Plangere contraventionala

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Bacău sub nr. ----------------, petenta ------ a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie seria ---------------, încheiat la data de ---------------- de către I.P.J. ------------------------, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal sus-menţionat, anularea amenzilor şi a punctelor amendă şi restituirea permisului de conducere..

În motivare, petentul a arătat că la data de ---------------- circula cu autoturismul --------------, pe ruta --------------- şi după ce a trecut calea ferată uzinală şi-a continuat deplasarea pe str. -------------------, depăşind autoturismul de poliţie cu nr. de înmatriculare MAI 25603 în momentul în care a avut marcaj cu linie discontinuă, care începe înainte de hotelul „------------------” şi ţine aproximativ până la benzinăria PETROM, spaţiu suficient pentru a depăşi regulamentar o maşină care circulă cu 20-25 km/h.

După ce a depăşit regulamentar maşina poliţiei, a observat că cei doi poliţişti aflaţi în maşină au aprins girofarul, după care au oprit în spatele său, iar agentul de poliţie, fără să se legitimeze, i-a spus că a depăşit pe linie continuă, solicitându-i documentele. Deşi l-a rugat pe poliţist să se prezinte, acesta a ridicat vocea şi a ameninţat-o cu amendă pentru încălcarea liniei continue şi neprezentarea documentelor. Pentru că poliţistul crease o atmosferă tensionată, iar cei doi copii din aflaţi pe bancheta din spate a maşinii începuseră să plângă, a sunat la serviciul de urgenţă 112 să solicite ajutor faţă de purtarea abuzivă a poliţistului, unde i s-a solicitat să meargă la Poliţia municipiului ------pentru a reclama situaţia.

La poliţia rutieră a dat declaraţie şi a relatat purtarea abuzivă a celor doi poliţişti, precum şi atitudinea şicanatorie a lor. Mai arată petenta că s-a legitimat atât către cei doi poliţişti, cât şi la sediul poliţiei rutiere. Deşi a verificat la poliţia rutieră a doua zi, pe ----------------- dacă este încheiat şi înregistrat vreun proces-verbal pe numele său, a constata că nu era nimic şi abia în -------------- i s-a prezentat procesul-verbal că ar fi depăşit linia continuă şi ar fi refuzat să se legitimeze.

Pentru faptul că a făcut plângere împotriva celor doi poliţişti, i s-a sugerat de către şefii lor direcţi să renunţe la plângere, iar amenda să fie plătită de către cei doi agenţi, specificându-se verbal că permisul de conducere nu este reţinut, Mai mult, în data de -------------------, după ce i s-a comunicat prin poştă procesul-verbal de contravenţie, s-a prezentat în data de --------------- la poliţia rutieră să predea permisul şi a constatat că nu figura cu permisul suspendat şi că Secţia 1 Poliţie nu anunţase serviciul rutier de procesul-verbal încheiat în data de ----------------.

În dovedire, petenta a depus înscrisuri.

Intimatul I.P.J. ------------- a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că la data de ----------, în jurul orelor 1750 agentul principal ------------------ se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, conducând autospeciala de poliţie Dacia Logan cu nr. de înmatriculare -------------, însoţit fiind de agentul şef adjunct --------------. În timp ce se deplasau pe str. --------------- au observat cum un autoturism marca Volkswagen Polo care circula în spatele autospecialei de poliţie a efectuat manevra de depăşire prin partea stângă, deşi în locul respectiv, în dreptul societăţii ----------------. există marcaj simplu continuu, iar din sens opus circulau autoturisme. În acel moment, ag. pr. ………………….. a procedat la pornirea semnalelor luminoase şi acustice ale autospecialei de poliţie în vederea opririi autoturismului în cauză, acesta din urmă oprind în dreptul sediului Registrului Auto Român. Agentul a solicitat documentele conducătoarei auto şi ale autoturismului condus de aceasta şi deşi a insistat, declinându-şi de două ori identitatea şi calitatea, conducătoarea auto a refuzat să-i înmâneze pentru efectuarea verificărilor vreun document personal, motivând că agentul nu face parte din Serviciul Poliţiei Rutiere şi astfel nu are calitatea de a sancţiona contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Agentul constatator a încheiat procesul-verbal de contravenţie seria …………; nr. ………………… pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. i din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 şi sancţionată  de art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, s-a reţinut în procesul-verbal întocmit şi măsura complementară de reţinere a permisului de conducere al petentei, aşa cum este prevăzut în cazul săvârşirii contravenţiei prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. i din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.

Fapta pentru care petenta a fost sancţionată contravenţional a fost constată personal de către agentul constatator, astfel încât procesul-verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumţia de temeinicie. Din analiza procesului-verbal atacat rezultă că acesta îndeplineşte condiţiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cât şi cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din acelaşi act normativ.

Fapta a fost constată în mod direct de către agentul de poliţie aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, competent să constate şi să sancţioneze contravenţii la regimul circulaţiei rutiere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria CP, nr. …………….., încheiat la data de ………….. de către I.P.J……………. s-a aplicat petentei o amendă contravenţională totală în cuantum de 540 de lei pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. i din H.G. nr. 1391/2006 şi art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, dispunându-se totodată reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

S-a reţinut în sarcina petentei că în data de ………….. în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Polo cu nr. de înmatriculare ………….. a efectuat manevra de depăşire a autoturismului MAI 25603, încălcând linia simplă continuă în dreptul …………. şi totodată a refuzat să prezinte documentele personale cât şi ale autoturismului.

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, pronunţându-se de asemenea şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin procesul verbal de contravenţie.

Examinând în acest context cu prioritate legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenţie, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 15-20 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în ceea ce priveşte modalitatea de întocmire şi menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un astfel de înscris, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce ar putea fi constatate din oficiu. Instanţa nu poate reţine apărarea petentei că agenţii care i-au încheiat proces-verbal de contravenţie nu au calitatea de poliţişti rutieri, dat fiind că din adresa nr. …………….. a I.P.J. ………………. reiese că atât agentul principal de poliţie Iscu Constantin, cât şi agentul şef adjunct de poliţie ……………. sunt desemnaţi ca poliţişti ruieri conform dispoziţiei I.G.P.R. nr. 50/28.08.2008.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa reţine în conformitate cu jurisprudenţa CEDO că procedura de judecată privind contravenţiile se supune regulilor prev. de art. 6 din Convenţie, inclusiv cele referitoare la sarcina probei, statul trebuind să asigure o protecţie procedurală adecvată. Măsurile pozitive pe care statul este obligat a le lua în acest sens constau mai ales în a-l informa pe acuzat, în cel mai scurt termen posibil, despre natura şi cauza acuzaţiei ce i se aduce, de a-i acorda timpul şi înlesnirile cerute pentru pregătirea apărării, de a-i asigura dreptul de a se apăra el însuşi sau beneficiind de asistenţa unui apărător, de a i se permite audierea martorilor acuzării şi de a se obţine citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Totuşi, Curtea în cauza Jussila împotriva Finlandei, după ce operează o distincţie între „infracţiuni” ca nucleu dur al dreptului penal şi restul „faptelor penale”, altele decât infracţiunile, stabileşte că „garanţiile procesual-penale recunoscute de art. 6 din Convenţie nu se vor aplica în cazul „faptelor penale”, altele decât infracţiunile, cu toată stricteţea.

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franţei, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Instanţa mai reţine că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiţii, se bucură de prezumţia de temeinicie, prezumţie care, deşi neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat şi în practica instanţelor judecătoreşti, astfel că poate fi calificată drept o prezumţie prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea Anghel împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumţia de temeinicie menţionată este însă una relativă, legea permiţând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.

În prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea principală a amenzii contravenţionale în cuantum de 540 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenţie la regimul circulaţiei pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanţa să concluzioneze în sensul că faţă de petentă a fost formulată o „acuzaţie în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudenţa CEDO. Pe cale de consecinţă, prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petenta se impune cu forţă superioară.

Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept şi reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenţiei ce face obiectul procesului în faţa instanţei. Prin urmare această sancţiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulaţie rutieră şi îndeosebi faţă de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispoziţiilor legale pentru participanţii la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franţa, 7 decembrie 1999).

De asemenea, instanţa aminteşte că procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Prin urmare, instanţa constată că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ------------- din data de ---------------- reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatările personale ale agentului de poliţie aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenţie constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

În ceea ce priveşte prezumţia de legalitate şi temeinicie recunoscută proceselor-verbale întocmite de agenţii statului, CEDO a arătat că în principiu astfel de prezumţii pot să aibă o valoare probatorie în procedura internă, însă acestea nu trebuie să aibă o valoare absolută şi exclusivă. O hotărâre prin care se stabileşte vinovăţia unei persoane, nu poate să se întemeieze exclusiv pe prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal. Astfel, deşi, prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei este recunoscută în principiu de către instanţă, aceasta nu poate înfrânge singură prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este instituită de art. 6 paragraf 2 CEDO.

 Pentru a forma convingerea instanţei, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că petenta ar fi săvârşit fapta reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, prezumţia de legalitate şi temeinicie a acestuia ar trebui susţinută şi cu alte elemente probatorii, în vederea coroborării acestora, cu atât mai mult cu cât linia discontinuă începe din dreptul imobilului aparţinând S.C---------------, astfel că nu se poate stabili cu certitudine dacă manevra de depăşire efectuată de petentă a început pe linie continuă sau pe linie discontinuă, câtă vreme spre capătul imobilului respectiv reţinut în procesul-verbal, linia începe să devină discontinuă, astfel cum reiese din fotografiile depuse de petentă pe suport digital. Mai mult decât atât, martora --------------- care era în maşină cu petenta a învederat instanţei că aceasta s-a deplasat vreme îndelungată în spatele maşinii de poliţie şi că la întrebarea sa, petenta i-a spus că nu vrea să rămână fără permis de conducere pentru depăşire pe linia continuă, ceea ce dovedeşte că petenta era conştientă de faptul că nerespectarea dispoziţiilor referitoare la depăşire i-ar fi adus atât sancţiunea unei amenzi, cât şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

Instanţa are în vedere şi faptul că maşina pe care petenta se presupune că ar fi depăşit-o era o maşină de poliţie, inscripţionată corespunzător şi cu privire la care nu exista nicio îndoială că este condusă de agenţi constatatori, astfel încât este improbabil pentru orice conducător auto diligent să se angajeze într-o depăşire care să îi atragă sancţiuni atât de drastice, motiv pentru care prezumţiile aplicabile în cauză sunt mai mult în favoarea petentei, ridicând un dubiu suficient de puternic cu privire la cele reţinute în sarcina sa.

Pe cale de consecinţă, câtă vreme intimatul nu a produs probe (ca de exemplu înregistrarea video a abaterii constatate, depoziţia unui martor ocular),  care, prin coroborarea cu prezumţia de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal, să fie de natură a forma convingerea instanţei cu privire la săvârşirea faptei de către petentă, mai presus de orice îndoială rezonabilă şi să fie apte astfel de a înlătura prezumţia de nevinovăţie garantată de art. 6 CEDO, instanţa va admite plângerea în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 120 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 şi va anula procesul-verbal referitor la această contravenţie, făcând aplicarea principiului general „in dubio pro reo”.

În ceea ce priveşte cea de-a doua contravenţie, instanţa reţine că potrivit art. 182 din H.G. nr. 1391/2006 oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează prin executarea semnalelor regulamentare de către poliţistul rutier sau, după caz, de către poliţistul de frontieră, atunci când constată încălcări ale normelor rutiere ori în situaţia în care există indicii temeinice despre săvârşirea unei contravenţii ori a unei fapte de natură penală, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte şi a bunurilor care fac obiectul urmăririi, precum şi pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege, iar potrivit art. 31 alin. 1 lit. a din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;

 Câtă vreme petenta a înţeles să nu efectueze manevra de depăşire, deşi se considera şicanată prin deplasarea cu o viteză redusă, tocmai pentru a nu fi sancţionată de agenţii constatatori, nu poate susţine că a refuzat să se legitimeze din cauza atitudinii abuzive a agentului de poliţie care nu s-a recomandat sau pentru faptul că echipajul nu era de la poliţia rutieră. Eventuala atitudine nepotrivită a agentului de poliţie poate constitui un temei pentru a formula plângere împotriva acestuia, iar reţinerea în sarcina petentei a unei fapte nereale deschide posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, dar nu justifică refuzul acesteia de a prezenta documentele solicitate, câtă vreme nu exista niciun dubiu cu privire la calitatea de agent de poliţie a persoanei care a oprit autovehiculul; martora însăşi a declarat că poliţistul i-a cerut petentei documentele, dar că aceasta deja sunase la 112, fiind invitată la sediul Poliţiei municipale, astfel că nu-şi aminteşte ca petenta să fi înmânat documentele.

Potrivit art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege, obligaţie pe care petenta trebuia să şi-o îndeplinească independent de atitudinea agentului de poliţie, fiind o obligaţie generală care se justifică prin respectul datorat autorităţii cu care este învestit agentul.

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că refuzul petentei de a înmâna documentele nu are nici măcar caracter scuzabil, comportamentul agenţilor de poliţie neputând constitui o justificare pentru nerespectarea obligaţiilor legale, motiv pentru care instanţa apreciază că procesul-verbal este corect întocmit în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că va menţine procesul-verbal în ceea ce priveşte această contravenţie

Având în vedere că plângerea formulată a fost admisă doar în ceea ce priveşte prima contravenţie, instanţa va obliga intimatul să plătească jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de petentă, conform art. 453 alin. 2 NCPC

Domenii speta

Spete similare