Recurs. Litigii cu profesionişti. Imposibilitatea legală a administratorului societăţii comerciale de a transmite în mod tacit dreptul de a reprezenta societatea.

Recurs. Litigii cu profesionişti. Imposibilitatea legală a administratorului societăţii comerciale de a transmite în mod tacit dreptul de a reprezenta societatea.

- art. 71 alineat 1 din Legea nr. 31/1990

Decizia nr. 88/C/2016 - R din 24.05.2016

Dosar nr. 1673/83/C/2015 - R

Prin Sentinţa civilă nr. 633/04.06.2015 pronunţată de Judecătoria N. O. în dosar nr.1673/83/2015, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC E. B. SRL, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea civilă formulată de către reclamanta SC E. B. SRL, prin lichidator judiciar C. L.  SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL. S-a dispus disjungerea acţiunii civile formulate de către reclamanta SC E. B. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O. C., şi s-a dispus suspendarea judecăţii acţiunii civile formulate de către reclamanta SC E. B. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O. C.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC E. B. SRL prin C. L.  SPRL S. M., solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei şi judecarea cauzei, respectiv acţiunea promovată împotriva pârâtei SC E. SRL.

Prin Sentinţa nr. 220/Ap din 18 decembrie 2015, Tribunalul S. M. a respins apelul formulat de apelanta SC E. B. SRL, prin C. L.  SPRL în contradictoriu cu intimata SC E. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 633/04.06.2015 pronunţată de Judecătoria N. O. în dosar nr. 850/266/2013, ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Sunt neîntemeiate susţinerile apelantei potrivit cărora nulitatea contractului de cesiune se poate constata doar prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti. Astfel, regimul nulităţii absolute se caracterizează, printre altele, prin faptul că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată oricând, de orice persoană interesată, inclusiv de instanţă, din oficiu. Or, în situaţia în care nulitatea absolută este invocată din oficiu de instanţă, nu se poate constata nulitatea absolută prin dispozitivul hotărârii deoarece ar fi încălcat principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, acordându-se mai mult decât s-a cerut. De aceea, invocarea din oficiu a nulităţii absolute a unui act juridic de către instanţa de judecată presupune constatarea acestei nulităţi în considerentele hotărârii, cu consecinţa respingerii acţiunii care se întemeiază pe respectivul act juridic. Pentru aceleaşi motive, nici invocarea nulităţii absolute ca mijloc de apărare de către pârât nu presupune constatarea acestei nulităţi prin dispozitivul hotărârii, în condiţiile în care nu se solicită aceasta printr-o cerere reconvenţională.

În ceea ce priveşte existenţa consimţământului apelantei la încheierea contractului de cesiune, tribunalul a constatat că acest contract a fost semnat pentru apelantă de d-na H. F. care, la data încheierii contractului, nu avea calitatea de administrator al societăţii, această calitate fiind deţinută de d-nul H. M.

Potrivit art. 70 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres, iar conform art. 72 din acelaşi act normativ, obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege. De asemenea, din art. 197 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, rezultă că societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

Prin urmare, calitatea de administrator se dobândeşte prin act constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a asociaţilor ceea ce înseamnă că posibilitatea transmiterii dreptului de reprezentare prevăzută la art. 70 alin. 1 trebuie stipulată tot în actul constitutiv sau acordată printr-o hotărâre a adunării generale, însă din probele administrare în cauză nu rezultă că d-lui H. M. i s-a acordat această posibilitate, ceea ce înseamnă că la data încheierii contractului de cesiune societatea nu putea fi reprezentată în mod legal de o altă persoană, neexistând astfel consimţământul apelantei pentru încheierea contractului respectiv. În materie de societate, dispoziţiile referitoare la mandat reglementează raporturile dintre societate şi administrator, ceea ce înseamnă că ratificarea la care se referă art. 1546 alin. 1 Cod civil trebuie făcută de societate, în calitate de mandant, prin organele sale de conducere, şi nu de administrator care are calitate de mandatar în aceste raporturi juridice.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1546 alin. 2 Cod civil prevăd că mandantul nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut cu depăşirea limitelor mandatului, cu excepţia situaţiei în care a ratificat mandatul expres sau tacit, ceea ce înseamnă că ratificarea mandatului de către mandant dă naştere la obligaţii în sarcina acestuia, nu şi în sarcina persoanelor terţe faţă de contractul de mandat.

În plus, tribunalul a reţinut că în mod întemeiat prima instanţă a constatat că procura depusă la fila nr. 107 nu are ca obiect contractul de cesiune în litigiu, iar declaraţia dată de administratorul apelantei nu poate produce efecte fiind dată după intrarea societăţii în procedura de insolvenţă.

În mod întemeiat prima instanţă a reţinut că nu a existat consimţământul apelantei la încheierea contractului de cesiune din data de 21.02.2011, acesta fiind astfel nul absolut.

În ceea ce priveşte lipsa de interes a intimatei în susţinerea excepţiei lisei calităţii procesuale active, instanţa de apel a apreciat că interesul vizează cererea de chemare în judecată sau o altă cerere care are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată şi nu excepţiile invocate de părţi. Interesul unei părţi în invocarea unei excepţii procesuale constă în respingerea cererii faţă de care s-a invocat excepţia respectivă.

În consecinţă, constatând că prima instanţă a procedat la o analiză şi soluţionare corectă a acţiunii formulate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca neîntemeiat.

În baza principiului disponibilităţii, nu s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC E. B. SRL, prin lichidator judiciar C. L.  SPRL, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea dosarului la Tribunalul S. M. pentru judecarea acţiunii promovate împotriva pârâtei SC E. SRL, întrucât prima instanţă a soluţionat cauza, fără a intra in judecata fondului, acţiunea a mai fost trimisă o dată spre rejudecare, iar instanţa de apel a respins calea de atac promovată.

În motivare, recurenta arată că Hotărârea Tribunalului S. M. este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct.9 din Cod procedură civilă

În mod nelegal s-a reţinut că nu a existat consimţământul SC E. B. SRL la încheierea contractului de cesiune de creanţă, şi, pe cale de consecinţă că acest contract este lovit de nulitate absolută. Corespunde adevărului că, SC E. B. SRL a încheiat contractul de cesiune de creanţa cu SC O. C. SRL şi ca pentru SC O. C. SRL, contractul a fost semnat de dl. H. M., iar pentru SC E. B. SRL, de dna H. F.- director economic şi asociat al acestei societăţi.

Potrivit fişei eliberate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, depusă la dosarul primei instanţe, asociaţi ai SC E. B. SRL au fost H. M. - care a deţinut şi calitatea de administrator şi H. F. - care a deţinut şi funcţia de director economic.

În condiţiile în care cei doi asociaţi ai SC E. SRL - H. M. şi H. F. - au fost prezenţi la încheierea contractului şi l-au semnat, în mod nelegal s-a reţinut că aceştia nu i-ar fi acordat în mod expres - domnului H. M. - în calitatea sa de administrator al SC E. B. SRL - facultatea de a transmite dreptul de reprezentare al societăţii/de semnare a contractului/doamnei H. F., la rândul său asociat al societăţii şi director economic. Prezenţa celor doi asociaţi la momentul încheierii contractului şi mai mult semnarea acestuia - unul pentru SC O. C. SRL şi ce-l de-al doilea pentru SC E. B. SRL - conduce la concluzia existenţei acordului expres - aşa cum prevede art. 71 alin. l din Legea nr. 31/1990. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi încălcat prevederile aliniatului 1 al art. 71 (instanţa de apel a făcut, în mod greşit, referire la art. 70 din legea societăţilor comerciale) şi nu ar fi existat acordul celor doi asociaţi, sancţiunea ar fi fost cea prevăzută la aliniatul 3 al art. 71, respectiv administratorul - domnul H. M. - ar fi răspuns solidar cu persoana pe care a substituit-o, şi anume doamna H. F., pentru eventualele pagube produse societăţii. Nu numai că nu s-au produs pagube, dar prin semnarea contractului, urmată de încasarea sumei datorate de intimata pârâtă SC E. SRL, s-ar fi adus în patrimoniul societăţii sumele necesare acoperirii creanţelor SC E. B. SRL . Nu s-a promovat şi nici nu se putea promova o cerere pentru sancţionarea administratorului, în temeiul art.71 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, pentru că a existat acordul asociaţilor şi pentru că nu s-a cauzat nici un prejudiciu SC E. B. SRL.

Raportat la dispoziţiile art. 71 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, contractul de cesiune este opozabil SC E. B. SRL; societatea, prin reprezentantul său, a consimţit la încheierea acestuia şi, contrar celor reţinute de cele două instanţe, nu este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat în mod valabil, cu respectarea prevederilor art. 948 din Cod civil.

Este evident că cei doi asociaţi au fost de acord cu reprezentarea societăţii de către doamna H. F. - în diverse situaţii, a se vedea şi procura depusă la fila nr. 107, inclusiv la încheierea contractului în litigiu - şi de asemenea că H. M. - în calitatea sa de administrator/reprezentant legal - a consimţit la încheierea contractului de cesiune de către doamna H. F.

Voinţa unei societăţi comerciale este voinţa asociaţilor săi şi aceasta se aduce Ia îndeplinire de administratorul societăţii, potrivit art. 70 alin. 1 din Legea nr. 21/1990.

Pentru încheierea contractului de cesiune, domnul H. M. nu avea nevoie de un mandat special din partea SC E. B. SRL (respectiv al asociaţilor), astfel că ratificarea contractului încheiat de doamna H. F. - persoană pe care şi-a substituit-o, nu trebuia realizată de societate, aşa cum a statuat instanţa de apel. Pe de altă parte, voinţa SC E. B. SRL este voinţa asociaţilor săi. Contractul de cesiune a fost ratificat/recunoscut, ca fiind legal încheiat, atât de administratorul societăţii domnul H. M., cât şi de SC E. B. SRL, prin asociaţii acesteia H. F. şi H. M. - în situaţia în care se interpretează că am fi în prezenţa unui mandat aparent.

Nici administratorul SC E. B. SRL şi nici asociaţii acesteia nu au invocat nulitatea contractului, deşi toţi au cunoscut încheierea acestuia. În concluzie, din probele administrate în cauză rezultă că doamna H. a fost împuternicită să încheie contractul. Dacă nu se acceptă această interpretare, suntem în prezenţa unui mandat aparent urmat de ratificarea expresă a contractului din partea administratorului şi tacită din partea societăţii şi a asociaţilor săi, conform art. 1542 alin. 2 din vechiul Cod civil. Invocă în acest sens şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 1141/2010 - pe care o anexează.

Dovada ratificării contractului este şi împrejurarea că acesta a fost operat în contabilitatea SC E. B. SRL şi a fost prezentat lichidatorului judiciar, la data începerii falimentului - pentru demararea procedurii de recuperare a creanţei societăţii fata de intimata - parata SC E. SRL. Din tot acest comportament rezulta neîndoielnic voinţa asociaţilor, dar şi a administratorului de a încheia, respectiv de a valida contractul de cesiune semnat de doamna H., fiind incidente in cauza dispoziţiile art. 1532 şi ale art. 1546 alin. (2) din vechiul Cod civil. Ratificarea consolidează retroactiv actul juridic, făcând ca efectele acestuia să se răsfrângă asupra SC E. B. SRL, chiar din momentul încheierii sale.

Nici lichidatorul judiciar nu a invocat nulitatea contractului, pe de o parte pentru ca acesta a fost prezentat de dl. H. (asociat şi administrator), în prezenţa doamnei H. (asociat al societăţii) - care de altfel a şi condus contabilitatea societăţii, în calitate de director economic, fapt care a format convingerea ca a existat acordul celor doi pentru încheierea actului juridic, iar pe de alta parte, pentru ca o astfel de soluţie ar fi contrara intereselor procedurii, dar şi dispoziţiilor art.71 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. Prin încasarea de către SC E. B. SRL a debitului de la intimata - pârâtă SC E. SRL s-ar acoperi creanţele înscrise pe tabel.

În drept, recurenta invocă prevederile art. 304 pct.9, 312 alin.3 şi 5 din Cod procedură civilă.

Intimata pârâtă SC E. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către SC E. B. SRL.

În motivare, intimata arată că existenţa sau inexistenţa consimţământului şi existenţa sau inexistenţa unui mandat aparent, este o situaţie de fapt care se stabileşte de instanţele de fond prin aprecierea probelor de la dosar şi care nu poate fi invocată ca motiv de recurs, deoarece excede limitelor stabilite de art. 304 Cod procedură civilă.

Faptul că existenţa mandatului şi a consimţământului unei părţi la

încheierea contractului este o chestiune de fapt, nu de drept, este confirmat

chiar de practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie depusă de recurentă la

dosarul cauzei odată cu recursul, respectiv decizia 1141/2010. În această

decizie, Înalta Curte reţine că: "Chestiunea de a şti dacă persoana semnatară a contractului de prestări servicii medicale din partea beneficiarului a avut sau nu mandat ori delegaţie din partea societăţii, este o chestiune de fapt de atributul suveran al instanţei fondului sau apelului ca instanţă devolutivă".

Ca urmare, este evident că recursul vizează in realitate modul în care instanţele de fond şi apel au stabilit situaţia de fapt prin aprecierea şi interpretarea probelor şi nu modul în care instanţele au aplicat legea la situaţia de fapt reţinută. Ce solicită în realitate recurenta este ca instanţa de recurs să modifice situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi de apel şi să constate, raportat la noua situaţie de fapt, că legea nu a fost aplicată corect de instanţa de apel. Numai dacă se reţine că există consimţământul recurentei la încheierea contractului se poate susţine că instanţa de fond a aplicat greşit legea în ce priveşte nulitatea contractului.

De aceea, critica privind modul în care instanţa de fond şi instanţa de apel au stabilit inexistenţa consimţământului SC E. B. SRL prin aprecierea probelor administrate este o critica care excede limitele motivelor de recurs şi din acest motiv nu poate fi primită în recurs.

Întregul recurs al SC E. B. ignoră două împrejurări esenţiale şi mută discuţia privind nulitatea unui contract pentru lipsa consimţământului pe terenul răspunderii administratorului care si-a substituit în mod nelegal o persoană.

Prima împrejurare esenţială trecută sub tăcere este aceea că persoana care a semnat contractul de cesiune pentru SC E. B. SRL este H. F., nu H. F. I.. Prin urmare, nu este vorba nici de asociatul SC E. B. SRL şi nici de soţia lui H. M., iar toate argumentele recurentei sunt lipsite de fundament, deoarece pleacă de la premisa că H. F. a semnat contractul de cesiune.

A doua împrejurare esenţială ignorată de recurentă este faptul că administratorul SC E. B. SRL nu avea dreptul să transmită dreptul său de reprezentare, deoarece nu există o astfel de prevedere nici în Actul constitutiv şi nici în vreo hotărâre AGA. Întreaga argumentaţie a recurentei se foloseşte de noţiunea unui acord tacit al asociaţilor, dedus fie din prezenţa ambilor asociaţi la data încheierii contractului, fie din ratificarea ulterioară a acestuia. Acest argument contravine însă dispoziţiilor imperative ale art. 71 alineat 1 din Legea nr. 31, potrivit cu care facultatea de transmitere a dreptului de reprezentare trebuie să fie acordată în mod expres. Caracterul expres prevăzut de lege exclude orice posibilitate de acord tacit, implicit sau prezumat.

În prezenta cauză se discută de efectele unui contract d cesiune faţă de un terţ, respectiv debitorul cedat, şi de efectele ratificării contractului faţă de terţ, ceea ce face ca argumentaţia recurentei privind răspunderea administratorului cesionarului faţă de societatea cesionar pentru contractele încheiate prin persoane substituite fără drept să fie lipsită de relevanţă.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 1546 alineat 2 Cod civil, ratificarea mandatului nu poate da naştere la obligaţii în sarcina terţilor, ci doar în sarcina mandantului. Această constatare a instanţei privind efectele ratificării mandatului trebuie coroborate cu art. 1167 alin. 2 din Vechiul Cod civil, potrivit cu care, prin ratificare sau confirmare nu se poate aduce atingere drepturilor terţilor.

În concluzie, nulitatea contractului în ceea ce o priveşte, nu poate fi înlăturată prin ratificarea contractului, deoarece nu i se poate modifica situaţia prin confirmarea sau ratificarea unui act nul, cu atât mai mult în situaţia în care ratificarea se face de către o persoană care nu mai are calitatea de reprezentant al cesionarului.

Nulitatea contractului pentru lipsa consimţământului este o nulitate absolută şi poate fi invocată de orice persoană interesată. Prin urmare, faptul că recurenta nu a înţeles să invoce nulitatea, nu este un impediment pentru invocarea nulităţii de către pârâta intimată, atât timp cat are interesul legitim să invoce această nulitate, în condiţiile în care actul lovit de nulitate îi vatămă interesele şi drepturile.

Mandatul aparent invocat de către recurentă nu poate fi susţinut, deoarece administratorul societăţii nu avea facultatea de a transmite dreptul de reprezentare. Condiţia ca administratorul să poată transmite valabil dreptul de reprezentare către terţi există şi în cazul mandatului aparent, interdicţia transmiterii dreptului de reprezentare neputând fi înlăturată în cazul mandatului aparent.

În plus, mandatul aparent nu poate fi dedus din fapte ulterioare încheierii contractului, ci din împrejurări anterioare contractului. Nu se poate susţine că exista un mandat aparent pe motiv că ulterior încheierii contractului mandatarului i s-a dat un mandat printr-o procură autentică care privea alte împrejurări.

Nu se poate reţine că SC E. B. SRL şi-a exprimat consimţământul

prin faptul că administratorul său H. M. ştia de încheierea contractului.

Dovada evidentă că nu există consimţământul este simplul fapt că deşi domnul

H. M. a fost prezent la încheierea contractului şi l-a semnat pentru SC

O. C. SRL, nu a înţeles să-l semneze şi pentru SC E. B. SRL,

deşi nu exista nici un impediment, de nici o natură, în acest sens.

În drept, intimata invocă textele legale invocate în cuprinsul întâmpinării.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, cu luarea în considerare a apărărilor intimatei, a actelor dosarului şi probelor administrate în faţa instanţei de fond, Curtea de apel a constatat că acesta nu este fondat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 71 alineat 1 din Legea nr. 31/1990, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.

Aşadar, legea interzice administratorilor care reprezintă societatea să delege sau să transmită acest drept, dacă această facultate nu li s-a acordat în mod expres, un acord expres în acest sens putând fi exprimat prin actul constitutiv sau prin hotărârea asociaţilor.

Este adevărat că, în cauză, la încheierea contractului de cesiune de creanţă au fost prezenţi ambii asociaţi ai societăţii reclamante, administratorul şi, totodată, unul din asociaţii societăţii semnând actul din perspectiva calităţii sale de administrator şi al societăţii creditoare cedente, nu din perspectiva calităţii sale de administrator al societăţii cesionare, pentru aceasta din urmă semnând actul celălalt asociat. Faţă de această împrejurare, recurenta consideră că voinţa asociaţilor de a permite administratorului să transmită dreptul de reprezentare, precum şi transmiterea dreptului de reprezentare de către administratorul statutar, au fost exprimate simultan cu încheierea actului în condiţiile de mai sus, în mod tacit, de vreme ce la încheierea actului au fost prezenţi ambii asociaţii şi ambii au semnat actul, având calităţi diferite. O asemenea susţinere a recurentei nu poate fi primită, fiind nefondată, faţă de prevederile art. 71 alineat 1 din Legea nr. 31/1990, mai sus citate, potrivit cărora posibilitatea administratorilor care au dreptul de a reprezenta societatea de a-l transmite altor persoane trebuie să fie acordată în mod expres, şi nu tacit.

Recurenta, prin motivele sale de recurs, solicită instanţei să constate existenţa acordării în favoarea administratorului a facultăţii de a transmite dreptul de reprezentare, prin deducerea existenţei acordului în acest sens din împrejurarea că la încheierea actului erau prezenţi toţi asociaţii care au semnat actul fără nici un fel de obiecţiuni, or instanţa nu poate să reţină existenţa acordului pe bază de prezumţii, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, acordul trebuie exprimat în mod explicit.

În ce priveşte sancţiunea încălcării interdicţiei instituite de primul alineat al art. 71 din Legea nr. 31/1990, aceste dispoziţii legale sunt dispoziţii imperative, de ordine publică, interesând circuitul civil şi protejarea interesului public, al terţilor care contractează cu societatea comercială, astfel că ea nu poate fi decât nulitatea actului încheiat cu încălcarea unor prevederi legale imperative, act care nu poate produce nici un efect. Această soluţie este concordantă şi cu prevederile art. 55 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, în raporturile cu terţii, societatea nu este angajată de actele organelor sale, dacă actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective.

Faţă de cele reţinute mai sus, în mod corect a interpretat şi aplicat legea instanţa de apel, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă vechi. De asemenea, motivele şi apărările legate de ratificarea mandatului, mandatul tacit sau aparent, identitatea sau nu a persoanei semnatare a actului din partea reclamantei cu persoana asociatei sale, sunt lipsite de relevanţă pentru soluţionarea recursului şi nu au mai fost analizate, din moment ce transmiterea dreptului de reprezentare de către administrator, un adevărat contract de mandat, este ulterioară acordării facultăţii de transmitere a dreptului şi dependentă de aceasta, or în condiţiile în care facultatea de transmitere a dreptului de reprezentare nu a fost acordată în mod legal, nici dreptul de reprezentare nu putea fi transmis în mod legal.

În consecinţă, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă Vechi, Curtea de apel a respins ca nefondat recursul formulat, menţinând ca legală şi temeinică decizia instanţei de apel.

Domenii speta

Spete similare