Încadrare în grupa de muncă. Condiții. Ordonanța 50/1990 Art. 158 din Legea nr. 263/2010

Împrejurarea că în procedura ulterioară de nominalizare a locurilor de muncă şi persoanelor care pot fi încadrate în grupa a II-a reclamantul nu  a fost cuprins nu prezintă relevanţă întrucât potrivit menţiunilor din Carnetul de muncă reclamantului i-a fost recunoscută şi înscrisă grupa de muncă până la data de 01.01.1999 poziţia 77.

În temeiul art. 279 codul muncii şi 158 alin. 3 ind. 1 din Legea 263/2010 instanţa, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a constatat că activitatea desfăşurată de reclamant în folosul pârâtei în intervalul 04.07.1979-01.01.1999 se încadrează în grupa a II-a de muncă

Prin acţiunea civilă formulată şi înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr.2815/102/2015 reclamantul S.B. a chemat în judecată pârâta SC E. D. T. Sud SA Sucursala Mureş pentru a se constata că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul societăţii pârâte în perioada 4.07.1979 până la 1.04.2001 se încadrează în grupa a II a de muncă; să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea adeverinţei pentru perioada lucrată în grupa a II a de muncă; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 758 din 23 iunie 2016 Tribunalul Mureş a respins acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform art.184 din Ordinul nr.50/1990 se încadrează în grupa a II a de muncă „activitatea în sectoarele de demontări, decapări şi degresări din întreprinderile de reparaţii auto, tractoare şi utilaje în vederea reparării.”

Atât din susţinerile reclamantului cât şi din copia cărţii de muncă şi fişele posturilor, rezultă că acesta a ocupat începând cu anul 1979 mai multe posturi în cadrul societăţii pârâte: şofer, mecanic utilaje, buldozerist, automacaragist şi electrician auto.

Instanţa constată că potrivit pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990,  beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă persoanele care lucrează efectiv  la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 din ordin, iar prin pct. 6 s-a stabilit că nominalizarea persoanelor care se încadrează în respectivele grupe se face de către conducerea unităţilor, împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care acestea îşi desfăşoară activitatea (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)

Instanţa a constatat că din  probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul se regăseşte printre categoriile profesionale, activităţile sau locurile de muncă care se încadrează în  grupa a II a de muncă şi care sunt prevăzute ca atare în anexa II la Ordinul  nr. 50/1990.

Instanţa a reţinut pe de altă parte că reclamantul a invocat încadrarea sa în grupa a II a de muncă potrivit O 50/1990 care se referă la activitatea de demontare, decapare şi degresări din cadrul întreprinderilor de reparaţii auto, tractoare şi utilaje în vederea reparării, care conţin aceeaşi reglementare.

Instanţa a constatat că reclamantul nu poate beneficia de prevederile pct. 184 din Anexa II la Ordinul nr. 50/1990 precum şi pe prevederile Ordinului nr. 125/1990 anexa II poziţia 104,, întrucât acestea se referă la personalul încadrat în întreprinderile de reparaţii auto, aplicarea acestora neputând fi extinsă altor situaţii ori activităţi.

Instanţa a reţinut totodată că prin Ordinul nr. 50/1990 a fost reglementată în mod expres şi procedura de nominalizare a persoanelor  care se încadrează în grupa I sau II de muncă, însă condiţia prealabilă a nominalizării concrete a beneficiarilor acestor grupe era aceea ca locul de muncă sau activitatea prestată să se regăsească în anexele nr. 1 sau 2 la ordinul menţionat. Din perspectiva faptului că activitatea desfăşurată de reclamant nu se regăseşte între cele nominalizate în anexa II la ordin, declaraţia martorului audiat în cauză nu poate atrage suplinirea acestei proceduri.

Chiar dacă s-ar considera că respectivele prevederi se referă şi la atelierele din altor unităţi se observă că reclamantul nu a îndeplinit atribuţii de ungător, degresor tot timpul chiar martorul K.Z. arătând că o perioadă de timp reclamantul a fost şofer pe macara. Totodată se observă că martorul a declarat că nici el nu a fost încadrat în vreo grupă de muncă şi nici nu a putut preciza perioada în care reclamantul efectua în mod efectiv decapararea, ungerea şi degresarea.

Dacă angajatorul, aplicând prevederile normative (cuprinse în  OMMPS nr. 50/1990), omite în mod netemeinic şi nelegal să recunoască unui salariat dreptul la vechimea în grupele superioare de muncă, atunci acel salariat are dreptul de a se adresa în mod neîngrădit instanţei în vederea recunoaşterii dreptului la vechimea sa respectivă, specială, în muncă. Dreptul la acces la instanţă este garantat de dispoziţiile art. 21 alin. 1 şi alin. 2 din Constituţie, precum şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Salariatul nu este parte a metodologiei administrative de încadrare a locurilor de muncă în condiţii specifice, aceste raporturi de drept administrativ vizează exclusiv persoana juridică angajatoare şi autorităţile publice implicate în această metodologie.

Însă, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă prestarea de către reclamant a muncii la locurile de muncă şi a activităţilor prevăzute în grupele de muncă, astfel cum impun dispoziţiile pct. 187 din anexa nr.2 a Ordinului M.M.P.S. nr.50/1990.

În consecinţă, în baza art.158 alin.2 şi art.161 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu cele ale art. 126 alin.3 şi alin.6 din Normele aprobate prin H.G. nr. 257/2011, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel reclamantul.

Apelantul a precizat că prima instanţă a dat o interpretare greşită materialului probator administrat în cauză.

Pârâta  SC E. D. T. Sud SA Sucursala Mureş nu a formulat întâmpinare.

Examinând hotărârea atacată Curtea a constatat următoarele:

În perioada în litigiu, 04.07.1979 – 01.04.2001, reclamantul a avut calitatea de angajat al societăţii pârâte SC E. D. T. Sud SA Sucursala Mureş exercitând următoarele meserii: pentru intervalul 01.04.1979-01.08.1984 şofer ; 01.08.1984-01.01.1990 mecanic utilaj; 01.04.1991-01.10.1995 buldozerist şi conducător auto; 01.10.1995-01.01.1999 automacaragiu; ulterior a îndeplinit funcţia de electrician auto.

Datele expuse anterior sunt redate din carnetul de muncă depus de reclamant în copie la dosar.

Din relaţiile comunicate de pârâtă atât la judecata în fond a pricinii cât şi în apel rezultă că aceasta, fie cu rea credinţă, fie din neglijenţă sau neştiinţă, a comunicat instanţei relaţii care se contrazic între ele şi contrazic flagrant înscrierile din carnetul de muncă (filele 153,154 fond şi filele 16,24 şi 44 dosar apel).

Împrejurarea că în procedura ulterioară de nominalizare a locurilor de muncă şi persoanelor care pot fi încadrate în grupa a II-a reclamantul nu  a fost cuprins nu prezintă relevanţă întrucât potrivit menţiunilor din Carnetul de muncă reclamantului i-a fost recunoscută şi înscrisă grupa de muncă până la data de 01.01.1999 poziţia 77. Fiind singura menţiune înscrisă în intervalul 01.04.1979-01.01.1999 şi mai mult precizându-se în mod expres că schimbarea funcţiei a determinat încetarea condiţiilor de încadrare în grupa a II-a de muncă (poz. 78,79), instanţa o interpretează ca vizând întreaga perioada. Această interpretare are în vedere şi documentele depuse de pârâtă la judecata în fond a pricinii documente din care rezultă încadrarea în grupa a II-a de muncă a persoanelor şi funcţiilor /meseriilor similare cu cele îndeplinite de reclamant pe toată perioada în litigiu.

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 279 codul muncii şi 158 alin. 3 ind. 1 din Legea 263/2010 instanţa, schimbând în parte hotărârea atacată, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a constatat că activitatea desfăşurată de reclamant în folosul pârâtei în intervalul 04.07.1979-01.01.1999 se încadrează în grupa a II-a de muncă. pe cale de consecinţă a obligat pârâta să elibereze adeverinţa solicitată de reclamant.

Cu privire la perioada ulterioară, instanţa a constatat că potrivit carnetului de muncă al reclamantului poziţia 79 la data de 01.01.1999 odată cu schimbarea funcţiei s-a consemnat şi menţiunea: „încetat încadrarea în grupa a II-a de muncă”. Funcţia exercitată de reclamant ulterior acestei date este cea de electrician auto funcţie pentru care nici dispoziţiile legale şi nici angajatorul nu au recunoscut încadrarea în grupă superioară.

Văzând şi dispoziţiile art. 480 NCPC:

Domenii speta

Spete similare