Despăgubiri

- Art.253 alin.1 (anterior art.269) Codul muncii, republicat „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Dispoziţiile art.253 alin.1 Codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului şi pentru antrenarea acesteia trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: fapta ilicită a angajatorului, calitatea de salariat, existenţa unui prejudiciu în dauna salariatului produs în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, culpa angajatorului, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

 Cât priveşte condiţiile referitoare la fapta ilicită a angajatorului, vinovăţia acestuia în producerea accidentului şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, se apreciază că nu sunt îndeplinite în cauza dedusă judecăţii.-

Tribunalul Mehedinţi  - sentinţa din 05.10.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.03.2017, reclamantul AD a chemat în judecată pe pârâta SC ARI SRL A solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate vinovăţia pârâtei în producerea accidentului de muncă din data de 24.03.2015 şi să fie obligată  la plata  de despăgubiri materiale şi de  daune morale.

În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, desfășurând activitate ca lăcătuș.

A arătat că, în data de 04.03.2015, dimineața, fiind necesară transportarea unor piese dintr-o parte în alta cu ajutorul unei macarale, i s-a cerut să susțină încărcătura, care a fost  legată  de o altă persoană, însă nu suficient de bine, astfel că la balansul pieselor, legăturile s-au desfăcut şi una dintre piese l-a lovit, fracturându-i  piciorul.

A precizat că meseria de lăcătuș nu-i impunea şi asigurarea transportului de materiale de la un loc la altul, mai ales că transportul se efectua cu macaraua, apreciind că acest fapt constituie o schimbare a felului muncii, pentru care nu avea pregătirea necesară, cu atât mai mult cu cât nu i se făcuse un instructaj în acest sens.

Prin acţiune s-a mai arătat că pentru a acoperi vinovăția angajatorilor în producerea accidentului de muncă, nu s-a anunţat imediat salvarea pentru a fi transportat la spital, iar în dosarul poliţiei nr.36753/2015 au fost date declaraţii false, în sensul să s-a împiedicat de o piesă pe care nu a observat-o, a căzut, fracturându-şi piciorul, fapt neadevărat.

În urma accidentului, reclamantul a arătat că i s-a diminuat capacitatea de muncă, fiindu-i foarte greu să găsească un loc de muncă, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantumul care va fi dovedit, precum şi la plata daunelor morale în cuantum de 50.000.000 lei vechi.

Cu privire la constatarea vinovăţiei angajatorului în producerea accidentului, reclamantul a arătat că potrivit  art.6 alin.1 din Legea nr.319/2006, „angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă”.

La angajare a semnat instructajul privind protecţia muncii, însă pentru meseria de lăcătuş şi pentru locul său de muncă, instructajul nu se referea şi la activitatea de asigurare a încărcăturii transportate cu macaraua, apreciind că, în speţă, a avut loc şi o modificare unilaterală a felului muncii de către angajator, invocând în acest sens şi art.7 alin.1, 3 din Legea nr.319/2006, precum şi dispoziţiile art.90 alin.1 din Normele de aplicare a Legii nr.319/2006 privind protecţia şi securitatea muncii.

S-a mai arătat că potrivit  art.171 Codul muncii, angajatorului îi revine obligaţia asigurării securităţii şi sănătăţii salariaţilor în toate aspectele legate de muncă, obligaţie ce constituie componentă a instituţiei sănătăţii şi securităţii în muncă, cuprinzând un ansamblu de activităţi, de drepturi şi obligaţii ale participanţilor la desfăşurarea acestor activităţi, având drept scop organizarea procesului de muncă, astfel încât să fie asigurată viaţa, integritatea fizică şi psihică, sănătatea lucrătorilor şi a altor participanţi la procesul de muncă.

Orice accident de muncă se analizează prin prisma modului în care s-au respectat normele respective şi a modului în care participanţii au respectat obligaţiile ce le reveneau în baza actelor normative, stabilindu-se cauzele şi persoanele vinovate de producerea accidentului de muncă.

Faţă de aceste aspecte, reclamantul a susţinut că este evidentă ignorarea de către angajator a pericolului iminent pe care îl reprezintă o încărcătură de piese grele, neasigurate.

Prin acţiune s-a mai susţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de organizare a unui comitet de securitate şi sănătate în muncă, potrivit art.57 alin.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 319/2006, apreciindu-se că în cauză sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art.349 alin.2 Cod penal, referitoare la neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

Cu privire la răspunderea angajatorului şi la acordarea daunelor materiale şi morale, s-a arătat că potrivit art.269 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.

De asemenea, au fost invocate şi disp.16 din Legea nr.319/2006 potrivit cărora  angajatorul trebuie să ia toate măsurile corespunzătoare, astfel încât lucrătorii să primească toate informaţiile necesare cu privire la riscurile pentru securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi măsurile de prevenire şi protecţie a muncii.

Reclamantul  a mai  arătat că angajatorul nu a respectat obligaţiile de  mai sus şi a suferit un accident grav de muncă, acesta datorându-se culpei exclusiv a pârâtei, care nu a efectuat un instructaj complet şi corespunzător cu privire la riscurile de accidente şi nu a asigurat un echipament corespunzător de protecţie, nu a respectat  prevederile Normelor Generale de Protecţie a Muncii/1996 pct.3.4 şi 3.5.

În concluzie, reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii angajatorului, iar cât priveşte daunele morale a invocat  decizia nr.4505/03.07.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe disp. art.146, 149 Codul muncii, Legea nr.319/2006 privind protecţia şi securitatea muncii.

În procedura prevăzută de art.200 alin.3  Cod proc.civ s-a solicitat reclamantului să completeze acţiunea şi să indice  valoarea obiectului cererii (daune morale  şi materiale ) şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestuia, să arate motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, să indice  dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar pentru martori, numele, prenumele şi adresa.

Ca urmare, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a precizat că solicită suma de 1500 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea tijei care i-a fost montată în picior, iar cu privire la daunele morale a arătat că după accident şi după terminarea tratamentului a rămas cu schele care  i-au diminuat capacitatea de muncă.

 Referitor la  probe, a solicitat ca pârâta să depună la dosar procesul verbal de cercetare a evenimentului, fişa postului, dovezile referitoare la instructajul privind protecţia muncii, a indicat numele şi domiciliul martorilor.

Pârâta SC ARI SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică, arătând că în dimineaţa zilei 24.03.2015, după efectuarea prezenţei la ora 7,00 reclamantului şi colegului său IG, ambii lăcătuşi la Secţia debitare termică din cadrul punctului de lucru DTS le-a fost trasată sarcina de curăţare a pieselor debitate termic care se aflau pe o masă metalică, de către DD, maistrul secţiei.

Constatând că masa de lucru era ocupată cu piese care fuseseră curăţate, cei doi au hotărât singuri să o elibereze, astfel că IG a solicitat ajutorul lui NN, operator tăiere şi care era autorizat ca macaragiu cu comandă de la sol, să transporte piesele cu ajutorul podului rulant pentru  a le aşeza pe un palet de lemn, la o distanţă de 5 m de masa unde acestea se aflau. NN a legat piesele şi le-a solicitat celor doi lăcătuşi să îl ajute prin ţinerea de câte un capăt al sarcinii, pentru a evita o dezechilibrare în timpul deplasării, însă la comanda de coborâre a pieselor, s-a produs un balans al sarcinii, iar piesele au lovit piciorul drept al reclamantului.

Pârâta a arătat că, deşi singura sarcină pe care reclamantul, împreună cu colegul său lăcătuş, o primise de la maistru, a fost aceea de curăţare a pieselor debitate termic, sarcină conformă cu  atribuţiile de serviciu, cei doi, de bunăvoie, au acţionat în sensul mutării pieselor cu ajutorul macaragiului, fapt care nu echivalează cu modificarea felului muncii, aşa cum a susţinut reclamantul, decizia acestuia de a susţine încărcătura pe durata transportului, fiind o decizie personală şi unilaterală care a exces sarcinilor trasate de şeful său ierarhic şi care a fost luată fără a-l înştiinţa în prealabil.

Acest eveniment a făcut obiectul procesului verbal de cercetare nr. E 329/06.04.2015 care a exclus orice culpă a societăţii în ceea ce priveşte cauzele şi motivele care au dus la producerea lui, proces verbal care  a fost avizat favorabil  de  către  ITM M.

Prin întâmpinare pârâta a mai arătat că faţă de temeiul juridic invocat de reclamant, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii materiale a angajatorului, având în vedere dispoziţiile art.253 Codul muncii  şi circumstanţele în care a avut loc accidentul de muncă.

În acest sens pârâta a arătat că prin comportamentul său, reclamantul a acţionat  contrar celor prevăzute în fişa postului şi fără a i se cere de către superiorul său, expunându-se pericolului de a se accidenta, astfel că în speţă nu sunt întrunite decât două dintre condiţiile prevăzute de art.253 Codul muncii, respectiv calitatea de salariat a reclamantului şi prejudiciul suferit ca urmare a accidentului de muncă, nefiind îndeplinită condiţia vinovăţiei societăţii în producerea accidentului, acesta producându-se din vina reclamantului.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că argumentele  cu privire la culpa sa exclusivă în producerea accidentului nu pot fi reţinute, aceste afirmaţii fiind contradictorii, susținând că angajatorul nu a respectat prevederile NGPM/1996 pct.3.4, 3.5, apreciind că  sunt îndeplinite condiţiile răspunderii angajatorului pentru prejudiciul suferit.

Din oficiu, s-a procedat la luarea unei declaraţii reclamantului referitor la  împrejurările în care a avut loc evenimentul din data de 24.03.2015, răspunsurile fiind consemnate în procesul verbal ataşat  la dosar.

La solicitarea reclamantului a fost  încuviințată  şi administrată proba testimonială, fiind audiaţi martorii NN, UI, IG, iar din oficiu, s-a dispus audierea martorului  DD.

Reclamantul a mai depus la dosar note scrise cu privire la daunele materiale solicitate arătând că pe lângă contravaloarea tijei, în categoria daunelor materiale, solicită şi diferenţa dintre plata concediilor medicale şi salariul integral, precum şi bonurile de masă, drepturi care nu i-au fost acordate pe perioada concediului medical.

Cu privire la daunele morale a mai arătat că după accident a rămas cu sechele care i-au diminuat capacitatea de muncă, fiind în imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, la acestea adăugându-se şi suferinţa pricinuită de intervenţiile chirurgicale suferite la picior.

În baza art. 22 alin.2  Cod proc. civ. s-au solicitat relaţii de la ITM M şi de la PM DTS cu privire la accidentul de muncă din 24.03.2015, relaţii comunicate cu adresa nr. 3851/05.07.2017 emisă de ITM M şi cu adresa nr.408904/06.07.2017 emisă de PM DTS  la care s-au ataşat în copie : referatul de propunere de clasare a cauzei, procesul verbal de consemnare a plângerii din 24.03.2015, declaraţiile luate reclamantului şi numiţilor UI şi NN.

De asemenea, din oficiu, s-a solicitat pârâtei să comunice dacă reclamantul avea şi atribuţii de legător de sarcină, dacă a fost instruit cu privire la legarea sarcinii ( piese mari) la momentul mutării cu macaraua şi să înainteze art.29 alin.7, 15  din Instrucţiunea  nr.5 de securitate şi sănătate în muncă pentru activitatea de transport cu mijloace de ridicat.

Relaţiile şi înscrisurile solicitate au fost comunicate de pârâtă cu adresa nr.701/20.09.2017.

Analizând acţiunea în raport de actele dosarului, şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul  constată şi reţine următoarele:

Reclamantul AD a fost angajatul pârâtei SC ARI SRL din data de 03.06.2014 şi a desfăşurat activitate ca lăcătuş la Secţia producţie de la punctul de lucru din DTS, conform contractului individual de muncă  nr.3566/02.06.2017.

În dimineaţa zilei de 24.03.2015 reclamantul AI s-a prezentat la locul de muncă, unde maistrul DD a efectuat prezenţa lucrătorilor din  subordine, după care fiecare lucrător a trecut la îndeplinirea sarcinilor, conform fişei postului.

În acest sens, reclamantul, împreună cu colegul său IG, lăcătuș, au efectuat activitatea de debavurare (curăţire) a pieselor debitate care erau aşezate  pe o masă metalică de lucru. Întrucât pe  masa de lucru erau aşezate o parte din piesele debavurate, macaragiul NN, autorizat cu comandă de la sol, a procedat la legarea acestor piese şi transportarea cu ajutorul podului rulant.

Pentru a evita o dezechilibrare a sarcinii în timpul transportului, macaragiul a solicitat celor doi lăcătuşi AD şi IG să ţină fiecare, cu mâinile, de câte un capăt al sarcinii, însă în momentul coborârii sarcinii s-a produs un balans al acesteia, piesele lovind piciorul drept al reclamantului.

Ca urmare, reclamantul a fost accidentat solicitându-se telefonic prezenţa ambulanței la locul de muncă, acesta fiind transportat la S DTS, unde a fost internat şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Conform biletului de externare din data de 03.04.2015 diagnosticul a fost de  fractură deschisă punctiform GA I 1/3 distală diafiză tibie dreaptă, fractură bifocală 1/3  distală peroneu dreapta, plagă excoriată gamba dreaptă.

Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul solicită să se constate vinovăţia pârâtei SC ARI SRL  în producerea accidentului de muncă din data de 24.03.2015 şi să fie obligată  la plata de despăgubiri materiale în sumă de 1.500 lei şi de  daune morale în cuantum de 5.000 lei (cincizeci milioane lei vechi).

Analizând solicitarea reclamantului, Tribunalul reţine că evenimentul din data de 24.03.2015 s-a produs la punctul de lucru din DTS al  SC ARI  SA, victimă fiind reclamantul.

Faţă de faptul că în urma accidentului s-a produs incapacitatea temporară de muncă a reclamantului, evenimentul a fost cercetat de către angajator  conform art. 29 alin.1 lit. a) din Legea nr.319/2006 .

Rezultatele cercetării au fost consemnate în procesul verbal de cercetare a evenimentului  E329/06.04.2015, care a fost verificat şi avizat de către ITM  M  , conform art.125 din HG nr.1425/2006.

Din procesul verbal rezultă că s-a reținut ca şi cauză a producerii evenimentului, faptul că NN, macaragiu autorizat cu comanda de la sol, deşi a fost instruit referitor la prevederile din Instrucțiunea nr.5 de securitate şi sănătate în muncă  pentru activitatea de transport cu mijloacele de ridicat, nu a desfăşurat activitatea în mod preventiv, iar prin manevrarea imprudentă a podului rulant a cauzat lovirea lăcătuşului AD.

Din acelaşi proces verbal mai rezultă că lăcătuşul AD a fost instruit cu prevederile din Instrucţiunea nr.2  de securitate şi sănătate în muncă pentru lucrări de lăcătuşărie şi confecţii metalice, în ziua producerii accidentului acesta fiind echipat cu echipament de protecţie.

Procesul verbal de cercetare a evenimentului din 24.03.2015 a fost comunicat la mai multe instituţii, inclusiv reclamantului AD, victimă a evenimentului.

Se mai reţine că referitor la accidentul din data de 24.03.2015 a fost înregistrată şi lucrarea penală cu nr.37753/2015 a P  M  DTS, iar cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a reţinut că nu sunt propuneri pentru cercetări  penale, precum şi faptul că în declaraţia dată AD  a arătat că nu are niciun fel de pretenţie în cauza de faţă, propunându-se clasarea lucrării (conform referatului din data de 03.06.2015 al PDTS, BIC) .

Cât priveşte solicitarea reclamantului de reţinere a răspunderii angajatorului în producerea accidentului a cărui victimă a fost şi de obligare a acestuia la plata de daune morale şi materiale, invocând disp. art.269 Codul muncii, Tribunalul reţine că este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Art.253 alin.1 (anterior art.269) Codul muncii, republicat „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Dispoziţiile art.253 alin.1 Codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului şi pentru antrenarea acesteia trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii : fapta ilicită a angajatorului, calitatea de salariat, existenţa unui prejudiciu în dauna salariatului produs în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, culpa angajatorului, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu .

În raport de aceste condiţii, se constată că evenimentul din data de 24.03.2015 l-a avut ca victimă pe reclamant, care în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu a fost accidentat la piciorul drept.

Cât priveşte condiţiile referitoare la fapta ilicită a angajatorului, vinovăţia acestuia în producerea accidentului şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, se apreciază că nu sunt îndeplinite în cauza dedusă judecăţii.

În acest sens, se reţine că reclamantul, în calitate de lăcătuş, cunoştea atribuţiile specifice postului, acesta semnând fişa postului şi a fost instruit de către angajator cu  privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, acesta semnând în fişa de instruire individuală cu ocazia efectuării  fiecărui instructaj ( filele 56-58, 80-83  dosar).

În dimineaţa zilei de 24.03.2015 reclamantul şi colegul său IG, ambii lăcătuşi, au efectuat operaţiunea de debavurare a pieselor metalice, specifică activităţii de lăcătuşărie.

Faţă de faptul că pe masa metalică se aflau piesele care fuseseră debavurate, cei doi au hotărât să facă loc pe masă, astfel că macaragiul NN a demarat operaţiunea de mutare a pieselor.

În acest sens macaragiul a legat piesele cu un cablu  de oţel şi le-a cerut celor doi lăcătuşi să ţină cu mâinile de câte un capăt al sarcinii pe timpul deplasării podului rulant comandat de la sol cu radiocomandă de către macaragiul NN .

Cei doi lăcătuşi AD şi IG au dat curs solicitării macaragiului, însă la momentul coborârii sarcinii s-a produs un balans al acesteia, iar piesele au lovit piciorul drept al reclamantului.

Având în vedere modalitatea în care s-a derulat şi s-a produs accidentul, se constată că reclamantul avea ca atribuție de serviciu debavurarea pieselor metalice; în atribuţiile postului său nu intra și aceea de legător de sarcină, așa cum rezultă din relaţiile comunicate de societatea pârâtă prin adresa nr.701/10.09.2017.

Potrivit art.29 din Instrucţiunea  nr.5 de securitate şi sănătate în muncă pentru activitatea cu mijloace de ridicat, obligaţiile legătorului de sarcină sunt: să execute şi să asigure legarea astfel încât sarcina să nu se poată deplasa, roti, aluneca sau cădea după ce a fost ridicată; să urmărească transportul pe orizontală al sarcinii suspendate, mergând în urma ei pe tot traseul la o distanţă de siguranţă, având grijă ca aceasta să nu lovească persoane şi să le accidenteze;  să interzică circulaţia persoanelor pe sub sarcina suspendată şi să aibă grijă să nu se facă transportarea sarcinilor pe deasupra  locurilor de muncă, dacă necesităţile de producţie nu impun aceasta; dacă totuşi trebuie transportată sarcina, se vor îndepărta în prealabil persoanele de pe traseul sarcinii la o distanţă care să asigure securitatea acestora.

De asemenea, în art.48 din aceeaşi Instrucţiune se prevede că „macaragiul/legătorul de sarcină…. au obligaţia să desfăşoare activitatea în aşa fel încât să nu expună la pericol de accidentare atât persoana  proprie, cât şi pe celelalte persoane  participante la procesul de muncă”

În raport de prevederile Instrucţiunii nr.5 se constată că macaragiul are atribuţia să urmărească transportul sarcinii suspendate şi să aibă grijă ca aceasta să nu accidenteze persoane.

Reclamantul, în calitate de lăcătuş, nu avea ca atribuţie de serviciu susţinerea sarcinii pe timpul efectuării transportului, cu toate că, şi cu alte ocazii, el, împreună cu lăcătuşul IG au mai  procedat în acelaşi fel (conform declaraţiei martorului IG , fila 119 dosar).

Din declaraţia aceluiaşi martor mai rezultă că niciun superior nu le-a solicitat să susţină  piesele când erau coborâte de pe palet.

De altfel, şi martorul DD, maistrul celor doi lăcătuşi, a arătat că reclamantul nu avea atribuţii de legător de sarcină, această atribuţie revenindu-i macaragiului, conform fişei postului ( fila 154 dosar).

Nu se poate reţine susţinerea avocatului reclamantului formulată cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, în sensul că practica a creat în concepţia reclamantului faptul că acesta are şi atribuţii de legător de sarcină invocând în acest sens declaraţia martorului UI, întrucât acest martor a arătat că legarea pieselor metalice se efectua de macaragiu sau de lăcătuşul care avea şi atribuţii de legător de sarcină, însă reclamantul  nu avea acest tip de atribuţii.

Prin urmare, se constată că în urma unei practici greşite dintre muncitori (lăcătuş şi macaragiu), reclamantul a susţinut încărcătura podului rulant acţionat cu comanda de la sol de către macaragiul NN, angajatorul prin reprezentanţii săi, respectiv prin şefii ierarhici ai reclamantului, nedând dispoziţii în acest sens.

Aşa fiind, nu se poate reţine susţinerea reclamantului în sensul că a avut loc o schimbare a felului muncii pentru care nu avea pregătirea necesară şi nu i s-a efectuat instructajul muncii, cât timp acesta, la solicitarea macaragiului, şi-a dat acordul şi a îndeplinit atribuţii care nu erau specifice activităţii de lăcătuș pe care o desfăşura.

În cauză, se apreciază că angajatorul şi-a respectat obligaţia prevăzută de art.180 alin.1  Codul muncii de a organiza instruirea angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, reclamantul fiind  instruit în acest sens referitor la meseria sa de lăcătuş, însă în procesul muncii acesta a îndeplinit şi sarcini care nu erau atributul său, fără ca un superior să-i dea dispoziţii în acest sens.

În raport de motivele anterior expuse, se apreciază că nu se poate reţine o culpă a angajatorului în producerea accidentului a cărui victimă a fost reclamantul, astfel că nu poate fi angajată răspunderea materială a fostului angajator.

Se mai reţine că, deşi accidentul a avut loc în luna martie 2015, iar ulterior evenimentului reclamantul a revenit la locul de muncă de la punctul de lucru din DTS al pârâtei SC ARI SA, acesta a promovat acţiunea pendinte urmare a faptului că a fost concediat, decizie pe care a contestat-o ( conform declaraţiei dată de reclamant, filele 72-73 dosar).

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare