Desfacerea căsătoriei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.03.2017, sub nr. 1368/260/2017, reclamanta A R a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A D, desfacerea căsătoriei încheiată între cei doi în data de 12.01.2008 după o separare în fapt mai mare de doi ani, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei-R, stabilirea locuinței minorilor A R A născut la data de 25.11.2008 și A V-D născut la data de 12.09.2007, la locuinţa  mamei, exercitarea în comun a autorității părintești, obligarea pârâtului la pensie de întreținere, cu cheltuieli de judecată..

În motivare, reclamanta a arătat că părțile s-au căsătorit la 12.01.2008 și din căsătorie au rezultat doi copii, care acum sunt minori. La data de 19.02.2012 pârâtul a părăsit domiciliul comun în urma unui scandal casnic și nu a mai revenit. Anterior acesta era violent verbal și consuma alcool în exces. Reclamanta s-a ocupat singură de creșterea și îngrijirea copiilor.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 373 lit. c, art. 397, 383, art. 400, art. 402 Cod civil, art. 915 CPC.

În probațiune au fost depuse înscrisuri și a fost solicitată administrarea probei testimoniale cu 2 martori.

A fost achitată o taxă de timbru de 200 lei.

Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Instanța a admis și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii R E, E A.

S-a efectuat anchetă socială la domiciliul reclamantei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 12.01.2008 părțile au încheiat căsătoria înregistrată sub nr. 1/12.01.2008 în registrul stării civile al Primăriei loc. Măgirești, soţia purtând numele soţului după căsătorie (f.9). Din relaţia părţilor s-au născut minorii A R A născut la data de 25.11.2008 și A V-D născut la data de 12.09.2007.

Ultima locuinţă comună a soţilor a fost în loc. Măgirești, județul Bacau.

Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta solicită desfacerea căsătoriei în baza prevederilor art. 373 lit. c Cod civil pentru o separare în fapt mai mare de doi ani, situație în care divorțul se pronunță din culpa reclamantului.

În acest caz, în baza prevederilor art. 935 NCPC, instanța va verifica doar existența și durata despărțirii în fapt.

Din declarațiile martorilor R E, E A rezultă că părțile sunt despărțite în fapt de 5 ani, din 2012 și la acest moment a plecat în Belgia la muncă.

În aceste condiţii, reţinând că raporturile existente între soţi nu sunt conforme relaţiilor ce trebuie să caracterizeze viaţa de familie, în care buna înţelegere şi afecţiunea reciprocă trebuie să se afle pe primul plan şi constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 935 NCPC, instanţa va admite cererea reclamantei şi va dispune desfacerea căsătoriei din culpa acesteia. Asadar, instanta urmeaza sa dispuna desfacerea casatoriei încheiate între părți la data de 12.01.2008 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei Măgirești, jud. Bacău, și înregistrată sub nr. 1 din 12.01.2008, din culpa exclusivă a reclamantei.

Cu privire la cererea reclamantei  de revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, instanţa va admite cererea şi în baza art. 383 alin.3 Cod civil va dispune ca reclamanta  să revină la numele său anterior, acela de „R “.

 Cu privire la capătul de cerere privind stabilirea domiciliului minorilor A R A născut la data de 25.11.2008 și A V-D născut la data de 12.09.2007, la locuinţa  mamei, la locuinţa  mamei, exercitarea în comun a autorității părintești, instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 397 din Cod Civil: „ După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”.Conform art. 400 (1) Cod civil „În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copi¬lului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.”

Principiile instituite de  Cod civil în privinţa raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori sunt aplicabile în prezenta speţă, judecată după intrarea în vigoare a noului Cod Civil.

Astfel, ca principiu de bază, de la care se derogă doar în cazurile excepţionale, pentru motive întemeiate, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, iar stabilirea locuinţei minorilor la unul dintre părinţi, se face pe baza acordului părţilor, în lipsa acestui acord sau când el contravine interesului superior al minorului, instanţa stabilind domiciliul minorului la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

Instanţa nu mai dispune astfel încredinţarea minorului unuia dintre părinţi ci, grevat pe principiul exercitării de ambii părinţi a autorităţii părinteşte, dispune doar cu privire la locuinţa stabilă a minorului la unul din părinţi, în condiţiile în care părinţii locuiesc separat după divorţ, pe baza acordului lor sau, în lipsa acestui acord sau când el contravine interesului superior al minorului, pe baza aprecierii instanţei, bazată pe dovezile administrate în cauză.

În speţă, nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv temeinic pentru care pârâtul să fie decăzut din dreptul de exercitare a autorităţii părinteşti asupra minorelor rezultate din căsătorie, astfel că autoritatea părintească va fi exercitată în comun de ambii părinţi.

Cu privire la locuinţa minorilor, instanţa, având în vedere lipsa acordului pârâtului cu privire la cererea reclamantei, care nu poate fi prezumat ci trebuie să fie expres, va stabili locuinţa minorilor pe baza dovezilor administrate în cauză, subordonat principiului interesului superior al acestora.

Astfel, instanţa reţine, din depoziţiile martorilor audiați că minorii au fost permanent în îngrijirea şi supravegherea reclamantei, că aceștia locuiesc cu reclamanta.

De asemenea, instanţa reţine, din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei că minorii locuiesc la bunicii materni împreună cu mama. Beneficiază de condiții bune de trai și igienă  și sunt atașate emoțional de membrii familiei.

În interesul superior al minorilor, având în vedere că reclamanta este cea care s-a ocupat efectiv de creşterea şi educarea acestora, este ca minorii să locuiască în continuare, în mod statornic, la locuinţa mamei.

Cu privire la contribuţia pârâtului la cheltuielile de creştere şi întreţinere a minorei, instanţa reţine următoarele :

Potrivit art. 402 din Noul Cod Civil “ Instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuie¬lile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Dispoziţiile titlului V privind obligaţia de întreţinere se aplică în mod corespunzător.”

Potrivit art. 499  Cod Civil, (1)Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

 (4) În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.

Conform art. 530  din Noul Cod civil: “ Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de între¬ţinere, stabilită în bani. Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează între¬ţinere. Dispoziţiile art. 529 alin. (2) şi (3) rămân aplicabile.

La stabilirea cuantumului acesteia, instanţa va avea în vedere că  potrivit art.529 din Noul Cod Civil „când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii”.

Instanţa va stabili o pensie de întreţinere în favoarea minorilor de până la 1/3 din venitul net al pârâtului, prin raportare la venitul minim pe economia națională.

Cuantumul lunar al pensiei de întreţinere trebuie stabilit astfel încât să asigure un just echilibru între nevoile de întreţinere ale minorului şi cheltuielile obiectiv necesare pe care le are pârâtul, instanţa considerând că stabilirea unui cuantum al pensiei de întreţinere de  1/3 din venitul net al pârâtului, este de natură a asigura păstrarea acestui echilibru, motiv pentru care va dispune în acest sens.

In consecinţa, instanţa va admite cererea formulata de reclamantă si va dispune obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor A R A născut la data de 25.11.2008 și A V-D născut la data de 12.09.2007 în cuantum de 177 lei lunar pentru fiecare din cei doi minori, începând cu data depunerii acțiunii-de 29.03.2017 şi până la majoratul acestora.

Prezenta hotărâre judecătorească se va trimite Serviciului de Stare Civilă al loc. Măgirești şi Registrului Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale organizat la nivelul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, la data rămânerii definitive.

Domenii speta

Spete similare