Acordare daune morale

Prin  Sentinţa  civilă nr. 220 din 08.02.2017, Judecătoria R a admis în parte cererea formulată de reclamantul SF,  prin mandatar CEDD,  în contradictoriu cu pârâta SC ERAR SA  şi cu intervenientul PVI.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 417,96 lei cu titlu de daune materiale, suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, penalităţi  de  0,2% /zi de întârziere, calculate la aceste sume, începând cu data expirării unui termen de 10 zile  de la depunerea prezentei sentinţe la pârâtă şi până la achitarea integrală a despăgubirilor, precum şi suma de 1600  lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut  următoarele:

„Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine că la data de 18.07.2015, în jurul orei 23,40, intervenientul forţat PVI conducea autoturismul marca Dacia Super Nova cu nr. de înmatriculare XZY, pe DJ 703, pe raza comunei Siliştea  Gumeşti, judeţul Teleorman,  iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă şi lovind un copac. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a numiţilor PFD, BF şi SF, pasageri în autoturism,  aceştia fiind transportaţi la spital, unde au primit îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că  PVI nu a consumat băuturi alcoolice, însă este vinovat de producerea accidentului întrucât nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta , pierzând controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă şi lovind un copac. 

Prin  ordonanţa  din 19.08.2015 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria R, dată în dosarul penal nr.1279/P/2015, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.196 alin.2 ,  3 şi 4 Cod penal, având în vedere că persoanele vătămate, între care şi reclamantul din prezenta cauză, nu au înţeles să formuleze plângere penală împotriva conducătorului auto PVI, vinovat de producerea accidentului.

Ulterior producerii accidentului reclamantul s-a prezentat la SML T, fiindu-i eliberat certificatul medico-legal nr.568/C/1266/28.08.2015 din care rezultă  că a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu şi de corp dur, posibil în condiţiile unui accident de trafic rutier,  leziuni ce pot data din  18.07.,2015,  necesitând 35-40 zile de îngrijiri medicale. La eliberarea certificatului medico-legal au fost avute în vedere şi actele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, din fişa de prezentare UPU eliberată de această unitate sanitară reieşind că reclamantul a suferit contuzii prin accident rutier, traumatism cranio – facial; contuzie piramidă nazală; contuzie picior stâng, acuzând dureri extremitate cefalică,  şi picior stâng.  În urma consultului ortopedic s-a stabilit că reclamantul prezintă o fractură deschisă falangă proximală deget II picior stâng.

Din declaraţiile martorilor MM şi SF instanţa mai reţine că în urma accidentului rutier în care a fost implicat reclamantul, acesta a suferit leziuni la picior şi la cap, a mers în cârje timp de peste 2 luni şi nu a mai putut lucra cu ziua , la fel ca înainte, când câştiga  câte 50 – 60 lei pe zi, atunci când îşi găsea de lucru;  reclamantul a fost internat la spital în Alexandria aproximativ 2 săptămâni iar apoi a stat în pat cam 3 luni, suferind o operaţie la piciorul stâng, care-i sângera tot timpul, acuzând dureri mari la picior şi la cap şi nu se putea da jos din pat decât ajutat de părinţi; reclamantul i-a spus  că a luat unguente şi urmează tratament pentru ameţeală, acuzând dureri la picior şi în prezent, mai ales când este frig şi nu-şi mişcă degetul mare de la piciorul stâng aşa cum ar trebui iar când calcă pe el acuză dureri; după accident reclamantul nu a mai lucrat la nimeni în comună pentru că acuza dureri la cap şi la picior şi ameţeli. De asemenea, martorul SF a arătat că  în momentul accidentului reclamantul ocupa locul din stânga spate al autoturismului condus de PVI şi nu ştie dacă acesta purta centura de siguranţă, însă consideră că nu s-ar mai fi lovit de scaunul din faţă aşa cum s-a întâmplat, dacă ar fi purtat centura de siguranţă; el şi celălalt ocupant al banchetei din spate, BV, nu au purtat centura de siguranţă; ştie că reclamantul s-a lovit la degetul mare de la picior, la care avea o tăietură, de unde-i curgea sânge abundent, fiind transportat cu ambulanţa la spital şi a văzut după externare că acesta  a şchiopătat cam 2 săptămâni, poate şi mai mult,a mers cu un cadru sau cârje o perioadă şi spunea că are dureri; a văzut că în prezent reclamantul merge normal şi nu ştie să mai fi suferit lovituri în alte zone ale corpului; nu a văzut ca reclamantul să aibă cicatrice la faţă şi nu ştie dacă a rămas cu cicatrice la picior;  acesta nu i-a spus că nu-şi mai simte degetul.

Instanţa mai reţine că în momentul producerii accidentului  reclamantul nu a purtat centura de siguranţă, după cum singur a recunoscut la interogatoriul din oficiu, astfel că prin nerespectarea acestei obligaţii legale prevăzută prin dispoziţiile art. 36  alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată şi modificată, şi el a avut o culpă  cel puţin egală  în ceea ce priveşte leziunile suferite.

Reclamantul a depus la dosar chitanţe şi facturi privind contravaloarea cheltuielilor pe care a fost nevoit să le facă în urma  accidentului rutier a cărui victimă a fost, care se ridică la suma de 417,96 lei (medicamente, cheltuieli de transport, tratament, contravaloare certificat medico-legal, f.26-27), sumă pe care  pârâta a fost de acord să o achite prin oferta de despăgubire  din data de 27.11.2015 (fila 60).

Prin intermediul mandatarului CEDB, reclamantul a notificat-o la data de 13.10.2015, pe pârâtă, solicitând să-i plătească de bună voie despăgubiri în cuantum de 50.000 lei, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 18.07.2015, precizând că suma solicitată este diminuată în raport de valoarea reală a prejudiciului, tocmai în speranţa rezolvării pe cale amiabilă şi rapidă a litigiului, în caz contrar punându-i în vedere că va fi acţionată în judecată, caz în care cuantumul daunelor va fi majorat.  Prin oferta de despăgubire din data de 27.11.2015, pârâta a fost de acord să-l despăgubească pe reclamant cu suma de 4000 lei reprezentând daune morale şi suma de 417 lei reprezentând daune materiale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta nu a negat dreptul reclamantului de a solicita  despăgubiri civile în temeiul poliţei de asigurare încheiate de intervenientul forţat PVI, precizând însă  că despăgubirile materiale trebuie să fie probate în mod imperativ cu documente justificative, iar daunele morale  trebuie acordate în raport de practica judiciară în materie, astfel încât să nu rezulte o îmbogăţire fără just temei prin care s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, nefiind de acord să plătească penalităţi de întârziere.

Potrivit disp. Legii nr.136/1995, modificată (art.49-51), şi ale art.2223 şi urm. Cod civil, asigurătorul  acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu: legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare, şi  legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul; despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri; în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv; se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului; despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 şi 50, se acordă şi în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul. Dreptul la despăgubire în  baza RCA sau carte verde îl au toate persoanele care au suferit un prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial, cu excepţia autorului accidentului.

De asemenea, potrivit art.1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să-l repare, autorul prejudiciului fiind răspunzător pentru cea mai uşoară culpă.

În speţă, din probele administrate în cauză,  rezultă fără putinţă de tăgadă că intervenientul forţat, din culpa sa, a produs accidentul rutier în care a fost vătămat reclamantul, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a acestuia (a intervenientului). Totodată, aşa cum s-a reţinut mai sus, prin nepurtarea centurii de siguranţă şi reclamantul a avut propria culpă, cel puţin egală la producerea leziunilor.

Întrucât intervenientul forţat a avut autoturismul asigurat pentru răspundere civilă obligatorie, în temeiul contractului de asigurare, societatea pârâtă este obligată să suporte prejudiciul cauzat reclamantului.

Cu privire la despăgubirile morale, instanţa constată că acestea au menirea de a compensa într-o oarecare măsură suferinţa cauzată reclamantului prin  fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

În raport de leziunile suferite de reclamant la picior şi celelalte zone ale corpului, de intensitatea durerilor resimţite, durata de timp în care nu s-a mai putut deplasa normal ci cu ajutorul cârjelor,  perioada  de spitalizare, îngrijirile medicale ocazionate de leziunile suferite, efortul evident mai mare pe care a fost nevoit să-l depună pentru a-şi desfăşura activitatea la fel ca şi înainte de producerea accidentului, cicatricele care i-au rămas la nivelul degetului de la picior, durerile resimţite şi în prezent, mai ales atunci când este frig, luând în considerare şi propria lui culpă, instanţa consideră  că suma de 10.000 lei reprezintă o reparaţie suficientă a prejudiciului moral suferit. 

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse instanţa  va admite, în parte,  cererea, va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 417,96 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art.37 şi 38 din Norma ASF nr. 23/2014, instanţa o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului penalităţi  de  0,2% /zi de întârziere, calculate la sumele acordate cu titlu de daune materiale şi daune morale, începând cu data expirării unui termen de 10 zile  de la depunerea prezentei sentinţe la aceasta şi până la achitarea integrală a despăgubirilor.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanţa o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1600 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând  onorariu avocat ales, având în vedere că nu a recunoscut integral pretenţiile acestuia, nefiind de acord cu plata penalităţilor de întârziere.”

Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat apel SF.

În motivare, apelantul a susţinut că daunele acordate sunt foarte mici în comparaţie cu suferinţa şi prejudiciile aduse de producerea accidentului, practica judiciară consacrând daune de 1250 de lei pentru o zi de îngrijire medicală. De asemenea, în mod greşi prima instanţă nu a acordat penalităţi de întârziere începând cu data introducerii acţiunii şi până la data achitării efective, neţinând seama de dispoziţiile art. 37 şi 38 din Ordinul CSA 23/2014.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.466 şi urm.  C.pr.civ.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:

Cu privire la daunele morale, tribunalul apreciază că, în lipsa unor criterii legale sau de orice altă natură de evaluare, stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse integrităţii fizice, psihice şi demnităţii unei persoane, presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite şi intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs, astfel încât sa nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauza a celui care pretinde daune morale.

În materia prejudiciilor produse în urma unor accidente de circulaţie, în încercarea de a identifica anumite repere previzibile în stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul consideră necesar să ţină seama inclusiv de Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale elaborat de Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, unde media daunelor acordate pentru vătămări ce au necesitat mai puțin de 60 de zile de îngrijiri medicale, este de 474 lei/zi.

Având în vedere că apelantul a necesitat 40 de zile de îngrijiri medicale suma ce i s-ar fi cuvenit ar fi fost de 18.960 lei (474 lei x 40 de zile).

Numai că tribunalul este nevoit să ţină seama şi de faptul că apelantul a avut o culpă cel puţin egală în producerea leziunilor suferite întrucât s-a stabilit că acesta nu a purtat centura de siguranţă în momentul accidentului. Într-adevăr, pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut că „în momentul producerii accidentului  reclamantul nu a purtat centura de siguranţă, după cum singur a recunoscut la interogatoriul din oficiu, astfel că prin nerespectarea acestei obligaţii legale prevăzută prin dispoziţiile art. 36  alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată şi modificată, şi el a avut o culpă  cel puţin egală  în ceea ce priveşte leziunile suferite.”

Tribunalul reţine că această soluţie a instanţei precum şi considerentele aferente nu au fost criticate în niciun fel de către apelant astfel încât având în vedere dispoziţiile art. 477 C.pr.civ., tribunalul apreciază că stabilirea culpei concurente şi egale a apelantului a intrat sub puterea de lucru judecat.

În aceste condiţii, reţinând o culpă comună de 50% în producerea leziunilor suferite şi în sarcina apelantului şi aplicând acest procent la suma ce i s-ar fi cuvenit de18.960 lei (474 lei x 40 de zile), tribunalul constată că suma cu care ar fi trebuit să fie despăgubit apelantul este de 9480 de lei, adică mai puţin decât a primit la instanţa de fond. Cu toate acestea, aplicând principiul non reformatio in pejus (neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac) consacrat de art. 481 C.civ. instanţa nu toate decât să respingă ca neîntemeiate criticile apelantului.

Cu privire la penalităţile de întârziere, tribunalul consideră că în mod corect prima instanţă a obligat pe intimată la plata acestor penalităţi începând cu data expirării unui termen de 10 zile  de la sentinţei la intimata-pârâtă şi nu de la data introducerii acţiunii, întrucât asigurătorul şi-a respectat obligaţiile prevăzute de art. 37 şi 38 din Norma ASF 23/2014 şi a propus o ofertă de despăgubire apelantului, aşa cum reiese din înscrisul de la fila 59 dosar fond.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 C.pr.civ., tribunalul respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelant, hotărârea instanţei de fond fiind una temeinică şi legală.

Domenii speta

Spete similare