Fond funciar

Sentinţă civilă 6843 din 20.11.2015


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. --------------, reclamanta ----------------- a chemat în judecată pe pârâţii -------------, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâtele la întocmirea documentaţiei corespunzătoare şi înscrierea în TP nr. ------------, emis pe numele moştenitorilor lui --------------- a suprafeţei de 536 m.p. (compusă din 250 m.p. situaţi în com. -----------, T 15, P 449 şi 286 m.p. situaţi în T 15, P 450), să dispună rectificarea erorilor materiale strecurate în TP nr. ---------------- în ceea ce priveşte numele moştenitorilor, astfel încât în loc de --------------- să se treacă ----------------, în loc de ------------- să se treacă ----------------- şi în loc de ---------------- să se treacă ----------------.

În motivare, reclamanta a arătat că împreună cu pârâţii persoane fizice sunt moştenitorii defunctului --------------- şi în favoarea lor s-a reconstituit, la cerere, dreptul de proprietate asupra terenului ce a aparţinut tatălui lor, emiţându-se TP nr. ------------------------ prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 3 ha 8617 m.p. situaţi în com. ----------------. Pe lângă terenul în suprafaţă de 3 ha 8617 m.p. înscris în T.P. nr. -----------------, tatăl său a avut înscris la rol şi suprafaţa de 536 m.p. compusă din 250 m.p. situaţi în com. -----------------, T 15, P 449 şi 286 m.p. situaţi în T 15, P 450 care a aparţinut acestuia şi a stăpânit-o , însă la momentul emiterii T.P. nr. -----------------------, această suprafaţă de teren nu a fost înscrisă în titlu. În ultimii ani, profitând de faptul că această suprafaţă nu este înscrisă în titlu, o terţă persoană a început să exercite acte de stăpânire asupra celor 536 m.p., situaţie în care s-a adresat Comisiei locale de fond funciar -----------, care a confirmat că suprafaţa respectivă aparţine moştenitorilor lui ------------- şi că urmează ca această suprafaţă să fie înscrisă în titlul de proprietate.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanta a arătat că deşi din actele de stare civilă a rezultat fără echivoc care era numele şi prenumele moştenitorilor defunctului ---------------------, din eroare s-au comis greşeli în ceea ce priveşte prenumele unora dintre moştenitori.

În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâta Comisia Judeţeană ----------------- a depus întâmpinare prin care a arătat că până la această dată nu i-a fost înaintată de la Comisia locală -------------------documentaţia necesară validării suprafeţei de teren solicitată de reclamantă, conform art. 5 şi art. 6 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

La termenul din data de 24.10.2014, numitul ------------------------ a depus, în contradictoriu cu părţile din dosar, cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat să oblige Comisia locală ----------------- să înainteze, iar Comisia Judeţeană ------------------să emită titlul de proprietate conform adeverinţei – comunicare din 31.10.1991, în care se include şi suprafaţa în litigiu de 0,10 ha teren intravilan curţi-construcţii. Totodată, intervenienţii au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii principale, în condiţiile în care moştenitorii lui ----------------------- nu au solicitat reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu. Reclamanţii au formulat cerere la Legea nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate în ----------------- pentru suprafaţa de 0,18 ha, iar în titlul de proprietate li s-a înscris suprafaţa de 2116 m.p.. Totodată au invocat excepţia tardivităţii cererii de suplimentare a titlului de proprietate, în condiţiile în care nu s-a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991.

În motivarea cererii de intervenţie, intervenientul a arătat că mama sa, ----------, a edificat în 1965 un imobil casă de locuit pe suprafaţa de 1.000 m.p. teren, împrejmuit cu gard. Casa şi terenul au fost stăpânite din 1965 până la deces de către -----------------, iar ulterior imobilele au fost preluate şi stăpânite de intervenient. În baza Legii nr. 18/1991, mama intervenientului a solicitat suprafaţa de 0,30 ha din care 0,10 ha teren intravilan şi 0,20 ha teren arabil, în raport de care s-a emis adeverinţa de comunicare. Reclamanta l-a acţionat în judecată în dosarul nr. 5560/180/2014 pentru evacuare, cerere respinsă de Judecătoria -----------------ca inadmisibilă pentru că reclamanţii nu sunt proprietarii terenului în litigiu. Pentru terenul în litigiu trebuie să se elibereze titlu de proprietate lui ---------------------- pentru că aceasta a avut casă pe terenul în litigiu, teren pe care l-a stăpânit din 1965 până în prezent, ----------------------- fiind singura care l-a solicitat la Legea nr. 18/1991.

Excepţia tardivităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei, invocate de intervenientul ----------------------------- au fost respinse în şedinţa din data de 06.11.2015, pentru considerentele expuse în încheierea de dezbateri de la acel termen.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale, instanţa reţine că prin intermediul acestei excepţii procesuale se invocă încălcarea unor norme care îngrădesc dreptul la acţiune, iar faptul că reclamanta a primit o suprafaţă de teren mai mare decât cea solicitată sau se află deja inclusă în titlul de proprietate este un aspect care ţine de fond şi nu reprezintă o condiţie pentru exercitarea dreptului la acţiune, motiv pentru care instanţa va respinge această excepţie ca nefondată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de --------------, reclamanta ------------------- a formulat, atât în nume propriu, cât şi în numele fraţilor săi ------------ (fila 101 dosar) cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 4,39 ha cu care defunctul lor tată, ----------------- a figurat la rol. Cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra aceleiaşi suprafeţe de 4,39 ha au formulat în nume propriu, tot la Legea nr. 18/1991 şi ---------------- (fila 102 dosar), -------------- (fila 103 dosar) şi ---------------- (fila 104 dosar). În temeiul acestor cereri, a fost emis titlul de proprietate nr. ------------------- în favoarea numiţilor -----------------------, în calitate de moştenitori ai defunctului -------------------- pentru suprafaţa de 3 ha 8617 m.p. teren, situat pe raza com. ------------------, din adresa nr. --------------- a Comisiei locale ------------- (fila 100) reieşind că suprafaţa de la registrul agricol a fost diminuată cu coeficientul de corecţie de 12% aplicat la nivelul întregii comune. Art. 13 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 (în forma la care a fost emis titlul de proprietate) prevedea că în cazul în care între suprafaţa de teren a cooperativei agricole de producţie, rezultă prin însumarea suprafeţelor de teren aduse de cooperatori sau preluate în orice alt mod de cooperativă, şi suprafaţa de teren actuală au intervenit modificări atât în ce priveşte suprafaţa totală, cât şi pe categorii de folosinţă, stabilirea proprietăţii cooperatorilor sau moştenitorilor acestora se face prin reducerea unei cote proporţionale rezultate din scăderea suprafeţelor legal folosite în alte scopuri din suprafaţa totală iniţială şi proporţional cu categoriile de folosinţă agricolă existente.

Instanţa reţine că legile adoptate în materia fondului funciar au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietăţii terenurilor agricole şi forestiere finalizată cu emiterea titlului de proprietate. Fiind o procedură specială, persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei şi să conteste în condiţiile precis determinate de lege. Aceste etape premergătoare emiterii titlului au ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate şi a amplasamentului terenului atribuit, iar contestaţiile privind întinderea dreptului de proprietate sau amplasamentele oferite trebuie soluţionate anterior emiterii titlului de proprietate, astfel încât o cerere ulterioară de completare a titlului de proprietate nu poate, în general, să fie primită, deoarece s-ar eluda dispoziţiile Legii nr. 18/1991. Totuşi, în cauză, instanţa constată că prin titlul de proprietate menţionat s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 2116 m.p. din T 15, P 449, identificat în schiţa anexă la raportul de expertiză ---------------------- pe aliniamentul punctelor 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-23-22-21-1, având ca vecini (conform titlului de proprietate nr. -----------------): ------------------. Câtă vreme vecinul de la est trecut în titlul de proprietate este drumul sătesc şi nu ------------------, este plauzibilă susţinerea reclamantei că nu a avut cunoştinţă de faptul că terenul în litigiu nu a fost inclus în titlul de proprietate, astfel că, în aceste condiţii, nu i se poate imputa faptul că nu a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene.

În ceea ce priveşte suprafaţa care nu a fost inclusă în T.P. nr. ----------------------, din raportul de expertiză topo-cadastru reiese că aceasta este de 240 m.p. şi nu de 536 m.p., cum a susţinut reclamanta şi este situată în T 15, P 450, fiind identificată pe aliniamentul punctelor 16-17-18-19-20-21-22-23 din schiţa anexă la raportul de expertiză topo-cadastru -------------------. De altfel, şi în registrul cadastral al parcelelor (fila 234), T 15, P 449 figurează cu o suprafaţă de 2366 m.p., iar T  15, P 450 cu o suprafaţă de 286 m.p., diferenţele în plus faţă de cele găsite de expert putându-se datora unei măsurări mai puţin exacte a terenurilor de la acea dată.

Din raportul de expertiză topo-cadastru efectuat în cauză nu reiese cu exactitate dacă suprafaţa în litigiu, de 240 m.p. a fost înscrisă sau nu la rolul agricol al lui --------------------, dat fiind că acesta figura la rolul agricol cu o suprafaţă de 0,18 ha în punctul „-------------------”, prin titlul de proprietate nr. ------------------------ reconstituindu-se în acest punct o suprafaţă de 2100 m.p. (instanţa nu poate reţine susţinerea reclamantei de la interogatoriu că suprafaţa în litigiu se află în punctul „---------------------------”, faţă de adresa nr. ----------------------- a Comisiei locale --------------------, precum şi faţă de faptul că autorul său deţinea în punctul „-------------------” o suprafaţă de 3.500 m.p., mult mai mare decât cea din T 15, P 449 şi 450). Această diferenţă între menţiunea de la rolul agricol şi cea din titlul de proprietate nu reprezintă o dovadă irefragabilă că terenul nu a aparţinut lui -----------------------, dat fiind că înscrierile în registrul agricol au doar un caracter declarativ, înscrierea datelor făcându-se pe baza declaraţiilor persoanelor interesate. Nu este lipsit de importanţă faptul că terenul din T 15, P 451 aparţine moştenitorilor defunctului --------------------, rude ale moştenitorilor defunctului -------------------, existând posibilitatea ca întreaga suprafaţă din T 15, P 449, 450 şi 451 să fi aparţinut, în trecut, unui autor comun.

Totuşi, din probele administrate reiese cu certitudine că ----------------- nu a avut rol agricol deschis pe raza com. ------------------, ea însăşi arătând în cererea formulată la data de 08.03.1991 (fila 228 dosar) că nu a avut rol agricol şi că solicită 1 ha pământ „pentru că a muncit în colectiv”. În temeiul acestei cereri i-a fost emisă adeverinţa-comunicare din 31.10.1991 (fila 113 dosar) prin care i se recunoaşte îndreptăţirea asupra unei suprafeţe de 0,30 ha, din care 0.10 ha teren intravilan neagricol (şi nu agricol, cum este terenul din T 15, P 449 şi 450) şi 0,20 ha teren arabil extravilan, fiind trecută în anexa 2 b (destinată membrilor cooperatori care au adus în cooperativă mai puţin de 0,5 ha şi membrilor cooperatori care nu au adus teren în cooperativă dar doresc să li se stabilească un drept de proprietate). Ulterior, prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. ---------------- (fila 232 dosar) s-a dispus radierea unor persoane, printre care şi numita -----------------------, pe motiv că nu au lucrat ultimii 3 ani în C.A.P. şi nu au efectuat normele stabilite, astfel cum se precizează în adresa nr. ----------------- a Comisiei locale ----------------(fila 280 dosar). Faptul că prin adeverinţele nr. 4302/03.06.2014 şi nr. 4303/03.06.2014 ale Primăriei ------------------ se arată că numita --------------------------- figurează în registrele agricole cu o casă de locuit de 12 m.p. construită în anul 1960, cu teren aferent de 0,10 ha nu constituie o dovadă că reclamanta avea în proprietate o suprafaţă de teren de 1.000 m.p., dat fiind că art. 11 din Legea nr. 18/1991 face referire la registrul agricol de la data intrării în cooperativă. Or, defuncta însăşi a arătat că nu a avut rol, ceea ce formează convingerea instanţei că în realitate, defuncta a primit de la C.A.P. un lot de casă – terenul din T 15, P 450 şi un lot în folosinţă – terenul din T 15, P 449. Astfel se explică faptul că în registrul cadastral al posesorilor (fila 234 dosar), întocmit înainte de 1990, ------------------ figurează cu o suprafaţă de 286 m.p. curţi-construcţii în T 15, P 450 şi cu o suprafaţă de 2366 m.p. în T 15, P 449.

Dat fiind că defuncta şi-a ridicat o construcţie pe un teren atribuit de fosta cooperativă agricolă de producţie, în cauză se pune problema incidenţei art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 care recunoaşte în favoarea proprietarilor construcţiei un drept de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti  („sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii). Aceste persoane beneficiază în virtutea legii de constituirea dreptului de proprietate, iar în ceea ce priveşte întinderea acestui drept, din interpretarea coroborată a art. 23 alin. 1 şi a art. 8 alin. 2 din Decretul-lege nr. 42/1990 rezultă că terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti poate fi în suprafaţă maximă de 1.000 m.p. Prin teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti se are în vedere terenul necesar pentru buna exploatare a construcţiei şi nu poate privi terenul ce a reprezentat lot în folosinţă, teren ce a aparţinut înainte de colectivizare unei alte persoane. De altfel şi art. 23 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 precizează că pentru suprafaţa de teren agricolă atribuită de cooperativa agricolă de producţie ca lot în folosinţă, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei care i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepţia celor strămutaţi, pentru realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publică”.

Din adeverinţa nr. 4302/03.06.2014 a Primăriei com. --------------------- a reieşit că imobilul casă de locuit ce a aparţinut defunctei ------------------------- a avut o suprafaţă de 12 m.p., fără a deţine anexe gospodăreşti, situaţie în care suprafaţa de 240 m.p., aflată în T 15, P 449 era suficientă pentru normala exploatare a construcţiei. Legiuitorul a urmărit să constituie tuturor proprietarilor de gospodării din mediul rural un drept de proprietate asupra unei suprafeţe îndestulătoare, în scopul asigurării folosinţei normale a gospodăriei, dar nicidecum excesivă. Recunoaşterea unui drept de proprietate asupra suprafeţei de 1.000 m.p. în favoarea intervenientului ar însemna o prejudiciere a drepturilor persoanelor care şi-au reconstituit dreptul de proprietate pe fostul amplasament, cu atât mai mult cu cât locuinţa numitei ---------------------------- nici nu mai există în prezent.

 Prin urmare, având în vedere că din probele administrate a reieşit că pe terenul. din T 15, P 449 ------------- a ridicat o casă, instanţa apreciază că intervenientul Bucătaru Aurel – moştenitor al defunctei Buhai Catinca are interes să solicite, în contradictoriu cu moştenitorii defunctului Covaci Gheorghe, recunoaşterea unui drept de proprietate asupra suprafeţei de teren aferente locuinţei mamei sale, motiv pentru care instanţa va respinge excepţia lipsei de interes a intervenientului, invocată de reclamanta Paiu Lidia.

Având în vedere că în temeiul art. 23 din Legea nr. 18/1991 Buhai Catinca a dobândit de drept – ope legis – dreptul de proprietate privată asupra suprafeţei de teren aferente casei de locuit, instanţa va admite în parte cererea intervenientului Bucătaru Aurel şi va obliga Comisia locală ----------------------- să întocmească documentaţia şi pe Comisia Judeţeană -------------------- să elibereze titlu de proprietate pentru suprafaţa de 240 m.p. teren aferent locuinţei, titlu de proprietate ce va fi eliberat pe numele deţinătoarei locuinţei – ----------------- şi care va avea un caracter recognitiv.

Având în vedere că în conflictul de legi dintre foştii proprietari de terenuri ce, pe timpul colectivizării, au fost ocupate de construcţiile unor terţi şi deţinătorii actuali ai acestor construcţii, legea, fie din considerente de echitate, fie din raţiuni de stabilitate a raporturilor juridice, i-a preferat pe aceştia din urmă, prevăzând că terenul aferent construcţiei intră, prin voinţa legii, în proprietatea privată a deţinătorilor construcţiei, în timp ce foştii proprietari trebuie compensaţi cu o suprafaţă de teren echivalentă, instanţa va respinge cererea reclamantei de completare a titlului de proprietate nr. ------------------ ca nefondată.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la modificarea titlului de proprietate, din actele de stare civilă depuse la dosar reiese că numele corect al lui -------------------, motiv pentru care va admite în parte acţiunea reclamantei ------------- şi va dispune modificarea titlului de proprietate nr. -----------------, în sensul îndreptării erorilor strecurate în acesta.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de părţi, instanţa reţine că potrivit art. 453 NCPC „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

În cauză, deşi acţiunea intervenientului a fost admisă în parte, totuşi, pârâtele Comisia locală de fond funciar --------------------şi Comisia Judeţeană ----------------- nu sunt în culpă procesuală, dat fiind că intervenientul nu s-a adresat cu o cerere în acest fel, care să se fi finalizat cu un răspuns. În ceea ce priveşte pe reclamanta ------------------, instanţa reţine că deşi acţiunea a fost admisă în ceea ce priveşte modificarea titlului de proprietatea, aceasta avea posibilitatea de a se adresa Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de a efectua aceste rectificări în temeiul Ordinului directorului general al A.N.C.P.I nr. 700/2014, nefiind necesară procedura judiciară.

Domenii speta