si SC E.S. SRL P..

Pentru anul 2013, OBŞTEA C.V. înregistrează o pierdere contabila  în suma de 81.139 lei. In urma controlului efectuat, echipa de inspecţie fiscala a stabilit suplimentar un profit impozabil in suma de 81.179 lei(162.318- 81.139), căruia îi corespunde un impozit pe profit suplimentar in suma de 12.988 lei, deoarece deşi contribuabilul înregistrează, in balanţa de verificare întocmita la 31.12.2013, in contul 658-1"Despăgubiri, amenzi si penalităţi" si 658.8 "Alte cheltuieli de exploatare" suma totala de 162.318 lei, acesta suma nu a fost luata in calcul ca si cheltuiala nedeductibila la stabilirea profitului impozabil.

De asemenea, la data de 31.03.2014, OBŞTEA C.V., înregistrează un profit impozabil in suma de 53.660 lei, căruia ii corespunde un impozit pe profit in suma de 8.586 lei, care nu a fost calculat, declarat si plătit.

În urma controlului efectuat, echipa de inspecţie fiscala a stabilit pentru trimestrul I 2014 suplimentar un profit impozabil in suma de 53.660 lei căruia ii corespunde un impozit pe profit stabilit suplimentar in suma de 8.586 lei.

In ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugata deductibila in suma de 19.839 lei înscrisa in facturile emise de SC T. SRL B. de F. si SC E.S. SRL P. aferenta serviciilor de exploatare masa lemnoasa învederează ca Obştea in Devălmăşie C.V. nu a demonstrat necesitatea contractării acestor servicii, nu a putut prezenta rapoarte de lucru detaliate, proiecte, din care sa rezulte ca aceste servicii au fost efectiv furnizate de furnizor si nu a putut sa justifice ca aceste servicii sunt efectuate in scopul operaţiunilor taxabile.

Se susţine nefondat de către reclamanta faptul ca serviciile prestate au legătura cu obiectul de activitate si ca dovada prestării serviciilor este dată de veniturile obţinute.

În ceea ce priveşte regimul deducerilor, din punct de vedere al TVA sunt aplicabile dispoziţiile potrivit art. 145 alin.(2) lit.a), alin. 4 si art. 146 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

Arată ca reclamanta Obştea in Devălmăşie C.V. si-a dedus TVA in ama de 49.839 lei aferenta serviciilor de exploatare masa lemnoasa facturate de SC R. SRL si SC E.S. SRL P., iar organele de inspecţie fiscala au considerat aceste servicii ca nefiind demonstrate a fi prestate efectiv si in folosul operaţiunilor taxabile.

Având în vedere prevederile legale citate mai sus, orice persoană impozabilă le dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile şi dacă persoana impozabilă deţine o factură în original emisă în conformitate cu prevederile art. 155 din Codul fiscal.

Aşadar, sunt corecte reţinerile organelor de inspecţie fiscala referitoare la nedemonstrarea efectiva a prestării serviciilor, simpla deţinere a unei facturi neconstituind o dovada suficienta in sine ca serviciile au fost si efectiv prestate, câtă vreme ele nu sunt demonstrate cu documentaţia corespunzătoare (rapoarte, analize, studii de fezabilitate, planuri de afaceri, bugete etc.), astfel încât sa se poată concluziona daca serviciile facturate au sau nu legătura cu obiectul de activitate invocat de contestatoare ca generator de operaţiuni taxabile viitoare.

În motivarea recursului, pârâta ANAF a susţinut, referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive, că una dintre condiţiile pentru ca o persoana sa fie parte in proces este calitatea procesuala contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acţiona si in acelaşi timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.

Calitatea de reclamant in proces poate aparţine numai persoanei care pretinde ca i-a fost încălcat un drept al sau, iar calitatea de parat in procesul civil poate aparţine numai persoanei  de care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.

În plus, potrivit art. 13 alin.(1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ: "La primirea cererii, instanţa dispune citarea pârtilor si poate cere autorităţii al cărei act este atacat sa îi comunice de urgenta acel act, împreuna cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei".

Astfel, reiese foarte clar ca, in contenciosul administrativ, litigiile se nasc intre persoana vătămata si autoritatea publica emitenta a actului administrativ pretins vătămător.

Învederează astfel, prevederile art. 2 alin.(1) lit. a), art. 2 alin.(1) lit. c), art. 2 alin.(1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, din coroborarea cărora rezulta foarte clar ca părţile unui litigiu de contencios administrativ sunt persoana vătămata si autoritatea publica emitenta a actului administrativ vătămător, fără sa lase loc vreunei alte interpretări.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,  „Orice persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim si pararea pagubei ce i-a fost cauzata.

Soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ, se pronunţa tot in contradictoriu cu autorităţile publice emitente ale actelor administrative atacate.

Având in vedere textele de lege mai sus citate, rezulta cu claritate ca, pentru a avea calitate procesuala in cauza, A.N.A.F. ar fi trebuit sa emită un act administrativ pretins vătămător de către reclamant, sau sa nu fi emis un răspuns situaţie in care, in cazul in care s-ar fi admis acţiunea, instanţa ar fi putut face aplicabilitatea art. 18 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, in ceea ce ne priveşte in sensul sa oblige autoritatea sa emită un act administrativ.

Prin decizia nr. 1062/29.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. ... au fost admise recursurile formulate de pârâtele A.N.A.F., D.G.R.F.P. C. şi A.J..F.P. G. împotriva sentinţei numărul 23/2016 din 15 Ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. ...., în contradictoriu cu intimata reclamantă Obştea în Devălmăşie C.V., având ca obiect „anulare act administrativ” şi casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că reclamanta Obştea în Devălmăşie C.V. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu cererea având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. F-GJ 367/04.06.2016, a raportului de inspecţie fiscală nr. F-GJ 292/04.06.2014, a dispoziţiei nr.128/04.06.2016 şi a deciziei nr.753/31.10.2014.

În cauză, în raport de criticile formulate, se impune analizarea soluţiei pronunţată de instanţa de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, conform cărora: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;”

 Rolul instanţei de control judiciar este acela de a raporta considerentele hotărârii de fond la situaţii de fapt şi de drept rezultate din probatoriul administrat şi de a stabili în ce măsură argumentele avute în adoptarea unei soluţii îşi găsesc sau nu suport în actele dosarului, pornind desigur de la criticile avute în vedere atunci când s-a exercitat această cale extraordinară de atac a recursului.

Textul art. 425 alin. 1 lit. b din N.C.proc.civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt şi în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 din N.C.proc.civ., rolul textului fiind de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele

În cauza dedusă judecăţii, la pronunţarea sentinţei, referitor la apărările formulate de către pârâta D.G.R.F.P. Craiova prin întâmpinare şi reiterate în motivele de recurs, Curtea observă că instanţa de fond nu face vorbire în conţinutul considerentelor sentinţei, nepronunţându-se în nici un fel asupra apărărilor formulate, situaţie în care nu se poate realiza un control judiciar.

 Instanţa de fond trebuia să verifice susţinerile părţilor şi să le raporteze la probele administrate, dar cu indicarea şi a temeiurilor de drept avute în vedere, nu numai la una dintre probele administrate, respectiv expertiza efectuată în cauză.

O astfel de motivare face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii hotărârii instanţei de fond. În acest sens, în virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea nr. 4 din 28.04.2005, în cauza Albina contra României, publicată în M. Of. nr. 1049/25.11.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România, hotărârea din 8 iunie 2006).

Aspectele evidenţiate de pârâtă, cu consecinţe asupra justei soluţionări a cauzei şi pronunţării unei hotărâri judecătoreşti legale, ca act final al dezbaterii judiciare, trebuiau clarificate de instanţa de fond, nefiind posibilă efectuarea controlului judiciar, motive pentru care hotărârea recurată este casabilă potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 din N.C.proc.civ..

Pentru aceste motive în temeiul art. 498 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a admis recursul promovat de pârâtele D.G.R.F.P. C. şi A.J..F.P. G., a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în rejudecare, instanţa de fond urmând să procedeze la examinarea cererii, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile pricinii, luând în considerare în aceeaşi măsură şi apărările formulate de pârâtă, cu luarea în considerare a tuturor înscrisurilor depuse de către părţi, inclusiv cele depuse de pârâtă, precum şi cu indicarea temeiurilor de drept incidente speţei.

 În privinţa recursului promovat de pârâta A.N.A.F., Curtea a reţinut că în contenciosul administrativ raportul de drept se leagă în mod valabil între emitentul actului administrativ şi persoana vătămată prin acesta. Prin urmare, pentru a avea calitate procesuală pasivă în cauză, A.N.A.F. ar fi trebuit sa emită un act administrativ pretins vătămător de către reclamant. Având în vedere că actele administrative contestate în cauză nu au fost emise de către ANAF, aceasta neavând calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care în temeiul art.488 al 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul pârâtei A.N.A.F. şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauză a acestei autorităţi publice.

La data de 25.04.2016, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal sub numărul de dosar , cu citarea legală a părţilor.

Reclamanta Obştea în Devălmăşie C.V., reprezentată prin preşedinte Mamară Ştefan, a formulat note de şedinţă prin care a învederat că temeiurile de drept invocate în prezenta contestaţie sunt următoarele:

Astfel, în materia impozitului pe profit, reclamanta a solicitat a se avea în vedere următoarele dispoziţii legale:

a) art. 21 alin. (l) din Codul fiscal care prevede că „pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare”;

b) punctul 48 din H.G. nr. 44/2004 care prevede că ,,Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate”;

c) art. 11 alin. 11 din Codul fiscal care prevede că „Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi conform art. 781 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare”.

În materia TVA-ului, reclamanta a invocat incidenţa prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a), art. 146 alin. (l) lit. a) şi art. 155 alin. 5 din Codul fiscal:

a) art. 145 din Codul fiscal care prevede că „Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul anumitor operaţiuni...;

b) art. 146 alin. 1 lit. a din Codul fiscal care prevede că „pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul sau, persoana trebuie să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5)”;

c) pct. 46 alin. l din Normele de aplicare ale Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, dat in aplicarea dispoziţiilor art. 146 din Codul fiscal: „justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (l) din Codul fiscal (factura fiscala)”;

d) articolele 167 şi următoarele din Directiva 2006/112;

e) Cauza C-277/14. în care Curtea Europeană a statuat că autorităţile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere al TVA-ului pentru tranzacţiile încheiate cu partenerii de afaceri inactivi din punct de vedere fiscal.

Reclamanta Obştea în Devălmăşie C.V., reprezentată prin preşedinte Mamară Ştefan, a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea contestaţiei, anularea în parte a deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată nr. F-GJ 367/4 Iunie 2014, raportul de inspecţie fiscală nr. F-GJ 292/4 Iunie 2014, dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 128/4 Iunie 2014 şi decizia nr. 753/31 Octombrie 2014, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă şi răspunsului la obiecţiuni ale expertului contabil M.G., cu cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

A apreciat reclamanta ca fiind neîntemeiate apărările şi argumentele invocate de pârâte prin întâmpinare, urmând să fie acordată eficienţă juridică susţinerilor sale din cererea de chemare în judecată şi probatoriului administrat, în special concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat de expert M.G. şi răspunsului la obiecţiuni.

Că, aşa cum a precizat constant în notele explicative depuse în faţa organelor de control, învederăm instanţei că am înregistrat corect în contabilitate toate veniturile realizate din vânzarea de masă lemnoasă, din chirii şi subvenţii acordate de APIA, precum şi cheltuielile cu materiale consumabile, cu piese de schimb, cu energia electrică şi apă, cu serviciile prestate de terţi, cu salariile personalului şi contribuţiile la bugetul de stat aferente acestor salarii, cu impozitele şi taxele datorate, cheltuielile cu amortizarea etc.

Ca atare, toate raporturile contractuale ce privesc obştea noastră s-au derulat în mod real şi legal, iar toate operaţiunile au fost înregistrate în evidenţele contabile ale formei asociative.

În toată perioada verificată de inspectorii fiscali obştea a calculat, înregistrat, declarat şi virat în mod corect bugetului consolidat al statului toate sumele reprezentând TVA şi impozit pe profit, aferente operaţiunilor comerciale descrise mai sus.

A precizat că toate facturile fiscale emise de prestatorii noştri, inclusiv S.C. E.S. S.R.L. P., au la bază contracte încheiate de părţi, însoţite de înscrisuri justificative, iar plăţile s-au făcut prin bancă, putând fi verificat oricând circuitul lor.

Că, un aspect important de reţinut a constat în faptul că niciuna dintre societăţile comerciale cu care am contractat nu figura înregistrată în registrul contribuabililor inactivi, fiind deci active fiscal şi având dreptul de a desfăşura operaţiuni comerciale.

Prin urmare, o primă concluzie care se poate reţine constă în aceea că obştea deţine toate documentele justificative pentru operaţiunile comerciale derulate cu furnizorii/prestatorii ai săi.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale incidente, rezultă că pentru a fi deductibile cheltuielile trebuie efectuate în scopul obţinerii de venituri impozabile, ceea ce a făcut şi obştea.

În drept, în materia impozitului pe profit, reclamanta a avut în vedere următoarele dispoziţii legale:

> art.21 alin.(l) din Codul fiscal „pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare”;

> punctul 48 din H.G. nr.44/2004 ,,Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestări de servicii trebuie sa se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate”.

Aşadar, conform textului de lege supus analizei rezultă că, pentru a fi deductibile cheltuielile trebuie efectuate în scopul obţinerii de venituri impozabile, or în această categorie intră şi relaţia contractuală cu S.C. E.S. S.R.L. P..

Faptul că aceste cheltuieli efectuate de forma sa asociativă au fost realizate în scopul obţinerii de venituri impozabile nu poate fi contestat de către organul de control.

Având în vedere toate aceste aspecte, cheltuielile cu serviciile facturate nouă de către societăţile comerciale furnizoare/prestatoare, inclusiv cele cu S.C. E.S. S.R.L. P. sunt deductibile integral, deoarece respectă prevederile punctului 48 din H.G. nr. 44/2004.

Raportat la  prevederile legale invocate mai sus, rezultă ca obştea are drept de deducere a cheltuielilor cu serviciile prestate de aceşti prestatori/furnizori, contrar susţinerilor organului de control, fiind îndeplinite condiţiile impuse de lege în acest sens, respectiv:

- în primul rând, serviciile au fost prestate în scopul obţinerii de venituri impozabile, aşa încât cheltuielile avansate de societatea reclamantă pentru serviciile de care societatea a beneficiat sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, fiind efectuate în scopul obţinerii de profit.

Având în vedere toate aceste aspecte, cheltuielile cu serviciile facturate de aceste societăţi sunt deductibile integral, deoarece respecta prevederile punctului 48 din H.G. nr. 44/2004.

- în al doilea rând, societatea noastră deţine toate documentele justificative, respectiv:

a) contracte pentru serviciile prestate si contracte pentru bunurile livrate;

b) facturi fiscale.

Dispoziţiile art. 11 alin. 11 din Codul fiscal stabilesc că „Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi conform art. 781 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugata aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silita si/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare”.

În acest sens, textul de lege vizează clar caracterul nedeductibil al cheltuielilor efectuate pentru achiziţionarea de bunuri si servicii doar de la contribuabili inactivi. Astfel, este vizată exclusiv relaţia furnizor-beneficiar, iar nu întreg lanţul de aprovizionare, fiecare operaţiune fiind tratată distinct.

Referitor la anul fiscal 2009, a arătat reclamanta că îşi menţine punctul de vedere că profitul impozabil fiscal a fost de 9.344 lei, pentru care am calculat, declarat şi plătit impozit pe profit în sumă de 1.495 lei.

În mod greşit organele de control nu au ţinut cont de factura fiscală nr. 35/28 Decembrie 2009 emisă de S.C. T. S.R.L. B. de F. în valoare de 36.207 lei fără TVA, deşi această sumă reprezenta o cheltuială deductibilă în condiţiile în care se facturaseră prestările de servicii exploatare masă lemnoasă, cheltuieli ce au fost necesare în vederea obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase exploatate.

Că, dacă nu s-ar fi făcut aceste cheltuieli cu exploatarea masei lemnoase, nu ar fi putut obţine şi valorifica lemnul rezultat din această exploatare şi nu ar fi obţinut venituri impozabile.

A apreciat reclamanta că suma facturată pentru prestările de servicii de exploatare masă lemnoasă reprezintă o cheltuială deductibilă şi nu trebuia înlăturată de la deductibilitate.

În ceea ce priveşte anul fiscal 2010, echipa de inspecţie nu a stabilit modificări ale bazei de impozitare.

Referitor la anul fiscal 2011, a arătat reclamanta că a realizat un profit impozabil fiscal în sumă de 47.069 lei pentru care am declarat şi plătit impozit pe profit în sumă de 7.531 lei. În mod greşit organele de control nu au ţinut cont de factura fiscală nr. 126/23 Mai 2011 în valoare de 14.677 lei fără TVA şi factura fiscală nr. 127/27 Mai 2011 în valoare de 73.387 lei fără TVA, emise de S.C. T. S.R.L. B. de F., deşi aceste sume reprezentă o cheltuială deductibilă în condiţiile în care se facturaseră prestările de servicii exploatare masă lemnoasă, cheltuieli ce au fost necesare în vederea obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase exploatate.

Dacă nu s-ar fi făcut aceste cheltuieli cu exploatarea masei lemnoase, nu ar fi putut obţine şi valorifica lemnul rezultat din această exploatare şi nu ar fi obţinut venituri impozabile. A apreciat reclamanta că sumele facturate pentru prestările de servicii de exploatare masă lemnoasă reprezintă o cheltuială deductibilă şi nu trebuiau înlăturate de la deductibilitate.

A menţionat de asemenea, faptul că în raporturile comerciale forma scrisă a contractului comercial de prestări servicii este doar ad probationem, în nici un caz ad validitatem.

Ca  atare,  chiar dacă  convenţia  dintre  obşte şi societatea comercială S.C. T. S.R.L. nu s-a redactat pe un suport de hârtie, din moment ce prestaţiile au fost efectuate şi acceptate de noi, fiind facturate, evident că factura fiscală trebuia avută în vedere la categoria cheltuială deductibilă.

În ceea ce priveşte anul fiscal 2012, a arătat reclamanta că a realizat un profit impozabil fiscal în sumă de 65.800 lei pentru care am declarat şi plătit impozit pe profit în sumă de 10.528 lei.

În mod greşit organele de control nu au ţinut cont de factura fiscală nr. 412/30 Mai 2012 în valoare de 16.000 lei fără TVA, factura fiscală nr. 427/19 Iunie 2012 în valoare de 14.000 lei fără TVA, factura fiscală nr. 439/30 August 2012 în valoare de 20.000 lei fără TVA, factura fiscală nr. 444/28 Septembrie 2012 în valoare de 20.000 lei fără TVA, factura fiscală nr. 452/25 Octombrie 2012 în valoare de 920 lei fără TVA emise de S.C. E.S. S.R.L. P., deşi aceste sume reprezenta o cheltuială deductibilă în condiţiile în care se facturaseră prestările de servicii exploatare masă lemnoasă, cheltuieli ce au fost necesare în vederea obţinerii de venituri din valorificarea masei lemnoase exploatate.

A menţionat reclamanta faptul că în raporturile comerciale forma scrisă a contractului comercial de prestări servicii este doar ad probationem, în nici un caz ad validitatem.

Ca  atare,  chiar daca convenţia dintre obşte şi societatea comercială S.C. E.S. S.R.L. P. nu s-a redactat pe un suport de hârtie, din moment ce prestaţiile au fost efectuate şi acceptate de noi, fiind facturate, evident că facturile fiscale trebuiau avute în vedere la cheltuielile deductibile.

Referitor la anii fiscali 2013 şi 2014, a menţionat reclamanta că nu este de acord cu sumele de bani stabilite suplimentar de echipa de inspecţie fiscală cu titlu de impozit pe profit, deoarece în mod eronat nu li s-a admis la deducere cheltuiala de exploatare în sumă de 162.318 lei.

Ca atare, a susţinut că intimata a stabilit eronat pentru toată perioada verificată un impozit pe profit suplimentar în sumă de 53.621 lei, la care a stabilit majorări şi penalităţi de întârziere.

Acelaşi punct de vedere îl avem şi cu privire la situaţia TVA-ului, în sensul că în mod eronat echipa de inspecţie fiscală nu a admis la deducere TVA în sumă de 49.839 lei, aferentă facturilor fiscale la care ne-am referit mai sus, privind prestările de servicii de exploatare masă lemnoasă de către S.C. T. S.R.L. B. de F. şi S.C. E.S. S.R.L. P..

Deşi aceste servicii prestate reprezintă o cheltuială deductibilă, deoarece nu au fost considerate deductibile de către echipa de inspecţie, i s-a reţinut greşit că datorează o taxă pe valoare adăugată de recuperat în sumă de 108.403 lei.

 Reclamanta a criticat cele reţinute de organul de control, întrucât tranzacţiile efectuate cu furnizorii săi sunt reale şi probate prin documente justificative, acestea fiind singurele condiţii impuse de lege pentru a beneficia de deductibilitatea TVA-ului aferent.

Aşa cum a arătat şi mai sus, dispoziţiile art. 11 alin. (11) din Codul fiscal stabilesc fără echivoc când beneficiem sau nu de dreptul de deducere a cheltuielilor si a taxei pe valoarea adăugata aferente achiziţiilor respective.

Aşadar, eventuala inactivitate a furnizorului sau prestatorului nu poate fi opusă decât în cadrul aceluiaşi raport juridic, derulat între societatea furnizoare de bunuri si servicii si societatea beneficiara a acestora, din punct de vedere al analizei deductibilităţii taxei pe valoarea adăugata.

Potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, in materia deducerii taxei pe valoarea adăugata, pentru a-si exercita acest drept, persoana impozabila trebuie sa îndeplinească o serie de condiţii esenţiale.

Conform, art. 145 din Codul fiscal: „Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

- operaţiuni taxa bile (...)”.

Potrivit art. 146 alin. l lit. a din Codul fiscal: „pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul sau, să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5)”, iar potrivit pct. 46 alin. l din Normele de aplicare ale Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, dat în aplicarea dispoziţiilor art. 146 din Codul fiscal: „justificarea deducerii taxei se face numai pe baza  exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (l) din Codul fiscal (factură fiscală)”.

Din interpretarea textelor de lege supuse analizei a rezultat că, pentru a putea deduce TVA-ul aferent achiziţionării de bunuri şi servicii, singurele condiţii impuse sunt:

• existenţa facturilor întocmite conform art. 155 Cod fiscal, şi

• bunurile şi serviciile ce fac obiectul facturilor să fie destinate in scopul realizării de operaţiuni taxabile.

Aşadar,  după  cum  bine  se  poate  observa, reclamanta a arătat că a îndeplinit aceste condiţii, dovada fiind:

a) pe de o parte, facturile fiscale, care întrunesc cerinţele formale, în sensul ca acestea conţin date veridice şi exacte care descriu operaţiunea economică corespunzătoare realităţii;

b) pe de alta parte, achiziţiile de bunuri şi servicii sunt destinate operaţiunilor taxabile ale obștii.

În plus, trebuie respectate şi principiile precizate de Curtea Europeana de Justiţie, care reprezintă liniile directoare in materia deducerii taxei pe valoarea adăugată. Aceste principii pot fi rezumate astfel:

• Curtea Europeana de Justiţie consideră că dreptul de deducere prevăzut la articolele 167 şi următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA-ului şi, în principiu, nu poate fi limitat;

• în plus, Curtea afirmă că justificarea dreptului de deducere se efectuează în baza facturii fiscale aferente operaţiunii;

• Curtea a mai statuat de asemenea că refuzarea avantajului dreptului de deducere se poate efectua numai daca, având in vedere elemente obiective, s-a stabilit ca acest drept a fost invocat in mod fraudulos sau abuziv si, de asemenea, comportamentul nelegal al emitentului facturii aferente bunurilor sau serviciilor pentru care se solicita exercitarea dreptului de deducere trebuie probat de organul fiscal.

Raportându-se la speţa de faţă, se observă fără nici un dubiu că echipa de inspecţie fiscală nu a înţeles să respecte nici normele legale naţionale, nici liniile directoare trasate prin deciziile Curţii Europene de Justiţie, respectiv:

- nu a ţinut cont de faptul că documentul justificativ în materia deducerii taxei pe valoarea adăugata este factura;

- nu a dovedit existenţa unor nereguli sau a unei fraude, aşa încât să refuze dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată aferent operaţiunilor economice efectuate.

A solicitat reclamanta a se avea în vedere şi practica recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din luna Septembrie 2015, respectiv Cauza C-277/14. în care Curtea Europeană a statuat că autorităţile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere al TVA-ului pentru tranzacţiile încheiate cu partenerii de afaceri inactivi din punct de vedere fiscal.

CJUE a stabilit că autorităţile fiscale nu pot cere contribuabilului să facă verificări ale modului în care partenerul său contractual îşi ţine contabilitatea, pentru că astfel de verificări nu pot fi făcute în mod obiectiv, fiind sarcina organului fiscal competent să constate eventualele neregularităţi comise de aceşti parteneri contractuali.

Raportat la faptul că expertul contabil a lăsat la latitudinea instanţei să dea preferabilitate fie legislaţiei interne (după care nu ar fi deductibil TVA-ul faţă de S.C. E.S. S.R.L. P.), fie legislaţiei comunitare (unde dreptul de deducere al TVA-ului nu poate fi restrâns sau condiţionat), a opinat reclamanta că potrivit prevederile art. 20 alin. 2 din Constituţie care dispun că, în caz de neconcordanţă între legislaţia comunitară, tratatele şi pactele la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale (comunitare).

În ceea ce priveşte subvenţia primită de la APIA în sumă de 400.000 lei, aceasta a fost distribuită membrilor asociaţiei şi nu trebuia să fie reţinut impozit pe profit aferent acestei sume, deoarece suma distribuită nu reprezintă nici dividende şi nici nu poate fi încadrată la categoria venit impozabil.

Obştea în devălmăşie Curpen - Vaidei a fost înfiinţată conform Legii nr. 1/2000 ca formă asociativă de proprietate asupra terenurilor silvice, însă subvenţiile primite de la APIA nu pot fi categorisite ca fiind venituri supuse impozitării.

Aceste subvenţii sunt sume acordate, cu titlu de sprijin sau plăţi compensatorii pentru zonă montană defavorizată, în baza unor legi speciale (Legea nr. 1/2004, Legea nr. 139/2007, O.U.G. nr. 125/2006, O.U.G. nr.74/2009. Ordonanţa nr. 15/26 August 2009, H.G. nr. 279/2010 etc.), nu sunt rambursabile, nu reprezintă venit impozabil şi nu trebuia reţinut vreun impozit pe profit din acestea.

A apreciat reclamanta că s-a stabilit eronat de către echipa de inspecţie fiscală că datorăm impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 114.727 lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei şi penalitate de întârziere aferentă impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în sumă de 17.902 lei.

Ca atare, dacă se va ţine cont de legislaţia comunitară şi practica CJUE, atunci nu datorăm nici suma de 14.547 lei impozit pe profit şi 21.461 lei TVA, aferente relaţiei cu S.C. E.S. S.R.L. P., chiar dacă expertul contabil a apreciat că sunt datorate aceste sume potrivit legislaţiei interne.

Dacă se va ţine cont exclusiv de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert M.G., obştea ar datora doar 33.737 lei cu titlu de impozit pe profit, 4.914 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 3.370 lei penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, 21.821 lei TVA, 54.432 lei impozit pe dividende distribuite persoanelor fizice, majorări de întârziere de 7.561 lei şi penalităţi de întârziere de 8.165 lei, adică un total de 134.000 lei.

Pentru aceste argumente, reclamanta a solicitat admiterea contestaţiei, anularea parţială a actelor administrativ-fiscale contestate şi exonerarea de plata sumelor stabilite suplimentar în mod eronat, cu cheltuieli de judecată.

Din actele şi lucrările dosarului se reţin următoarele:

Prin decizia de impunere F-GJ 367/4.06.2014 emisă de A.J..F.P. G. (filele 22-29 dosar nr. ) s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum de : 1) 53 621 lei reprezentând impozit pe profit cu accesorii aferente respectiv 13 488 lei dobânzi/majorări de întârziere şi 6352 lei penalităţi de întârziere; 2) TVA suplimentar de plată în cuantum de 49839 lei precum şi impozit pe dividende persoane fizice în cuantum de 114.727 lei cu accesorii aferente, respectiv 17.902 lei dobânzi/majorări de întârziere şi 17.209 lei penalităţi de întârziere.

Obligaţiile fiscale suplimentare mai sus au fost stabilite ca urmare a raportului de inspecţie fiscală F-GJ 292 din 04.06.2014 emis de A.J..F.P. G. (filele 31-47 dosar) prin care s-a materializat controlul efectuat de organele fiscale în pentru perioada 01.07.2009-31.03.2014.

Ulterior, prin decizia nr. 753/31.10.2014 emisă de D.G.R.F.P. C. a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 367/4.06.2014 emisă de A.J..F.P. G..

Totodată, prin dispoziţia nr. 128/4.06.2014 emisă de A.J..F.P. G. (filele 29-30 dosar) s-a dispus luarea măsurilor legale pentru corectarea erorilor înregistrate în declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional D 394, pentru semestrul II 2009, semestrul I şi II 2011, luna Iunie şi Septembrie 2012 şi depunerea pentru anul 2013, lunile ianuarie-martie 2014.

Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că actele administrativ fiscale contestate în cauză sunt netemeinice şi nelegale numai în limita unui debit cu accesoriile aferente în cuantum de 139.831 lei, urmând ca acţiunea să fie admisă în parte, sub următoarele considerente:

Astfel, prin decizia de impunere F GJ nr. 367/4.06.2014 s-a reţinut că reclamanta ar datora 53.621 lei impozit pe profit cu accesoriile aferente.

În realitate, impozitul pe profit datorat de reclamantă este în cuantum de 33.737 lei cu dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere în cuantum de 4914 lei, respectiv 3.370 lei, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză întocmit în cauză (fila 148 dosar nr. ...).

Diferenţa rezultată privind impozitul pe profit datorat de către reclamantă faţă de cel stabilit de organele fiscale se datorează faptului că acestea au apreciat că în perioada supusă controlului, facturile fiscale nr. 35/28.12.2009, 126/23.05.2011, 127/27.05.2011,  eliberate de S.C. T. S.R.L. B. de F., judeţul Gorj, nu reprezintă cheltuieli aferente realizării de venituri.

Se observă însă că la baza întocmirii acestor facturi şi la realizarea cheltuielilor a stat contractul de prestări servicii nr 147/5.11.2009 încheiat între reclamantă şi S.C. T. S.R.L. B. de F. şi avea ca obiect „efectuarea de prestări servicii exploatări forestiere a masei lemnoase”.

Prin urmare, aceste cheltuieli au fost efectuate de către reclamantă pentru realizarea de venituri din valorificarea masei lemnoase.

Astfel, potrivit art.21 alin. 1 din Codul Fiscal, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

Conform art. 21 alin. 4 lit. m din Codul Fiscal, nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităţilor desfăşurate şi pentru care nu sunt încheiate contracte.

Or, având în vedere că reclamanta a prezentat contractul de prestări servicii nr. 147/5.11.2009 încheiat cu S.C. T. S.R.L. B. de F. care avea ca obiect „efectuarea de prestări servicii exploatări forestiere a masei lemnoase”, este evident că aceste cheltuieli aferente facturilor fiscale întocmite de această societate comercială sunt efectuate în vederea desfăşurării activităţii de exploatare a materialului lemnos şi pentru realizarea de venituri aferente obiectului de activitate al reclamantei.

Faptul că reclamanta nu a prezentat situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie , rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare , în condiţiile art. 48 din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicarea a Codului Fiscal, astfel că aceste cheltuieli nu sunt deductibile, aşa cum s-a susţinut prin întâmpinare, nu înseamnă că aceste cheltuieli nu au fost efectuate în realizarea obiectului de activitate al reclamantei, de vreme ce aceasta a prezentat facturi fiscale privitoare la valorificarea materialului lemnos rezultat în urma acestor prestări de servicii (filele 114-128 dosar nr. ....).

În ceea ce priveşte cheltuielile înregistrate de către reclamantă şi reprezentate de facturile fiscale întocmite de S.C. E.S. S.R.L. P. nr. 412/2012, nr. 427/2012, nr. 439/2012, nr. 444/2012, nr. 452/2012 şi nr. 469/2012, în mod corect s-a reţinut de către organele fiscale dar şi prin raportul de expertiză întocmit în cauză că acestea sunt nedeductibile, nefiind cheltuieli efectuate de reclamantă pentru realizarea de venituri, conform art. 21 alin. 1 din Codul fiscal, menţionate anterior.

Se are în vedere faptul că, la baza emiterii acestor facturi şi implicit la înregistrarea lor ca şi cheltuieli a fost contractul de prestări servicii nr. 14/14.05.2011 încheiat între reclamantă şi S.C. E.S. S.R.L. P. menţionat (fila 105 dosar nr. ...) din care rezultă că masa lemnoasă ce rezulta în urma exploatării va fi pusă la dispoziţia reclamantei şi reprezintă cota de lemne ce se cuvine membrilor acesteia. Prin urmare, prestările de servicii efectuate în baza contractului şi implicit cheltuielile aferente nu sunt deductibile deoarece nu au fost efectuate pentru realizarea de venituri în desfăşurarea activităţii reclamantei ci pentru asigurarea cotei de lemne membrilor săi.

Prin urmare, aferent acestor cheltuieli nedeductibile reclamanta datorează suma de 20.749 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar de plată aferent anului 2012, la care se adaugă 12.988 lei diferenţă de impozit pe profit aferentă anului 2013 stabilită prin neadmiterea la deducere a sumelor înregistrate în balanţa de verificare întocmită la 31.12.2013 în conturile 6581 „despăgubiri, amenzi şi penalităţi” şi 6588 „alte cheltuieli de exploatare”, sume la care se adaugă dobânzi/majorări de 4.914 lei şi penalităţi de întârziere de 3.370 lei.

Cu privirea la TVA suplimentar de plată, se constată că, din înscrisurile existente la dosar, coroborat cu concluziile raportului de expertiză, rezultă că reclamanta datorează TVA de plată în cuantum de 21.821 lei.

Potrivit art. 145 alin. 2 lit. a din Codul Fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operaţiuni taxabile.

Potrivit art. 146 Cod Fiscal, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei , persoana impozabilă trebuie să îndeplinească şi condiţia ca, pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare.

Or, aşa cum s-a arătat, cheltuielile efectuate cu prestările servicii realizate de S.C. T. S.R.L. B. de F. au fost realizate în scopul realizării de venituri, în desfăşurarea obiectului de activitate al reclamantei.

Este evident că, aferent contractului nr. 147/5.11.2009 încheiat cu S.C. T. S.R.L. B. de F., care avea ca obiect „efectuarea de prestări servicii exploatări forestiere a masei lemnoase” au fost efectuate cheltuieli evidenţiate în facturile fiscale nr. 35/28.12.2009, 126/23.05.2011, 127/27.05.2011  întocmite  de acest agent economic, iar serviciile prestate de către acesta au fost realizate de vreme ce a fost valorificat ulterior materialul lemnos rezultat aşa cum  reiese din facturile fiscale nr. 8250281/2011, nr. 8250278/2011, nr. 8250279/2011, nr. 8250276/2011, nr. 8250275/2011, nr. 8250273/2011, nr. 8250266/2009, nr. 8250288/2013, nr. 8250290/2013, nr. 8250291/2013, nr. 8250292/2013, nr. 8250293/2014, nr. 8250296/2014, nr. 8250297/2014, existente la dosar (filele 114-128 dosar nr. 708/95/2013).

Cu privire la cheltuielile evidențiate prin facturile fiscale emise de S.C. E.S. S.R.L. P., în mod corect organele fiscale au stabilit că nu sunt deductibile deoarece nu constituie cheltuieli realizate în vederea obţinerii de venituri. Se are în vedere că la baza emiterii acestor facturi şi implicit la înregistrarea lor ca şi cheltuieli a fost contractul de prestări servicii nr. 14/14.05.2011 încheiat între reclamantă şi S.C. E.S. S.R.L. P. menţionat (fila 105 dosar nr. ,,,,) din care rezultă că masa lemnoasă ce rezultă în urma exploatării va fi pusă la dispoziţia reclamantei şi reprezintă cota de lemne ce se cuvine membrilor acesteia.

Prin urmare, prestările de servicii efectuate în baza contractului şi implicit cheltuielile aferente nu sunt deductibile deoarece nu au fost efectuate pentru realizarea de venituri în desfăşurarea activităţii reclamantei ci pentru asigurarea cotei de lemne membrilor săi, astfel că în mod legal reclamanta datorează TVA de plată suplimentar în cuantum de 21.821 lei, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză întocmit în cauză şi nu în cuantum de 49.839 lei, aşa cum s-a stabilit prin decizia de impunere.

Cu privire la impozitul pe dividende pentru anul 2012 şi stabilit prin decizia de impunere de către organele fiscale la suma de 60.295 lei şi accesorii aferente în cuantum de 10.341 lei reprezentând dobânzi/majorări şi respectiv 9.737 lei reprezentând penalităţi de întârziere, se constată că, aşa cum se concluzionează şi în raportul de expertiză întocmit în cauză, acesta nu este datorat de către reclamantă.

Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă că în cursul anului 2012, reclamanta a retras suma de 400.000 lei, reprezentând retragere APIA, după care, a distribuit membrilor săi, suma de 376.842 lei, fără a reţine şi vira la bugetul de stat impozitul pe veniturile din dividende, aferent acestora, în sumă de 60.295 lei.

În mot similar, în cursul anului 2013, reclamanta a retras suma de 370.000 lei, reprezentând retragere APIA, după care, a distribuit membrilor săi, suma de 340.200 lei, fără a reţine şi vira la bugetul de stat impozitul pe veniturile din dividende, aferent acestora, în sumă de 54.432 lei.

Potrivit art. 67 din Codul Fiscal, veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 Ianuarie inclusiv a anului următor.

Conform art. 42 lit. k din Codul fiscal, în vigoare în anul 2012, în înţelesul impozitului pe venit nu sunt impozabile veniturile din agricultură şi silvicultură, cu excepţia celor prevăzute la art. 71 din Codul Fiscal.

Potrivit punctului 9 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, în categoria veniturilor din agricultură, silvicultură considerate neimpozabile se cuprind veniturile realizate de către persoane fizice asociate în forme de proprietate asociative prevăzute de art. 26 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, din valorificarea direct sau prin intermediul formelor de proprietate asociative respective a produselor silvice, în condiţiile legii.

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă fără dubiu că, aferent anului 2012 reclamanta nu datorează impozit pe dividende de vreme ce veniturile încasate de membrii acesteia nu erau impozabile conform prevederilor legale enunţate.

Aferent însă anului 2013, prevederile art. 42 lit. k din Codul Fiscal, conform cărora veniturile din agricultură şi silvicultură, cu excepţia celor prevăzute la art. 71 din acelaşi act normativ, au fost abrogate prin O.G. nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aşa încât reclamanta datorează impozit pe dividende conform art. 67 din Codul Fiscal enunţate anterior, în cuantum de 54 432 lei cu accesorii în cuantum de 15.726 lei.

Faţă de considerentele enunţate, tribunalul va admite în parte contestaţia formulată de către reclamanta Obştea în Devălmăşie C.V., în contradictoriu cu pârâtele A.J..F.P. G. şi D.G.R.F.P. C., va anula în parte decizia nr. 753/31.10.2014 emisă de D.G.R.F.P. C., decizia de impunere F-GJ 367 din 04.06.2014, raportul de inspecţie fiscală F-GJ 292/04.06.2014 şi dispoziţia nr. 128/04.06.2014 emise de A.J..F.P. G. cu privire la suma de 139.831 lei.

Totodată, va menţine în rest decizia nr. 753/31.10.2014 emisă de D.G.R.F.P. C., decizia de impunere F-GJ 367 din 04.06.2014, raportul de inspecţie fiscală F-GJ 292/04.06.2014 şi dispoziţia nr. 128/04.06.2014 emise de A.J..F.P. G. cu privire la suma de 134.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte contestaţia formulată de către reclamanta Obştea în Devălmăşie C.V., având ..., cu sediul în comuna S., sat C., judeţul Gorj, în contradictoriu cu pârâtele A.J..F.P. G., cu sediul în Tg-Jiu, str. .., nr. ..., judeţul Gorj şi D.G.R.F.P. C., cu sediul în Tg-Jiu, str. M. F, nr.., judeţul Dolj.

Anulează în parte decizia nr. 753/31.10.2014 emisă de D.G.R.F.P. C., decizia de impunere F-GJ 367 din 04.06.2014, raportul de inspecţie fiscală F-GJ 292/04.06.2014 şi dispoziţia nr. 128/04.06.2014 emise de A.J..F.P. G. cu privire la suma de 139.831 lei.

Menţine în rest decizia nr. 753/31.10.2014 emisă de D.G.R.F.P. C., decizia de impunere F-GJ 367 din 04.06.2014, raportul de inspecţie fiscală F-GJ 292/04.06.2014 şi dispoziţia nr. 128/04.06.2014 emise de A.J..F.P. G. cu privire la suma de 134.000 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 08 Iulie 2016, la Tribunalul Gorj.

Preşedinte,

O.C.S.

Grefier,

C.C.

Red. O.C.S.

Tehnored. C.C.

5 ex./13 Iulie 2016

Domenii speta

Spete similare