Procedura insolvenţei

2) Garanţia de bună execuţie are un regim diferit decât creanţele datorate din derularea contractului. Preluarea lucrărilor şi plata făcută de debitor, presupune că lucrările au fost corespunzătoare. Apoi, deşi, contractul iniţial nu a prevăzut reţinerea de garanţii de bună execuţie, această prevedere fiind ulterioară, ca amendament la contract, părţile nu au prevăzut nici o condiţie în ce priveşte restituirea garanţiilor reţinute de antreprenor.

De asemenea, prevederile cuprinse în contractul dintre beneficiarul final şi antreprenor nu sunt opozabile creditorului-contestator, iar debitorul ştia că i se va reţine garanţie de bună execuţie de către beneficiarul final precum şi condiţiile de restituire a acesteia şi totuşi nu a prevăzut clauze similare în contractul său cu subantreprenorul.

Dispoziţiile art. 64 alin. (6) din Legea 85/2006 nu se aplică decât pentru creanţele anume prevăzute de lege şi nu pentru alt gen de creanţe.

Prin decizia civilă nr. 234/R/26.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, au fost respinse recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 180/2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. ...

La pronunţarea acestei decizii, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă mai sus menţionată Tribunalul Arad a admis în parte contestaţia formulată de creditorul SC … SRL împotriva măsurilor administratorului judiciar al debitorului, în dosar de bază nr. …, pe rol la Tribunalul Arad şi a obligat debitorul să restituie creditorului SC … SRL suma de 99.451,57 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în privinţa petitului privind garanţia de bună execuţie, nu se stipulează nicio interdicţie de a se restitui, iar clauzele contractului dintre pârâtă şi beneficiar nu îi sunt opozabile reclamantei, iar privitor la alte sume, acestea nu pot fi cerute în faza procedurii aplicabile debitoarei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs debitoarea creditoarea.

Prin recursul declarat, debitoarea, prin administrator special, a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii şi a capătului de cerere privind plata garanţiei de bună execuţie către intimata, cu cheltuieli de judecata pe cale separată.

În motivarea recursului se arată că suma de 99.45,57 lei, reprezentând garanţie de bună execuţie, nu este scadentă, deoarece beneficiarul lucrării nu i-a eliberat garanţia de bună execuţie, iar pe de altă parte, neîndeplinirea integrală a obligaţiilor contractuale de către creditoare, îi dă dreptul să execute această garanţie de bună execuţie, deci şi în aceasta ipoteza, suma nu ar fi datorata de către debitoare. Prima instanţă a reţinut că există un amendament la contract încheiat ulterior semnării iniţiale, prin care se menţionează reţinerea garanţiei de buna execuţie, dar cu toate acestea, a ignorat amendamentul respectiv.

Mai arată că atâta timp cât intimata nu a finalizat lucrările din contract în totalitate, recurenta are dreptul sa reţină garanţia de bună execuţie, cutuma instituind regula că orice contract de subantrepriză este un contract accesoriu la contractul principal de antrepriză şi subantreprenorul preia obligaţiile pe care le are antreprenorul în contractul principal, astfel că aplica şi subantreprenorului acelaşi reguli privind garanţia de buna execuţie ca în contractul principal de antrepriza. Oricum, ar rămâne voinţa părţilor exprimată în amendamentul la contract, în care s-a prevăzut reţinerea garanţiei de buna execuţie.

În drept, invocă disp. art. 304 ind. 1 C.pr.civ.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs incident şi creditoarea, solicitând admiterea recursului şi în principal, casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu consecinţa admiterii şi a capătului de cerere privind obligarea intimatei-recurente la plata profitului nerealizat; în subsidiar, să se reţină cauza spre rejudecare şi să se modifice în parte sentinţa atacata, în sensul admiterii şi capătului de cerere privind obligarea societăţii … Sa la plata profitului nerealizat în cuantum de 281.401,87 lei.

În motivarea recursului, se arată în esenţă, că prima instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 85/2006, ce dispune că nicio dobânda, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, dar judecătorul sindic, în mod greşit, a interpretat că în absenţa unui text care să prevadă expres regimul accesoriilor creanţelor născute în procedura, şi acestea au acelaşi regim, deoarece această interpretare nu are niciun raţionament logico-juridic.

 Astfel, pe de o parte, profitul nerealizat nu poate fi calificat ca fiind un accesoriu al creanţei reprezentata de contravaloarea lucrărilor aferente contractului de subantrepriză nr. …, pentru că nu reprezintă nici dobândă, nici majorare, penalitate sau cheltuială, ci reprezintă o daună compensatorie pentru nerespectarea contractului de subantrepriză de către debitoare, în ceea ce priveşte continuarea executării lucrărilor de către recurentă. Consideră că este lipsită de suport juridic motivarea instanţei ca accesoriile reprezintă de fapt despăgubiri pentru profitul nerealizat de către creditor.

Pe de altă parte, recurenta mai arată că potrivit art. 64 alin. (6) din Legea 85/2006, creanţele născute după data deschiderii procedurii vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, ceea ce înseamnă că creditorii care au înţeles să desfăşoare raporturi contractuale cu debitorul cunoscând că aceasta este în insolvenţă are o situaţie favorabila, şi nu este sancţionat, aşa cum greşit a interpretat judecătorul sindic. Mai mult, prima instanţă a invocat dispoziţiile art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, ce prevăd că în cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către contractant împotriva debitorului, dar instanţa, în mod eronat, a reţinut că nu sunt incidente în speţă.

Astfel, mai susţine că prin acţiunea introductiva, finalitatea daunelor interese compensatorii, pe care le solicită pentru neexecutarea parţială a contractului din vina debitorului, constă în repararea integrală a prejudiciului cauzat, prin acordarea pierderilor efective şi a câştigului nerealizat de care a fost lipsită creditoarea. Prima instanţa a reţinut faptul că creditoarea are dreptul doar la eventuale daune cauzate de denunţarea contractului, dar nu i-a acordat profitul nerealizat, soluţionând procesul fără a cerceta fondul şi fără să încuviinţeze expertiza contabila prin care să se evalueze suma de bani ce o putea încasa cu titlu de profit în situaţia continuării şi finalizării execuţiei lucrărilor din contractul de subantrepriză nr. … ulterior adresei nr. …, prin care debitoarea a denunţat unilateral contractual de subantrepriză.

Astfel, solicită admiterea recursului cu consecinţa admiterii şi a capătului de cerere privind obligarea intimatei-recurente la plata profitului nerealizat.

În drept, invocă art. 491 raportat la art. 472 Cod procedura civila.

Creditoarea intimată a formulat note scrise, prin care arată, între altele, că lucrările aferente contractului de subantrepriza nr. 408/2013 având ca obiect execuţia de lucrări la obiectivul …, în cadrul proiectului „Restaurare/reabilitare/conservare/consolidare la Obiectivul Complex …" au fost executate după deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei şi după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedura civila care prevede expres instituţia recursului incident, deci nu mai pot fi reţinute argumente pentru inadmisibilitatea recursului incident (printre care şi deosebirile de natură şi regim juridic dintre apel şi recurs), voinţa legiuitorului vechiului Cod de procedura civilă fiind aceea că prevederile privind judecata în apel să se aplice şi în instanţa de recurs, inclusiv exercitarea recursului incident în condiţiile în care se poate exercita şi apelul incident.

Debitoarea recurentă prin administrator special, a formulat note scrise, solicitând admiterea recursului său şi respingerea recursului incident declarat de creditoare, arătând că în mod greşit prima instanţă a dispus obligarea sa la restituirea garanţiilor de buna execuţie către aceasta, întrucât acestea nu au fost prevăzute în contract, ci au fost introduse ulterior ca amendament la contract. Judecătorul sindic a mai arătat că părţile nu au prevăzut nici o condiţie în ce priveşte restituirea garanţiilor de buna execuţie şi că odată acceptate ca fiind corespunzătoare lucrările executate, garanţiile trebuie restituite creditorului contestator.

Or, amendamentele din contract cu privire la garanţiile de buna execuţie, nu sunt datate, dar sunt însuşite prin semnătură de ambele părţi şi nici creditoarea nu a contestat reţinerea garanţiilor de bună execuţie, sens în care apreciază că aceste garanţii au fost reţinute în mod corect de debitoarei. Orice garanţie de bună execuţie constituită în cadrul contractelor de acest tip priveşte nu respectarea termenului de execuţie ci dimpotrivă, calitatea prestaţiei şi cantitatea ei, iar pentru eventuala întârziere, beneficiara sau antreprenorul va percepe penalităţi de întârziere prestatorului.

Se mai arată că o simpla recepţie cantitativă a lucrărilor, nu poate fi asimilată cu o recepţie în ce priveşte calitatea lor, astfel că pentru eliberarea garanţiilor, creditoarea … ar trebui să facă dovada conformităţii lucrărilor; în ce priveşte termenul de plata a lucrărilor executate, debitoarea invocă prevederile art. 5 din contract, potrivit căruia scadenţa facturilor emise era convenită ca fiind în termen de 5 zile de la încasarea plăţilor de la beneficiarul final şi cum debitoarea nu a încasat garanţiile de buna execuţie de la beneficiarul final, consideră că acestea nu pot fi achitate nici către creditoarea din prezenta speţă.

În ce priveşte beneficiul nerealizat solicitat de recurenta incidentă, debitoarea achiesează la poziţia judecătorului sindic şi că deşi în motivarea recursului, creditoarea a avansat ideea că profitul nerealizat pretins nu poate fi calificat ca un accesoriu, în accepţiunea art. 41 din Legea nr. 85/2006, noţiunea de accesoriu este mult mai largă, şi în opinia debitoarei, include şi eventuale cheltuieli legate de ipoteticul profit nerealizat, astfel că acordarea acestora este nelegală. Pe de altă parte, consideră că creditoarea … nu este îndreptăţită la profitul nerealizat în condiţiile în care pretinde sume nerealizate în urma unui contract care nu a fost prelungit. Pentru lucrările executate în perioada contractuală, facturile au fost acceptate şi achitate cu reţinerea garanţiei de bună execuţie, iar pentru restul lucrărilor părţile au prevăzut prelungirea prin acord şi întrucât între părţi a fost încheiat un contract în care beneficiarul final era o altă entitate, respectiv o instituţie bugetară, prelungirea duratei contractuale cu subcontractorul nu era o posibilitate lăsată la aprecierea debitoarei, şi neprelungirea contractului nu-i poate fi imputata.

Analizând recursurile de faţă, prin prisma criticilor formulate de recurente şi din oficiu, raportat la dispoziţiile art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, creditorul recurent a depus la data de 18.03.2016, o contestaţiei împotriva măsurilor administratorului judiciar prin care acesta a respins cererea de plată formulară de creditor în baza art. 64 alin. 6 din Legea 85/2006 şi transmisă în data de 29.04.2015, cu privire la plata sumei de 281.401,87 lei, creanţă născută după deschiderea procedurii, constând în profit nerealizat din contractul de subantrepriză nr. … şi a sumei de 99.451,57 lei reprezentând garanţie de bună execuţie aferentă aceluiaşi contract.

În motivare s-a arătat că în baza contractului amintit a executat lucrări în valoare totală de 1.233.199,45 lei, din care debitorul a achitat 1.133.747,88 lei, reţinând suma de 99.431,57 lei reprezentând garanţie de bună execuţie, valoarea totală a contractului fiind de 8.733.674,37 lei.

Răspunzând criticilor debitoarei, se constată că, în fapt, garanţia de bună execuţie are un regim diferit decât creanţele datorate din derularea contractului. Corect a reţinut instanţa de fond că preluarea lucrărilor şi plata făcută de debitor, presupune că lucrările au fost corespunzătoare. Apoi, deşi, contractul iniţial nu a prevăzut reţinerea de garanţii de bună execuţie, această prevedere fiind ulterioară, ca amendament la contract, părţile nu au prevăzut nici o condiţie în ce priveşte restituirea garanţiilor reţinute de antreprenor.

De asemenea, prevederile cuprinse în contractul dintre beneficiarul final şi antreprenor nu sunt opozabile creditorului-contestator, iar debitorul ştia că i se va reţine garanţie de bună execuţie de către beneficiarul final precum şi condiţiile de restituire a acesteia şi totuşi nu a prevăzut clauze similare în contractul său cu subantreprenorul.

Ca urmare, nu există nicio clauză în contractul dintre părţile litigiului prin care să se prevadă o anumită condiţionare a restituirii sumelor cu titlu de garanţie de bună execuţie.

În privinţa solicitării formulate de creditoare, atât pe calea contestaţiei cât şi prin recurs, Curtea reţine că debitorul a denunţat contractul deşi lucrările au fost preluate fără obiecţiuni. Cu toate acestea, în privinţa profitului ce pretins urma a fi realizat şi pe care creditoarea l-a estimat prin raportare la devizele de ofertă şi identificat pe categorii de lucrări, nu implică, prin simpla afirmare incidenţa răspunderii civile contractuale.

Corect afirmă recurenta că potrivit art. 64 alin. (6) din Legea 85/2006, creanţele născute după data deschiderii procedurii vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, ceea ce înseamnă că creditorii care au înţeles să desfăşoare raporturi contractuale cu debitorul cunoscând că aceasta este în insolvenţă are o situaţie favorabilă, şi nu este astfel sancţionat. Însă, noţiunea de documente din care rezultă creanţa, se limitează la acest domeniu care, în limitele speţei, are nu doar valoare probantă ci şi conturează limitele pretenţiilor ce pot fi impuse debitoarei, pe cale directă, în procedură. Alte pretenţii formulate de orice parte ce justifică un interes, pot face obiectul unei acţiuni împotriva debitoarei, în funcţie de temeiurile de drept pe care se întemeiază, cu menţiunea procedurii derogatorii aplicabile, datorată aplicabilităţii L. nr. 85/2006.

De aceea, regimul creanţelor născute după deschiderea procedurii, implică un mod diferit de analiză decât al celor anterioare, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006: „(2) În cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către contractant împotriva debitorului”. Aşa cum a arătat şi judecătorul sindic, legea nu prevede nimic în privinţa întinderii acestor despăgubiri, dar având în vedere dispoziţiile legii insolvenţei, aceste despăgubiri nu pot fi mai mari decât cele acordate celorlalţi creditori, deci nu se poate acorda creditorului beneficiul nerealizat, ci doar eventualele daune cauzate de denunţarea contractului, astfel că judecătorul-sindic corect a respins acest capăt de cerere.

Aşa fiind, constatând că nu s-au susţinut şi dovedit motive de casare sau modificare a sentinţei recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins, ca nefondate, recursurile.

Domenii speta

Spete similare