Despăgubiri materiale. h.g. 1897/2016-art. 168 Legea nr. 254/2013 – art. 83, al. 5 -Art. 188, al. 2 Art. 1349 Cod civil Art. 3 cedo

Fapta ilicită constând în neasigurarea instructajului şi a echipamentelor de protecţie nu există din moment ce instructajul a fost efectuat reclamantului iar munca prestată, respectiv lucrări de munci necalificate pentru toaletarea unor copaci,  nu presupunea un echipament de protecţie special al feţei şi a ochilor, nefiind menţionată în anexa 3 pct. 3 din HG 1048/2006.

Neîndeplinirea obligației de a asigura asistenta medicala persoanelor private de libertate poate fi contrara art. 3 din CEDO chiar dacă aceasta nu a dus la o urgenţă medicală sau nu a cauzat suferinţe puternice ori îndelungate, nu este suficient ca deţinutul să fi fost examinat ori diagnosticat ci este necesar ca acesta să beneficieze de tratamentul corespunzător diagnosticului precum şi de supervizare medicală.

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş în data de 3.04.2015 sub nr. 832/102/2015  reclamantul L. Ş.  a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţionala a Penitenciarelor din România, Penitenciarul Tg Mures , Ministerul Finanţelor Publice al Romaniei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Filiala Finanţelor Publice Mures Anaf Tg Mures la plata despăgubirilor de 200.000 euro reprezentând daune materiale şi morale suferite ca urmare a pierderii ochiului drept şi implicit a capacităţii de muncă precum şi la plata unei rente lunare de 1500 lei reprezentând diferenţa de venit nerealizat ca urmare a handicapului de care suferă.

Prin Sentinţa civilă nr. 703 din 08.06.2016 Tribunalul Mureş a admis exceptia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Brașov respingând acţiunea reclamantului formulată împotriva acestor pârâţi ca fiind  formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Tg Mureş, şi a anulat cererea formulată de reclamantul L. Ş. în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtei; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. Ş. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Tg Mureș.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţiile invocate:

 Instanţa a reţinut că excepţia  lipsei capacităţii procesuale de folosință a AJFP Tg Mureş este întemeiată deoarece conform art. 10 alin 7 din OUG 74/2013, această instituţie nu are personalitate juridică. Prin urmare, în baza art. 56 alin 3 Noul  C pr civ a admis această excepţie şi a anulat  cererea reclamantului în contradictoriu cu  pârâta AJFP Tg Mureş pentru lipsa capacităţii de folosinţă.

Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justitiei, Ministerul Finanţelor, Direcţia Regională  a Finanţelor Publice Brașov şi  Administrația Naţională a Penitenciarelor instanţa a reţinut că potrivit art. 36 C pr civ, calitatea procesuală reiese din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Raportul juridic dedus judecăţii are ca obiect obligaţia de reparare a prejudiciului moral si material produs reclamantului iar faptele ilicite  constau pe de o parte în lipsa instructajului si a echipamentului de protecţie iar pe de altă parte în neasigurarea asistenţei medicale corespunzătoare.

Faţă de acestea, s-a  reţinut că în cauză nu există identitate între subiectul pasiv al raportului juridic obligaţional şi pârâţii Ministerul Justiţiei, a Ministerul Finanţelor, ori a Direcţiei Regionale  a Finanţelor Publice Braşov câtă vreme aceştia nu au atribuţii în legătură cu efectuarea instructajului de protecţia muncii şi asigurarea echipamentului de protecţie şi a asistenţei medicale ale persoanelor private de liberate.

În ceea ce priveşte însă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor invocată de aceasta prin întâmpinare instanţa a constatat că este neîntemeiată deoarece conform art. 6 alin 1 lit. a din HG 1849/2004 ANP „ organizează şi coordonează activităţile referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate, a măsurii arestării preventive” iar conform art. 6 alin 1 lit. e din acelaşi act normativ  „organizează, controlează, îndrumă şi sprijină activităţile privind asigurarea dreptului la asistenţă medicală a persoanelor private de liberate” astfel că aceasta are calitatea procesuală pasivă pentru neregulile invocate cu privire la lipsurile sistemului penitenciar privitoare la asigurarea dreptului la asistenţă medicală.

Calitatea procesuală pasivă revine şi Penitenciarului Tg Mureş potrivit art. 10 alin 1 din Hg 1849/2004 raportat la art. 10 alin 1 şi 23 din HG 1897/2006, art. 50 din Legea 275/2006 şi art. 71 din Legea 254/2013 în ceea ce priveşte asigurarea asistenţei medicale.

Privitor însă la asigurarea echipamentului de protecţie şi instructajului în muncă s-a constatat că niciunul dintre pârâţi nu are astfel de obligaţii deoarece acestea revin conform art. 168 alin 3 din HG 1897/2006 aplicabil la data pretinsului accident de muncă beneficiarului  respectiv Municipiului Tg Mureş conform contractelor de la filele 92, 95 iar nu pârâtului Penitenciarul Tg Mureş şi cu atât mai puţin pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

De altfel, fapta ilicită constând în neasigurarea instructajului şi a echipamentelor de protecţie nici nu există din moment ce instructajul a fost efectuat reclamantului iar munca prestată, respectiv lucrări de munci necalificate pentru toaletarea unor copaci,  nu presupunea un echipament de protecţie special al feţei şi a ochilor, nefiind menţionată în anexa 3 pct. 3 din HG 1048/2006.

În ceea ce priveşte cealaltă faptă imputată pârâţilor, respectiv neacordarea asistenţei medicale instanţa de fond a apreciat că aceasta  există deoarece din actele medicale depuse la dosar rezultă că reclamantul a fost depus la Penitenciarul Tg Mureș în 09.09.2013 când a beneficiat de un consult medical fără a acuza probleme de sănătate recoltându-se de asemenea probe pentru analize medicale, beneficiind in continuare de servicii medicale constând in consultații si tratamente pe perioada cât s-a aflat în Penitenciarul Tg Mureş asigurate fie de medicul din penitenciar fie de medicul specialist al Clinicii de Oftalmologie Tg Mureş ca urmare a biletului de trimitere eliberat de medicul din penitenciar de aproximativ 18 ori în perioada 16.09.2013-14.05.2014 ( fiind înregistrate in acest sens in fisa de evoluție medicala 18 pozitii de prelevări probe biologice şi consultații medicale cu tratament. Din aceleaşi înscrisuri care se coroborează cu interogatoriu si declaraţiile martorilor reiese că 11.12.2013 este prima zi când reclamantul se prezintă pentru consult la cabinetului medical din Penitenciar acuzând probleme la ochi, fără a menţiona accidentul din timpul lucrului,  fiind diagnosticat cu Conjunctivita ochi drept, rinita fiindu-i prescris un tratament medical cu medicamente care i-au fost asigurate de către Penitenciar si pe care acesta l-a urmat, astfel cum însuşi recunoaşte. Potrivit reclamantului, acesta ar fi solicitat anterior să fie prezentat la cabinet, la câteva zile după accidentul descris în acţiune,  însă a fost refuzat de către agentul supraveghetor de la GAZ ca urmare a unei discuţii cu medicul din penitenciar, reclamantul prezentându-se ulterior la 2,3 zile. Susţinerea reclamantului privind refuzul reprezentanţilor pârâtei de a-i asigura asistenţa medicală nu a fost probată deoarece martorul audiat la solicitarea reclamantului cu privire la acest aspect a arătat că îl cunoaşte doar de la reclamant, nefiind de faţă la momentul pretinsului refuz. Din declaraţia medicului din penitenciar reiese că nu ar fi fost posibil ca reclamantului să i se refuze acordarea asistenţei medicale, fapt care se coroborează şi cu împrejurarea că reclamantul nu a formulat nici o plângere privind nerespectarea dreptului său la asistenţă medicală, deşi ar fi avut această posibilitate. Din declaraţiile reclamantului şi a martorului F. P.  reiese că nu ar fi avut loc vre-un alt refuz din partea personalului din penitenciar cu privire la acordarea asistenţei medicale şi nici în ceea ce priveşte asigurarea posibilităţii de a urma tratamentul prescris de medicii care l-au consultat ori  de a-i furniza a medicamentelor prescrise. Din fisa de consultaţii medicale si actele medicale depuse la dosar rezultă că în ceea ce priveşte afecţiunile oftalmologice reclamantul a fost consultat în 11.12.2013 de medicul din penitenciar, fiindu-i prescris un tratament cu picături pe care acesta l-a urmat, picăturile fiind asigurate de penitenciar, iar in 2.01.2014 s-a eliberat bilet de trimitere la Oftalmologie ca urmare a prezentării reclamantului la cabinetul medical din penitenciar şi a acuzelor privind ochiul drept, aceasta fiind prima dată când reclamantul a făcut referire la accidentarea cu o creangă la lucru. Astfel cum reiese din fisa de evoluție clinica şi biletul de trimitere, imediat după acest consult i s-a eliberat biletul de trimitere pentru Clinica de Oftalmologie pentru consult de specialitate, unde a si fost consultat de doctor oftalmolog doctor in științe medicale F. V. din cadrul Clinicii de Oftalmologie Tg Mureș în data de 2.01.2014, in data de 3.01. cât şi in datele de 9.01.2014, 13.01.2014 şi 17.01.2014 conform scrisorii medicale. Totodată s-au efectuat investigații medicale constând in consult de specialitate de medic primar pneumologie si analize medicale de laborator in datele de 3.01.2014 şi 6.01.2014 f.217 pentru a se verifica daca nu cumva afecţiunile  acuzate de reclamant au o altă etiologie. Se reţine că în perioada 6-12.01.2014 şi 14-21.01.2014 reclamantul a beneficiat de scutire medicala şi, în urma consultului de specialitate efectuat de medicul din cadrul Clinici de Oftalmologie, s-a stabilit că acesta poate relua activitatea. Se reţine că în 27.03.2014 reclamantul s-a prezentat din nou la cabinetul medical din penitenciar acuzând dureri în zona ochiului, refuzând scutirea medicala şi fiindu-i eliberat bilet de trimitere pentru Clinica de Oftalmologie. În data de 28.03.2014 a avut loc consultul la clinica de oftalmologie de către medicul specialist în baza biletului de trimitere eliberat in penitenciar , reclamantul fiind diagnosticat cu keratopatie edematoasă si fiindu-i prescris un tratament medical. Potrivit reclamantului acestuia i s-au eliberat medicamentele prescrise de medici si a urmat tratamentul prescris. Conform scrisorii medicale  in data de 22,23.04.2014 reclamantul a beneficiat din nou de consult de specialitate in cadrul clinicii de Oftalmologie Tg Mures unde a fost internat la recomandarea medicului specialist din 23.04.2014-29.04 2014 conform scrisorii medicale si fisei de evoluţie. Începând cu 29.04.2014 si până la 14.05.2014 reclamantul a fost internat in Penitenciarul Spital Dej unde a beneficiat de consultaţii si tratament de specialitate din partea unui medic specialist oftalmolog, contrar susţinerilor acestuia din acţiune şi de unde a fost externat în vederea soluţionării unei cereri de întrerupere a executării pedepsei. In data de 30.05.2014 reclamantul a fost din nou internat la Penitenciarul Spital Dej până la data de 11.07.2014 beneficiind de consultaţii si tratament de specialitate din partea unui medic specialist oftalmolog, contrar susţinerilor acestuia din acţiune.

Conform declaraţiei scrise a reclamantului din 17.09.2014 acesta a primit medicamentele de pe reţetă şi documentele medicale solicitate la externarea din penitenciarul spital iar conform recunoaşterii de la interogatoriu reclamantului i-au fost asigurate medicamentele si tratamentul prescris de medici pe care l-a urmat, având chiar şi la eliberarea din penitenciar medicamente pentru urmarea tratamentului pentru o perioadă de încă două săptămâni.

Prin urmare, reclamantul a beneficiat de asistenţă medicală pentru tratarea afecţiunii la ochiul drept pe perioada în care s-a aflat în detenţie fiind supus mai multor consultaţii medicale, internări şi tratamente prescrise de medicul specialist, atât in sistemul penitenciar cât şi în sistemul public de sănătate. 

Instanţa de fond a reţinut  că legislaţia internă nu conţine clarificări ale conţinutului dreptul reclamantului, în calitate de persoana care execută o pedeapsa privativa de libertate de a beneficia de  asistenţă medicală în ceea ce priveşte durata de timp şi condiţiile în care acesta trebuie prezentat la un consult medical ori instituţia care trebuie să acorde îngrijirile medicale. Se reţine însă că acest drept intră în conţinutul art. 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului ( cauza Iacov Stanciu v. Romania 24.07.2012) care beneficiază de o amplă jurisprudenţă în ceea ce priveşte conţinutul dreptului de asistenţă medicală a persoanelor private de libertate. Se reţine în acest sens că potrivit Curţii Europene neîndeplinirea obligației de a asigura asistenta medicala persoanelor private de libertate poate fi contrara art. 3 din CEDO chiar dacă aceasta nu a dus la o urgenţă medicală sau nu a cauzat suferinţe puternice ori îndelungate ( Cauza Ashot Harutyunyan c. Armenia din 15.06.2010) iar pentru respectarea prevederilor art. 3 CEDO nu este suficient ca deţinutul să fi fost examinat ori diagnosticat ci este necesar ca acesta să beneficieze de tratamentul corespunzător diagnosticului precum şi de supervizare medicală ( cauza Poghoshyan v. Georgia 24.02.2009 paragraf 59). Cu toate acestea, în cauza Eugen Micu c. României (din 5.01.2016 paragraf 59 )  s-a reţinut că nu există o încălcare a art. 3 CEDO sub aspectul asigurării dreptului la asistenţă medicală persoanelor private de libertate atâta vreme cât deţinutul a fost diagnosticat şi a beneficiat de tratamentul medical corespunzător stabilit de un medic specialist care a apreciat pe baza examenelor medicale si analizelor efectuate că nu este necesara efectuarea altor investigaţii şi a prescris reclamantului un tratament de urmat în cazul in care este necesar, fiindu-i asigurate medicamentele prescrise. S-a apreciat (cauza Eugen Micu c. României din 5.01.2016 paragraf 61) că nici o eventuală întârziere în ceea ce priveşte asigurarea medicamentelor prescrise nu reprezintă o încălcare a dreptului garantat de convenţie atâta vreme cât reclamantul nu a fost privat de medicamente o lungă perioada de timp şi nu a dovedit că starea sa de sănătate a fost afectată de această întârziere.

Analizând împrejurările concrete ale cauzei în lumina principiilor trasate de jurisprudenţa Curţii Europene în materie redate mai sus  Tribunalul a reţinut că  în ceea ce priveşte caracterul adecvat al tratamentului acordat reclamantului, din raportul de expertiză medico legala administrat în cauză se arată că atitudinea medicilor atât cel din Penitenciarul Tg Mureş cât şi cel de la Spitalul Penitenciar Dej a fost în conformitate cu standardele de bună practică. S-a menţionat totodată în acelaşi raport că etiologia afecţiunii reclamantului este incerta si că această afecţiune are caracter recidivant si se vindeca cu sechele corneene în ciuda tratamentului corect şi insistent iar la aproximativ 20-30 % din pacienţii care beneficiază de tratament corespunzător şi dezvoltă complicaţii asociate cu pierderea vederii, perforaţia corneană reprezentând tocmai o astfel de complicaţie. S-a arătat că afecţiunea reprezintă principala cauză în apariţia opacităţii corneene aceasta fiind a doua cauza de cecitate după cataractă. În ceea ce priveşte tratamentul acordat de medicul din cadrul cabinetului din Penitenciar in 11.12.2013, prin raportul de expertiză administrat în cauză s-a stabilit  că a fost corespunzător, reclamantul beneficiind conform raportului de expertiză medico-legală de un diagnostic corect şi de un medicament de elecţie în această patologie.

În ceea ce priveşte posibilitatea de tratare a afecţiunii în cadrul sistemului penitenciar, respectiv în Penitenciarul spital Dej a fot efectuată expertiza medico legala nr. 1884/A1-Ci1/9 din 14 mai 2014 de Institutul de Medicină Legala Tg Mureş in vederea soluţionării cererii  de întrerupere a pedepsei depusă la fila 139 unde s-a concluzionat că afecţiunile pe care le prezintă reclamantul pot fi tratate în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.  Privitor la o pretinsă întârziere în acordarea tratamentului ori nereguli în modalitatea în care s-a asigurat reclamantului dreptul la asistenţă medicală în perioada cât a fost privat de libertate, concluziile raportului de expertiză medico legale efectuate în cauză  sunt clare, arătându-se că asistenţa medicală a fost corespunzătoare şi nu s-au evidenţiat deficienţe.

Prin urmare, în cauză nu s-a dovedit nici o neregularitate în ceea ce priveşte asigurarea dreptului la asistenţă medicală din partea pârâţilor, nici în ceea ce priveşte pretinsa lipsă a tratamentului medical adecvat şi nici în ceea ce priveşte întârzierea în asigurarea acestuia. Chiar considerând dovedite susţinerile reclamantului potrivit cărora acesta nu a beneficiat de asistenţă medicală în momentul în care a solicitat aceasta ci doar la câteva sau doua-trei zile  mai târziu instanţa constată că dreptul de asigurare a asistenţei medicale a reclamantului ce intră in conţinutul art. 3 din CEDO astfel cum a fost interpretat in jurisprudenţa Curţii Europene (cauza Eugen Micu c. României din 5.01.2016 paragraf 61) a fost respectat având în vedere că acesta nu a fost privat de asistenţă medicală o perioadă îndelungată de timp şi nu s-a dovedit că starea sa de sănătate a fost afectată de această întârziere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Reclamantul apelant nu şi-a motivat calea de atac astfel că instanţa va proceda în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin 1,2 şi art. 477 alin 2 CPC

Pârâtul Penitenciarul Tg. Mureş a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În fapt s-a arătat că potrivit contractului de prestări servicii înregistrat la Penitenciarul Tg Mureş sub nr.I2-20919/12.03.2013 şi Primăria Tg Mureş astfel cum a fost completat si modificat prin actul adiţional 1/13.12.2013  precum si contractul de prestări servicii înregistrat la Penitenciarul Tg. Mureş cu nr. I2-19754/18.02.2014 Penitenciarul Tg Mureş s-a angajat să pună la dispoziţia Municipiului Tg Mureş un număr de persoane private de liberate pentru efectuarea de munci necalificate în întreţinere spaţii verzi la punctul de lucru Complexul Week-end în perioada 11.03.2013-28.02.2014 respectiv în perioada 01.03.2014-31.12.2014.

Prin angajamentul din 18.09.2013 reclamantul şi-a exprimat consimţământul de a fi repartizat la muncă totodată asumându-şi şi obligaţia de a respecta disciplina muncii la punctul de lucru şi normele de protecţia muncii.

Prin procesul verbal privind persoanele private de liberate analizate in comisia de selecţionare si repartizare la muncă din 30.10.2013 s-a stabilit că reclamantul este apt de muncă şi a fost repartizat la punctul de lucru Primărie 3 care îşi desfăşura activitatea la Complexul de Agrement şi sport Mureşul conform art 78 şi 83 alin 1 lit a şi alin 2 din Lege 254/2013.

Înainte de a începe munca reclamantul a fost instruit în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de ing. Ş. I. care era persoana abilitată legal prin dispoziţia 171/2011 a Primarului Tg. Mureş şi prin fişa postului să efectueze instructajul, reclamantul acesta semnând Fişa de instruire colectivă privind securitatea şi sănătatea în muncă din 2.12.2013.

Potrivit art. 188 alin. 2 din Legea 254/2013 şi 168 alin. 2 şi 3 din HG 1897/2006 beneficiarului muncii îi reveneau obligaţiile cu relevanţă în protecţia muncă respectiv realizarea şi consemnarea în fişele de instruire a instruirii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a persoanelor private de liberate, informarea personalului penitenciarului cu privire la orice incident în legătura cu activitatea persoanelor private de liberate, asigurarea condiţiilor de protecţia muncii şi a echipamentului individual de protecţie în funcţie de natura şi caracteristicile activităţii efective, asigurarea conducerii şi asistentei tehnice a lucrărilor la care sunt folosite persoane private de eliberate.

S-a arătat că Penitenciarul Tg Mureş nu are calitate de angajator în relaţie cu L. Ş. deoarece între aceştia nu s-a încheiat un contract de muncă. Dispoziţiile art. 83 alin. 5 din Legea 254/2013 semnifică faptul că beneficiarul forţei de muncă - în acest caz Municipiul Tg. Mureş - este asimilat angajatorului din punct de vedere a regulilor şi a răspunderii pe linie de securitate în muncă.

Activitatea prestată de reclamant la beneficiarul Municipiul Tg Mureş constând în muncă necalificata în domeniul întreţinere spaţii verzi nu se regăseşte printre activităţile pentru care  se impune utilizarea unui echipament individual de protecție a ochilor sau a feţei conform anexa 3 la HG 1048/2006, beneficiarul a distribuit persoanelor private de liberate echipament  respectiv vestă reflectorizantă.

Reclamantul nu a informat niciun reprezentant al penitenciarului asupra evenimentului din decembrie 2013 fapt care rezulta din fisa de evoluţie clinica, din notele interne date de ASP A. A. şi C. precum şi din declaraţia scrisă a reclamantului din 21.01.2014. În luna decembrie reclamantul a lucrat până în 20.12.2013 , în 11.12.2013 rămânând la penitenciar pentru a fi consultat la cabinetul medical pentru mai multe simptome, fiind administrat tratament în aceeaşi zi.

Se arată că în luna ianuarie reclamantul a lucrat doar în perioadele 22-24.01.2014 şi 27-31.01.2014 cu menţiunea că în perioada 6-21.01.2014 figurează ca fiind scutit medical, scutire acordată de medicul penitenciarului conform menţiunii din registrul de scutiri medicale.

Medicul specialist oftalmolog doctor în ştiinţe medicale F. V. din cadrul Clinicii de Oftalmologie Tg Mureş care l-a consultat pe reclamant în repetate rânduri a stabilit prin menţiunea  din 17.01.2014 că reclamantul poate relua activitatea.

Prima menţiune privind presupusa lovire la ochi din fişa de evoluţie clinică este din 2.01.2014. În luna februarie reclamantul a fost scos la muncă în perioada 3-7.02.2014, 10-14.02.2014, 17-19 .02.2014, 21.02. şi 24-28.02.2014 cu menţiunea că în data de 20.02.2014 nu a fost scos la muncă deoarece a rămas în cameră.

S-a arătat că în martie 2014 reclamantul a lucrat in perioada 3-7.03.2014, 10-14.03.2014, 17-21.03.2014, 24-27.03.2014 iar în 28.03.2014 nu a muncit figurând că a rămas în cameră fiind supus unui consult oftalmologic, în 27.03.2014 a fost consultat de medicul Penitenciarului care a emis bilet de trimitere la oftalmologie iar reclamantul a afirmat că refuză acordarea scutirii medicale semnând în acest sens. 

În luna aprilie reclamantul a lucrat în 01-2.04.2014, 7-11.04.2014, 14-18.04.2014 şi 22-23.04.2014 şi figurează ca fiind scutit medical în perioada 24-28.04.2014 în care nu a muncit, în 23.04.2014 fiind internat la Clinica de Oftalmologie Tg Mureş iar din 29.04.2014 mutat pentru spitalizare la Spitalul Penitenciar Dej.

S-a arătat că în luna mai reclamantul nu a fost scos deloc la muncă deoarece în perioada 29.04-14.05.2014 s-a aflat la spitalul penitenciar Dej iar în perioada 14.05-29.05.2014 a fost internat la infirmeria Penitenciarului Tg Mureş.

S-a arătat că pentru munca depusă numitul Lupus Ştefan a beneficiat de zile câştig în vederea liberării precum şi de sumele de bani cuvenite conform legii.

Se mai arată că în perioada decembrie 2013-aprilie 2014 reclamantul nu s-a opus şi nu a solicitat să rămână în camera, nu a depus cereri la administraţia penitenciarului prin care să reclame eventualele încălcări a drepturilor sale ori lipsa sau caracterul inadecvat al echipamentului de protecţie ori a asistenţei medicale şi nu a depus la judecătorul de supraveghere a privării de liberate de la Penitenciarul Tg Mureş nicio plângere care să aibă ca obiect încălcarea drepturilor sale de către penitenciar, nici în ceea ce priveşte munca prestată şi nici cu privire la asistenţa medicală conform art. 56 din Legea 254/2013.

Reclamantul a fost consultat ori de câte ori a fost nevoie atât de personalul Penitenciarului cât şi de medici din clinici de specialitate unde s-a prezentat tot prin grija pârâtei.

În subsidiar s-a susţinut că este incidentă cauza exoneratoare de răspundere privind fapta victimei deoarece reclamantul s-a lovit din neatenţie la ochi aşa cum însuşi susţine. Se arată că pârâta nu putea împiedica acest eveniment iar reclamantul nu a acordat atenţia necesara afecţiunii sale, neglijând simptomele şi neinformând de îndată personalul medical cu privire la situaţia sa. Se arată că reclamantul nu s-a menajat ci a insistat să participe la muncă refuzând chiar scutirea medicală ce i-a fost propusă în 27.03.2014.

Pârâta Administrația Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat de reclamant.

Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor deoarece nu este titulara obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic dedus judecăţii. Se arată că potrivit art. 10 alin 3 din HG 1894/2004 unităţile de penitenciare, implicit Penitenciarul Tg Mureş au personalitate juridică.

Asupra fondului s-a  solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare s-a  arată că reclamantul, în perioada 2.01.2014-23.04.2014, a fost tratat în repetate rânduri la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Judeţean Mureş primind tratament inclusiv injectabil intraocular. S-a arătat că pentru tratarea afecţiunii reclamantul a fost internat de trei ori respectiv în perioada 23-29.04.2014 la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Judeţean Mureş ca urmare a prezentării reclamantului de urgenţă de către administraţia locului de deţinere. S-a arătat că următoarea internare a avut loc în  29.04-14.05.2014 şi 30.05-11.07.2014 la Penitenciarul Spital Dej unitate medicală care are încadrat un medic oftalmolog fapt atestat de scrisoarea medicală din 20.04.2014-14.05.2014 contrară celor afirmate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. S-a arătat că afecţiunea reclamantului a făcut obiectul unei expertize medico-legale în data de 15.04.2014 având ca obiect stabilirea împrejurării dacă reclamantul suferă de o afecţiune oftalmologică care să facă imposibilă executarea pedepsei in continuare. În aceste condiţii susţinerile reclamantului privind lipsa îngrijirilor medicale sunt nefondate având în vedere tratamentul intensiv asigurat acestuia, derulat pe o perioada de timp relativ îndelungată cu multiple medicamente administrate local dar şi prezentarea la clinica de Oftalmologie a Spitalului Judeţean Mureş unde a fost diagnosticat cu abces cornean relevând posibilitatea prezenţei/existenţei unor factori de întreţinere autoasumaţi.

S-a arătat că deşi reclamantul s-a prezentat tardiv la cabinetul medical al unităţii a beneficiat de asistenţă medicală promptă atât în cadrul sistemului penitenciar cât şi în reţeaua sanitară publică.

În opinia acestui pârât instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat împrejurarea că dreptul la asistenţă medicală a fost asigurat şi a fost administrat un tratament medical adecvat, din această perspectivă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1349 C. civ.

Asupra apelului declarat în cauză.

În ceea ce priveşte  excepţiile invocate cu ocazia judecării fondului cauzei instanţa apreciază că acestea au fost soluţionate cu respectarea strictă atât a normelor de procedură cât şi a dispoziţiilor de drept material aplicabile, soluţiile fiind legale şi temeinice.

Instanţa de fond a analizat pretenţia reclamantului prin prisma invocării de către acesta a două categorii de fapte generatoare ale prejudiciului şi anume: asigurarea şi respectarea normelor de protecţie a muncii şi asigurarea asistenţei medicale.

În ceea ce priveşte asigurarea şi respectarea normelor de protecţie a muncii Curtea a reținut ca întemeiate şi legale concluziile instanţei de fond privitoare la asigurarea şi respectarea normelor de protecţie a muncii astfel că aspectele invocate de reclamant, în cadrul procesual fixat de acesta, nu  pot conduce la o altă soluţie decât cea adoptată şi exhaustiv argumentată de instanţa de fond. 

În ceea ce priveşte acordarea asistenţei medicale şi consecinţele produse reclamantului prin evoluţia nefavorabilă a afecţiunii acestuia Curtea a dispus, în conformitate cu art. 478 Cod procedură civilă, completarea raportului de expertiză medico-legală.

Din concluziile iniţiale şi cele aduse în completare se desprind aceleaşi aspecte considerate esenţiale de instanţa de fond însă asupra cărora Curtea a apreciat că trebuie completat probatoriul şi, în consecință a dispus şi audierea unui martor.

Coroborând aceste probe Curtea a reținut, în deplină concordanţă cu instanţa de fond, că pretențiile reclamantului izvorăsc din două categorii de pretinse încălcări şi anume: dreptul la asistenţă medicală şi dreptul la asigurarea instructajului şi a echipamentelor de protecţie a muncii.

Dacă în ceea ce priveşte dreptul la asigurarea instructajului şi a echipamentelor de protecţie a muncii, aşa cum s-a arătat anterior, analiza făcută de instanţa de fond este completă, în ceea ce privește condiţiile în care a fost asigurată asistenţa medicală, analiza făcută de prima instanţă este incompletă.

Obligaţia de a asigura asistenţa medicală şi dreptul corelativ al reclamatului nu pot fi reduse la un calcul matematic raportat la numărul de consultaţii, conduita medicală, calitatea şi eficienţa tratamentului.

Asistenţa medicală presupune ca noţiune de gen asigurarea unui cumul de condiţii care, chiar dacă nu pot duce la însănătoşirea deţinutului, să asigure acestuia o evoluţie statică sau favorabilă sau, în situaţii speciale, să diminueze suferinţele bolnavului.

În situaţia reclamantului, din cuprinsul raportului de expertiză rezultă cu claritate împrejurarea că evoluţia favorabilă, în condiţiile unei conduite medicale conforme cu standardele de bună practică medicală, este condiţionată de mai mulți factori externi şi, mai cu seamă, este incertă.

Experții au afirmat că sunt determinanţi în evoluţia bolii factori precum: statusul biologic anterior declanşării bolii, prezenţa factorilor predispozanţi, complianţa la tratament şi respectarea normelor stricte de igienă locală impusă în astfel de cazuri.

Analizând toate aceste condiţionalităţi prin prisma obiectului prezentei cauze Curtea a constatat că reclamantul a fost investigat şi consultat, respectându-se standardele de bună practică medicală fără a se decela prezenţa unor factori declanşatori în evoluţia nefavorabilă,  fără a se decela existenţa unui status biologic anterior declanșării bolii (deci prezent la diagnosticarea acesteia) care să favorizeze evoluţia negativă. În egală măsură nu s-a constat  în cadrul consultaţiilor medicale lipsa complianţei la tratament astfel Curtea a constatat că sigurul factor favorizant în evoluţia negativă a bolii l-a putut reprezenta respectarea normelor stricte de igienă locală. Instanţa poate şi trebuie să analizeze obligaţia de asigurare a asistenţei medicale şi prin prisma condiţiilor în care reclamantul a putut să-şi administreze tratamentul ambulatoriu prescris.

Din declaraţia martorului P. L. I. rezultă că în perioada decembrie 2013 – februarie 2014 a fost încarcerat împreună cu reclamatul executând fiecare pedepsele în regim deschis.

Deţinuţii erau cazaţi în două dormitoare de câte 14-16 locuri având grup sanitar comun respectiv două încăperi de toaletă două chiuvete şi trei dușuri (pentru aproximativ 30 de deţinuţi). Apa caldă era furnizată între orele 19 – 20,30, 21. Materialele igienico - sanitare puse la dispoziţia deţinuţilor lunar erau compuse din: un săpun de rufe, o hârtie igienică şi o lamă de ras. Aşternuturile erau schimbate săptămânal iar hainele puteau fi trimise cu aceeaşi frecvenţă la spălătoria penitenciarului. Martorul audiat a arătat că de cele mai multe ori deținuții îşi spălau singuri hainele folosind găleţile cu care lucrau la gradina GAZ întrucât obiectele de îmbrăcăminte nu se întorceau de la spălătorie la timp sau se degradau în timpul spălării.

Aşa cum s-a arătat în cuprinsul expertizei, regulile stricte de igienă se impun în afecţiuni precum cea a reclamantului, acesta neavând însă posibilitatea să le respecte în condiţiile descrise.

CEDO a stabilit în repetate rânduri că relele tratamente sau tratamentele degradante trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a intra sub incidenţa art. 3 din Convenţie. Aprecierea acestui nivel este relativă depinzând de toate circumstanţele cauzei cum ar fi durata tratamentului, urmările fizice şi psihice, starea de sănătate a victimei etc.

În cauza Iacov Stanciu c/a României, CEDO a amintit principiile generale  statuate anterior în practica sa, subliniind că obligaţia statului prevăzută la art. 3 din Convenție, de a proteja bunăstarea fizică a persoanelor private de liberate include şi obligaţia de a asigura asistenţa medicală necesară. Simplul fapt că un deţinut este văzut de un medic şi primeşte un anumit tip de tratament nu poate conduce automat la concluzia că asistenţa medicală este corespunzătoare. Autorităţile trebuie să se asigure că, acolo unde natura  afecţiunii medicale o impune , supravegherea este periodică şi sistematică şi implică o strategie terapeutică menită să vindece afecţiunile deţinutului sau să prevină agravarea lor, mai degrabă decât să le abordeze în mod simptomatic. De asemenea autorităţile trebuie să demonstreze că au fost create condiţiile necesare pentru a urma în mod concret tratamentul prescris.( paragraful 170)

În situaţia reclamantului din  prezenta cauză, deşi tratamentul iniţial şi cel ulterior stabilirii diagnosticului a fost unul de elecţie, condiţiile în care acest tratament a putut fi urmat nu au constituit o preocupare a pârâţilor. Aşa cum am arătat anterior, concluziile raportului medico legal pun în evidenţă categoriile de factori de risc ce au generat agravarea bolii şi au produs pierderea unui ochi. Instanţa, raportându-se la apărările pârâţilor şi observând mențiunile cuprinse în fişa medicală, constată că reclamantul, deşi a urmat tratamentul prescris, starea sa de sănătate s-a agravat fiind consultat exclusiv la cererea sa, fără a beneficia de supraveghere periodică sau o strategie terapeutică menită să prevină agravarea afecţiunii şi, mai ales, fără a beneficia de condiţii de igienă corespunzătoare unei astfel de afecţiuni.

 Pornind de la aceste constatări şi considerând că dreptul la asistenţă medicală nu se rezumă doar la „conduita medicală conformă cu standardele de bună practică medicală” ci presupune şi asigurarea unor condiţii normale de igienă, Curtea  văzând şi dispoziţiile 1349 C.civ., a apreciat că acţiunea reclamantului este întemeiată în parte.

Pornind de la principiile statuate în mod constant de CEDO, la stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţa a avut  în vedere reparațiile echitabile acordate de instanţa europeană în cauze similare şi, a apreciat că acordarea sumei de 10.000 de euro cu titlu de  daune morale asigură o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit.

În ceea ce priveşte despăgubirile pentru daunele materiale reprezentând renta lunară de 1500 de lei instanţa a apreciat că această pretenţie este nedovedită urmând a fi respinse.

Domenii speta

Spete similare