Eroare materială sau eroare de judecată; incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Deşi se susţine incidenţa art. 503 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., referitor la erori materiale evidente ale instanţei de recurs, aşadar,

Eroare materială sau eroare de judecată; incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Deşi se susţine incidenţa art. 503 alin. 2 pct. 2  C.proc.civ., referitor la erori materiale evidente ale instanţei de recurs, aşadar, aspecte formale ale modului în care s-a judecat calea de atac în cauză, contestatorul pune în discuţie prin criticile concrete formulate existenţa unei greșeli de judecată ce s-ar reflecta în soluţia dată unei cereri cu caracter incidental şi care, pe de altă parte, nici nu are legătură cu dezlegarea dată cererii de recurs, deşi contestatorul pune în discuţie nulitatea integrală deciziei instanţei de control judiciar.

Domeniu - drept procesual civil

(CAB III  - Dosar nr. 7195/2/2016 – Decizia civilă nr. 10/12.01.2017)

Prin cererea înregistrată la data de 24.10.2016 pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie pârâtul C.M.F. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr.707/26.09.2016 pronunţată de această instanţă, solicitând admiterea contestației, anularea în parte a deciziei pronunțata de Curtea de Apel București şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunal București, invocând, în drept, dispozițiile art.503 Cod procedură civilă

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: - dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale; - instanţa de recurs, respingând recursul sau admitanțu-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; - instanţa de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauza.

În sensul 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, eroarea materială vizează erori legate de aspecte formale ale judecării apelului, greşeli involuntare şi nu de interpretare a dispoziţiilor legale. [Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 184 din 15 iunie 2016, portal.just.ro]

În fapt, prin decizia contestata instanţa i-a pus în vedere pe cererea de suspendare la recurs sa achite cauţiunea de 1000 lei, însă fără a-i indica în contul la care sa plătească cauţiunea. Totuși verificând site-ul acestei instanţe a achitat 1000 lei şi din eroare 1500 lei onorariu avocat.

Contestatorul citează datele de pe portalul instanţelor de judecată, inclusiv datele de identificate fiscală  ale Curţii de Apel București şi numărul de cont pus la dispoziţie de CEC BANK (Calea Victoriei nr. 11-13. Sector 3, Bucureşti) pentru consemnarea unei cauţiuni dispusă de o instanţă din raza municipiului Bucureşti care este: R091 CECEB50470RONOOOOOOO

Arată că a depus la dosar dovada achitării în acest sens în procedura online, depunând în acest sens şi dovada în original.

Contul avocatului fiind total diferit de către acesta, rezultă fără echivoc ca acest cont este al Curții de Apel București şi s-a achitat mai mult decât trebuia, făcându-se o plata nedatorată în contul pentru cauțiuni. Cu toate acestea în considerente, instanţa a reţinut că contestatorul nu a făcut dovada depunerii acestui sume la dispoziția instanţei, iar înscrisul original face dovada că acesta a transferat către avocat suma de 2500 lei şi nu că ar fi consemnat această sumă ca şi cauțiune, la dispoziția instanţei.

Cu toate astea instanţa din oficiu îndreaptă eroarea materiala în sensul că pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat în cuantum de 700 de lei şi nu de 1000 de lei cum din eroare s-a menţionat.

În dispozitiv respinge cererea de restituire a cauțiunii ca neîntemeiata, dar, cu toate acestea, instanţa judeca cererea de suspendare ca rămasa fără obiect.

Daca în considerente se retine ca nu a făcut dovada depunerii acestei cauțiuni, atunci nu se putea reţine ca rămasă fără obiect cererea de suspendare. Apreciază ca din eroare instanţa a reținut alt cont decât cel corect (Numărul de cont pus la dispoziţie de CEC BANK - Calea Victoriei nr.11-13. Sector 3, Bucureşti) pentru consemnarea unei cauţiuni dispusă de o instanţă din raza Municipiului Bucureşti este: R091CECEB50470RONOOOOOOO) așa cum a arătat prin acte respectiv prin transferul bancar online şi depunând în acest sens şi dovada în original. Iar în cazul în care a rămas fără obiect cererea de suspendare a solicitat restituirea cauțiunii inclusiv onorariu de avocat depus greșit în acest cont al Curții de Apel. Instanţa avea nevoie de verificări privind intrarea acestor bani în contul mai sus arătat. Dovada este ca s-a achitat un alt onorariu avocatului prin chitanța depusa, întrucât pe cel depus din eroare nu l-a ridicat.

Se mai arată că în recurs a solicitat probe înscrisuri – înscrisuri emise de la avocatul Muller privind procesul 1 F 29/ 16 al Tribunalului Besigheim.

Intimata s-a folosit în aceasta cauza de hotărârea I F 29/16 cA, lipsind contestatorul,  judecându-se în lipsa sa. Prin aceasta hotărâre intimata face vorbire de convenție, fără sa producă o

dovada în acest sens. Aceasta hotărâre fiind "dispoziție temporara" provizorie pe aspectul ca se invoca de către autorităţi "urgenţa cauzei" şi fără audierea tatălui.

Tot prin aceasta hotărâre 1 F 29/16 cA se vorbește de "informare cu privire la căile de atac: citez din hotărâre "decizia nu poate fi contestata cu mijloace legale" Deci în opinia contestatorului  aceasta decizie nu s-a dat cu cai de atac.

Or, înscrisul depus de către avocatul W.M. nu face decât sa motiveze în drept acest paragraf ca fiind o respectare a indicațiilor date de către instanţa care a pronunțat aceasta hotărâre, astfel prin acesta minuta - înțelegere a părților face ca hotărârea atacată sa nu îşi mai producă efecte respectându-se indicațiile instanţei germane raportata la $ 54 al.2 FamFG.

Astfel prin aceste înscrisuri noi încuviințate de instanţa Curții de Apel București hotărârea 1 F 29/16 cA nu îşi mai produce efecte, anulându-se de drept pe considerentele dezbaterii orale la care s-a decis din nou în baza minutei, ședința din 15.03.2016 în baza căruia s-a luat o noua hotărâre, iar negocierea a avut loc la aceasta data de 15.03.2016, aceasta negociere face parte din procedurile interlocutorii. Se  mai arată ca, copilul se află de "6 luni în România, după care a locuit în mare parte tot în Romania".

Intimata cunoştea şi accepta că minorul nu a fost adus ilicit pe teritoriul României, cunoscând unde este minorul, iar prin acest înscris s-a invocat art.11 şi 12 din Convenția de Protecție a Copilului.

La fila 17 alin 4 de jos în sus instanţa de recurs, examinând recursul, reţine în mod greșit, că "nu prezintă relevanta nici înscrisul depus în recurs ce atesta opinia avocatului M., nefiind depusă o hotărâre judecătoreasca prin care sa fi fost desființata hotărârea anterioara."

Instanţa de recurs este în eroare în vederea depunerii unei hotărâri întrucât, în opinia contestatorului, aceasta decizie nu s-a dat cu căi de atac.

Instanța de recurs avea nevoie, în opinia contestatorului, de verificări pe care nu le-a solicitat în baza rolului activ.

Instanţa de recurs a omis, totodată, să analizeze motivele de recurs, raportat la acest înscris şi la toate înscrisurile de la dosar. Instanţa a omis să aplice şi legislația invocată prin aceste înscrisuri încuviințate, respectiv art.11 şi 12 din Convenția de Protecție a Copilului. Refuzul instanţei sa analizeze acest înscris raportata la legislația în vigoare UE şi coroborata cu legislația română, motivat de faptul ca "nu este necesar nici conf. art.14 din Convenție şi nici potrivit dispozițiilor Regulamentului 2201/2003" , rezulta refuzul de a aplica acest înscris, chiar daca emana de la un avocat. Cum se iau în seama jurisprudența raportate la avocații generali de ce să nu se ia în seama şi acest înscris de la avocatul M. Instanţa nu arata o opinie proprie, motivându-și propria hotărâre prin motivele invocate de către tribunal astfel în considerentele aceste hotărâri, examinează dar " nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate"decât prin prisma motivelor" (fila 17 alin 4 de jos în sus).

Caracterul nedevolutiv al recursului decurge, pe de o parte, din înseşi motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) NCPC, ce vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, iar, pe de altă parte, din faptul că, aşa cum precizează art. 492 NCPC, în faţa instanţei de recurs "nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor noi". În actuala reglementare, recursul este o cale de atac de reformare, fără a fi un al treilea grad de jurisdicţie, dar care a urmărit, aşa cum prevede expres art. 483 alin. (3) NCPC, să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Instanţa de recurs nu a aplicat unitar legislația germana şi cu cea română.

Se invocă, totodată, art. 126 din |Constituţia României şi prevederile art.8 (2) al Convenţiei de la Haga.

Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare, anularea, în parte, a deciziei recurate în sensul celor menționate mai sus şi menținerea celorlalte masuri cu privire la pretenţiile intimatei ca fiind nelegale invocate în recurs fără a formula recurs.

Intimata C.I. a depus întâmpinare la contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.M.F. solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibil promovată şi obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata-reclamantă a arătat referitor la motivul de contestaţie în anulare prev. de art. 503 alin. (2) pct. 2 C.pr.civ. că în doctrina şi literatura de specialitate s-a statuat că textul are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii.

Mai mult decât atât, contestația în anulare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea unei situaţii de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât aceste aspecte au fost analizate de către instanţa de judecată când s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

Analizând primul motiv al contestaţiei formulate de C.M.F., se observă că acesta critică soluţia instanţei, deoarece nu a indicat contul în care să depună cauţiunea (cauţiune aferentă cererii de suspendate formulată de contestator odată cu declararea recursului În dosarul 15567/3/2016) şi din eroare a achitat suma de 2.500 lei În loc de 1.000 lei cât reprezenta cuantumul cauţiunii.

Învederează instanţei că acest motiv nu poate fi primit pe calea contestaţiei în anulare formulate pentru motivul prevăzut la art.503 alin.(2) pct.2 Cod procedură civilă, deoarece acest motiv face referire la o eroare materială care a avut consecinţe asupra soluţiei date cu privire la calea de atac exercitată, respectiv recurs, în cauză nefiind invocat de către contestator acest aspect, ci faptul că instanţa de recurs era obligată să indice contul bancar în care poate fi depusă cauţiunea. Mai mult decât atât, nu poate fi imputată instanţei de judecată culpa contestatorului cu privire la greşita depunere a cuantumul cauţiunii şi în mod corect instanţa de recurs a dispus respingerea cererii privind restituirea cauţiunii deoarece cererea de suspendare a fost soluţionată şi s-a constatat în mod întemeiat ca rămasă fără obiect.

Referitor la motivul doi invocat de către contestator, se observă că acesta învederează aspecte de fapt şi de drept referitoare la fondul cauzei, aspecte pe care instanţa de fond şi instanţa de recurs le-a analizat prin hotărârile pronunţate în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.15567/3/2016.

Cu privire la cele criticate de contestator prin acest ultim motiv, nici acesta nu se încadrează în dispoziţiile legale prevăzute de art.503 alin.(2) pct.2 Cod procedură civilă, aspectele de fapt şi de drept cu privire la fondul cauzei au fost puse în discuţia părţilor şi analizate de către instanţa de fond şi de recurs.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.205 şi art.508 alin.(2) Cod procedură civilă.

La dosarul prezentei cauze s-a ataşat dosarul nr. 15567/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia a III-a Civilă.

Examinând decizia contestată în raport de criticile invocate prin prezenta contestaţie în anulare, Curtea constată următoarele:

Prin decizia de recurs contestată, decizia civilă nr.707/26.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins recursul formulat de recurentul-pârât, contestatorul în speţă, împotriva sentinţei civile nr. 845/29.06.2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, ca nefondat.

Prin aceeaşi decizie s-a respins cererea aceluiaşi recurent de restituire a cauţiunii ca neîntemeiată şi s-a stabilit onorariul cuvenit avocatului desemnat de Baroul Bucureşti pentru intimată la suma de 700 de lei, fiind obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către stat în cuantum de 1000 de lei.

Prin încheierea din data de 5.10.2016 pronunţată în aceeaşi dosar s-a dispus, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale strecurate în decizia sus-menţionată în sensul obligării recurentului-pârât la plata sumei de 700 de lei, iar nu de 1000 lei, cum din eroare s-a trecut în dispozitivul deciziei.

In conformitate cu dispoziţiile art.503 din Codul de procedură civilă se poate exercita contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri definitive în situaţia motivelor expres şi limitativ prevăzute de aceste prevederi legale – calea de atac având un caracter extraordinar şi permiţând, deci, anularea unei hotărâri definitive numai pentru cauze strict determinate de lege.

In speţă, contestatorul – avându-se în vedere şi precizările făcute de apărătorul acestuia în şedinţa publică din data de 12.01.2017 – invocă atât prevederile art. 503 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., susţinând că dezlegarea dată de instanţa de recurs prin decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale, cât şi cele ale art. 503 alin.2 pct. 3 C.proc.civ. care vizează ipoteza în care instanţa de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Primul motiv de nelegalitate, cel prev. de art. 503 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ. presupune ca eroarea materială în discuţie, care a fost determinantă la pronunţarea hotărârii, să se constituie în greşeli de fapt involuntare ale instanţei, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei.

În opinia contestatorului, erorile materiale în speţă poartă asupra unei chestiuni procedurale vizând nerespectarea obligaţiei instanţei de recurs de a indica corect contul bancar în care poate fi depusă cauţiunea pentru soluţionare cererii de suspendare a executării hotărârii recurate corelată cu existenţa unei pretinse contradicţii dintre soluţia de respingere a cererii de restituire a cauţiunii depuse şi considerentele deciziei în care sec arată că instanţa de recurs a respins cererea de suspendare a executării ca fiind rămasă fără obiect.

Faţă de aspectele invocate de contestator, Curtea remarcă, însă, că, deşi se susţine în speţă incidenţa art. 503 alin. 2 pct. 2  C.proc.civ., referitor la erori materiale evidente ale instanţei de recurs, aşadar, aspecte formale ale modului în care s-a judecat calea de atac în cauză, contestatorul pune în discuţie prin criticile concrete formulate existenţa unei greșeli de judecată ce s-ar reflecta în soluţia dată unei cereri cu caracter incidental şi care, pe de altă parte, nici nu are legătură cu dezlegarea dată cererii de recurs, deşi contestatorul pune în discuţie nulitatea integrală deciziei instanţei de control judiciar.

De asemenea, contestatorul mai formulează critici ce vizează modul de apreciere, în judecata recursului, a probelor depuse la dosar şi de interpretare a faptelor deduse judecăţii, susţinând, în esenţă, că s-a dat o semnificaţie eronată înscrisurilor emise de la avocatul M. privind procesul 1F 29/ 16 al Tribunalului Besigheim şi nu s-a observat că decizia pronunţată de instanţa străină nu s-a dat cu posibilitatea formulării de căi de atac, reţinându-se în mod greșit, că nu ar prezenta relevanţă înscrisul depus în recurs ce atesta opinia avocatului M., nefiind depusă o hotărâre judecătoreasca prin care sa fi fost desființata hotărârea anterioară, precum şi faptul că instanța de recurs ar fi avut nevoie de verificări pe care nu le-a solicitat în baza rolului activ.

Or, este evident că nici aceste susţineri nu au vreo legătură cu motivul de contestaţie în anulare invocat expres de contestator, motiv care nu permite formularea de critici împotriva unei decizii definitive vizând soluţionarea greşită a pricinii deduse judecăţii ca urmare a nesocotirii unor probe aflate la dosar ori ca urmare a lipsei de rol activ a judecătorului. 

Curtea constată, totodată, că prin contestaţie se invocă formal şi prevederile art. 503 alin. 2 pct.3 C.proc.civ., susţinându-se că instanţa de recurs a omis să analizeze motivele de recurs, „raportat la acest înscris şi la toate înscrisurile de la dosar”, că instanţa ar fi omis să aplice şi legislația invocată prin aceste înscrisuri încuviințate, precum şi faptul că instanţa şi-ar fi motivat propria hotărâre prin motivele invocate de către tribunal.

Aceste susţineri arătate anterior, care vizează, de fapt, modalitatea în care instanţa de recurs a înţeles să facă analiza motivelor de casare, inclusiv din perspectiva împrejurării că recursul este o cale extraordinară de atac care nu permite decât exercitarea unui control de legalitate a hotărârii recurate, nu se încadrează, însă, în ipoteza avută în vedere de textul legal invocat care se referă la situaţia în care instanţa de recurs omite în totalitate să cerceteze un motiv de recurs dedus judecăţii prin cererea formulată de partea recurentă, iar nu când motivul de recurs este avut în vedere şi este analizat în limitele legii ori când motivul de casare invocat nu a fost însuşit de instanţă, care a apreciat asupra faptului că nu era incident în cauză, nefiind, deci, o omisiune de examinare a acestuia din greşeală.

 Legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea acestei căi de atac extraordinare a contestaţie în anulare să permită părţilor o altă cale de atac devolutivă sau casarea unei decizii de recurs, sub motivul că s-a stabilit greşit situaţia de fapt sau, după caz, că s-a aplicat greşit legea.

Or, în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, ar constitui o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului părţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Mitrea c. România, nr. 26105 din 03 din 29 iulie 2008 şi Stanca Popescu c. România nr. 8727 din 03 din 7 iulie 2009).

În consecinţă, în temeiul art. 508 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca fiind nefondată.

Faţă de soluţia dată cererii de recurs, Curtea constată că vor fi incidente prevederile art.19 alin.1 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în sensul că onorariul apărătorului desemnat de Baroul Bucureşti, pentru intimata-reclamantă, stabilit în sumă de 700 lei şi care urmează a fi achitat din fondul M.J., va rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare