Incidenţa prevederilor art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Neîndeplinirea cerinţei de a depune înscrisurile necesare pronunţării unei hotărâri de recunoaştere a unei hotărâri străine;complinirea acestor lipsuri în recurs.

Incidenţa prevederilor art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Neîndeplinirea cerinţei de a depune înscrisurile necesare pronunţării unei hotărâri de recunoaştere a unei hotărâri străine;complinirea acestor lipsuri în recurs.

Domeniu – drept procesual civil; dreptul familiei

(Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie - Dosar nr. 21536/3/2016/a1 - Decizia civilă nr. 168/28.03.2017)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi - Secţia I Civilă la data de 02.02.2016, sub nr. 478/121/2016, petenta G.R.P.N., prin reprezentant convenţional P.R.L., a solicitat recunoaşterea hotărârii de divorţ pronunţate de Judecătoria Thun Elveţia în dosarul cu nr. Z 09 108 la data de 04.09.2009.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr.105/1992.

Prin sentinţa civilă nr. 428/25.04.2016, Tribunalul Galaţi – Secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi, invocată de către instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind petenta P.N.a, prin reprezentant P.R.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă, la data de 06.06.2016, sub nr.21536/3/2016.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.10.2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă, în temeiul art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 2010 republicat, a suspendat judecata cererii formulate, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de a depune hotărârea de divorţ în copie legalizată de instanţa de origine, în limba germană, cu apostilă.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 242 alin.1 din Codul de procedură civilă din 2010 republicat, „când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate”.

În speţă, tribunalul, la termenul de judecată din data de 21.07.2016, a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a depune la dosar, hotărârea de divorţ în copie legalizată de instanţa de origine, în limba germană, cu apostilă şi în traducere legalizată în limba română.

Această obligaţie a fost adusă la cunoştinţa părţii reclamante, prin intermediul citaţiei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 21 din dosar, obligaţie căreia reclamanta nu s-a conformat, astfel că nu a depus hotărârea solicitată.

Totodată, în raport de dispoziţiile art.1100 din Codul de procedură civilă din 2010 republicat, raportat la art. 2 şi art. 3 alin. 1 din Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin O.G. nr.66/1999, pentru verificarea autenticităţii hotărârii supuse recunoaşterii, este necesar ca reclamanta să depună la dosar, hotărârea de divorţ în copie legalizată de instanţa de origine, în limba germană, cu apostilă.

Faţă de situaţia expusă, constatând că prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina sa de către instanţă, reclamanta împiedică în mod culpabil desfăşurarea normală a procesului, tribunalul, în baza art.242 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 2010 republicat, a suspendat soluţionarea cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiei de a depune la dosar hotărârea de divorţ în copie legalizată de instanţa de origine, în limba germană, cu apostilă şi în traducere legalizată în limba română.

Au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 414 din Codul de procedură civilă din 2010 republicat.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 20.10.2016, a formulat recurs reclamanta G.R.P.N., criticând-o pentru următoarele motive:

 În fapt, prin încheierea de la termenul de judecată din 21.07.2016, instanţa i-a pus în vedere reclamantei să depună la dosar hotărârea de divorţ în copie legalizată de instanţa de origine, în limba germană, cu apostilă şi în traducere legalizată în limba română.

Întrucât reclamanta nu a înţeles exact dispoziţia instanţei, considerând că trebuie o copie, a depus la dosarul cauzei o copie a hotărârii de divorţ legalizată de instanţa de origine, în limba germană, cu apostilă şi originalul traducerii legalizate în limba română.

Astfel, în virtutea dispoziţiilor art. 242 alin. l Cod Procedură civilă, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei, constatând că a fost împiedicată desfăşurarea normală a procesului.

Având în vedere că a fost vorba de o eroare de înţelegere din partea sa,  recurenta - reclamantă solicită instanţei de control judiciar admiterea recursului cu consecinţa continuării judecăţii în cauză, sens în care a precizat că depune alăturat, în original, hotărârea de divorţ legalizată de instanţa de origine, în limba germană.

Intimatul – pârât nu a formulat întâmpinare, deşi avea această obligaţie procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 471 Cod Procedură Civilă.

În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art. 492 Cod Procedură Civilă, depunându-se la dosar, hotărârea de divorţ în limba germană, apostilată.

Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat legal sesizată şi competentă material să soluţioneze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 Cod de procedură civilă.

Examinând în continuare, încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 496 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Sub un prim aspect, Curtea constată că suspendarea judecăţii reprezintă acel incident procedural care constă în oprirea cursului judecăţii datorită unor împrejurări voite de părţi ce nu mai stăruie în judecarea pricinii, ori independente de voinţa lor, când părţile sunt în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată.

Cazurile în care instanţa poate să dispună suspendarea judecăţii, sunt limitativ prevăzute de lege, alte împrejurări decât cele stabilite expres de lege, nefiind de natură să justifice suspendarea judecăţii.

Dispoziţiile art. 242 Cod Procedură Civilă reglementează unul dintre cazurile de suspendare legală facultativă prevăzute de legea procesual civilă.

Astfel, potrivit art. 242 din Codul de procedură civilă, atunci „(1) Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 189 sunt aplicabile.

 (2) La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua”.

Din modul de reglementare a acestui caz de suspendare legală facultativă, rezultă intenţia legiuitorului procesual român, de a institui un caz particular de astfel de suspendare, ca şi sancţiune procedurală, instituind condiţia culpei părţii reclamante, pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii.

Prin intermediul acestei norme juridice, se observă însă, faptul că legiuitorul a reglementat două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea judecăţii şi anume, pe lângă cea evocată, şi cea relativă împiedicării astfel, a desfăşurării normale a procesului.

Aşadar, suspendarea judecăţii în temeiul acestui text legal (sau menţinerea suspendării astfel dispuse) se poate decide pentru nerespectarea unei anume obligaţii stabilite de lege sau de către instanţă, însă doar în ipoteza în care această nerespectare a obligaţiei împiedică normala desfăşurare a procesului şi este culpabilă părţii.

2. Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Curtea constată faptul că prin încheierea contestată, instanţa de fond a dispus suspendarea judecăţii, ca urmare a nedepunerii la dosar, a hotărârii de divorţ, în copie legalizată de instanţa de origine, în limba germană, cu apostilă.

Or, Curtea constată că în materie de recunoaştere hotărâri judecătoreşti străine – obiectul prezentei cauze, dispoziţiile art. 1100 Cod Procedură Civilă impun: „Documente ataşate la cerere - (1) Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de prezentul cod şi va fi însoţită de următoarele acte:

a) copia hotărârii străine;

b) dovada caracterului definitiv al acesteia;

c) copia dovezii de înmânare a citaţiei şi a actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină, sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea;

d) orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute la art. 1.096.

(2) Actele prevăzute la alin. (1) vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea dispoziţiilor art. 1.093. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.

(3) În cazul neprezentării unora dintre documentele prevăzute la alin. (1), instanţa poate fixa un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, dacă se consideră suficient edificată, să dispenseze partea de producerea lor”.

Rezultă aşadar, că depunerea înscrisului în forma solicitată de tribunal, apreciat necesar de către acesta, reprezenta şi o obligaţie legală pentru soluţionarea favorabilă a cererii de recunoaştere, înscrisul reprezentând chiar hotărârea judecătorească străină a cărei recunoaştere se solicita instanţei judecătoreşti române.

Pe de altă parte, în lipsa documentului esenţial evocat, judecata efectivă a cererii de recunoaştere ar fi devenit una doar formală, cu un rezultat negativ pentru recurenta prezentă previzibil, astfel încât se poate aprecia că neîndeplinirea obligaţiei menţionate a determinat o împiedicare astfel, a desfăşurării normale a procesului.

Fiind aşadar, îndeplinite cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea judecăţii în temeiul normei juridice evocate, concluzie care rezultă din analiza anterioară, rezultă că soluţia tribunalului este judicioasă, astfel încât nu se impune reformarea sa.

Sub un ultim aspect, Curtea reţine că depunerea în cursul recursului prezent, a unui înscris care ar corespunde celui solicitat şi apreciat necesar de instanţa de fond, nu infirmă caracterul legal şi temeinic al încheierii în prezent recurate şi nu determină pe cale de consecinţă, necesitatea reformării sale, atât timp cât îndeplinirea ulterioară a obligaţiei procesuale nerespectate de către parte, constituie potrivit dispoziţiilor procesuale în vigoare, cauză de reluare a judecăţii, date fiind  prevederile art. 415 pct. 4 Cod Procedură Civilă în referire la art. 242 al. 2 Cod Procedură Civilă.

Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea, în temeiul art. 496 Cod Procedură Civilă, va admite recursul formulat, va modifica încheierea recurată din data de 07.09.2015, în sensul că va admite cererea de repunere pe rol şi va dispune continuarea judecăţii.

Domenii speta

Spete similare