Restituire timbru de mediu

Restituire timbru de mediu

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat la data de 9 iunie 2016 o decizie preliminară în cauza C-586/14 Vasile Budişan împotriva AJFP Cluj.

Potrivit Curţii, timbrul de mediu este neutru raportat la concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în România fără plata taxei speciale, a taxei pe poluare sau a celei pentru emisii poluante.

Astfel, sarcina fiscală care decurge din OUG nr. 9/2013 este aceeaşi pentru contribuabilii care cumpără un autovehicul rulat dintr un alt stat membru și care solicită înmatricularea lui în România și pentru aceia care cumpără un autovehicul de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, înmatriculat în România anterior datei de 1 ianuarie 2007, fără plata vreunei taxe.

Însă, în ceea ce priveşte neutralitatea timbrului de mediu față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în România cu plata unei taxe declarate incompatibile, Curtea a arătat că valoarea unei asemenea taxe neconforme trebuie să fie restituită cu dobândă, astfel încât nu mai poate fi considerată ca fiind încorporată în valoarea de piață a acestor autovehicule. Valoarea reziduală a taxei respective este aşadar egală cu zero, deci inferioară timbrului de mediu aplicat unui autovehicul rulat importat, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, ceea ce contravine articolului 110 TFUE.

În acest sens, Curtea a precizat că valoarea reziduală a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii trebuie considerată că încetează să fie încorporată în valoarea de piață a unui vehicul din chiar momentul în care proprietarul acestui vehicul dispune, în temeiul dreptului intern, de posibilitatea de a obține restituirea respectivei taxe, indiferent dacă a fost sau nu restituită efectiv la data vânzării vehiculului menționat. S-a apreciat că această simplă posibilitate de a obţine restituirea este de natură să încurajeze stabilirea unui preţ de vânzare care să nu ţină seama de taxa respectivă, chiar dacă ea nu a fost încă restituită. Or, într-o asemenea situaţie, cumpărătorii unui astfel de vehicul naţional sunt scutiți de timbrul de mediu, în timp ce vehiculele rulate importate dintr un alt stat membru sunt invariabil supuse timbrului de mediu la înmatricularea în România, ceea ce este de natură să ofere un avantaj concurențial vehiculelor rulate prezente deja pe piața românească și, în consecință, să descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre.

În concluzie, CJUE a declarat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă, însă se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită, o taxă în vigoare anterior, declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

Astfel fiind, raportat la jurisprudenţa CJUE şi având în vedere prioritatea normelor europene faţă de normele interne, efectul direct şi imediat al acestora, precum şi efectul în timp al hotărârii preliminare amintită mai sus (efect retroactiv, de la data intrării în vigoare a normei interne), instanţa reţine ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 488 pct. 8 NCPC

Principiul aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene astfel cum reiese din art.148 alin. 2 din Constituţia României, stabileşte că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Instanţa are în vedere că potrivit hotărârii C.J.U.E. în cauza Administrazionedellefinanzedello stato c. Simmenthal, nr.106/77, prioritatea dreptului comunitar constă în aplicarea directă de către judecătorul naţional a dreptului comunitar, lăsând neaplicată o normă internă ulterioară contrară, fără a solicita sau a aştepta eliminarea pe cale legislativă sau pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

Concluzia ce se desprinde din jurisprudenţa CJUE (cauza Burdişan) este aceea că prin efectele articolului 4 lit.c din OUG nr.9/2013, nu se asigura neutralitatea taxei faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat, autoturisme supuse unei taxe declarate incompatibile cu art. 110 din TFUE.

Pentru aceste considerente, raportat la principiile definitorii ale dreptului european amintite mai sus instanţa reţine că plata făcută de reclamantă se întemeiază pe o dispoziţie legală contrară dreptului uniunii.

În consecinţă, în temeiul art.496 şi art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Caracterul întemeiat al pretenţiilor cuprinse în capătul principal de cerere constând în obligarea pârâtului la restituirea sumei achitată cu titlu de timbru de mediu, rezultă din considerentele prezentate mai sus.

Cu privire la cererea de acordare a dobânzilor aferente, în Hotărârea nr. C-565/11, Mariana Irimie c/a Administraţia Finanţelor Sibiu, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că „dreptul Uniunii se opune unui regim naţional care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituirii a acestei taxe”.

Prin urmare, având în vedere Decizia nr. 14/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, este întemeiat şi capătul de cerere accesoriu constând în obligarea intimatului pârât la plata dobânzii fiscale începând de la data plăţii acelei taxe.

Referitor la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva Administraţiei Fondului pentru Mediu, instanţa apreciază că şi aceasta este întemeiată. Instanţa are în vedere dispoziţiile art.1 alin.2 din OUG 9/2013, conform cărora timbrul constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se utilizează de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. Prin urmare, cu toate că taxa reprezentând timbrul de mediu a fost calculată şi încasată de organul fiscal, beneficiarul este bugetul Fondului pentru mediu.

În concluzie, faţă de prevederile legale menţionate şi de cele ale art. 72 şi urm. din Codul de procedură civilă, instanţa urmează să se admită cererea de chemare în garanţie în sensul obligării  Administraţiei Fondului pentru Mediu să vireze pârâtei suma reprezentând timbrul de mediu, precum şi dobânda calculată conform celor reţinute mai sus.

Potrivit prevederilor art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă, părţii care a pierdut procesul îi revine obligaţia procesuală de a achita părţii care a câştigat, la cererea acesteia, cheltuielile de judecată. În consecinţă, reţinând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art.451-453 Cod procedură civilă instanţa stabileşte obligaţia acesteia de a achita reclamantei suma de 149 lei cu titlu cheltuieli de judecată ocazionate în primă instanţă, constând în taxa judiciară de timbru.

Totodată având în vedere scopul chemării în garanţie – de a asigura celui căzut în pretenţii posibilitatea de a se despăgubi de la chematul în garanţie - Administraţia Fondului pentru Mediu urmează a plăti pârâtei şi suma de 149 lei cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare