Procedura insolvenţei

Potrivit art. 41 alin. (3) teza a II-a din lege, raportat la art. 102 din Legea nr. 85/2006 în situaţia în care planul eşuează, doar calculul accesoriilor cuprinse în programul de plăţi se va face corespunzător modului în care acesta a fost prevăzut în plan şi până la data intrării în faliment, iar contestaţia întemeiată pe prevederile art. 75 din aceeaşi lege se poate promova doar dacă se invocă un fals, un dol sau o eroare esenţială ori un înscris până atunci necunoscut.

Prin Decizia civilă nr. 41/R/22.02.2017 a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 869/21.11.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. …, Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua civilă, reţinând, prin decizia sa, următoarele:

Prin sentinţa recurată, Tribunalul Arad a respins excepţia tardivităţii invocată de către creditoarea reclamantă şi a respins contestaţiile formulate de creditoarea reclamantă şi de creditorul Cabinet Avocat M împotriva tabelului definitiv consolidat actualizat al creanţelor debitoarei, întocmit de lichidator, fără cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a constatat că procedura insolvenţei debitoarei a fost deschisă în baza prevederilor Legii nr. 85/2006, falimentul intervenind potrivit dispoziţiilor art. 107 lit. c din Legea nr. 85/2006, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 187/27.01.2014 pronunţată în dosarul civil nr. 2204/108/2013 al Tribunalului Arad, planul de reorganizare aprobat de Adunarea Creditorilor din data de 17.10.2013 fiind confirmat de judecătorul sindic potrivit sentinţei civile nr. 2838/21.10.2013, care, însă, a eşuat, astfel că a fost deschisă procedura falimentului.

Potrivit art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, orice parte interesată poate formula contestaţie la tabelul preliminar de creanţe în termen de 5 zile de la data publicării la BPI a tabelului preliminar, iar în caz de faliment contestaţia priveşte tabelul suplimentar de creanţe, potrivit prevederilor art. 107, alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, aplicabil conf. art. 107 alin. 4 din aceeaşi lege, după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.

S-a reţinut că, astfel cum a menţionat şi lichidatorul, acesta a întocmit tabelul suplimentar de creanţe pe care l-a comunicat şi cu creditorii şi l-a publicat la BPI nr. 6819/07.04.2014. Ulterior, potrivit BPI nr. 16907/25.09.2014 a fost publicat şi tabelul definitiv de creanţe. După corespondenţa purtată de lichidator şi contestatorul, a comunicării unor noi informaţii, lichidatorul a publicat la BPI nr. 4280/01.03.2016 actualizarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor debitoarei ca urmare a subrogării în drepturi a creditorului.

Contestaţiile formulate în baza prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2006 se pot face nelimitat, după expirarea termenului prevăzut la art. 73, alin. 2 din Legea insolvenţei, fără a se putea invoca tardivitatea, tardivitate ce se poate invoca doar pentru contestaţiile care privesc tabelul suplimentar de creanţe.

Cum termenul pentru atacarea tabelului suplimentar de creanţe s-a împlinit la data de 13 aprilie 2014, termen calculat în conformitate cu prevederile art. 181, punctul 2 din noul Cod de procedură civilă, instanţa de fond a constatat că ambele contestaţii privesc tabelul definitiv de creanţe publicat la BPI nr. 16907/25.09.2014, refăcut ca urmare a intervenirii subrogaţiei menţionată de lichidator, conform BPI  nr. 4280/01.03.2016.

Prin urmare, ambele contestaţii formulate la aceeaşi dată – 31.08.2016 – privind contestarea tabelului definitiv, se pot înregistra până la data închiderii procedurii, fiind formulate în termen şi pe cale de consecinţă excepţia de tardivitate invocată s-a respins ca neîntemeiată.

De altfel, simpla intervenire a subrogaţiei nu deschide calea spre curgerea unui nou termen de formulare a contestaţiei la tabelul suplimentar de creanţe cum greşit consideră creditoarea contestatoare .

Analizând pe fond contestaţiile, judecătorul sindic a constatat că printr-o astfel de cale, astfel cum s-a menţionat mai sus, se pot contesta de către orice parte interesată trecerea unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.

Cu privire la motivele pentru care au fost formulate contestaţiile, judecătorul sindic a constatat că acestea privesc într-adevăr creanţele înscrise în tabelul definitiv consolidat al debitoarei, însă nu a fost invocat nici unul dintre motivele prevăzute de lege, respectiv descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute, actele depuse la dosar neavând puterea probatorie cerută de lege pentru a fi considerate acte noi până acum necunoscute.

Aşa cum a menţionat şi lichidatorul judiciar, s-a reţinut că prezenta procedură a început ca procedură generală, a fost admis un plan de reorganizare şi, deoarece acest plan a eşuat, a fost deschisă procedura falimentului, iar creditorul - cu sediul în Dubai (care este o societate nebancară) a dobândit creanţa cu titlu de cesiune de creanţă de la cedentul său (societate bancară română).

 Potrivit legii române, respectiv a art. 5 din OUG nr. 99/2006, cesionarul nu mai poate percepe niciun fel de dobânzi bancare, nefiind societate bancară autorizată de BNR pentru a putea percepe dobânzi bancare, debitul acesteia plafonându-se la sumele datorate de debitor la momentul cesiunii.

Potrivit sentinţei civile nr. 2838/ 21.10.2013, prin care judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare al debitorului au fost stabilite şi confirmate de judecătorul sindic noile cheltuieli curente şi dobânzi, respectiv de 1% / an pentru Contractul de credit nr. 178/30.04.2008 şi 4% /an pentru Contractul de credit nr. 75/18.04.2007 conform tabelului ataşat.

Instanţa reţine prevederile art. 102 alin 1 din Legea nr. 85/2006 iar dacă un plan eşuează şi se deschide procedura falimentului, ca în cauza de faţă, titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării, iar garanţiile reale şi personale constituite pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare rămân valabile în favoarea creditorilor pentru plata sumelor datorate acestora potrivit planului de reorganizare şi nu a alto documente sau contracte.

Prin urmare, s-a reţinut că prevederile din contractele de credit nu mai au aplicabilitate, chiar dacă acestea au caracterul de titlu executoriu pentru banca creditoare în mod obişnuit, fără a avea în vedere că ne regăsim într-o procedură de faliment. Pentru creditorul care a preluat creanţa, care nu este o societate bancară autorizată de Banca Naţională a României, acest caracter de titlu executoriu nu mai există, potrivit OUG nr. 99/2006, iar în situaţia particulară din cauza de faţă (reorganizare urmată de faliment), titlul executoriu este dat de sentinţa de confirmare a planului, potrivit art. 102 din legea insolvenţei mai sus citat.

S-a apreciat că, dată fiind data cesiunii, contestatoarei nu îi sunt aplicabile nici prevederile OUG nr. 52/20.09.2016, ordonanţă care se aplică doar pentru contractele încheiate după această dată şi că nu se impune analiza altor elemente de aplicare a acestei ordonanţe, ci doar data încheierii contractului de subrogaţie.

Cu alte cuvinte, chiar dacă nu a fost dovedit niciunul dintre motivele prevăzute la art. 75 din Legea nr. 85/2006 privind dolul, falsul ori eroarea esenţială, nici nu au fost invocate pe parcursul contestaţiilor, nici documentele întocmite în baza contractelor de credit nu pot fi considerate ca fiind noi, necunoscute până la data formulării contestaţiilor, astfel că, văzând conţinutul contestaţiilor, acestea s-au respins ca inadmisibile şi neîntemeiate.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs creditoarea, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul admiterii contestaţiei formulată împotriva tabelului definitiv consolidat actualizat al creanţelor debitorului  şi publicat in BPI nr. 15498/25.08.2016 şi înscrierea creanţei cu suma actualizată de 194.743.91 lei, pentru următoarele motive:

Referitor la motivul reţinut de judecătorul sindic ca societatea creditoare, nefiind societate bancară autorizata nu mai poate percepe dobânzi bancare, deoarece Contractul de credit nu are calitate de titlu executoriu, debitul acesteia plafonându-se la sumele datorate de debitor în momentul cesiunii, recurenta precizează că societatea s-a subrogat de drept în toate drepturile şi obligaţiile deţinute anterior de faţă de care are calitatea de debitor conform contractului de credit mai sus menţionat.

Invocând dispoziţiile art. 1568  şi art. 1575 alin. 1 lit. 1 Cod Civil, recurenta învederează că debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În acest sens, creditoarea arată că a notificat debitorul prin notificările nr. ISO 04.01.2013 şi 210 04.01.2013 cu privire la cesiunea intervenită, aceasta fiind înscrisă în AEGRM conform ID: 2013-0002X144001 121-1.Sil.

În opinia recurentei, modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia astfel toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa, prin cesionarea creanţei, transferându-se inclusiv titlul executoriu, cesionarul subrogându-l sub toate drepturile şi obligaţiile pe cedent. Creditoarea apreciază că este absurd a asuma că cesiunea ar viza doar contractul în sine, adică un document scris, iar convenţia nu ar fi transmisibilă. Caracterul de titlu executoriu este conferit convenţiei şi nu în considerarea persoanelor semnalare ale acestei convenţii. Cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanţei, indiferent de preţul pe care l-a plătit şi chiar dacă cesiunea s-a făcut cu titlu gratuit. Toate acestea sunt consecinţe ale faptului că se transferă creanţa propriu-zisă şi nu are loc o stingere a unei creanţe (cea a cedentului faţă de debitorul cedat) urmată de naşterea unei noi creanţe (cea a cesionarului faţă de debitorul cedat).

Se arată că cesiunea nu transferă cesionarului doar emolumentul creanţei, ci şi calitatea de creditor şi, în consecinţă, dacă creanţa cesionată a rezultat dintr-un act juridic, cesionarul devine parte survenită în contractul originar şi dobândeşte toate acţiunile creditorului iniţial (cedentul), cum ar fi acţiunea în plată, acţiunea in garanţie, acţiunea oblică şi chiar acţiunea în nulitate, fiind ţinut de toate clauzele contractului originar.

În opinia creditoarei, odată cu cedarea creanţei sunt cedate şi accesoriile acesteia, dobânzile şi penalităţile de natură convenţionale (rezultate din contractul de credit), cesionarul fiind îndreptăţit să le execute silit şi pe acestea, conform prevederilor art. 1576 noul Cod civil. Totodată, şi în planul de reorganizare modificat, confirmat de judecătorul sindic, se prevede plata dobânzilor către creditoare. Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

De asemenea, recurenta a subliniat că art. 120 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007 cu modificările şi completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

În opinia recurentei, contractul de credit nu are calitate de titlu executoriu fata de această creditoare, deoarece titlul executoriu este sentinţa de confirmare a planului de reorganizare,iar eventualele modificări aduse creanţelor prin planul de reorganizare, rămân fără efect în caz de deschidere a procedurii de faliment.

După deschiderea procedurii de faliment, chiar în urma eşuării unui plan de reorganizare împotriva debitorului nu pot avea loc executări silite, deoarece operează efectul suspensiv prevăzut de art. 36 din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, recurenta consideră că art. 102 este aplicabil doar dacă procedura de insolvenţă este închisă care urmare a reuşitei planului, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

În situaţia în care se retine că sentinţa de confirmare a planului are calitatea de titlu executoriu şi nu contractul de credit, recurenta învederează că în planul de reorganizare modificat se prevede achitarea către creditoare a dobânzilor.

Având în vedere dispoziţiile art. 41 alin. 3 teza a doua coroborate cu dispoziţiile art. 102 alin. 1 Teza a doua din Legea nr. 85 2006, raportat la faptul că prin planul de reorganizare modificat, creditoarea are dreptul să-şi calculeze dobânzi, acestea fiind prevăzute expres în cuantum de 4% an, rezultă, în opinia recurentei, că cererea sa prin care a solicitat înscrierea în tabelul definitiv consolidat cu suma de 194.743.91 lei este întemeiată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 noul Cod de procedură civilă, art. 41 alin. 3 şi art. 75. art. 102 din Legea nr. 85/2006.

Examinând calea de atac formulată de creditoare prin prisma motivelor invocate în scris Curtea reţine ca nefondat recursul pentru următoarele:

Contestaţiile creditoarei vizează înscrierea unui alt cuantum al creanţei acesteia în tabelul definitiv consolidat actualizat al debitoarei întemeindu-se pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006 ce reglementează această procedură a contestaţiilor ce au ca titulari orice persoane interesate şi termen de înregistrare până la închiderea procedurii, stabilindu-se expres şi limitat ipotezele pe care un contestator îşi poate întemeia demersul său şi care se referă fie la descoperirea unui fals, dol sau a unei erori esenţiale, fie la ivirea unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute de parte.

Ca atare, contestaţiile creditoarei pentru a fi admisibile se impun a fi încadrate în oricare din aceste teze ale dispoziţiei legale, însă în speţă, atât din conţinutul propriu-zis al cererilor introductive, motivele invocate şi probatoriul administrat reiese că acestea nu vizează şi nu probează niciunul din cazurile reglementate de art. 75 din lege, ceea ce a determinat respingerea cu acest titlu a contestaţiilor, aspectul menţionat fiind principalul considerent în sprijinul soluţiei adoptate de judecătorul sindic, ce va fi apreciat ca fiind întemeiat şi menţinut ca atare şi de instanţa de control judiciar; în motivele căii de atac, creditoarea nu aduce niciun argument sau element probatoriu nou în sprijinul încadrării contestaţiilor la tabelul definitiv consolidat în dispoziţia analizată.

În acest context, alegaţiile din considerentele sentinţei atacate cu privire la neîncadrarea creditoarei în categoria societăţilor bancare autorizate de BNR şi caracterul de titlul executoriu al contractului de credit bancar, nu au constituit temeiul principal de respingere a contestaţiilor, ci neîncadrarea acestora în dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, astfel încât criticile recurentei referitoare la aceste chestiuni de drept nu au relevanţă în speţă şi nu se impun a fi analizate de instanţa de control judiciar.

Pe de altă parte, în raport de solicitarea acestei creditoare de a i se majora cuantumul creanţei din tabelul definitiv consolidat cu valoarea accesoriilor constând în dobânzi şi penalităţi aplicate la creanţa propriu-zisă, în condiţiile în care debitoarei i s-a confirmat printr-o hotărâre a judecătorului sindic un plan de reorganizare în cuprinsul căruia a fost inclus un program de plăţi a creanţelor, cheltuielilor curente şi dobânzilor, după care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului urmare a eşuării planului de reorganizare, Curtea va reţine ca fiind incidente dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Această prevedere a legii consfinţeşte efectele sentinţei de confirmare a unui plan de reorganizare care se referă atât la desfăşurarea activităţii debitorului în această etapă, cât şi la fixarea creanţelor şi drepturilor creditorilor şi a celorlalte părţi interesate la nivelul cuantumului modificat şi prevăzut în planul confirmat; în cazul în care planul de reorganizare eşuează, iar debitorul intră în faliment, acest înscris confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva debitorului, ceea ce presupune în concret că valoarea creanţelor şi accesoriilor incluse în acest plan nu mai pot fi modificate ulterior.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 41 alin. (3) teza a II-a din lege, care la rândul lor menţionează că în situaţia în care planul eşuează, doar calculul accesoriilor cuprinse în programul de plăţi se va face corespunzător modului în care acesta a fost prevăzut în plan şi până la data intrării în faliment; în speţă, sentinţa judecătorului sindic din 21.10.2013 de confirmare a planului de reorganizare a debitorului a stabilit nivelul cheltuielilor curente dar şi al dobânzilor, inclusiv pentru creditoarea apelantă faţă de care s-au precizat dobânzi de 1% pe an pentru un contract de credit şi respectiv, de 4% pe an pentru celălalt contract de credit, aspecte de care, pe lângă cererea de admiterea a creanţei totale, cererea de creanţă suplimentară înscrisă în tabelul suplimentar şi definitiv consolidat, practicianul în insolvenţă a ţinut seama la înscrierea apelantei în tabelul definitiv consolidat actualizat, întocmit ca urmare şi a distribuirilor efectuate conform planului de distribuire parţial nr. 1.

Pe cale de consecinţă, această creditoare apelantă a fost înscrisă corect în acest tabel, inclusiv cu accesoriile solicitate, care însă, la modul de calcul al acestora trebuie să ţină seama de dispoziţiile legale menţionate şi nu se pot raporta la clauzele iniţiale ale celor două contracte de credit, urmare a aprecierii caracterului executoriu al sentinţei de confirmare a planului de reorganizare, prin prisma prevederilor art. 102 teza a II-a din lege şi fără a avea relevanţă în situaţia analizată cele două contracte de credit invocate.

Faţă de cele expuse mai sus şi în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul creditoarei contestatoare.

Domenii speta

Spete similare