Pl. contrav. intimat garda financiara

Sentinţă civilă 1136 din 20.09.2012


Prin plângerea înregistrată la această instanţă în data de 30 martie 2012 sub nr. 1029/289/2012, petenta SC K C SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata Garda Financiară Mureş anularea în parte a procesului verbal de contravenţie seria H nr. 0291892/12.03.2012 în sensul înlocuirii amenzii contravenţionale în cuantum de 8000 lei cu sancţiunea avertismentului, menţinerea confiscării sumei de 65 lei şi anularea măsurii suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni.

În motivarea plângerii petenta arată că prin procesul verbal încheiat la data de 12.03.2012, de către comisarii intimatei, s-a aplicat petentei sancţiunea amenzii contravenţionale de 8.000 lei şi măsura complementară a confiscării sumei de 65 lei pentru care s-a susţinut că nu s-au emis bonuri fiscale.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 14 din OUG nr. 28/1999 s-a dispus şi suspendarea activităţii de comerţ la punctul de lucru al societăţii situat în Reghin, str. M V nr.  jud. Mureş, reţinându-se în sarcina petentei, săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999/R, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Petenta arată că în incinta punctului de lucru al societăţii îşi desfăşoară activitatea şi o societate comercială având ca obiect exploatarea jocurilor de noroc.

La un moment dat angajatei P V i-a fost solicitată de reprezentantul firmei respective schimbarea unei bancnote de 100 de lei pentru a putea plăti un jucător câştigător cu suma de 35 lei şi pentru că nu avea suficienţi bani să schimbe, a dat acestuia 35 de lei din încasările proprii, reţinând bancnota de 100 lei, după care urma să dea şi diferenţa din încasările ce urmau să se realizeze.

Consideră că prevederile OUG nr. 28/1999 sancţionează neemiterea bonurilor fiscale în momentul vânzării de produse sau prestări de servicii, arătând că aceste fapte trebuie stabilite exact, în sensul precizării bunurilor pentru care nu s-a emis bonuri fiscale, sancţionării în acelaşi timp şi a cumpărătorului care nu a cerut şi păstrat bonul casei de marcat.

Petenta arată că nu poate să fie de acord cu sancţiunea amenzii de 8.000 lei şi sancţiunea complementară a suspendării activităţii pe timp de trei luni, în condiţiile în care afacerea desfăşurată este una de pe urma căreia administratorul societăţii reuşeşte să asigure un venit decent familiei sale şi a angajaţilor societăţii.

Solicită instanţei înlăturarea sancţiunii complementare, deoarece faţă de gradul concret de pericol social al faptei, aplicarea sancţiunii ,,avertisment” şi a confiscării sumei nemarcate în casă, ar fi suficiente pentru atingerea scopului preventiv – educativ al sancţiunii, invocând aplicarea art. 21 alin. 3 din OG. nr. 2/2001.

În drept s-au invocat prevederile art. 21 alin. 3 din OU nr. 2/2001.

În temeiul art. 112 al. 2 Cod procedură civilă, petentul a anexat cererii sale, în copie, procesul verbal de contravenţie atacat (f 5).

Intimatul a formulat întâmpinare (f 20) solicitând respingerea plângerii contravenţionale ca nefondată şi menţinerea actului de constatare şi sancţionare.

În motivarea întâmpinării se arată că plângerea formulată de către petentă este neîntemeiată.

Arată că prin procesul verbal încheiat, petentei i-a fost aplicată pentru comiterea faptei, amenda minimă în cuantum de 8000 lei prevăzută de OUG 28/1999.

Precizează că fapta contravenţională a fost descrisă pe larg în actul atacat, iar petenta nu a prezentat nici o probă aptă să răstoarne prezumţia de legalitate asociată cu cea de autenticitate şi cu prezumţia de veridicitate a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, sarcina probei revenindu-i conform prevederilor art. 1169 Cod civil.

Totodată arată că angajata petentei  a recunoscut că nu a marcat suma de 65 de lei, datorită unui concurs de împrejurări, iar constatările echipei de control sunt susţinute şi de anexele actului de control, monetar şi raport emis de aparatul de marcat electronic fiscal şi de nota explicativă dată de angajatul petentei.

În temeiul art. 116 Cod procedură civilă, intimata a anexat înscrisuri (f 23-29).

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi proba testimonială cu martora P V (f 54).

Analizând acţiunea de faţă prin prisma motivelor formulate şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie atacat, petentul a fost sancţionat contravenţional pentru că, în data de 12 martie 2012, ca urmare a verificărilor efectuate la barul deschis în localitatea Reghin, respectiv ca urmare a efectuării inventarului faptic a numerarului existent în sertarul casei de marcat şi compararării cu raportul de vânzări emis de casa de marcat a rezultat o diferenţă în plus în sumă de 65 lei, ca urmare a vânzării fără emitere de bonuri fiscale.

Fapta comisă de petent reprezintă contravenţie potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 3 din OUG 28/1999, petenta fiind sancţionată cu amendă în cuantum de 8000 lei, confiscarea sumei de 65 de lei găsită în plus în casa de marcat şi suspendarea activităţii societăţii pe o perioadă de trei luni de zile.

Procesul verbal a fost întocmit in prezenţa reprezentantului contravenientei, care a semnat procesul verbal de contravenţie, la rubrica obiecţiuni consemnându-se faptul că vor fi formulate obiecţiuni în termenul legal.

Impotriva procesului verbal contravenţional a fost formulata de către petentă prezenta plângere.

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 al acestui act normativ rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada deplină situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, proba pe care petenta nu a facut-o în cauza de faţă.

Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că din culpa petentei, respectiv a angajatei acesteia au fost găsiţi bani în plus în casa de marcat fiscală.

Însă, deşi nu înlătură existenţa contravenţiei şi vinovăţia petentului, aspectele învederate constituie totuşi împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenţiei săvârşite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancţionator o măsură echivalentă, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/ 2001.

Având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, urmarea de mică gravitate produsă şi persoana petentei, a cărei atitudine relevă un grad de pericol social redus al faptei contravenţionale, instanţa apreciază că scopul sancţiunii contravenţionale poate fi atins şi prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 şi art. 5 teza I din O.G. nr. 2/ 2001.

În consecinţă, sub acest aspect instanţa urmează să admită plângerea şi să dispună înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate cu sancţiunea avertismentului, atrăgând atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi punându-i în vedere să respecte dispoziţiile legale.

Cât priveşte sancţiunile complementare referitoare la confiscarea sumei de65 lei şi suspendarea activităţii societăţii petente pe o perioadă de 3 luni, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 11 al. 3 din OUG 28/1999 sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat.

Rezultă că, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior citate, măsura confiscării sumei de 65 lei găsită de agenţii constatatori şi nejustificată de petenta – contravenientă a fost în mod legal dispusă de intimată. Mai mult decât atât, pedeapsa complementară a fost în mod temeinic aplicată contravenientei petente în condiţiile în care petenta a recunoscut faptul că nu poate justifica suma găsită în plus în casa de marcat.

De altfel, petenta nici nu a solicitat anularea acestei sancţiuni complementare referitoare la confiscarea specială.

Cât priveşte măsura complementară a suspendării activităţii societăţii pe o perioadă de 3 luni, instanţa constată că sancţiunea complementară a fost aplicată în temeiul dispoziţiilor art. 14 al. 2 din OUG 28/1999, potrivit cărora nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni.

Petenta a solicitat, prin plângerea contravenţională formulată anularea măsurii complementare a suspendării activităţii societăţii pentru o perioadă de 3 luni.

Instanţa consideră această cerere a petentei ca fiind neîntemeiată.

Astfel, petenta nu a contestat situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie, considerând că sancţiunea amenzii aplicată este mere şi solicitat doar însoluirea sancţiunii amenzii în cuantum de 8000 lei cu sancţiunea avertismentului.

Or, în aceste condiţii, aplicarea măsurii complementare prevăzută de art. 14 al. 2 din OUG 28/1999 era obligatorie pentru agentul constatator, iar înlăturarea acestei măsuri de către instanţa putea fi justificată doar în situaţiile când procesul verbal de contravenţie era anulat (pentru că fapta sancţionată prin procesul verbal nu era contravenţie, de exemplu).

Având în vedere argumentele de fapt şi de drept reţinute anterior, instanţa urmează să admită în parte plângerea contravenţională formulată de petentă, să dispună înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului şi va menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie atacat.