Procedura insolvenţei

Sentinţă civilă 516 din 30.06.2017


Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, obligaţiile fiscale stabilite de acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform art. 157 alin 2 lit. b din Codul de procedură fiscală.

 

Prin Decizia civilă nr. 641/A/09.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 516 din 30 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. …, fiind reţinute următoarele:

Prin sentinţa civilă apelată, s-a respins contestaţia la Tabelul preliminar formulată de contestatoarea creditoare A.F.I.R. în contradictoriu cu intimata debitoare, societate aflată în faliment şi reprezentată prin lichidator judiciar, privitoare la tabelul de creanţe preliminar publicat în B.P.I.  nr. 10218/24.05.2017.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Titlul contestatoarei  creditoare se întemeiază pe contractul de finanţare şi pe procesul  verbal de constatare nr. 8239/06.03.2015 a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, cu privire la care s-a făcut dovada că, prin sentinţa civilă nr. 3338/14.12.2015 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. …, s-a dispus atât suspendarea p.v. nr. 8239/06.03.2015 de constare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare precum şi a deciziei aferente nr. 16800/08.05.2015, de stabilire a creanţelor bugetare până la soluţionarea definitivă a cauzei, cât şi anularea respectivelor înscrisuri.

Împotriva respectivei sentinţe civile pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, s-a promovat recurs, aflat în prezent în procedura de filtru.

În tabelul preliminar aferent procedurii de insolvenţă privind pe debitoare, creanţa declarată  a creditorului în sumă de 585.677,96 lei, a fost înscrisă ca şi creanţă bugetară sub condiţia suspensivă a admiterii  recursului declarat de către creditor împotriva sentinţei civile nr. 3338/14.12.2015 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti.

Tribunalul a reţinut că practicianul în insolvenţă a procedat corect şi legal atunci când a înscris creanţa contestatoarei  în tabelul de creanţe aferent procedurii de insolvenţă pe care o  administrează, ca şi creanţă bugetară  sub condiţie, în raport de prevederile  art. 157, al. 2, lit. b şi art. 278, al. 3 C.pr.fiscală  (Legea nr. 207/2015), deoarece actul administrativ pe care se întemeiază aceasta creanţă a fost suspendat în procedura reglementată de Legea nr. 554/2004, astfel încât obligaţia fiscală pe care actul respectiv o  constată nu  mai este una scadentă pentru  a putea fi  înscrisă în tabelul de creanţe ca şi o creanţă bugetară pură şi simplă.

Împotriva sentinţei civile nr. 516 din 30 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2061/108/2017/a2, a declarat apel  creditoarea, solicitând admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, reţinerea cauzei spre rejudecare şi modificarea în tot a sentinţei civile apelate, în sensul admiterii contestaţiei şi înscrierea creanţei sale la categoria creanţelor bugetare (în temeiul art. 16 alin. 5 din Legea nr. 85/2014) fără condiţie.

În motivare se arată că, între creditoare şi debitoare a fost încheiat Contractul de Finanţare nr. C 312M(…) ce a avut ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziţii de utilaje necesare pregătirii terenului pentru construcţii".

Suma decontată, conform cheltuielilor acceptate la plată a fost de 585.677,96 lei.

Contractul de finanţare nr. C 312M(…)a fost încheiat în baza Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, denumit în continuare P.N.D.R., precum şi în baza prevederilor H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Procedura de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraudă survenite pe parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare este reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 şi de Normele Metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, acestea făcând trimitere la Codul de procedură fiscală.

Ca urmare a încălcării prevederilor legale si contractuale asumate de beneficiar a fost emis Procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la A.F.I.R. sub nr. 8239/06.03.2015, întocmit în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 şi ale H.G. nr. 875/2011 prin care s-a constituit în sarcina beneficiarului un debit în cuantum de 585.677,96 lei.

Cu privire la motivarea primei instanţe în sensul că "actul administrativ pe care se întemeiază această creanţa a fost suspendat în procedura reglementată de Legea nr. 554/2004, astfel încât obligaţia fiscală pe care actul respectiv o constată nu mai este una scadentă pentru a putea fi înscrisă în tabelul de creanţe ca şi creanţă bugetară pură şi simplă", apelanta o apreciază ca fiind neîntemeiată întrucât instanţa de fond nu a reţinut faptul că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află dosarul nr. 3661/2/2015, prin care creditoarea a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 3338/14.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care instanţa de fond a admis cererea de anulare formulată de debitoare însă, până la acest moment nu există o hotărâre definitivă şi irevocabilă care să anuleze titlurile executorii emise de creditoare, acestea continuând să producă efecte juridice, motiv pentru care apreciază că în mod întemeiat apelanta înţelege să se folosească de aceste titluri executorii.

Apelanta mai arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că această instituţie a înţeles să se folosească şi de Contractul de finanţare C 312M(…), iar prima instanţă nu a ţinut cont de prevederile art. 2 alin. 2) lit. c) din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Un alt motiv de nelegalitate vizează neanalizarea de către instanţa de fond a faptului că administratorul judiciar şi-a depăşit atribuţiile cu privire la posibilitatea de face verificări asupra creanţelor ce rezultă din titluri executorii, iar faţă de măsura înscrierii sub condiţie a întregii creanţe, creanţă constatată prin titluri executorii, apelanta învederează instanţei că, prin acţiunea ce a constituit obiectul dosarului nr. 334/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare a art. 105 alin. (1) şi (2) şi art. 106 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a lămuri dacă administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanţe bugetare constatate prin titluri executorii, contestate în termen legal, şi care sunt limitele acestei verificări, având în vedere şi faptul ca aceste creanţe sunt constatate printr-un act fiscal emis în regim de putere publică.

Apelanta mai susţine şi că administratorul/lichidatorul judiciar este obligat să analizeze doar aspecte ce ţin de stingerea parţială sau totală a creanţei ori intervenirea prescripţiei extinctive, precum şi caracterul contestat al creanţei şi să menţioneze acest aspect în ce priveşte creanţa respectivă, conform art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

Aşa fiind, administratorul/lichidatorul judiciar nu poate, pe fond, să analizeze creanţa nici în situaţia în care aceasta a fost contestată, întrucât legiuitorul a prevăzut o cale specială de contestare, respectiv legea contenciosului administrativ, iar o interpretare contrară ar contraveni principiului constituţional privind unicitatea căilor de atac.

De asemenea, apelanta susţine că este îndreptăţită să se înscrie la masa credală a debitorului tocmai în temeiul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2009 care dispune că în situaţia în care „s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar" creditorul bugetar va proceda la recuperarea sumelor acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora.

Astfel, este suficientă o schimbare a situaţiei financiare a proiectului asumat de beneficiarul fondurilor europene, respectiv deschierea procedurii generale a insolvenţei asupra beneficiarului, pentru ca instituţia apelantă să procedeze la demararea procedurilor de recuperare a ajutorului financiar acordat.

Procedura de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din titluri executorii este reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 şi de Normele Metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, acestea făcând trimitere la O.G. nr. 92/2003 Codul de procedură fiscală.

În plus, creanţa bugetară, fiind născută anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, aceasta nu va fi supusă verificării.

Întrucât este vorba de un ajutor public nerambursabil acordat în cadrul Programului FEADR faţă de care răspunderea este de a menţine criteriile de eligibilitate şi selecţie asumate, rezultă în mod cert că creditoarea este îndreptăţită să solicite înscrierea la masa credală a debitoarei, susţine apelanta.

Având în vedere că suma de 585.677,96 lei rezultă dintr-un titlu executoriu, respectiv din Contractul de finanţare nr. C 312M(…)şi din Procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la creditoare sub nr. 8239/06.03.2015, apelanta solicită a se constata natura certă, lichidă şi exigibilă a creanţei acesteia, care nu este supusă verificării, ci va trebui înscrisă la masa credală, fără condiţie.

 Intimatul în calitate de lichidator judiciar al debitoarei a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat  respingerea apelului şi menţinerea hotărârii pronunţate de către Tribunalul Arad, ca temeinică şi legală.

În motivare arată că, prima instanţă, în mod legal a reţinut că nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, obligaţiile fiscale stabilite de acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform art. 157 alin 2 lit. b din Codul de procedură fiscală.

Referitor la susţinerea contestatoarei în sensul că lichidatorul judiciar trebuia să înscrie creanţa în temeiul contractului de finanţare nr. C 312M(…), acesta constituind titlul executoriu, creditorul având obligaţia recuperării creanţelor în virtutea dispoziţiilor art. 11 - încetarea contractului din Anexa I la Contractul de finanţare, intimatul arată că acesta nu a depus în susţinerea declaraţiei sale de creanţă contractul de finanţare nr. C 312M(…) şi nici actele anexe. O copie de pe acest contract a fost depusă  doar în dovedirea contestaţiei la tabelul preliminar.

Intimatul arată că, în conformitate cu prevederile art. 11 din Anexa 1 la Contractul de finanţare, încetarea valabilităţii contractului este facultativă şi nu obligatorie, deoarece se foloseşte termenul "poate"- ceea ce presupune că autoritatea contractantă trebuie să se manifeste expres în sensul încetării valabilităţii contractului; contractul nu încetează de drept la intervenţia uneia din cauzele expuse în prima parte a articolului.

De asemenea, manifestarea expresă trebuie concretizată printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului însă contestatoarea nu a făcut dovada că ar fi notificat în vreun fel debitoarea cu privire la încetarea contractului.

Încetarea contractului poate fi notificat doar pe perioada de valabilitate a contractului, deoarece numai în această perioadă debitoarea avea obligaţia de menţinere a criteriilor de eligibilitate şi selecţie asumate.

Având în vedere dispoziţiile art. 2(8) din contractul de finanţare, acest contract de finanţare fiind încheiat la data de 15.03.2011, intimatul lichidator judiciar apreciază că perioada de valabilitate a contractului de finanţare s-a încheiat la data de 15.03.2016 , părţile nemaiavând nici o obligaţie una faţă de cealaltă.

Nu în ultimul rând, clauza prin care contractele încetează pentru motivul intrării în procedura de insolvenţă este nulă potrivit art. 123 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, care prevăd că "orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului său de declarare a exigibilităţii anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule".

Ca şi ultim motiv de nelegalitate a măsurii luate de către lichidatorul judiciar, contestatoarea susţine că lichidatorul judiciar şi-ar fi depăşit atribuţiile, în sensul că nu avea dreptul de a verifica creanţa creditorului,  întrucât este o creanţă bugetară care provine dintr-un titlu executoriu necontestat.

Însă, lichidatorul judiciar susţine că procesul verbal de contravenţie, ca titlu executoriu potrivit art. 43 din OUG nr. 66/2011, este un titlu contestat, până la acest moment efectele sale fiind suspendate prin sentinţa civilă nr. 3338/14,12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 3661/2CAF/2015.

In ceea ce priveşte calitatea de titlu executoriu a contractului de finanţare, lichidatorul judiciar precizează că nu a fost notificat cu privire la încetarea contractului pe durata de valabilitate a contractului, respectiv până la data de 15.03.2016, ceea ce înseamnă că apelanta nu mai deţine un titlu valabil împotriva debitoarei.

Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor art. 477 şi urm. Cod procedură civilă, Curtea reţine că acesta este nefondat , urmând să fie respins pentru următoarele considerente:

 În mod corect, tribunalul a reţinut că nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, obligaţiile fiscale stabilite de acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform art. 157 alin 2 lit. b din Codul de procedură fiscală.

Este legală înscrierea  creanţei contestatoarei în Tabelul preliminar rectificat de creanţe al debitoarei cu o creanţă bugetară sub condiţia suspensivă a admiterii recursului declarat de contestatoare împotriva sentinţei civile nr. 3338/14 decembrie  2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara  în dosarul nr. 3661/2CAF/2015.

Prin sentinţa menţionată s-a dispus, anularea procesului verbal de constatare  a contravenţiilor nr. 8239/06.03.2015, precum şi suspendarea efectelor acestui proces  verbal până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Potrivit art. 278, al. 3 C.pr.fiscală (Legea nr. 207/2015):

„(3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia şi obligaţiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală”.

Având în vedere că actul administrativ pe care se întemeiază creanţa contestatoarei apelante a fost suspendat în procedura reglementată de Legea nr. 554/2004, astfel  încât obligaţia fiscală pe care  actul administrativ o constată nu mai este una scadentă pentru a putea fi înscrisă în tabelul de creanţe al debitoarei ca şi o creanţă pură şi simplă, apelul creditoarei este nefondat, urmând ca în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins.