Contestaţie decizie sancţionare

Contestaţie decizie sancţionare

Prin Decizia menţionată s-a admis apelul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, reclamantul, în calitate de medic, angajat a fost sancţionat disciplinar prin Decizie, cu avertisment scris.

În cuprinsul deciziei de sancţionare s-a reţinut că apelantul a săvârşit abateri disciplinare constând în nerespectarea normelor de conduită faţă de personalul din subordine şi încălcarea atribuţiilor de serviciu aferente postului pe care îl ocupă, luând decizii individuale, aspecte care rezultă din menţiunile Comisiei de disciplină în urma analizării sesizărilor, conform Procesului-verbal al şedinţei de lucru din data de 24.06.2015.

În ceea ce priveşte temeiul de drept al sancţiunii disciplinare, s-a menţionat art. 248 alin. 1 lit. a din Codul muncii.

Apelantul a invocat atât în faţa primei instanţe cât şi în calea de atac două critici de nelegalitate a deciziei de sancţionare şi anume încălcarea dreptului său la apărare constând în neefectuarea cercetării disciplinare şi lipsa din decizie a menţiunii referitoare la prevederile din regulamentul intern sau contractul de muncă încălcate de acesta.

Cu privire la cercetarea disciplinară, Curtea constată că, în fapt, în urma sesizărilor depuse de angajator, prin Dispoziţie s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară.

Prin Convocatorul înregistrat, reclamantul a fost invitat să se prezinte în data de 24.06.2015 la ora 12:00 în faţa Comisiei de disciplină, în vederea desfăşurării procedurii cercetării disciplinare.

Prin cererea înregistrată, reclamantul a solicitat amânarea şedinţei pentru data de 26.06.2014, solicitând un răgaz pentru a-şi pregăti apărarea şi a-şi angaja un avocat, motivând că primise convocatorul cu o zi înainte şi nu a avut suficient timp pentru a se pregăti.

Preşedintele Comisiei de disciplină i-a răspuns reclamantului printr-o adresă înregistrată că data propusă de angajat pentru audiere nu este convenabilă, motiv pentru care convocarea la audiere în faţa Comisiei de disciplină pentru data de 24.06.2015 ora 12:00 se anulează.

La aceeaşi dată, printr-o altă comunicare  membrii Comisiei de disciplină au fost informaţi că şedinţa  programată pentru data de 24.06.2015 ora 12:00 se anulează, urmând a se întruni la o dată ulterioară. Cu toate acestea, la data de 24.06.2015 s-a întrunit Comisia de disciplină, la solicitarea preşedintelui comisiei şi, în lipsa angajatului s-a decis că sesizările sunt temeinice şi că directorul medical se face vinovat de comportamentul inadecvat faţă de asistenta şefă a unităţii şi de încălcarea atribuţiilor de serviciu. Este de menţionat că la lucrările Comisiei au participat în calitate de invitaţi patru medici, dintre care şi medicul care formulase una dintre sesizările ce au făcut obiectul analizei.

Procesul-verbal întocmit la data de 24.06.2015, ca urmare a întrunirii Comisiei de disciplină a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare disciplinară a apelantului.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 251 alin. 1 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a (avertismentul scris) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Rezultă că în situaţia aplicării sancţiunii cu avertisment scris nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare. Aceasta nu înseamnă însă că în situaţia în care angajatorul alege totuşi să facă o cercetare disciplinară prealabilă în cazul în care intenţionează aplicarea avertismentului scris nu ar mai fi obligatorie respectarea procedurii reglementate de art. 251 din Codul muncii.

Prin urmare, în contextul în care angajatorul a decis efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile (deşi ea nu era obligatorie), convocând angajatul în acest sens, era obligat să o efectueze corespunzător cu respectarea prevederilor legale, sub sancţiunea nulităţii absolute. Or, având în vedere că s-a decis anularea convocării angajatului şi chiar a şedinţei Comisiei, astfel cum am arătat anterior,  însă cu toate acestea lucrările Comisiei de disciplină au avut loc, iar la acestea a participat şi una dintre persoanele care au făcut sesizări împotriva angajatului, desfăşurarea lucrărilor în lipsa acestuia, este de natură a încălca grav dreptul la apărare al apelantului. Raţiunea art. 251 din Codul muncii este tocmai de a da satisfacţie principiului dreptului la apărare.

Faptul că acesta a solicitat acordarea unui termen de câteva zile pentru a-şi pregăti apărarea nu poate atrage incidenţa dispoziţiilor alin. 3 al art. 251, nefiind vorba de o neprezentare la convocare fără un motiv obiectiv. Dimpotrivă, motivul invocat de angajat era unul concret legat de pregătirea apărării, în contextul în care între data primirii convocării şi data şedinţei avea la dispoziţie numai 24 de ore. Or, convocarea trebuie făcută astfel încât angajatul să aibă posibilitatea reală şi concretă de a se apăra, uzând de toate mijloacele legale de care dispune. Mai mult, în urma solicitării acestuia de a se amâna şedinţa, i s-a comunicat că se anulează convocarea, situaţie în care angajatul a fost pus într-o vădită imposibilitatea de a se apăra. Pe de altă parte, desfăşurarea lucrărilor Comisiei de disciplină în lipsa angajatului, cu toate că potrivit înscrisurilor menţionate anterior, atât aceasta cât şi convocarea angajatului fuseseră anulate, constituie o încălcare gravă a dispoziţiilor art. 251 ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară.

Un alt motiv de nelegalitate a deciziei de sancţionare este lipsa menţiunii referitoare la prevederile din statut, regulament intern, contract individual sau colectiv de muncă aplicabil ce au fost încălcate de salariat, aşadar lipsa elementului obligatoriu, reglementat la art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii, sancţionată cu nulitatea absolută a deciziei.

Deşi reclamantul  a invocat în mod expres acest motiv de nulitate absolută a deciziei contestate, prima instanţă nu l-a analizat sub nicio formă.

Verificând  decizia de sancţionare sub acest aspect, Curtea constată că, aceasta este lovită de nulitate absolută, pentru nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 252 alin.2 lit. b din Codul muncii, întrucât din cuprinsul acesteia lipseşte un element important, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal,  regulamentul intern, respectiv din  contractul individual de muncă încălcate de salariat.

Simpla menţionare în mod generic în decizie a faptului că angajatul a încălcat atribuţiile de serviciu aferente postului, fără a se preciza care, unde sunt ele prevăzute, nu este de natură a acoperi viciul formal constatat. Precizarea prevederilor legale încălcate are relevanţă pentru ca instanţa să poată stabili şi verifica dacă faptele reţinute în sarcina salariatului constituie abateri disciplinare şi dacă se încadrează printre obligaţiile impuse acestuia.

În acest sens, Curtea reţine că dispoziţiile art. 252 din Codul muncii sunt imperative, elementele enumerate la alin. 2 fiind obligatoriu a fi cuprinse în decizia de sancţionare disciplinară.

Având în vedere motivele reţinute anterior ce atrag nulitatea absolută a deciziei conteste în cauză, Curtea constată că este de prisos a mai analiza temeinicia deciziei de sancţionare, motiv pentru care criticile apelantului referitoare la faptele ce au fost reţinute în sarcina sa nu vor mai fi analizate.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează a admite apelul declarat de reclamant şi va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite acţiunea acestuia şi va constata nulitatea absolută a Deciziei de sancţionare disciplinară nr. 39 din  29.06.2015 emisă de pârât.

De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâtul urmează a fi obligat la plata către reclamant a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, reprezentând onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare