Competenţa materială pentru infracţiunea de favorizarea infractorului

ROMÂNIA

Dosar nr. *****

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA I PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR. *****

Şedinţa din camera de consiliu din data de *****

Tribunalul constituit din :

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: *****

GREFIER: *****

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti - a fost reprezentat prin procuror *****.

Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul ***** – trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.

La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu a răspuns inculpatul ***** personal şi asistat de apărător ales, av. ***** cu împuternicire avocaţială nr. ***** la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care

Tribunalul arată că faţă de soluţia Judecătoriei Sector 3 Bucureşti care a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei fără a se pronunţa în fond asupra cererilor şi excepţiilor invocate în cauză, cauza se află tot în procedura de cameră preliminară.

Reprezentantul Ministerului Public invocă în faţa instanţei excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cauzei şi solicită instanţei să admită această excepţie invocată, să decline competenţa către Judecătoria Sector 3 Bucureşti şi să constate ivit conflictul negativ de competenţă ce urmează a fi soluţionat de către Curtea de Apel Bucureşti. În motivarea acestei excepţii se arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca în cazul celor trei infracţiuni, printre care şi cea de favorizare a infractorului, competenţa materială să fie determinată de competenţa stabilită pentru infracţiunea premisă. În cauză este însă o altă situaţie deoarece interpretând literalmente textul de lege, art. 44 alin. 3 C.p.p., conform căruia infracţiunile de tăinuire, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, se va observa că textul legii stabileşte clar – instanţa care judecă – în cauză, instanţa tribunalului nici în trecut nu a judecat şi nici în prezent nu judecă infracţiunea premisă, respectiv infracţiunea de evaziune fiscală pentru care a fost cercetată suspecta *****. În opinia parchetului, dacă legiuitorul avea vreun dubiu, trebuia să formuleze textul de lege în sensul că infracţiunile de tăinuire, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care este competentă să judece infracţiunea la care acestea se referă. Din moment ce tribunalul nu judecă această infracţiune nici la momentul de faţă, parchetul opinează că în acest caz competenţa aparţine Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, mai ales că pentru faptele la care se referă infracţiunea de favorizare a făptuitorului s-a pronunţat o ordonanţă de clasare, astfel că nu se mai pune problema competenţei instanţei care judecă. Prin urmare, se va constata intervenit conflictul negativ de competenţă, iar în raport de disp. art. 44 alin. 1 C.p.p., se impune înaintarea dosarului către Curtea de Apel Bucureşti pentru stabilirea competenţei de judecare a prezentei cauze.

Apărătorul ales al inculpatului ***** arată instanţei că este de acord cu excepţia invocată de reprezentantul ministerului public şi solicită instanţei să constate intervenit conflictul negativ de competenţă, iar în raport de disp. art. 44 alin. 1 C.p.p., se impune înaintarea dosarului către Curtea de Apel Bucureşti pentru stabilirea competenţei de judecare a prezentei cauze.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de faţă:

La data de ***** s-a înregistrat la această instanţă, trimis prin declinare de la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa penală nr. *****, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. ***** din data de *****, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului ***** pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prev.de art.269 alin.1 Cp cu aplicarea art.5 alin.1 Cp.

În fapt, s-a reţinut în actul de sesizare că la data de *****, la ora *****, inculpatul a comunicat suspectei ***** (cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi a infracţiunii prev.de art.2961 alin.1 lit.l din Legea 571/2003) date şi informaţii din dosarul nr. ***** al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, de natură a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală în cauză (respectiv faptul că instanţa de judecată a autorizat efectuarea unor percheziţii la domiciliul suspectei şi al celorlalţi colaboratori şi faptul că se vor obţine autorizaţii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice).

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a constatat că judecătoria nu este competentă material să soluţioneze cauza în raport de dispoziţiile art.44 alin.3 Cpp şi de infracţiunile la care se referă infracţiunea de favorizare a infractorului şi anume infracţiunile de evaziune fiscală, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (în prezent constituire de grup infracţional organizat) şi infracţiunea prev.de art.2961 alin.1 lit.l din Legea 571/2003 pretins săvârşite de suspecta ***** – primele două fiind de competenţa tribunalului.

În motivarea sentinţei penale, în esenţă,  judecătorul de drepturi şi libertăţi a analizat conţinutul normelor legale din anteriorul cod de procedură penală comparativ cu cel din noul cod, apreciind că „indiferent de momentul soluţionării respectivelor cauze şi chiar independent de incidenţa situaţiilor de conexitate, competenţa de soluţionare revine instanţei competente să judece infracţiunea la care cele trei infracţiuni se referă”.

În şedinţa din camera de consiliu din data de *****, în procedura de cameră preliminară, reprezentantul parchetului a invocat excepţia de  necompetenţa materială a tribunalului  şi a solicitat  declinarea cauzei la Judecătoria sectorului 3, având în vedere următoarele considerente: interpretarea textului prev.de art.44 alin.3 Cpp ar trebui să fie în sensul că infracţiunea de favorizare a infractorului – cum este cazul speţei de faţă – ar fi de competenţa tribunalului dacă această instanţă ar judeca infracţiunile la care aceasta se referă.

Cum în dosarul în care a fost cercetată suspecta *****  s-a dat o ordonanţă de clasare, cum infracţiunile premisă nu au fost şi nu vor fi judecate de tribunal, în opinia parchetului, competenţa materială de a judeca infracţiunea de favorizare a infractorului – în această situaţie – revine  judecătoriei.

Textul art.44 alin.3 Cpp face referire la „instanţa care judecă infracţiunea” la care favorizarea se referă şi nu la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă – aşa cum sunt formulate toate celelalte texte din Codul de procedură penală.

Analizând actele dosarului şi dispoziţiile legale în materie, tribunalul constată următoarele:

Potrivit art.44 alin.3 Cpp, „tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă”.

În interpretarea acestui text de lege trebuie pornit de la sintagma „care judecă” – ceea ce presupune existenţa pe rolul tribunalului a unei cauze vizând infracţiunea premisă, precum şi faptul că activitatea de judecată este activitatea prin care este rezolvat fondul cauzei.

Ori, în speţa de faţă, în ceea ce priveşte fondul cauzei în care a fost cercetată suspecta ***** pentru infracţiunile premisă la care se referă favorizarea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, acesta nu a făcut niciodată obiectul unei judecăţi la instanţă, respectiv la tribunal, în cauză fiind pronunţată o ordonanţă de clasare dată de procuror.

Dacă legiuitorul ar fi înţeles ca cele trei infracţiuni menţionate în art.44 alin.3 Cpp să fie judecate în orice situaţie de către instanţa competentă să judece şi infracţiunea premisă, textul de lege s-ar fi referit cu siguranţă la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece în primă instanţă infracţiunea la care acestea se referă.

Mai mult, referindu-se la instanţa care judecă legiuitorul a avut în vedere ipoteza necesităţii reunirii cauzelor pentru o mai bună soluţionare a lor, pentru a se forma judecătorului o viziune de ansamblu asupra tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Cum în cauza de faţă posibilitatea reunirii cauzelor nu există şi în raport de dispoziţiile art.35 alin.1 şi ale art.36 Cpp (potrivit cu care infracţiunea de favorizare a infractorului nu este de competenţa tribunalului), judecătorul de cameră preliminară de la tribunal va admite excepţia de necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti formulată de reprezentantul parchetului şi în baza art.346 alin.6 rap.la art.50 Cpp va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

În baza art.51 alin.1 Cpp, va constata ivit conflict negativ de competenţă între Judecătoria sectorului 3 şi Tribunalul Bucureşti şi va înainta cauza spre soluţionarea acestuia Curţii de Apel Bucureşti.

În baza art.275 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În baza art.346 alin.6 Cpp rap.la art.50 Cpp declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

În baza art.51 alin.1 Cpp constată ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintează cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acestuia.

În baza art.275 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, *****.

Judecător de Cameră Preliminară, Grefier,

***** *****

Domenii speta

Spete similare