Contestaţie raport de activitate lichidator judiciar

Contestaţie raport de activitate lichidator judiciar

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, prin apelul formulat, recalificat în recurs, contestatoarea a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 121 alin.1 pct 1 şi art. 127 pct.4 din Legea nr. 85/2006, arătând în motivare că utilizarea întregii sume încasate în urma valorificării bunului asupra căruia are constituită o garanţie reală în scopul acoperirii cheltuielilor de procedură şi provizionarea unei sume considerabile pentru acoperirea cheltuielilor viitoare, contravine drepturilor creditorului garantat.

Curtea va analiza aceste critici prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ.

Astfel, în conformitate Tabelul definitiv consolidat înregistrat la data de 8 mai 2014, creanţa contestatoarei DGRFP Braşov AJFP Harghita a fost înregistrată la categoria creanţelor garantate, la ordinea de preferinţă prevăzută de art. 121 alin.1 pct.2 din Legea nr. 85/2006. Rangul de preferinţă între creditorii garantaţi se stabileşte în funcţie de ordinea înscrierii garanţiilor în registrele de publicitate, sechestrul aplicat de creditorul bugetar având valoare de ipotecă legală.

 Prin urmare, Curtea va înlătura, ca fiind neconcludentă, argumentaţia primei instanţe, conform căreia contestatorul nu poate justifica un prejudiciu, întrucât nu deţinea o creanţă garantată care să-i ofere vreun privilegiu în raport de ceilalţi creditori garantaţi.

Analizând legalitatea măsurii propuse, de reţinere în sold a sumei de 107.866,68 lei, pe motiv că în timpul procedurii falimentului, până la data de 31.12.2015, s-au mai născut  cheltuieli procedurale care din lipsă de fonduri nu au fost achitate până la data depunerii raportului de activitate, Curtea apreciază că prevederile  art. 127 pct.4 din Legea nr. 85/2006 sunt inaplicabile în fundamentarea acesteia.

 În temeiul dispoziţiilor art. 127 alin (4) din Legea nr. 85/2006 puteau fi previzionate anumite sume pentru a fi destinate cheltuielilor viitoare.

Această normă, care îi permite lichidatorului să reţină şi să nu distribuie anumite sume, nu poate fi aplicată în mod arbitrar. Fără a preciza motivele pentru care nu a achitat în totalitate cheltuielile de procedură restante, lichidatorul reţine de la distribuiri sume considerabile, invocând art. 127 alin.4 din Legea nr. 85/2006, însă atunci când trebuie să argumenteze această „decizie managerială” se referă la cheltuieli restante şi nu  doar viitoare.

Astfel, prin Raportul contestat, depus la 10.12.2015 lichidatorul arată că soldul disponibilităţilor băneşti ale debitoarei la data de 30.11.2015 este de 107.866, 68 lei şi vor fi păstrate în conformitate cu prevederile art. 127 alin.4 din Legea nr. 85/2006, pentru acoperirile cheltuielilor viitoare indicând salarii nete pază restante în valoare de 40.618 lei, reţineri la sursă aferente salariilor restante în valoare de 16.167 lei, anunţuri publicitare restante în valoare de 1.234,30 lei, servicii evaluare în sumă de 17.900 lei, servicii contabile şi raportări fiscale aferente perioadei 05.11.2013-08.12.2015 în valoare de 3.021,08 lei, utilităţi restante în valoare de 2.290,50 lei.

Singurele cheltuieli care s-ar încadra în categoria celor vizate de art. 127 alin.4 din Legea nr. 85/2006 ar fi fost cele de arhivare, însă în privinţa acestora lipseşte orice element care ar permite evaluarea costurilor.

Faţă de cele reţinute, Curtea apreciază că măsura provizionării sumei de 107.866, 68 lei este neîntemeiată, fiind greşit fundamentată pe dispoziţiile art. 127 alin (4) din Legea nr. 85/2006.

Curtea reţine, în principiu, cu referire la cheltuielile de procedură, că indiferent dacă acestea sunt achitate în temeiul dispoziţiilor speciale ale art. 121 alin.1 pct.1 sau a normelor generale cuprinse la art. 4 alin.1 din Legea nr. 852006 aceste măsuri trebuiau evidenţiate de lichidatorul judiciar în rapoartele de activitate lunare întocmite, oricare dintre creditori având dreptul să le conteste, în temeiul art.21 alin.2-5 din Legea nr.85/2006.

Aşadar, raportul contestat, înregistrat conform art. 122 din Legea nr. 85/2006, trebuia precedat de rapoarte întocmite în condiţiile art. 21 alin.1,  prin care lichidatorul să justifice cheltuielile lunare efectuate cu administrarea procedurii. În acest sens, Curtea subliniază că întocmirea unui centralizator cu cheltuielile aferente unei perioada îndelungate, fără a indica cheltuielile lunare angajate, nu permite creditorilor exercitarea controlului managerial asupra unor cheltuieli pe care le consideră nejustificate

În această ordine de idei, Curtea apreciază că în soluţionarea prezentei contestaţii este neconcludentă apărarea recurentei, conform căreia plata  cheltuielilor de procedură, în integralitatea lor, din suma încasată în urma valorificării unui bun asupra căruia deţinea o garanţie reală, îi încalcă drepturile şi interesele în calitate de creditor garantat.

În acest context, reaminteşte că respectarea principiilor procedurii insolventei trebuie asigurată de participanţii la procedură în conformitate cu căile procedurale reglementate, iar în cazul prezentei contestaţii judecătorul sindic nu avea de a verifica natura cheltuielilor evidenţiate de lichidatorul judiciar, pentru a stabili dacă se încadrează în categoria cheltuielilor care se suportă din averea societăţii debitoare conform art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006.

În concluzie, Curtea nu îşi poate însuşi afirmaţia contestatoarei, în sensul că este inoportun şi nejustificat ca sumele obţinute din vânzarea unui bun asupra căruia aceasta deţine o garanţie să se acopere totalitatea cheltuielilor, fără a se face distribuiri către creditori, întrucât această apărare are un grad ridicat de generalitate, iar  aceste cheltuieli nu a format obiectul unor critici concrete. Totodată, aceste cheltuieli puteau fi plătite din sumele rezultate din lichidare şi în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin.1 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, trebuie punctat că instanţa de control nu se poate substitui lichidatorului, pentru a dispune efectuarea distribuirilor către creditori, în contextul în care din împrejurările de fapt relevate nu rezultă că au fost stinse toate cheltuielile de procedură sau cele curente, care  trebuiau achitate cu prioritate. Cu toate acestea, Curtea observă că orice control în privinţa acestor cheltuieli ar fi imposibil de realizat, întrucât prin situaţia centralizată a plăţilor lichidatorul nu a indicat în mod distinct cheltuielile ce au legătură directă cu bunul valorificat de cele comune întregii proceduri, iar contestatoarea nu a formulat critici în acest sens.

Cu alte cuvinte, modalitatea în care cheltuielile comune întregii proceduri sunt imputate, în final, în mod proporţional asupra tuturor sumelor încasate din vânzarea activelor (afectate sau nu de garanţii), asigurând ca aceste cheltuieli să nu fie suportate exclusiv de către un creditor garantat ci de toţi creditorii participanţi la procedură, constituie un obiectiv ce trebuie avut în vedere de lichidator pe tot parcursul lichidării, fiind o chestiune de administrarea procedurii.  De asemenea, tot ca o cerinţă pentru o bună administrare a procedurii, se impune ca aceste cheltuieli să fie indicate în mod distinct în rapoartele de activitate lunare întocmite de lichidator în condiţiile art. 21 din Legea nr. 85/2006, pentru a permite atât controlul creditorilor interesaţi cât şi controlul judecătoresc în condiţiile art. 11 alin.2 coroborate cu art. 21 din acelaşi act normativ.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea  reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.  9 Cod de procedură civilă.

Ca o consecinţă,  în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.1-3 Cod de procedură civilă,  va  admite recursul, modificând în parte  sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a contestaţiei formulate de creditoare, împotriva raportului de activitate depus de lichidatorul judiciar la data de 10.12.2015, în cadrul procedurii de lichidare a averii debitoarei, societate în faliment, înlăturând, din acest raport, măsura lichidatorului judiciar privind păstrarea soldului disponibilităţilor băneşti ale debitoarei, în temeiul dispoziţiilor art.127 pct. 7 din Legea nr. 85/2006.

Menţine soluţia de respingere a contestaţiei pentru capătul de cerere vizând obligarea lichidatorului la efectuarea distribuirii.

Domenii speta

Spete similare