Contestatie impotriva tabelului definitiv de creante

Pe rol, derularea procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2006 privind pe debitorul SC „V ” SRL, cu sediul în P N, Bd. D, jud. N, nr. de ordine în registrul comerţului J, CUI.

Dezbaterile asupra cauzei, au avut loc în şedinţa publică din 16.03.2016, au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, iar pronunţarea asupra cauzei s-a amânat pentru data de 23.03.2016 când,

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

JUDECĂTORUL- SINDIC

Asupra cererilor de faţă, constată:

Cu privire la contestaţia debitorului.

Prin cererea înregistrată la această instanţă la 03.10.2014, contestatorul C E T, fost administrator statutar al debitorului S.C. V S.R.L., a formulat contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe, solicitând înlăturarea din tabel a creditorului S.C. H S.R.L.

În motivare, a arătat că susţinerile creditorului din declaraţia de creanţă, potrivit cărora ar fi  avut relaţii comerciale cu debitorul concretizate în  livrare marfă pentru care a  emis facturi fiscale în valoare totală de 21.954,67 lei, că facturile au  fost  acceptate la plată prin efectuarea de plăţi parţiale şi că suma de bani neachitată este  de 19.757,69 lei, nu sunt reale.

Susţine contestatorul că în anul 2010, între debitor şi creditor nu au existat relaţii comerciale concretizate în livrare de marfă, fapt relevat de împrejurarea că, creditorul nu  a depus un contract cu  condiţii, termene şi clauze de colaborare, condiţii de livrare şi de plată, informaţii importante în dovedirea în primul rând a realităţii raporturilor comerciale şi în al doilea rând a certitudinii şi exigibilităţii creanţei solicitate.

Simpla invocare şi depunere a unor facturi fiscale emise nu poate face dovada relaţiilor dintre cele două societăţi, a livrării mărfurilor şi a existenţei unor sume neachitate în condiţiile în care,  facturile ridică mari semne de întrebare, deoarece expedierea acestora  s-ar fi realizat prin curier fără a fi identificat în vreun fel, situaţie total nereală întrucât la sediul debitorului facturile invocate nu au  ajuns în nici o modalitate, pe facturi se  menţionează că marfa ar fi fost livrată cu aviz de însoţire, însă aceste documente nu au fost depuse de către pretinsul  creditor la dosarul cauzei.

În realitate, nu există avize de însoţire a mărfurilor, scrisori de transport şi nici vreo comandă din partea debitorului, pentru că, în fapt, aceste mărfuri nu au fost niciodată comandate şi nici livrate.

Tipul de marfă menţionată în facturi presupunea transportul cu mijloace de transport de marfă cu o capacitate mare, or pe facturi rubrica „mijlocul de transport” nu este completată deloc, neexistând deci această dovada a transportării mărfii către cumpărătoare.

În  cuprinsul facturilor se precizează ca „reclamaţiile se primesc în termen de 48h de la recepţia mărfii”, ceea ce înseamnă ca ar trebui să existe o dovadă a faptului că marfa a fost preluată şi recepţionată de un reprezentant al societăţii cumpărătoare, în realitate, niciodată nu a fost preluată şi recepţionată vreo marfă de la S.C. H S.R.L. de vreun reprezentant al SC V SRL.

Facturile fiscale cuprind contradicţii flagrante privind expedierea mărfurilor, contradicţii care confirmă, o dată în plus, ca tranzacţiile nu au existat. Astfel, cu titlu de exemplu, arătă că în factura fiscală nr. 26229/08.11.2010 se menţionează că marfa a fost .EXPEDIATĂ CU AV1Z/08.11.2010”. ceea ce înseamnă ca marfa a fost livrată de către firmă vânzătoare la data de 08.11.2010. Cu toate acestea, la rubrica „Date privind expediţia” se consemnează că expedierea s a făcut în prezenţa noastră la data de 23.07.2012.

Situaţia este valabilă şi pentru f. f. 24712/13.08.2010, f. f. 24687/12.08.2010, f. f. 24684/11.08.2010 - cu menţionarea avizelor din aceleaşi date, însă în final pentru toate trei facturile expedierea s a făcut tot la data de 23.07.2012.

Menţiunea „în prezenţa noastră” este, de asemenea, fără acoperire.

 În ceea ce priveşte plăţile şi acceptarea facturilor, susţinerile pretinsei creditoare sunt nereale.

Arată pretinsul creditor că S.C. V S.R.L. a efectuat plaţi parţiale din totalul facturilor emise, ceea ce echivalează cu recunoaşterea şi acceptarea tuturor facturilor şi a sumelor cuprinse în acestea. Raţionamentul este total eronat, pentru considerentele ce urmează.

În ipoteza (doar teoretică) existenţei vreunei plaţi efectuată de societatea cumpărătoare, în nici într un caz efectul acestei plăţi nu poate fi extins asupra altor obligaţii rezultate din alte documente de plată chiar acceptate, dar cu atât mai mult, când ele nu sunt recunoscute.

În realitate, în relaţiile derulate de S.C. V S.R.L. cu partenerii săi, plata tuturor mărfurilor livrate şi recepţionate s a efectuat prin virament bancar. Către societatea H nu s a realizat nici un virament bancar şi nu s au efectuat în nici o altă modalitate plaţi, neexistând o motivaţie în acest sens. Fişa analitică partener depusă de către pretinsul creditor nu reflectă situaţii sau operaţiuni care să aibă corespondent în realitate.

În cuprinsul facturilor nu se menţionează decât data până la care se va efectua plata, fără însă a se preciza şi modalitatea de plata.

Toate aspectele invocate conduc la concluzia certă ca relaţiile comerciale între cele două societăţi nu au existat, situaţie în care nici creanţa solicitată nu este reală, motiv pentru care ea nu trebuia înscrisă în tabelul creditorilor.

În drept, a invocat art. 75 din Legea 85/2006.

Prin întâmpinare, Lichidatorul judiciar MRLI S.P.R.L a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, învederând următoarele:

În raport de prevederile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, pentru a putea formula contestaţie împotriva unui tabel definitiv de creanţe, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de admisibilitate:

Contestaţia să vizeze trecerea unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe;

Contestaţia să fie formulată urmare a descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale, ori a unor titluri hotărâtoare;

Falsul, dolul, eroarea esenţială ori titlul hotărâtor descoperit să fi determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă.

Intenţia legiuitorului a fost aceea de a reglementa posibilitatea modificării tabelului definitiv de creanţe în cazul excepţional al descoperirii, ulterior definitivării tabelului de creanţe, a existenţei unui fals, doi, erori esenţiale sau titlu hotărâtor care a determinat admiterea unei creanţe ori a unui drept de preferinţă.

În speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2006 şi, prin urmare, solicită admiterea excepţiei invocată şi respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

Prin încheierea pronunţată la data de 08.10.2014, contestaţia a fost conexată la dosarul nr. , având ca obiect procedura insolvenţei debitorului S.C. V S.R.L.

Pentru lămurirea cererii deduse judecăţii, din oficiu, s-a solicitat creditorului S.C. H S.R.L. să depună dovezi, precum înscrisuri emise de debitor  ori de un terţ ( o bancă), din care să rezulte că debitorul i-ar fi achitat o parte din contravaloarea mărfii pe care i-ar fi  livrat-o (f.17 şi25 acestuia),  precum şi dovezi privind expedierea acesteia, respectiv: aviz de însoţire, scrisoare de transport, proces-verbal de recepţie, etc.

Răspunzând celor dispuse de instanţă, creditorul a arătat că a livrat marfa prin firme de curierat, iar acestea după 5 ani, nu-i mai pot pune la dispoziţie awb-urile aferente expoziţiilor (33, vol.2). Cu privire la dovada unor plăţi parţiale nu a făcut nici o menţiune.

Excepţia inadmisibilităţi va fi respinsă pentru considerentele ce succed.

Prin sentinţa civilă nr.1211/16.11.2011, s-a stabilit termen pentru depunerea declaraţiilor de creanţă pentru creanţele născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei la data de 09.01.2012, pentru depunerea tabelului preliminar de creanţe la data de 7.02.2012, iar pentru depunerea tabelului definitiv de creanţe la data de 16.03.2012.(f29-30, vol.1).

Deschiderea procedurii insolvenţei  a fost notificată de lichidatorul judiciar M RLI S.P.R.L creditorilor care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin.1 din Legea 85/2006, prin publicarea sentinţei sus indicate în  BPI.(f. 49, vol.1).

Tabelul preliminar şi cel definitiv de creanţe au fost afişate şi depuse la dosarul cauzei de lichidatorul judiciar în termenele stabilite prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei (f. 59 şi107, vol.1).

În dosarul de insolvenţă privind pe debitorul S.C. VS.R.L., la termenul de judecată din data de  09.05.2012  s-a stabilit  termen pentru continuarea procedurii la data de  31.10.2012, iar cererea creditorului  S.C. HS.R.L. privind repunerea în termenul pentru depunerea declaraţiei de creanţă precum şi cererea de înscriere creanţă a fost formulată la data de  29.07.2012 ( f.11-29, dosar creanţe).

Urmare acestei cereri, lichidatorul judiciar MRLI S.P.R.L, a înscris creanţa invocată de creditor la masa credală, întocmind în acest sens  tabelul definitiv actualizat din data de 07.09.2012 ( f.107-108,v.1), fără ca cererea de repunere în termen  să fi fost în prealabil  soluţionată  de judecătorul sindic.

Având în vedere că, competenţa de soluţionarea a cererii de repunere în termen aparţine exclusiv instanţei de judecată, constată că lichidatorul judiciar MRLI S.P.R.L  în mod greşit a procedat la verificarea şi înscrierea creanţei contestate la masa credală.  Apreciind că  o neregulă de ordin procedural nu poate fi acoperită prin invocarea unei excepţii admisibilă doar în ipoteza în care debitorul ar fi avut posibilitate să uzeze de dispoziţiile art. 73 din Legea 85/2006, în temeiul art. 11 din Legea 85/2006, va respinge excepţia analizată.

Cu privire la fondul contestaţiei, constată următoarele:

Fişa analitică partener aferentă perioadei ianuarie - decembrie 2010 ( f. 20, dos. creanţe), fiind un înscris emis unilateral de către creditorul S.C. HS.R.L, nu are putere probatorie în raport cu debitorul în ceea ce priveşte dreptul de creanţă în discuţie.

Facturile fiscale HRSB 967, 26229, 529, 24901, 24712, 24687, 24684 emise de creditor în perioada 11.08.2010 -06. 09.2010 (f.21- 25, dos. creanţe), nefiind acceptate la plată de către debitor, nu fac dovada faptului că, creditorul  are împotriva acestuia  o creanţă certă lichidă şi exigibilă în cuantum de 19.757, 69 lei.

Mai mult, conţinutul acestor facturi este îndoielnic, întrucât este greu de crezut că  debitorul S.C. VS.R.L. s-a obligat să achite  c/val mărfurilor cu mai bine de un an de zile înainte de data livrării mărfurilor. Aceasta precum şi faptul că, creditorul nu a produs dovezi privind expedierea mărfurilor şi a plăţilor parţiale invocate în dovedirea relaţiilor comerciale dintre părţi, formează convingerea instanţei că debitorul nu datorează creditorului nici o sumă de bani.

În raport de cele ce precedă, în temeiul art. 11 din Legea 85/2006, va admite contestaţia analizată.

Cu privire la cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 3527/103/2011/a1/20.11.2012, creditorul AJFP N a solicitat să fie obligat pârâtul C T la plata sumei de 66.712,35 lei, reprezentând pasivul debitorului S.C. V S.R.L.

În motivare, a susţinut următoarele.

În raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenţei nu a indicat persoanele vinovate de starea de insolvenţă a debitorului S.C. V S.R.L., şi în aceste condiţii adunarea creditorilor l a însărcinat să promoveze acţiunea de faţă.

Consideră că responsabil pentru starea de insolvenţă a debitorului este pârâtul C E T, întrucât a săvârşit faptele prevăzute la art. 138 alin. lit. a şi e din Legea 85/2006.

În concret, faptele prevăzute la art. 138 alin. 1, lit. a şi e din Legea 85/2006, le a săvârşit prin nerecuperarea creanţelor pe care debitorul le avea faţă de parteneri de afaceri în valoare totală de 414.290lei potrivit documentelor contabile de la data de 31.03.2010, precum şi prin faptul că nu a predat lichidatorului judiciar stocurile societăţii cu o valoare de 15.387 lei şi disponibilităţile băneşti în cuantum de 32.387 lei. Faţă de cele invocate consideră că în cazul în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006, şi anume: fapte dintre cele prevăzute de lege, vinovăţie, prejudiciu şi raport de cauzalitate.

În drept, a invocat art. 138 alin.1 , lit. a şi e din Legea 85/2006.

Prin încheierea pronunţată la data de 21.10.2015, cauza a fost conexată la dosarul nr. 3527/103/2011, având ca obiect procedura insolvenţei debitorului S.C. VS.R.L.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, susţinând următoarele:

Raportat la susţinerile creditorului şi la temeiul juridic invocat, consideră că,  prezintă relevanţă următoarele aspecte:

Răspunderea instituită de art. 138 din Legea 85/2006 este în esenţă o formă a răspunderii civile delictuale ce poate fi atrasă numai în cazul îndeplinirii cumulative a celor trei condiţii: existenţa prejudiciului, faptă ilicită, o formă de vinovăţie şi  legătură de cauzalitate.

Aspectul acesta a fost invocat de către creditoare însă numai la nivel teoretic, fără a oferi instanţei spre analiza şi pârâtului în vederea apărării, situaţii de fapt, elemente concrete din activitatea administratorului societăţii debitoare, împrejurări care să materializeze toate condiţiile răspunderii solicitate.

Altfel spus, cererea creditorului nu cuprinde  motivele de fapt pe care îşi întemeiază cererea şi dovezile pe care se sprijină,  ceea ce conduce la concluzia lipsei de argumentare, de suport a solicitărilor acestuia.

Aspectele semnalate prezintă importanţă din punct de vedere procedural întrucât cererea creditoarei nu creează premisele unei analize corecte din partea instanţei sau ale unei apărări corespunzătoare din partea pârâtului. Tocmai de aceea, lipsa elementelor cerute de normele procedurale imperative ale art. 112 Cod proc. civ., este sancţionată cu nulitatea.

Criticile aduse prezintă importanta şi pentru o analiză pe fond a cauzei în condiţiile date. Totodată, această analiza trebuie să pornească de la principiul consacrat de art. 1169 Cod Civil (anterior) potrivit căruia cel care face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească.

Or, în cauză de faţă, creditorul este cel care are obligaţia de a demonstra îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor răspunderii personale a administratorului societăţii debitoare. Cu toate acestea, creditorul nu indică în conţinutul cererii sale faptele şi mijloacele prin care înţelege să şi dovedească pretenţiile.

În acelaşi timp, trebuie indicate şi demonstrate faptele concrete ale administratorul societăţii debitoare, fapte comise cu intenţia de a prejudicia firma şi pe creditori.

Nu în ultimul rând trebuie dovedită existenţa legăturii de cauzalitate între presupusele fapte ilicite şi prejudiciul produs.

Faptele ce i se impută sunt enunţate cu titlu generic, nefiind indicate date şi împrejurări concrete la care să se poată raporta.

 În nici un caz, ceea ce se arată în acţiune, respectiv că nu a predat lichidatorului judiciar stocurile şi nici disponibilităţile băneşti aparţinând debitorului, nu poate fi reţinut ca faptă ilicită în sensul legii. De altfel, situaţia nici nu corespunde realităţii, iar pe de altă parte, chiar reţinând asemenea fapte, nu e suficientă doar simpla existenţă a lor, ci mai este necesar a se dovedi că aceste fapte au produs starea de insolvenţă.

În ceea ce priveşte lipsa de diligenţă în recuperarea creanţelor, susţinerile cu privire la acest aspect nu sunt reale. Cu privire la acest aspect, este  foarte important faptul ca, sumele indicate de creditor ca creanţe neîncasate, nu au un corespondent în situaţia de fapt, fiind probabil erori în preluarea datelor din evidenta contabilă.

La cererea pârâtului,  a fost încuviinţată proba cu expertiză tehnică contabilă.

Analizând cererea dedusă judecăţii în raport de actele şi lucrările din dosar şi de dispoziţiile legale în materie, reţine:

Din adresa nr. 24007/2011 emisă de ORC de pe lângă T N, rezultă că  S.C. V S.R.L., înfiinţată la data de 13.10.2003, dizolvată conform art. 237 din Legea 31/1990, a fost administrată de pârât începând cu data de 14.04. 2008 ( f.18-20).

În raportul prevăzut la art. 59 alin. 1 din Legea 85/2006 (f. 67-71), lichidatorul judiciar MRLI S.P.R.L a opinat că încetarea de plăţi a fost determinată de concurenţa unor factori şi anume:

-  dificultăţile întâmpinate şi întârzierile  înregistrate în recuperarea creanţelor;

-  acumularea de datorii;

- neutilizarea disponibilităţilor băneşti în cuantum de 32.865.lei existente la data de 31.03.2010, pentru plata parţială a debitelor;

- stocarea mărfurilor în valoare de 15.387 lei pentru o perioadă de timp îndelungată;

- lipsa unor eforturi în redresarea societăţii, fapt evidenţiat de nedepunerea documentelor contabile prevăzute de lege la organele financiare abilitate.

 Completând raportul, lichidatorul judiciar  a concluzionat că pârâtul este responsabil pentru faptul că nu ia oferit explicaţii cu privire  la patrimoniul debitorului în valoare de 463.953lei, compus din active imobilizate în valoare de 1.411 lei, stocuri în valoare  în valoare de 15.387 lei, creanţe în valoare de 414.290 lei şi disponibilităţi băneşti în sumă de 32.865 lei.

 Cu privire la creanţele debitorului în valoare de 414.290 lei, lichidatorul judiciar  a precizat că nu poate spune cu certitudine dacă pârâtul a făcut demersuri pentru recuperarea acestora (f.163-165).

 Din raportul de expertiză contabilă, din răspunsul la obiecţiuni şi din completarea raportului de expertiză, întocmite de expertul contabil B P (f. 193-197, v.1 şi f.  22-23 şi 37-38, v.2), rezultă că pârâtul C E T poate fi făcut vinovat de fapta prevăzută la art. 138 alin.1 lit. a din Legea 85/2006, pentru suma de 77.266,15 lei, întrucât nu poate dovedi că a făcut toate demersurile necesare recuperării unor creanţe în cuantum de 44.401,15 lei, din care 34.306,46 lei reprezintă suma de încasat de la S.C. A S.R.L. C, iar 10.094,69 lei reprezintă suma de încasat de la numitul M R, fost administrator statutar al debitorului,  anterior preluării societăţii de către pârât.

De asemenea, pârâtul nu poate justifica disponibilităţile băneşti în sumă de 32.865 lei, din care suma de 32.500lei evidenţiată în contul 542 – avansuri de trezorerie, sumă ridicată din casieria societăţii de către acesta în octombrie şi decembrie 2008.

Probatoriu analizat în cele ce precedă,  susţinut  de  împrejurarea că, pârâtul nu a produs dovezi privind existenţa în patrimoniul debitorului a obiectelor de mobilier în valoare de 1.411 lei şi  a stocului de marfă în valoare de 15.386,85 lei şi nici nu  a dovedit că a folosit suma de 32.500 lei, ridicată din casieria societăţii în folosul acesteia, formează convingerea instanţei că bunurile în discuţie în valoare totală de 49.297,85 lei, au fost folosite de pârât în interesul său.

Faptul că pârâtul nu a făcut demersuri pentru recuperarea creanţelor debitorului în cuantum de 34.306,46 lei de la S.C. BA S.R.L. şi în cuantum de 10.094,69 lei de la fostul administrator statutar M G, conduce la concluzia că pârâtul a folosit în interesul altor persoane bunuri aparţinând debitorului, în valoare de 44.401,15 lei.

Prin faptele reţinute în cele ce precedă, ce se încadrează juridic dispoziţiilor art.138 alin.1 din Legea 85/2006, S.C. V S.R.L. a fost prejudiciată cu suma de 77.266,15 lei, raportul de cauzalitate dintre această faptă şi starea de insolvenţă este evident, iar vinovăţia pârâtului rezultă din aceea că,  fiind administrator al debitorului, deciziile manageriale i-au aparţinut în exclusivitate.

Având în vedere că, după deducerea creanţei creditorului S.C. H S.R.L. în cuantum de  19.757,69 lei în urma admiterii contestaţiei analizate în cele ce precedă, pasivul debitorului este în cuantum de 46.954,66 lei, în temeiul art.11 din Legea 85/2006, va admite, în parte, cererea analizată şi îl va obliga pe pârât să suporte această sumă de bani.

Cu privire la cererea de închidere a procedurii insolvenţei.

La data de 16.03.2016, lichidatorul judiciar MRLI S.P.R.L a solicitat închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC V SRL, urmare lipsei bunurilor în patrimoniu acestuia.

Cererea va fi admisă aşa cum a fost formulată întrucât în patrimoniul debitorului nefiind bunuri de valorificat ori creanţe de recuperat, iar în cadrul dosarului nemaifiind cereri de soluţionat, continuarea procedurii insolvenţei deschisă împotriva debitorului prin sentinţa civilă nr. 1211/F/22.11.2011, nu se mai justifică.

În consecinţă, în temeiul art.11 din Legea nr.85/2006, va închide procedura insolvenţei conform art.131 din lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de lichidatorul judiciar MRLI S.P.R.L.

Admite contestaţia  formulată de debitorul S.C.V S.R.L. în contradictoriu cu creditorul S.C. H S.R.L., împotriva tabelului definitiv de creanţe.

Dispune modificarea acestuia în sensul  radierii creanţei creditorului S.C. H S.R.L. în cuantum de 19.757,69 lei.

Admite, în parte, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditorul AJFP N împotriva pârâtului C  E T, domiciliat în B, str. V C nr., sc., ap. judeţul B, şi îl obligă pe acesta să suporte suma de  46.954,66 lei, reprezentând pasivul debitorului S.C.V S.R.L., cu sediul în P N, Bd. D nr., bl., ap., jud. N, nr. de ordine în registrul comerţului J, CUI .

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei,

Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S.C.V S.R.L. şi radierea acestuia  din registrul comerţului.

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei,

Descarcă pe administratorul judiciar MRLI S.P.R.L, cu sediul în P N, str. A. c B nr.28, et.2, judeţul N, de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei,

Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, D T a F P, O R C de pe lângă T N pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în B p de i.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2016.

Domenii speta

Spete similare