Plângerea contravenţională. Contravenţie continuă

Caracterul continuu al unei contravenţii se apreciază raportat la rezoluţia contravenţională a autorului, care este aceeaşi, chiar dacă se manifestă în raport cu mai mulţi angajaţi, având in vedere art. 13 al.2 din OG nr. 2/2001, conform căruia „contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp ". Persoana care încalcă obligaţia prevăzută de 137 din Legea nr. 53/2003 este angajatorul, nu angajatul, iar caracterul continuu al contravenţiei durează până la încetarea încălcării, indiferent de împrejurarea că obligaţia nu a fost îndeplinită faţă de unul sau mai mulţi angajaţi, astfel că termenul de prescripţie nu se va calcula separat pentru fiecare angajat, de la scadenţa fiecărei obligaţii neîndeplinite, ci de la încetarea încălcării.

Dosar nt........................

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR SECŢIA A III-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA Nr.................

Şedinţa publică de la.........................

Completul compus din:

PREŞEDINTE.............................

JUDECĂTOR.......................

GREFIER...............................

Pe rol pronunţarea apelului în materia Contencios administrativ şi fiscal privind pe

apelantul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ B, cu sediul în ....................în

contradictoriu cu intimata SC CC SRL, cu sediul în................. împotriva sentinţei civile

nr.XXX/11.11.2016, pronunţată de Judecătoria O, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu se prezintă părţile. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că dezbaterea

cauzei a avut loc la data de ............, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la

acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat pronunţarea pentru data de azi,................, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele :

Prin sentinţa civilă nr. XXX/l 1.11.2016, pronunţată de Judecătoria O, s -a admis în parte plângerea contravenţională formulată de petenta SC CC SRL în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ AL JUDEŢULUI B.

A anulat în parte procesul-verbal seria nr. YYY din 07.03.2016, încheiat de intimat, în sensul înlăturării din sarcina petentei a contravenţiilor prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 53/2003 şi art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, precum şi a sancţiunilor aplicate petentei pentru aceste contravenţii, respectiv sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei şi sancţiunea amenzii în cuantum de 5.000 lei.

A menţinut restul dispoziţiilor procesului-verbal atacat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

în fapt, prin procesul-verbal seria... nr. YYY încheiat la data de 07.03.2016 de INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ AL JUDEŢULUI B, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum total de 7.000 de lei şi avertisment, după cum urmează:

1) amendă de 2.000 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 53/2003, constând în aceea că petenta a încălcat prevederile art. 137 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 cu privire la acordarea repausului săptămânal pentru salariaţii/foştii salariaţi care prestează/au prestat activitate la punctul de lucru al societăţii din M, fapt ce rezultă din fişele de identificare completate pe proprie răspundere în data de 03.03.2016 de către numitele L şi D, precum şi din foile colective de prezenţă. De asemenea, petenta nu a calculat şi achitat sporul la salariu pentru numita F (punct de lucru A), deşi numita a prestat activitate în zilele de sâmbătă - 07.02.2015, 14.02.2015, 21.02.2015, 28.02.2015, încălcând astfel prevederile art. 137 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, fapt ce rezultă din foile colective de prezenţă şi din statele de plată.

2) amendă de 5.000 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, constând în aceea că petenta nu a îndeplinit în totalitate măsurile dispuse de către inspectorii de muncă prin procesul-verbal de control nr. ZZZ/11.11.2014, respectiv nu a respectat prevederile art. 139 din Legea nr. 53/2003 în perioada noiembrie 2014-decembrie 2014, fapt ce rezultă din foile colective de prezenţă şi statele de plată.

3) avertisment pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003, constând în aceea că petenta nu a respectat prevederile art. 139 din Legea nr. 53/2003 în perioada mai 2015-decembrie 2015, fapt ce rezultă din toate foile colective de prezenţă şi statele de plată aferente acestei perioade.

Potrivit art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii aplicate.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanţa a reţinut că acesta este întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de acest text de lege sub sancţiunea nulităţii exprese, menţiuni a căror existenţă o poate verifica din oficiu, iar plângerea a fost introdusă în termen. Tot sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut următoarele:

In ceea ce priveşte contravenţia de la pct. 1 din procesul-verbal, a constatat că potrivit art. 260 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 53/2003 (1) constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: j) nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, cu amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei, iar potrivh dispoziţiilor care reglementează repausul săptămânal incidente în cauză, respectiv art. 137 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003, (1) repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. (2) în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. (3) în situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

In speţă, instanţa a reţinut că în conţinutul contravenţiei constând în nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal ar intra mai multe acte materiale, pe de o parte fiind neacordarea repausului săptămânal pentru salariaţii/foştii salariaţi care prestează/au prestat activitate la punctul de lucru din M, iar pe de altă parte necalcularea sporului la salariu pentru numita F (punct de lucru A) aferent activităţii prestate în zilele de sâmbătă din 07.02.2015, 14.02.2015,21.02.2015, 28.02.2015

Cu privire la acest din urmă act material, instanţa a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2001, care reglementează instituţia prescripţiei dreptului de a constata şi sancţiona contravenţii, (1) aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. (2) în cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

Prescripţia răspunderii contravenţionale este aşadar o instituţie care urmăreşte să asigure constatarea şi sancţionarea contravenţiilor într-un interval util de la data conduitei ilicite, interval care să asigure eficacitatea sancţiunii, atingerea scopului său preventiv-educativ sau, după caz, coercitiv. Legiuitorul a apreciat că sancţionarea unei fapte ilicite după un anumit interval de timp de la data săvârşirii nu mai prezintă interes social întrucât eventualele reverberaţii ale faptei ilicite s-au stins ori s-au estompat ca efect al trecerii timpului, iar sancţiimea în sine nu mai apare ca fiind una utilă din punct de vedere social. O astfel de neregularitate nu trebuie invocată pe calea unei excepţii procesuale, întrucât ea reprezintă o apărare de fond, un motiv de nelegalitate a procesului-verbal de contravenţie şi, având în vedere că priveşte principiul general al legalităţii actelor administrative, ea poate fi invocată din oficiu de instanţă.

Astfel, fapta constând în necalcularea sporului la salariu pentru zilele de sâmbătă lucrate în luna februarie 2014 de către angajata F s-a consiunat cel târziu în luna următoare, când angajatorul a calculat şi acordat acesteia drepturile salariale aferente acelei perioade. Prin urmare, faţă de data constatării contravenţiei şi a aplicării sancţiunii (07.03.2016) a rezultat în mod evident că termenul de 6 luni în care petenta putea fi sancţionată pentru această faptă a fost depăşit.

Având în vedere că amenda de 2.000 de lei aplicată a fost apreciată global pentru toate actele materiale, iar pentru unul dintre acestea petenta a fost sancţionată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanţa s-a aflat în imposibilitatea de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei sancţiunii în concret, astfel că a fost produsă o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin înlăturarea integrală a contravenţiei prevăzute la pct. 1 din procesul verbal.

Pentru aceste motive, va anula în parte procesul-verbal de contravenţie în sensul înlăturării din sarcina petentei a contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 53/2003 şi a sancţiunii aplicate petentei pentru aceasta, respectiv sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei.

în ceea ce priveşte contravenţia reţinută la pct. 2 din procesul-verbal, instanţa a constatat că şi în privinţa acesteia au fost încălcate dispoziţiile art. 13 alin. (1) din OG nr.2/2001.

Potrivit art. 23 alin. (1) lit b) din Legea nr. 108/1999 constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei: b) neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta.

Din cuprinsul procesului-verbal de control nr. ZZZ/11.11.2014 încheiat de intimat rezultă că termenul stabilit de inspectorii de muncă pentru îndeplinirea obligaţiilor a fost 19.12.2014. (f 56)

Astfel, în sarcina petentei s-a reţinut o contravenţie omisivă al cărei element material constă în neîndeplinirea obligaţiei de a pune în aplicare unele măsuri. Totuşi, nu toate contravenţiile omisive au caracter continuu întrucât ceea ce imprimă caracter continuu unei fapte omisive este prelungirea în timp a conduitei ilicite (încălcarea constantă în timp a obligaţiei legale). întrucât îndeplinirea obligaţiei ce îi incumba petentei era supusă unui termen impus chiar prin procesul-verbal de control, şi anume 19.12.2014, instanţa a reţinut că acest termen, odată împlinit, consumă fapta de natură contravenţională. O interpretare diferită

ar conduce la imprescriptibilitatea răspunderii contravenţionale într-o situaţie precum cea din speţă.

Prin urmare, instanţa a reţinut că fapta petentei care nu a îndeplinit la termen şi în condiţiile stabilite toate măsurile dispuse de către inspectorii de mvmcă prin procesul-verbal de control nr. 10221/11.11.2014 s-a consumat la data de 19.12.2014, iar termenul de 6 luni în care petenta putea fi sancţionată pentru această omisiune a fost în mod evident depăşit, fiind nerevelant faptul că act administrativ care nu a fost contestat.

Prin urmare, instanţa a înlăturat din sarcina petentei şi contravenţia prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 şi sancţiunea amenzii în cuantum de 5.000 lei aplicată pentru aceasta.

In continuare, instanţa a procedat la analiza temeiniciei procesului-verbal în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina petentei la pct. 3 din actul sancţionator şi a reţinut astfel că procesul-verbal de constatare a contravenţiilor se bucură de o prezumţie simplă de temeinicie, relativitatea acesteia permiţând răsturnarea sa, prin administrarea unor probe concludente.

Potrivit art. 260 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 (1) constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: g) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 139 şi 142, cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Conform art. 139 din aceeaşi lege (1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat. Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. (2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.

Potrivit art. 141 din Legea nr. 53/2003 prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, iar art. 142 din acelaşi act normativ prevede că (1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Totodată, instanţa a constatat că prin Decizia nr. 22/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuând că: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, stabileşte că fapta angajatorului, de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art 260 alin. (1) lit. g) din această lege, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ ".

Cât priveşte împrejurarea că această decizie nu fusese pronimţată în luna mai 2015, instanţa reţine că acest aspect este irelevant, câtă vreme, fiind vorba despre o decizie interpretativă, care porneşte de la premisa că anterior pronunţării sale existau în jurisprudenţă practici divergente, dezideratul unificării practicii judiciare impune ca ea să fie aplicată imediat^ fară ca în acest caz să se poată vorbi despre o aplicare retroactivă a legii.

în speţă, potrivit susţinerilor necontestate ale părţilor, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar (foi colective de prezenţă, state de plată), a rezultat că angajaţii petentei au prestat activitate în zile de sărbătoare legală în perioada mai 2015-decembrie 2015, iar petenta şi-a îndeplinit obligaţia de a acorda acestora un spor de 100% din salariul de bază conform art. 142 din Legea nr. 53/2003.

Cu toate acestea, instanţa a observat că decizia pe care petenta şi-a întemeiat susţinerile se referă la desfăşurarea de activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, ceea ce nu este cazul în speţă.

De asemenea, referitor la invocarea de către petenta, cu titlu de practică judiciară, a Deciziei nr. ...R/CA/2014 pronunţată de Tribunalul B instanţa a arătat că, fără a ignora dezideratul asigurării unei practici judiciare unitare, practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept în sistemul de drept românesc, iar situaţia din cauza respectivă nu este identică cu cea din prezenta speţă.

Pentru aceste motive, instanţa a apreciat că situaţia reţinută prin actul sancţionator este reală, iar petentul nu a reuşit să răstoarne prezumţia relativă de legalitate şi temeinicie de care procesul-verbal se bucură în privinţa acestei fapte. Având în vedere pentru această faptă a fost aplicată sancţiunea avertismentului, fiind astfel respectate criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, instanţa a urmat să menţină sub acest aspect dispoziţiile procesului-verbal contestat.

împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel, apelantul Inspectoratul Teritorial de Muncă B solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei şi menţinerea în totalitate a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria BH nr. XXX/07.03.2016 şi respingerea plângerii şi menţinerea în totalitate a procesului verbal.

Arată că instanţa de fond a admis în parte plângerea contravenţională a petentei, anulând cele două fapte contravenţionale, care au fost sancţionate cu amenda de 2.000 lei, respectiv de 5.000 lei.

Nu este de acord cu această interpretare, susţinând că în baza prevederilor art. 13 al.2 din Ordonanţa 2/2001, modificată, contravenţia săvârşită are caracter continuu, având în vedere că societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale nici până la data controlului, încălcarea prevederilor legale durând în timp, fiind îndeplinită condiţia legală pentru aplicarea art. 13 alin 2 din O.G nr. 2/2001 modif, respectiv:

- nu a calculat şi achitat pentru numita F sporul de repaus săptămânal (punct de lucru A) deşi numita a prestat activitate în zilele de sâmbătă -07.02.2015, 14.02.2015, 21.02.2015, 28.02.2015, fapt ce încalcă prevederile art.137 alin.3 din Legea nr.53/2003 republicată.

- nu a îndeplinit în totalitate măsurile dispuse de către inspectorii de muncă prin procesul verbal de control nr. 10221/l 1.11.2014.

Chiar din textul art. 13 alin 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2001 rezultă că, în cazul contravenţiilor continue, termenul de 6 luni curge de Ia data constatării faptei, iar această constatare (a nerealizării măsurilor din controlul anterior) a fost făcută de inspectorii de muncă, în momentul controlului avut în data de 07.03.2016.

Având în vedere aceste argumente, consideră că, aplicarea sancţiunilor amenzii nu este prescrisă, sentinţa instanţei de fond fiind temeinică şi legală.

în fapt, în data de 03.03.2016 inspectorii de muncă din cadrul Serviciului control relaţii de muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă al judeţului B au efectuat un control la magazinul chinezesc aparţinând societăţii situat în M..

1. Din declaraţiile pe proprie răspundere a numitelor L şi D rezultă faptul că acestea prestează activitate în cadrul societăţii, câte 9 ore în zilele de sâmbătă şi duminică, câte 2 sâmbete, respectiv 2 duminici pe lună şi că lucrează o săptămână de luni până duminică, o săptămână de luni până vineri.

Susnumitele au declarat de asemenea faptul că lucrează împreună cu H si G, şi orarul de funcţionare al magazinului chinezesc de la locaţia menţionată mai sus este de luni până vineri între orele 08.30-20.00, sâmbăta şi duminica în intervalul orar 09.00-18.00.

Din verificarea foilor colective de prezenţă aferente perioadei noiembrie 2014-martie 2016 s-a constatat faptul că salariaţilor care lucrează la punctul de lucru M nu li s-a acordat repausul săptămânal de 48 ore consecutive,fapt ce încalcă prevederile art.137 al. 1 şi al.2 din Legea nr.53/2003, republicată.

De exemplu în lunile noiembrie 2015 şi decembrie 2015 numitelor L şi D nu li s-a acordat repausul săptămânal de 48 ore consecutive deşi acestea au prestat activitate o cu o zi câte 11 ore pe zi.

Societatea a acordat sporul cuvenit salariaţilor pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, dar nu 1-a calculat şi achitat pentru numita F deşi numita a prestat activitate în zilele de sâmbătă -07.02.2015, 14.02.2015, 21.02.2015, 28.02.2015, fapt ce încalcă prevederile art. 137 alin.3 din Legea nr.53/2003 republicată.

Faţă de aceste aspecte prin procesul verbal atacat societatea a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 260 alin. 1 lit. j din Legea nr. 53/2003, republicată.

2. Cu această ocazie s-a verificat şi modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin procesul verbal de control nr.ZZZ/11.11.2014. La data efectuării controlului s-a constatat faptul că societatea nu a îndeplinit la termen şi în condiţiile stabilite toate măsurile dispuse de către inspectorii de muncă prin procesul verbal de control anterior menţionat.

Precizează că acest din urmă act administrativ nu a fost contestat.

Analiza motivelor care au stat la baza neîndeplinirii în termen a măsurilor dispuse anterior nu poate avea loc în acest cadru procesual, având în vedere că motivele invocate de petenta se referă strict la neîndeplinirea măsurilor în termenele fixate iniţial, prin procesul verbal de control nr. ZZZ/11.11.2014.

Precizează de asemenea că procesul verbal de control are valoare de act administrativ, iar căile de atac împotriva măsurilor dispuse sunt cele prevăzute de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit prevederilor art.23 alin.l lit.b din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată " Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei: b) neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta."

în drep. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Legea nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii H.G. nr.500/2011, modificată. Intimata nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând apelul formulat prin prisma dispoziţiilor art. 476-478 C.pr.civ tribunalul reţine că este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce succed:

Prin procesul-verbal seria .... nr. XXX /07.03.2016 petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum total de 7.000 de lei şi avertisment, după cum urmează:

- amendă de 2.000 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 53/2003, pentru încălcarea prevederile art. 137 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 cu privire la acordarea repausului săptămânal pentru salariaţii/foştii salariaţi care prestează/au prestat activitate la punctul de lucru al societăţii din M fapt ce rezultă din fişele de identificare completate pe proprie răspundere în data de 03.03.2016 de către numitele L şi D, precum şi din foile colective de prezenţă. De asemenea, petenta nu a calculat şi achitat sporul la salariu pentru numita F, deşi numita a prestat activitate în zilele de sâmbătă -07.02.2015, 14.02.2015, 21.02.2015, 28.02.2015, încălcând astfel prevederile art. 137 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, fapt ce rezultă din foile colective de prezenţă şi din statele de plată.

- amendă de 5.000 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, constând în aceea că petenta nu a îndeplinit în totalitate măsurile dispuse de către inspectorii de muncă prin procesul-verbal de control nr. ZZZ/11.11.2014, respectiv nu a respectat prevederile art. 139 din Legea nr. 53/2003 în perioada noiembrie 2014-decembrie 2014, fapt ce rezuUă din foile colective de prezenţă şi statele de plată.

- avertisment pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003, constând în aceea că petenta nu a respectat prevederile art. 139 din Legea m-. 53/2003 în perioada mai 2015-decembrie 2015, fapt ce rezultă din toate foile colective de prezenţă şi statele de plată aferente acestei perioade.

Prin hotărârea apelată s-a anulat în parte actul sancţionator în sensul înlăturării din sarcina petentei a contravenţiilor prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 53/2003 şi art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, precum şi a sancţiunilor aplicate petentei pentru aceste contravenţii, respectiv sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei şi sancţiunea amenzii în cuantum de 5.000 lei.

Cu referire la contravenţia prevăzută de art. 260 lit. j) din legea nr. 53/2003 prima instanţă a reţinut că în conţinutul acestei contravenţii ar intra mai multe acte materiale, pe de o parte neacordarea repausului săptămânal pentru salariaţii/foştii salariaţi care prestează/au prestat activitate la punctul de lucru din M, iar pe de altă parte necalcularea sporului la salariu pentru numita F activităţii prestate în zilele de sâmbătă din 07.02.2015, 14.02.2015, 21.02.2015, 28.02.2015 . A apreciat că fapta constând în necalcularea sporului la salariu pentru zilele de sâmbătă lucrate în lima februarie 2014 s-a consumat cel târziu în luna următoare, când angajatorul a calculat şi acordat acesteia drepturile salariale aferente acelei perioade şi faţă de data constatării contravenţiei şi a aplicării sancţiunii (07.03.2016) a rezultat în mod evident că termenul de 6 luni în care petenta putea fi sancţionată pentru această faptă a fost depăşit. Reţinând că amenda de 2.000 de lei aplicată a fost apreciată global pentru toate actele materiale, iar pentru unul dintre acestea petenta a fost sancţionată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 13. alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanţa s-a aflat în imposibilitatea de aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei sancţiunii în concret.

Raţionamentul şi aprecierea primei instanţe sunt eronate, întrucât caracterul continuu al unei contravenţii se apreciază raportat la rezoluţia contravenţională a autorului, care este aceeaşi, chiar dacă se manifestă în raport cu mai mulţi angajaţi.

Art. 13 al.2 din OG nr. 2/2001 prevede „contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp". Persoana care încalcă obligaţia prevăzută de 137 din Legea nr. 53/2003 este angajatorul, nu angajatul, iar caracterul continuu al contravenţiei durează până la încetarea încălcării, indiferent de împrejurarea că obligaţia nu a fost îndeplinită faţă de unul sau mai mulţi angajaţi, astfel că termenul de prescripţie nu se va calcula separat pentru fiecare angajat, de la scadenţa fiecărei obligaţii neîndeplinite, ci de la încetarea încălcării. Pentru neacordarea sporului către angajata F nu curge câte un termen de prescripţie începând de la data scadenţei drepturilor salariale, aşa cum eronat se reţine. Dacă s-ar accepta această interpretare ar însemna că se săvârşeşte câte o contravenţie pentru fiecare luncă în care nu s-a acordat sporul deşi, în realitate, este vorba de mai multe acte materiale ale aceleiaşi contravenţii.

Conform art. 260 lit. j) din legea nr. 53/2003 constituie contravenţie nerespectarea dispoziţiilor art. 137, fără a se face distincţie între modalităţile de săvârşire, respectiv neacordarea repausului săptămânal, ori neplata sporului pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi/ duminică. Deşi, prin hotărârea apelată s-a reţinut că numitelor L şi D nu li s-a acordat repausul săptămânal, s-a apreciat că nu se poate statua asupra legalităţii şi temeiniciei sancţiunii în concret, faţă de constatarea intervenirii prescripţia aplicării sancţiunii în ce o priveşte pe angajata F. Când o contravenţie are conţinuturi alternative şi se constată săvârşirea în acelaşi timp, a mai multor conţinuturi, se aplică o sancţiune unică, care se apreciază însă în funcţie fapta săvârşită în ansamblul său. Dacă din întregul conţinut al contravenţiei se înlătură unul din conţinuturile alternative, nu se va putea reţine nesancţionarea autorului, câtă vreme contravenţia continuă să existe pentru unul sau mai multe din conţinuturile alternative, aşa cum eronat a apreciat judecătorul fondului.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa fondului, tribunalul va aprecia că petenta a săvârşit contravenţia prevăzută de prevăzută de art.260 al 1 lit j din Legea nr.53/2003, iar sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2000 lei aplicată pentru această faptă este apreciată ca fiind corespunzătoare gradului de pericol social. în consecinţă vor fi înlăturate dispoziţiile primei instanţe priveşte anularea actului sancţionator cu privire la contravenţia prevăzută de art.260 al 1 lit j din Legea nr.53/2003 şi a amenzii contravenţionale în cuantum de 2000 lei aplicate pentru această faptă.

în ce priveşte a doua faptă contravenţională, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, respectiv neîndeplinirea integrală a măsurilor dispuse prin Procesului-verbal de control nr. ZZZ/11.11.2014 din cuprinsul acestuia rezultă că termenul stabilit de inspectorii de muncă pentru îndeplinirea obligaţiilor a fost 19.12.2014, dată de la care curge şi termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, prevăzut de

art. 13 din OG nr. 2/2001, iar la data întocmirii actului sancţionator, acest termen era deja împlinit, astfel că în mod corect instanţa fondului a anulat actul cu privire la această faptă şi sancţiune. Contrar susţinerilor apelantei, termenul de 6 limi curge nu de la data constatării faptei, ci de la data când obligaţia trebuia îndeplinită.

Faţă de considerentele ce preced, în temeiul disp. art. 480 al.2 c.pr.civ, tribunalul va admite ca fondat apelul formulat şi va modifica hotărârea apelată, în limitele anterior arătate şi conform dispozitivului.

Cheltuieli de judecată nu se vor acorda nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

; Admite ca fondat apelul formulat de apelantul INSPECTORATUL TERITORIAL

DE MUNCA B, cu sediul în...........în contradictoriu cu intimata SC CC SRL cu sediul în

.......or împotriva sentinţei civile nr.XXX/11.11.2016 pronunţată de Judecătoria O pe care o

schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziţia primei instanţe în ce priveşte anularea actului sancţionator cu privire la contravenţia prevăzută de art.260 al 1 lit j din Legea nr.53/2003 şi a amenzii contravenţionale în cuantum de 2000 lei aplicate pentru această faptă.

Menţine în rest hotărârea apelată.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi................

Domenii speta

Spete similare