Recalculare pensie

Decizie 42/A din 21.01.2016


Recalculare pensie

Prin Decizia menţionată s-a admis apelul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, în vederea stabilirii limitelor efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat, în conformitate cu dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură civilă, constată că singura critică adusă hotărârii atacate de către apelanţi vizează dispoziţia referitoare la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului cu luarea în calcul a unei valori a punctului de pensie de 790,70 lei începând cu data de 11.10.2011 şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor de pensie rezultate în urma acestei recalculări. Prin urmare, instanţa nu va mai analiza dispoziţia referitoare la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului prin prisma prevederilor art. 82 pct. 1 din legea nr. 263/2010, întrucât aceasta nu a fost contestată prin calea de atac declarată de pârâţi.

Analizând aşadar apelurile declarate în limitele astfel stabilite de apelanţi, Curtea constată sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul s-a înscris la pensie în cursul anului 2009, drepturile fiindu-i stabilite prin Decizia de pensionare nr. 161954 din data de 31.03.2009, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Harghita.

Prin Sentinţa civilă nr. 292 din 30.01.2014, Tribunalul Harghita a dispus revizuirea pensiei reclamantului, cu luarea în calcul a datelor cuprinse în adeverinţele depuse de reclamant, în executarea acesteia hotărâri emiţându-se, la data de 18.08.2014, Decizia nr. 153372.

În cauză, prima instanţă a reţinut că la emiterea acestei din urmă decizii, casa de pensii nu a avut în vedere valoarea punctului de pensie de 790,7 lei, stabilit prin art. 18 din Legea nr. 340/2013 pentru anul 2014.

Această stare de fapt a fost reţinută în mod eronat de către prima instanţă, întrucât această valoare a punctului de pensie trebuie avută în vedere numai începând cu data de 01.01.2014, iar nu de la data de 11.10.2011 cum a dispus prima instanţă.

Astfel, pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2012, potrivit Legii nr. 287/2010, valoarea punctului de pensie a fost 732,80 lei, pentru anul 2013, Legea nr. 1/2013 a stabilit o valoare a punctului de pensie de 762,10 lei, pentru anul 2014, astfel cum am arătat anterior 790,70 lei, iar pentru anul 2015, 832,10 lei, conform Legii nr. 187/2014.

Verificând deciziile emise în favoarea reclamantului, Curtea constată că pârâta apelantă a stabilit în mod corect drepturile de pensie ale acestuia prin raportare la valoarea punctului de pensie, astfel cum a fost stabilit prin acte normative succesive în perioada în discuţie, neexistând nicio bază legală pentru recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului cu luarea în calul a valorii punctului de pensie stabilit pentru anul 2014, începând cu anul 2011, când valoarea punctului de pensie era cu totul alta.

Din această perspectivă, apelurile declarate de pârâţi în cauză sunt întemeiate, urmând a fi admise, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu consecinţa schimbării hotărârii atacate, în limita celor reţinute anterior.