Bănci. operaţiuni bancare

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC: X

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI Dosar nr. X 

SECŢIA X

SENTINŢA CIVILĂ Nr. X

Şedinţa publică din data de X

Tribunalul constituit din :

PREŞEDINTE : X

GREFIER : X

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile formulată de reclamanţii X şi X în contradictoriu cu pârâta X.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamanţii reprezentaţi de avocat cu împuternicire avocaţială colectivă la fila 27 vol.II, pârâta reprezentată de dna avocat Andrei Nicoleta cu împuternicire avocaţială la fila 214 vol.II.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea are ca obiect nulitate act juridic, se află în stadiul procesual fond, procedura de citare a părţilor este legal îndeplinită; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părţilor.

Pârâta, prin avocat susţine că a antamat excepţia necompetenţei materiale, însă nefiind indicată valoarea obiectului cererii, nu a invocat această excepţie.

Reclamanţii, prin avocat susţin că au precizat valoarea obiectului dedus judecăţii prin răspunsul formulat la întâmpinarea pârâtei, această valoare fiind de 360.342,45 lei, superioară pragului de 200.000 lei.

Tribunalul comunică pârâtei un exemplar al răspunsului la întâmpinare.

Pârâta, prin avocat consideră că nu este corect calculul efectuat de reclamanţi deoarece s-a raportat la o diferenţă de curs de 1,78, dar pentru trecut a existat o majorare spectaculoasă a CHF în anul 2014. Precizează că a efectuat un calcul până în pezent şi rezultă o sumă de aproximativ 94.000 Euro, deci se depăşeşte valoarea de 200.000 lei.

Tribunalul acordă cuvântul părţilor asupra competenţei de soluţionare a cauzei.

Părţile, prin reprezentanţi, având pe rând cuvântul, susţin că este competent tribunalul să soluţioneze litigiul.

Tribunalul apreciază că este competent să soluţioneze cauza în raport de valoarea obiectului dedus judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.95 pct.1 şi art.94 lit.k Cod procedură civilă.

Totodată, acordă cuvântul părţilor asupra cererilor în probatoriu.

Reclamanţii, prin avocat solicită încuviinţarea probei cu însrisurile ataşate şi solicită să i se pună în vedere pârâtei să depună mai multe hotărâri judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu aceasta, în care au fost analizate aceleaşi clauze cu cele contestate în prezenta cerere, pentru a dovedi caracterul preformulat al contractelor încheiate de pârâtă.

De asemenea, solicită încuviinţarea probei cu interogatoriul propus pârâtei privind fapte personale ale acesteia referitoare la mecanismul de risc valutar, la faptul că au fost îndrumaţi în contractarea unui credit în această monedă, deşi obţineau venituri în lei şi nu în CHF.

Pârâta, prin avocat solicită respingerea solicitării reclamanţilor de înfăţişare a hotărârilor judecătoreşti întrucât nu au relevanţă în cauze, privesc contracte diferite de cel analizat în speţa de faţă şi instanţa nu are obligaţia de a se raporta la soluţia altor instanţe. De asemenea, se opune probei cu interogatoriu, considerând-o neutilă soluţionării cauzei.

În apărare, solicită încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriul reclamanţilor, privind discuţiile purtate în perioada precontractuală, în dovedirea faptului că de la formularea cererii şi până la semnarea contractului au trecut mai mult de două luni.

Reclamanţii, prin avocat se opun probei cu interogatoriu solicitate de pârâtă, însă în măsura în care va fi admisă, solicită încuviinţarea acestei probe pentru egalitate de tratament. De asemenea, consideră că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru a se avea în vedere şi soluţia ce va fi pronunţată de Curtea Constituţională cu privire la conversia monedei.

Tribunalul încuviinţează proba cu înscrisuri pentru reclamanţi şi pârâtă, respinge solicitarea reclamanţilor referitoare la depunerea de către pârâtă a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigii similare, constatând pe de o parte, faptul că nu se indică în concret care sunt hotărârile solicitate, iar pe de altă parte, faptul că acestea nu au relevanţă în cauză, având în vedere faptul că instanţa a fost sesizată cu o cerere derivând dintr-un anumit raport juridic.

Totodată, va respinge proba cu interogatoriu solicitată de reclamanţi şi de pârâtă, având în vedere că aspectele ce se doreste a fi dovedite pot fi extrase din înscrisurile ataşate la dosar, proba nefiind utilă soluţionării cauzei.

Faţă de solicitarea reclamanţilor de amânare a judecăţii cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra întrebărilor preliminare, urmează să fie respinsă cu motivarea că instanţa va pronunţa o hotărâre în raport de cadrul normativ în vigoare la momentul pronunţării.

Tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului cererii.

Reclamanţii, prin avocat solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, rezervându-şi dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

In ceea ce priveşte situaţia de fapt expusă, menţionează că au fost îndrumaţi să contracteze un credit în CHF ca fiind mai avantajos, deşi realizează venituri în lei, banca le-a alimentat contul în Euro şi suma a fost transmisă direct vânzătorului deoarece creditul a fost solicitat pentru achiziţionarea unui imobil.

Susţin că nu au fost informaţi cu privire la riscul devalorizării monedei CHF, fiind abuzivă clauza referitoare la riscul valutar. Referitor la clauza ce stipulează comisionul de acordare, solicită să se reţină că nu este echivalentul unei prestaţii a băncii, în contract nefiind indicate care sunt aceste prestaţii pentru care se percepe comisionul.

Totodată, arată că a fost încheiat un contract standard, preformulat, nu a existat posibilitatea reală a unei negocieri.

Pârâta, prin avocat solicită respingerea cererii de chemare în judecată, să se constate că clauza referitoare la comisionul de acordare este exceptată de la exercitarea controlului judiciar, a fost percepută în cuantum fix, cunoscut de la data încheierii contractului şi este echivalentul cheltuielilor efectuate de bancă cu monitorizarea creditului pe întreaga perioadă de derulare a contractului, nefiind percepute alte cmisioane. Mai mult, acest comision era permis de legislaţia în vigoare la data încheierii contractului, este acceptat şi în prezent fiind reglementat de OUG nr. 50/2010.

In ceea ce priveşte clauza de risc valutar, susţine că reprezintă transpunerea principiului nominalismului valutar, fiind obligatorie restituirea creditului în aceeaşi monedă în care a fost contractat.

Mai susţine că reclamanţii au optat pentru achizionarea creditului în această monedă deoarece prezenta avantaje faţă de costurile creditelor în alte monede la acel moment, iar din înscrisuri reiese că suma a fost transferată reclamanţilor în CHF şi aceştia au schimbat-o în euro. Menţionează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Tribunalul declară dezbaterile închise şi reţine cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de X, reclamantii X si X au chemat in judecata pe parata X SA, solicitand sa  se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei privind comisionul de acordare a creditului prevazuta de art.1.3 lit.a) din contractul de credit nr.X, sa fie obligata parata la restituirea comisionului de acordare a creditului, precum si la plata dobanzii legale aferenta acestei sume, sa se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei de risc valutar cuprinsa de art.6.3 din contract si in consecinta sa se dispuna stabilizarea cursului de schimb valutar RON/CHF la valoarea existenta la data incheierii contractului, sa fie obligata parata la restituirea catre reclamanti a sumelor achitate suplimentar cu titlu de diferenta de curs valutar de la data platii acestora de catre reclamanti, precum si la plata dobanzii legale aferente de la data fiecarei plati.

In motivare, reclamantii au aratat ca au incheiat cu banca parata contractul de credit nr.X avand ca obiect suma de X CHF ce urma sa fie rambursata in 252 rate lunare egale.

Pe parcursul derularii contractului reclamantii au alimentat contul curent in RON, iar parata a retras la scadentele de rambursare suma corespunzatoare in RON, pe care a  schimbat-o in CHF la cursul bancii.  Reclamantii au optat pentru un credit in CHF la indrumarea bancii, intelegand ca utilizarea scriptica a CHF este cea mai buna solutie in cazul creditelor pe termen lung. Banca nu a informat reclamantii despre caracterul de moneda de refugiu al CHF si ca vor fi obligati sa suporte orice depreciere a RON in raport de CHF.

Banca a cunoscut riscul de hipervalorizare a CHF si cu toate acestea a indrumat reclamantii spre aceasta moneda, din dorinta de a obtine profituri mai mari.

Clauza de la art.1.3 lit.a) referitor la comisionul de acordare nu se inscrie in notiunea de obiect principal al contractului. Aceasta clauza nu a fost negociata cu imprumutatii, carora nu le-a fost permis sa aduca nicio modificare contractului. Acest comision este lipsit de o contraprestatie, fiind echivalentul unui serviciu fictiv, ceea ce a dat nastere unui dezechilibru in defavoarea consumatorilor. In realitate, acest comision, care nu a fost definit in contract,  reprezinta o dobanda mascata.

Analiza documentatiei de credit si a inscrisurilor aferente ar fi asimilabila unui comision de analiza, iar nu unuia de acordare.

Clauza de restituire a creditului in moneda creditului prevazuta de art.6.3 nu este esentiala, intrucat are menirea de a proteja banca de riscul devalorizarii monedei nationale.

Era necesar ca mecanismul de schimb al monedei straine sa fie explicat transparent in contract, astfel incat consumatorului sa i i se acorde posibilitatea obiectiva de a evalua riscurile economice ale obligarii sale. Totodata, contractul nu prevede ca returnarea creditului urma sa se faca la un curs majorat fata de cel de la data acordarii creditului.

Banca nu a prezentat reclamantilor vreo alta varianta de creditare, fie intr-o alta valuta, fie in moneda nationala.

In drept, reclamantii au indicat prevederile art.194 si urm. Cod proc.civila, art.1 alin.3, art.4, art.6, art.14 din legea nr.193/2000.

In aparare, parata a depus intampinare (fila 33 vol.II) prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.

In motivare, parata a aratat ca clauza de la art. 1.3 lit.a) din Contractul de Credit referitoare la comisionul de acordare nu are caracter abuziv

Comisionul reprezintă o parte din preţul/costul creditului acordat, iar clauza care il reglementează este exprimata într-un limbaj clar si inteligibil, neputând fi cenzurata.

Comisionul reprezinta contravaloarea costurilor angrenate de Bancă în vederea punerii la dispoziţie a creditului şi a menţinerii structurii acestuia, costuri separate de dobândă. Comisionul de acordare credit fiind perceput pentru servicii pe care Banca le prestează în vederea acordării creditului.

Clauza care reglementează comisionul de acordare nu poate fi apreciată ca fiind abuzivă având în vedere că reprezintă contraprestaţia serviciului de analizare a cererii de creditare şi a restului documentaţiei de credit, fiind stabilit în mod clar şi neechivoc prin Contractul de Credit. Acest comision a fost perceput pentru acordarea creditului, operaţiune care a generat costuri în sarcina Bancii, după cum reiese din chiar denumirea acestui comision.

Valoarea comisionului de acordare a fost prevăzută în mod clar şi inteligibil, încă de la data semnării contractului. Banca a pus la dispoziţia reclamantilor un proiect al contractului de credit şi informaţii suficiente cu privire la condiţiile financiare ale contractării creditului pe care acestia puteau să le analizeze.

Comisionul era permis de legislaţia în vigoare la momentul semnării Contractului şi a fost menţinut ulterior, după intrarea în vigoare a OUG 50/2010 - un comision de analiză dosar, într-o sumă indicată chiar în contractul de credit, şi pe de altă parte modul de calcul al acestuia este legal şi corect. Comisionul de acordare este perceput pentru servicii pe care Banca le prestează în vederea acordării creditului.

Creditul a fost acordat in contul curent deschis pe numele clientului, in CHF si a fost utilizat conform solicitărilor clientului, respectiv transformarea sumei in EURO si utilizarea acesteia. In ceea ce priveşte rambursarea creditului: începând cu prima scadenta a creditului si pana in prezent, ratele s-au achitat prin depunere de CHF la casierie sau prin depunere de RON in contul curent si transformarea de catre banca, la solicitarea clientului, in CHF.

Clauzele contestate reflectă regula generală aplicabilă în materia împrumutului de consumaţie înscrisă în art. 1584 Codul civil de la 1864, principiul nominalismului monetar, potrivit careia suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia. Ca urmare, nu era necesar ca Banca să explice în detaliu reclamanţilor faptul că un împrumut în CHF trebuie restituit tot în CHF, ceea ce presupune ca împrumutatul să cumpere suma necesară de CHF de la o casă de schimb valutar, de la bancă, de unde considera mai convenabil, pentru a achita rata; atât Contractul de Credit cât şi graficul de rambursare prevedeau valoarea ratelor în CHF - moneda în care fusese acordat creditul.

Cum anume îşi procurau reclamanţii suma necesară de franci nu era un aspect ce trebuia sau putea fi reglementat prin Contractul de Credit; în concret, însă, dacă aceştia trebuiau să cumpere suma în franci necesară achitării ratei, era normal ca această sumă să fie cumpărată la cursul de schimb valutar aplicat de vânzătorul acelei sume.

În plus, într-un contract de credit în monedă străină ambele părţi îşi asumă riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puţin la momentul restituirii decât la momentul acordării, raportat la o altă monedă considerată etalon, sau, mai corect din punct de vedere obiectiv, raportat la aur.

Această regulă este o aplicaţie a principiului res perit debitori în contractele netranslative de proprietate, potrivit căreia debitorul obligaţiei imposibil de executat - aceea de a restitui împrumutul la scadenţă, potrivit graficului de rambursare - este cel care trebuie să suporte riscul contractului şi consecinţele agreate de părţi în contract în cazul neîndeplinirii obligaţiilor esenţiale.

Banca nu putea cunoaşte evoluţia ulterioară a situaţiei economice şi politice a României şi a Europei si impactul crizei economice, pentru a putea prevedea existenţa unor fluctuaţii ale cursului de schimb valutar care să afecteze capacitatea de rambursare a împrumutaţilor săi.Astfel că nu avea cum şi nici de ce să aplice o mai bună gestiune a riscului valutar pentru fiecare împrumutat în parte.

Banca nu putea prevedea modificările cursului de schimb ce au făcut plata ratelor mai oneroasă pentru împrumutaţi. Variaţia cursului de schimb CHF/RON nu se află sub controlul Băncii, care nu poate influenţa factorii care îi afectează cotaţiile.

 Evoluţia cursului de schimb CHF/RON şi CHF/EUR anterior acordării creditelor demonstrează că francul elveţian era o monedă stabilă. În contrast, perioada 2009 - 2011 aduce o volatilitate extremă, fără precedent, a celor două cursuri de schimb, atât EUR cât şi RON depreciindu-se semnificativ în faţa CHF. Astfel, EUR pierde aproximativ 40% (scădere de la 1.7000 la 1.1000) în faţa CHF într-un interval de numai doi ani, dublul volatilităţii observate în perioada anterioară de 15 ani. În acelaşi interval de timp, RON se depreciază în faţa CHF de la 2.35 la 3.87, aproximativ 65%, o volatilitate de trei ori mai mare decât în intervalele anterioare de observaţie. Amplitudinea acestor mişcări este extraordinară şi nu putea fi prevăzută de către Bancă pe baza datelor din trecut. Predicţia mişcărilor de curs valutar este o disciplină cu un istoric foarte bogat, dar care şi în prezent rămâne totuşi cu un grad de acurateţe foarte scăzut.

Banca nu putea prevedea variaţiile de curs de schimb CHF/RON.Magnitudinea mişcărilor de curs valutar şi mişcările în preţul activelor sau mărfurilor au fost fără precedent din cauza crizei financiare mondiale, şi au surprins inclusiv autorităţile regulatoare şi băncile centrale, atât ale ţărilor dezvoltate, cât şi a celor în curs de dezvoltare.

Banca nu putea prevedea evoluţia viitoare a cursului CHF/RON în sensul unei aprecieri a CHF şi deci magnitudinea riscului asumat de clienţii cu împrumuturi in CHF, pe baza datelor din trecut. Acestea în fapt sugerau că CHF este o monedă foarte stabilă, aspect pe care şi Banca însăşi l-a avut în vedere când a contractat împrumuturi în această monedă.

Riscul valutar face parte din preţul contractului, fiind parte a obiectului principal al acestuia. Consecinţa este excluderea acestei clauze de la controlul caracterului abuziv.

Contractul de credit nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părţi, iar asumarea riscului de către banca a şanselor unui câştig sau pierdere contravine chiar esenţei unui astfel de contract de împrumut, care este un contract comutativ. Astfel, părţile cunosc de la data încheierii Contractului întinderea obligaţiilor proprii, chiar dacă obligaţia reclamanţilor este una cu executare succesivă; mai mult, caracterul aleatoriu sau comutativ al unui contract se analizează în raport de data semnării contractului. Or, din această perspectivă este cert că Banca şi reclamanţii au semnat un contract comutativ. Elementul modificării sarcinilor pecuniare suferite de fiecare dintre părţi în executarea acestor contracte nu este de natură a înlătura caracterul lor comutativ;

Prevederea obligaţiei de restituire a creditului în aceeaşi monedă în care a fost acordat, cu efectul suportării riscului valutar de către client, este clară şi fără echivoc, nu necesita cunoştinţe de specialitate în vederea analizării acestora, şi a fost însuşită de reclamanţi prin semnarea Contractului de credit, devenind astfel lege între părţile contractante. De altfel, aceasta este o obligaţie normală în cazul oricărui contract de împrumut, reflectând principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 si 1584 C.Civ. 1864, potrivit căruia împrumutatul trebuie să restituie bunuri de aceeaşi natură şi aceeaşi calitate cu cele împrumutate, fiind ţinut să restituie exact suma împrumutată;

Posibilitatea existentei unor fluctuaţii ale cursului de schimb valutar care să genereze o majorare sau diminuare a valorii ratei în monedă naţională şi necesitatea restituirii creditului în moneda în care a fost obţinut era de la sine înţeleasă şi a fost prevăzută şi acceptată de ambele părţi la momentul semnării contractului de credit ca fiind o situaţie care excedea controlului Băncii, care nu putea controla cursul de schimb;

In plus, există posibilitatea ca acest curs să varieze şi în sensul aprecierii leului faţă de CHF, situaţie care ar fi convenit reclamanţilor şi faţă de care nu ar fi avut obiecţii raportat la faptul că variaţia potenţială a cursului de schimb nu le-ar fi fost explicată.

În consecinţă, suportarea riscului de schimb valutar (i) a fost reglementată şi consimţită contractual de către părţile Contractului de credit, fără existenţa vreunei constrângeri, şi (ii) se realizează potrivit principiului consfinţit de art. 969 C.civ. 1864, conform căruia "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante".

În concluzie, modificarea Contractului de credit prin stabilizarea cursului de schimb al monedei creditului ar încălca prevederile legale privind reglementarea contractului de împrumut cu dobândă şi libertatea economică a Băncii, creând acesteia prejudicii nejustificate, în condiţiile în care acordarea unui credit în monedă străină s-a făcut cu deplina respectare a prevederilor legii.

Clauza de rambursare a creditului în aceeaşi monedă a fost redactată în mod clar şi inteligibil.

Anularea de către instanţa de judecată a clauzelor reclamate ca fiind abuzive ar conduce la nerespectarea dreptului la proprietate privată şl la libertate economică aparţinând băncii.

Contractul de Credit a fost semnat în anul 2008, astfel că legea aplicabilă acestuia este C.civ. 1864. Or, potrivit art. 969 C.civ. 1864 „(1) Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. (2) Ele se pot revoca numai prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege", aceste prevederi legale transpunând la nivel normativ principiul fundamental pacta sunt servanda.

Ca urmare, odată convenţia încheiată, aceasta trebuie respectată întrutotul de partea contractantă. În virtutea acestui principiu nu este permisă intervenţia unor terţi în convenţia dintre părţi şi nici intervenţia instanţei, deoarece acest lucru ar fi echivalent cu încălcarea principiului libertăţii contractuale si autonomiei de voinţă a părţilor.

Anularea clauzelor nu  poate  produce efecte  retroactive, faţă de caracterul succesiv al prestaţiilor.

In ipoteza în care acţiunea ar fi admisă, sumele deja achitate nu pot fi restituite. Contractul de Credit este un contract cu executare succesivă, deoarece obligaţia împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligaţia împrumutătorului de a lăsa la dispoziţia celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală.

Conform teoriei generale a obligaţiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive, acest fapt explicându-se prin imposibilitatea uneia dintre părţi de a returna folosinţa asigurată de cealaltă parte.

 Această excepţie de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă şi în cazul Contractului de Credit încheiat de Bancă.

Astfel cum un chiriaş nu poate restitui folosinţa de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinţei sumelor de bani puse la dispoziţie în temeiul Contractului de Credit.

În situaţia în care numai Banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situaţie inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogăţirea fără justă cauză a reclamanţilor.

De altfel, efectul sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 193/2000, prevăzut în art. 13, este modificarea clauzelor contractuale, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese.

Deoarece reclamanţii au solicitat desfiinţarea parţială a Contractelor de Credit prin constatarea nulităţii absolute a unor clauze, în ipoteza în care clauzele ar fi considerate abuzive, singurul efect pe care instanţa îl poate da eventualei sancţiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.

În drept, parata a invocat  dispoziţiile art. 205, art. 451 şi art. 453 C.pr.civ.; dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi pe cele ale alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000; dispoziţiile art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992; art. 117 alin. (2) din OUG nr. 99/2006; art. 37 şi art. 95 din OUG nr. 50/2010.

La termenul din data de 8.12.2016 instanta a incuviintat proba cu inscrisuri si a respins proba cu interogatoriu propusa de reclamanti si parata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine ca intre reclamantii X si X si parata X SA a intervenit contractul de credit nr.X (fila X vol.X) avand ca obiect suma de X CHF ce urma sa fie rambursata in 252 rate lunare egale

Potrivit art.1.3 lit.a) din contract, pentru creditul acordat, imprumutatul va plati bancii comisionul de acordare de X CHF, stabilit ca procent de 1,5% aplicat la limita creditului acordat si perceput la data tragerii creditului.

Modalitatea de redactare a clauzei referitoare la comisionul de acordare este neechivocă fiind indicata suma  datorată cu acest titlu si modalitatea de determinare a sumei, astfel încât întinderea obligaţiei este cunoscută clar chiar din momentul încheierii contractului chiar şi unei persoane fără cunoştinţe de specialitate.

Clauza contestata a fost redactata în mod clar prin indicarea sumei datorate cu titlu de comision de acordare, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea consecinţelor patrimoniale ale obligaţiilor asumate prin contract.

La stabilirea obiectului principal al contractului este relevanta natura juridică specifică a contractului de credit, care se deosebeşte de contractul de împrumut (ce creează obligaţii doar în sarcina împrumutatului), constând în restituirea sumei împrumutate şi a dobânzii aferente. Natura juridică a contractului de credit este una mult mai complexă întrucât nu se limitează doar la acordarea împrumutului şi restituirea acestuia cu dobândă, obligaţii care indiscutabil că fac parte din obiectul principal al contractului de credit, ci şi la efectuarea unor alte prestaţii aflate în strânsă legătură cu acordarea creditului, astfel încât se poate considera şi în privinţa acestora că au fost considerate ca fiind esenţiale de către părţi la încheierea contractului, astfel încât fac parte din obiectul principal al contractului.

Deşi fac referire la exceptarea de la analiza caracterului abuziv al clauzei  ce defineşte obiectul contractului, în condiţiile în care sunt exprimate în mod clar şi inteligibil, nici legea nr. 193/2000 şi nici Directiva 93/13 nu definesc noţiunea de obiect al contractului. Însă în cauza Kasler (C-26/13), CJUE a oferit unele criterii de interpretare a acestei noţiuni care trebuie avute în vedere ţinând seama de cerinţele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, în măsura în care termenii unei dispoziţii de drept ale Uniunii (respectiv Directiva 93/13) care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre în sensul de-a stabili domeniul de aplicare al acesteia trebuie să primească o interpretare autonomă şi uniformă. În acest sens, CJUE a reţinut că în fapt clauzele contractuale care se circumscriu noţiunii de „obiect principal al contractului”, în sensul acestei dispoziţii, trebuie înţelese ca fiind cele care stabilesc prestaţiile esenţiale ale acestui contract şi care, ca atare îl caracterizează.

În lumina acestor criterii de interpretare stabilite de CJUE, trebuie stabilit dacă comisionul contestat face parte din obiectul principal al contractului. Dacă s-ar admite ipoteza că obiectul principal al contractului ar fi reprezentat doar de creditul acordat şi corelativ de restituirea sumei cu dobânda, ar fi ignorata  natura juridica complexa a contractului de credit.

Sub aspect formal, din modalitatea de redactare a contractului se pare acest comision a fost avut în vedere ca fiind o prestaţie esenţială stabilită în sarcina împrumutatilor. Din punct de vedere al fondului, dată fiind raţiunea perceperii acestuia, respectiv pentru verificarea bonităţii clientilor, comisionul a fost perceput de către bancă fiind în strictă legătură cu acordarea creditului, astfel încât prestaţia poate fi considerata în lumina caracterului complex al contractului de credit ca fiind esenţiala, astfel încât caracterizează contractul.

În aprecierea faptului că acest comision face parte din obiectul contractului, se reţine că legea nr. 193/2000 a transpus în dreptul naţional  Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, aceasta din urmă prevăzând, în art. 4 alin. (2) faptul că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil”.

Însă nici Legea 193/2000 şi nici Directiva 93/13 nu exclud automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, cu condiţia exprimării în mod clar şi inteligibil a clauzei referitoare la preţ. Clauza contestata este exprimata însă într-un mod clar şi inteligibil, astfel încât consumatorii au fost în măsură a cunoaşte chiar de la data încheierii contractului întinderea obligaţiei asumate.

În ceea ce priveşte lipsa contraprestaţiei băncii pentru perceperea comisionului atacat, aspect de natură a impieta asupra caracterului clar şi inteligibil al clauzei, este de mentionat ca această contraprestaţie a băncii există chiar dacă nu este definită în mod expres în contract.

Banca a perceput dobânda pentru acordarea sumei împrumutate fără a defini expres sensul acestei noţiuni; in mod asemanator, este la fel de clar din cuprinsul denumirii comisionului rezultă contraprestaţia băncii, chiar dacă noţiunea de acordare a creditului nu a fost definita expres în cuprinsul convenţiei.

Rezultă în consecinţă din chiar uzitarea acestei noţiuni care este scopul pentru care a fost perceput, cu atât mai mult cu cât clauza a fost redactata în mod neechivoc printr-un limbaj uşor accesibil chiar şi unui neprofesionist. Comisionul de acordare vizează demersurile efectuate de bancă anterior încheierii creditului pentru verificarea bonităţii clientilor.

Instanţa nu ar putea sancţiona cu nulitatea absolută a clauzei pentru caracterul său abuziv împrejurarea că prestaţia efectuată de către bancă nu este corespunzătoare preţului stabilit, întrucât conform art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzei nu se asociază cu calitatea de-a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de-o parte şi nici cu serviciile sau produsele oferite în schimb.

Prin urmare, apreciind că acest  comision face parte din obiectul principal al contractului, fiind prevăzut în mod clar şi inteligibil, nu există nici un argument pentru a considera că are caracter abuziv.

Potrivit art.6.3 din contract, imprumutatul este obligat ca cel tarziu in ziua scadentei sa constituie suma necesara rambursarilor in contul curent deschis la banca, in valuta prevazuta in graficul de rambursare.

Reclamantii au aratat ca parata a savarsit in etapa precontractuala o fapta ilicita constand in incalcarea obligatiei de informare. Parata era obligata, au explicat reclamantii, sa explice care sunt riscurile devalorizarii unei monede volatile, care sufera mari fluctuatii in intervale scurte de timp, iar aceste fluctuatii erau previzibile pentru specialistii bancii parate.

Reclamantii nu critica creditele bancare acordate intr-o alta moneda decat cea nationala. Practica bancilor de a oferi credite in moneda straina nu este, asadar, din perspectiva reclamantilor, ilicita prin ea insasi. Aceste produse de creditare, deja existente pe piata in anii 2007-2008, au atras consecinta constientizarii de catre consumatori a riscului valutar, inteles ca posibilitatea ca moneda nationala, in care imprumutatul isi realizeaza veniturile,  sa sufere deprecieri prin raportare la moneda in care a fost accesat creditul. Din acest punct de vedere asadar, mecanismul de functionare a riscului valutar era cunoscut consumatorilor, nefiind necesar ca banca parata sa intreprinda masuri de informare suplimentare a consumatorilor in privinta riscului valutar privit in abstract. Acest risc valutar era (sau ar fi trebit sa fie) cunoscut reclamantilor intr-o masura suficienta, el derivand din faptul evident ca francul elvetian este o moneda diferita fata de leul romanesc, asa cum si EURO este o moneda diferita fata de leu.

Reclamantii au sustinut ca banca parata cunostea caracterul specific al francului elvetian si putea previziona, prin analistii sai, evolutia pe care aceasta moneda o putea lua, insa a preferat sa ascunda aceste informatii clientilor sai, din dorinta de a obtine profit, incalcandu-si in acest fel obligatia de informare a consumatorilor in ceea ce priveste riscul valutar pe care aceasta moneda il prezenta.

Sustinerea reclamantilor a fost ca aprecierea exceptionala a francului elvetian putea fi prevazuta de parata. Este insa de demonstrat in ce masura o apreciere exceptionala, care nu putea fi prevazuta de un consumator obisnuit, ar fi putut fi prevazuta de banca. Reclamantii nu au demonstrat ca banca parata era in posesia unor analize care indicau instalarea iminenta a crizei economice si nici nu au prezentat, de exemplu, analize aflate in domeniul public, efectuate de alte institutii financiare sau de analiza financiara care actionau pe piata romaneasca sau, prin extensie, pe cea europeana. Existenta si producerea unor asemenea analize ar fi demonstrat caracterul previzibil al crizei financiare si al efectelor acesteia (printre care si aprecierea francului elvetian) si culpa paratei care, spre deosebire de alte entitati din piata, a ignorat semnele care au fost vizibile pentru altii. Cu atat mai putin a fost dovedita valorificarea unor astfel de analize de catre alte institutii de creditare, care sa fi manifestat un comportament flagrant diferit fata de cel al bancii parate, abtinandu-se de la practicarea acestui produs de creditare, spre deosebire de banca parata, care fie a cunoscut caracteristicile potential daunatoare pentru consumatori ale produsului si a decis cu toate acestea sa il ofere publicului din dorinta de a obtine profit (vinovatie sub forma intentiei), fie nu le-a cunoscut, dar era obligata sa le cunoasca (vinovatie sub forma neglijentei grave).

Reclamantii au reprosat bancii parate ca nu si-a executat obligatia de informare prin oferirea unor informatii care sa le permita sa analizeze consecintele economice ale obligarii pe termen lung in moneda CHF.

In realitate, creditul bancar pe care orice client il acceseaza este un mijloc folosit in vederea atingerii unui scop: contractul incheiat de reclamantii din cauza de fata a fost incheiat in vederea achizitionarii unei locuinte. Reclamantii nu au demonstrat (si nici macar nu a sustinut) ca au fost obligati sa intre in relatii contractuale cu banca parata din cauza pozitiei dominante pe care aceasta o avea pe piata de retail din Romania in anii 2007-2008. Reclamantii aveau, bineinteles, posibilitatea de a alege o alta banca, insa au decis in mod liber, pe baza unor criterii care nu au fost indicate si care nu fac obiectul cauzei de fata, sa cerceteze produsele oferite de banca parata. Reclamantii nu au probat ca banca parata practica o politica de prezentare cu prioritate a creditului in franci elvetieni in defavoarea unor alte produse ale bancii, pe care reclamantii le-ar fi putut accesa in vederea atingerii scopului mediat urmarit.  Mai mult, reclamantii nu au demonstrat ca ar fi indeplinit conditiile prevazute de normele prudentiale in vigoare la acea data pentru a accesa un alt tip de credit, insa au preferat in cele din urma creditul in franci elvetieni urmare a manevrelor dolosive ale bancii parate. Reclamantii nu au demonstrat, cu alte cuvinte, ca daca a existat o alegere a creditului in CHF, atunci o astfel de alegere poate fi imputata doar bancii.

Reclamantii nu au demonstrat ca banca parata ar fi prezentat francul elvetian ca pe o moneda stabila.

Apoi, evolutia unei monede contrar asteptarilor subiective ale reclamantilor nu poate fi imputata bancii parate. Paratei i-ar fi putut fi imputata evolutia monedei contrara unui standard obiectiv, prevazut de lege sau de contract. Un asemenea standard nu exista insa: reclamantii nu au indicat o prevedere legala, nationala sau europeana, care sa prevada ca o  moneda nu poate evolua decat intr-o anumita marja; de asemenea, prin contract partile nu au reglementat o procedura de urmat in cazul in care francul elvetian ar fi suferit o variatie in raport de moneda nationala superioara unui prag acceptat de comun acord de partile contractante. In cazul in care o astfel de prevedere ar fi fost inserata in contract in virtutea principiului libertatii contractuale, banca ar fi putut fi obligata sa o respecte, in aplicarea principiului fortei obligatorii a contractului. Aceasta ipoteza nu este insa intrunita.

Factorul declansator al demersului judiciar al reclamantilor l-a constituit variatia monedei de creditare peste un anumit prag. Reclamantii cer ca banca parata sa isi asume, ulterior incheierii contractului si in lipsa oricarei vointe de a bancii de a se obliga in acest sens, obligatia de a garanta ca moneda creditului nu se va aprecia peste un anume prag, considerat acceptabil de catre imprumutati. Admiterea acestei solicitari ar avea semnificatia instituirii din exteriorul raportului juridic, de catre instanta de judecata, a unei obligatii noi, straina de contract. O asemenea masura nu este permisa instantei, care poate fi chemata doar sa oblige partile la executarea obligatiilor prevazute de lege sau de contract.

Reclamantii au sustinut ca nu au avut posibilitatea de a influenta natura clauzelor contestate, care consacra obligatia de a restitui suma imprumutata si costurile aferente creditului in moneda in care creditul a fost acordat – francul elvetian (CHF).

Contractul de credit incheiat de reclamanti contine, intr-adevar, clauze preformulate. Acestea nu au insa caracter ilicit prin ele insele. Este necesar ca aceste clauze preformulate sa fie folosite de profesionist, care profita de pozitia sa de forta in raport cu consumatorul, intr-un mod care lezeaza drepturile si interesele consumatorului, fara ca acesta din urma, data fiind pozitia sa de inferioritate, sa poata riposta in mod efectiv. 

Reclamantii nu au demonstrat savarsirea de catre banca a unor acte materiale concrete avand ca obiect prezentarea inselatoare a creditului in franci elvetieni. Poate mai important decat ceea ce se imputa a fi fost facut de banca in etapa precontractuala este ceea ce se sustine ca banca nu ar fi facut. Banca este un profesionist care a detinut informatii referitoare la evolutia ulterioara a cursului monedei CHF, insa le-a pastrat pentru sine pentru a le putea vinde reclamantilor un produs bancar prejudiciabil.

Desi nu a facut obiectul probatoriului din cauza de fata, este de notorietate ca in perioada 2007-2008 banca parata nu era singura prezenta pe piata serviciilor bancare de retail din Romania. Reclamantii au ales in mod liber sa studieze gama de produse oferite de banca parata, iar dintre aceste produse au ales sa il acceseze pe cel in franci elvetieni. Reclamantii nu au probat ca banca parata le-a prezentat cu prioritate acest produs bancar, in dauna altora pe care le avea in portofoliu, si nici ca ar fi putut accesa alte produse din oferta bancii, dar a ales acest produs in urma manevrelor dolosive ale bancii. Se impune in aceste conditii concluzia ca reclamantii au ales in mod liber sa acceseze creditarea in franci elvetieni oferita de banca parata.

Obligatia de restituire a sumei imprumutate si costurilor aferente in moneda creditului este strans legata de caracteristica produsului bancar pe care relamantii consumatori l-au achizitionat: un contract de credit in CHF. Bineinteles, reclamantii puteau sa solicite bancii sa preia o parte din riscul valutar prin inserarea in contract a obligatiei de restituire in moneda creditului, care nu putea insa depasi un anume prag de comun acord agreat. Reclamantii nu au sustinut insa ca ar fi solicitat acest lucru, iar banca i-ar fi refuzat, impunandu-si vointa in virtutea pozitiei sale de forta. Mai mult decat atat, reclamantii nu au sustinut nici ca la data contractarii creditelor si in contextul informational contemporan acestei date, o asemenea posibilitate era macar contemplata de consumatori: nu se poate cauta o solutie decat daca problema este identificata. Or, nu se poate previziona decat ceea ce este in campul plauzibilului, nu si ceea ce este exceptional si, tocmai din aceasta cauza, nu poate fi inclus in modelele de analiza. Dupa cum s-a aratat, reclamantii nu au demonstrat ca banca parata a cunoscut care urma sa fie evolutia ulterioara exceptionala a cursului ori ca banca putea si trebuia sa cunoasca aceasta evolutie ulterioara cu caracter exceptional. De altfel, reclamantii nu au demonstrat nici macar ca banca parata ar fi prezentat moneda creditului ca fiind o moneda cu grad ridicat de stabilitate.

De aceea, din aceasta perspectiva, in contextul informational disponibil la acea data, optiunea deschisa consumatorilor era binara: fie acceptau, fie refuzau sa incheie un contract de credit in franci elvetieni. Consumatorii nu aveau, asadar, alta posibilitate de a influenta clauzele contestate decat refuzand in intregime produsul, neexistand un “camp de negociere”.

Reclamantii au afirmat existenta dezechilibrului intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea lor.

Intinderea obligatiei imprumutatilor a fost determinata inca de la momentul incheierii contractului: imprumutatii urmau sa restituie suma imprumutata si costurile acesteia in aceeasi moneda in care a fost acordat creditul, cuantumul ratei lunare fiind prevazut in contract. Nu se poate spune ca reclamantii au devenit prizonieri ai bancii, care a primit prin contract, tocmai in considerarea pozitiei sale de forta, dreptul de a determina, pe baza unor criterii neprevazute in contract sau pe baza unor criterii  aflate in aria sa de influenta, intinderea obligatiei de rambursare. In discutie nu este echilibrul valoric al prestatiilor, ci echilibrul juridic al acestora. Din acest ultim punct de vedere, pozitiile partilor sunt echilibrate: banca s-a obligat sa puna la dispozitia clientei o suma de bani, iar aceasta s-a obligat sa restituie acea suma de bani, la care se adauga costurile serviciului prestat de banca, intinderea obligatiei fiecareia dintre partile contractante fiind delimitata de la data incheierii conventiei si neputand fi modificata la initiativa celeilalte parti, care ar uza in acest fel de pozitia sa privilegiata. Intinderea obligatiei imprumutilor a ramas neschimbata: in continuare acestia sunt obligati sa achite numarul de unitati monetare convenit la incheierea contractului. Ceea ce s-a schimbat este efortul pe care reclamantii sunt obligati sa il faca in mod suplimentar pentru a procura numarul de unitati monetare convenit. Factorul declansator al acestei situatii, incontestabila din punct de vedere faptic, se situeaza insa in afara ariei de influenta si previziune a bancii.

Reclamantii solicitat ca instanta sa realizeze o revizuire a contractului prin stabilizarea cursului de schimb la nivelul de la data incheierii contractului.

 Din nou se impune observatia ca nu poate fi vorba in ipoteza dedusa judecatii de o schimbare a costului creditului, care a ramas neschimbat din moment ce numarul de unitati monetare pe care reclamantii sunt obligati sa il restituie la fiecare scadenta a ramas neschimbat. Ceea ce s-a schimbat este efortul pe care reclamantii sunt obligati sa il depuna pentru a isi executa aceeasi obligatie.

O schimbare a costului creditului se produce, de exemplu, in cazul unui imprumut in lei cu dobanda variabila. In cazul acestui produs bancar, se poate intampla ca indicele in functie de care este calculata rata dobanzii aplicabila in raporturile dintre parti (ROBOR la 6 luni, de exemplu) sa creasca de la 3% la 6%. In aceasta situatie, intr-adevar, este vorba de o dublare a costului creditului, deoarece imprumutatul este obligat sa restituie un numar mai mare de unitati monetare. Nici in acest exemplu nu se poate vorbi insa despre o clauza abuziva in conditiile in care indicele in functie de care se determina rata dobanzii este un indice public, pe care imprumutatul il poate verifica cu usurinta, si care nu poate fi influentat in evolutia sa de banca imprumutatoare.

Pentru aceste motive, Tribunalul va respinge cererea ca  neintemeiata.

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neintemeiata cererea formulată de reclamanţii X, cu domiciliul în X, Str. X nr.X, bl.X, sc.X, ap.X, sector X şi X, cu domiciliul în X, Str. X nr.X, bl.X, sc.X, ap.X, sector X, ambii cu domiciliul ales in X, str.X nr.X, cladirea X, X, sector X, la SCA X impotriva paratei X SA, cu sediul în X, Şos. X nr.X, sector X, J40/X/X, CUI X.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucuresti sectia a X.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, X.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare