Cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere formulată după închiderea procedurii. Inadmisibilitate.

Domeniu asociat: Faliment-Procedura insolvenţei. Cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere formulată după închiderea procedurii. Inadmisibilitate.

Cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere reglementată de art. 169 este o cerere aferentă procedurii insolvenţei şi care poate fi formulată atât timp cât societatea debitoare este supusă acestei proceduri, iar nu şi după închiderea acesteia şi radierea debitoarei, cum este cazul în speţă.

Curtea reţine că, în raport de dispoziţiile art. 169 alin. 1 şi 3 din Legea insolvenţei, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi formulată decât până la închiderea procedurii, ulterior acestui moment fiind posibilă doar executarea silită a hotărârii pronunţate în temeiul art. 169 din lege.

-art. 169, art.171, art.172 din Legea nr.85/2014

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 713A/ din 11.04.2017)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București Secţia a VII a Civilă reclamanta ANAR- A.B.A.D.L., în contradictoriu cu S.A.C., în  calitate de asociat unic şi M.C.G.,  in calitate de administrator al debitorului Z.C. SRL, a formulam acţiune în  atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere si/sau supraveghere şi  a altor persoane care au contribuit la starea de insolvenţă, solicitând sa fie angajata răspunderea paraţilor S.A.C. si M.C.G. şi  obligarea acestora la plata sumei de 305.819,25 lei reprezentând pasivul neacoperit al debitorului Z.C. SRL.

Prin sentința civilă nr.6644/28.10.2016, pronunțată în dosarul nr.7028/3/2015/a2 Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâtul S.A.C.; ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că petentul S.A.C. nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte situaţia sa materială actuală, precizând doar că are conturile poprite, fără a depune la dosar vreo dovadă în acest sens. S-a evidențiat că legiuitorul a reglementat ajutorul public judiciar ca o măsură prin care să se asigure accesul efectiv şi egal la justiţie prin înlăturarea piedicii ce o constituie costurile procedurilor judiciare pentru persoanele care nu pot face faţă cheltuielilor unui proces fără o pune în pericol întreţinerea lor şi a familiilor lor. Această formă de asistenţă acordată de stat nu este necondiţionată, condiţiile de acordare fiind prevăzute de art. 7 – 14 din OUG nr. 51/2008. Faţă de dispozițiile legale menționate şi analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa a constatat că cererea formulată de petentul S.A.C. este neîntemeiată.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, instanţa a arătat că prin sentinţa civilă nr.1546/4.03.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 7028/3/2015/a2 s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei Z.C. SRL, conform art. 174 din Legea 85/2014 şi radierea acesteia din registrul comerţului. S-a constatat că la data de 22.04.2016 (data poştei), respectiv ulterior închiderii procedurii insolvenţei  şi  radierii societăţii debitoare, reclamanta ANAR- A.B.A.D.L a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva organelor de conducere ale debitoarei A Z.C. SRL. Au fost invocate prevederile art.180 din Legea nr.85/2014 și s-a concluzionat că, atâta vreme cererea de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere intră în atribuţiile judecătorului sindic, conform art. 45 lit. h) din Legea nr. 85/2014, rezultă, implicit, că învestirea judecătorului sindic, precum şi soluţionarea unei atare cereri se pot efectua numai înainte de închiderea procedurii şi nu după închiderea procedurii.

Caracterul extinctiv al închiderii procedurii pentru orice alte cereri în legătură cu procedura, inclusiv pentru cererea de atragere a răspunderii patrimoniale este justificat de necesitatea asigurării securităţii raporturilor juridice. În opinia judecătorului sindic, a considera altfel ar însemna ca o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale să fie depusă oricând după închiderea procedurii insolvenţei, în interior termenului de prescripţie prev de art.170/Legea nr.85/2014, fapt inacceptabil având în vedere că prin art.180 legiuitorul a intenţionat să stabilească un moment limită pentru depunerea cererilor în legătură cu procedura insolvenţei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul S.A.C. prin care a evidențiat că instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat și nici nu a precizat în hotărârea civilă faptul că până la data demolării a punctelor de lucru ale debitoarei documentele de evidență contabilă au fost întocmite și depuse la timp și nu au existat debite mari la ANAF; tot astfel, se arată că hotărârea nu a menționat că pârâtul nu a deținut calitatea de administrator, astfel încât în ceea ce îl privește nu pot fi aplicate prevederile din Legea nr.85/2014 referitoare la îngrădirea dreptului de a deține calitatea de acționar sau administrator în alte firme.

În drept au fost invocate prevederile art.82 din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2014, OUG nr.80/2013.

Împotriva aceleiași hotărâri a formulat apel și ANAR- A.B.A.D.L, prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței cu consecința rejudecării cererii de chemare în judecată și admiterea acesteia. În motivarea cererii s-a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și înțelegerea greșită a legii. Se susține că la data de 23.02.2016 a fost comunicat creditoarei procesul verbal al Adunării creditorilor încheiat în data de 19.02.2016 prin care a fost luată decizia de mandatare a creditorului majoritar pentru a formula și depune cererea conform art.169 alin.2 din Legea nr.85/2014, iar la data de 25.02.2016 instanța a rămas în pronunțare, astfel încât era practic imposibil ca între aceste două date să fie formulată și depusă cererea de atragere a răspunderii. Se susține că judecătorul sindic nu a ținut cont de mandatare și în mod netemeinic a închis procedura, fără a acorda termen pentru depunerea cererii. Se arată că sentința nr.1546 din 04.03.2016 a fost comunicată în BPI la data de 06.05.2016, moment la care cererea de atragere era formulată și înregistrată pe rolul instanței de judecată. Oficiul Registrului Comerțului a radiat societatea la data de 09.05.2016.

Pe fondul cauzei, au fost reluate argumentele cuprinse în cererea introductivă.

În drept au fost invocate prevederile art.466 din Codul de procedură civilă și Legea nr.85/2014.

La data de 06.03.2017 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de S.A.C..

În cuprinsul acesteia au fost reluate susținerile formulate în cadrul apelului acestui pârât, iar în ceea ce privește apelul reclamantei au fost invocate excepția lipsei calității procesuale, precum și lipsa dovezii de achitare a taxei de timbru. Pe fond, s-a subliniat în esență că cererea de chemare în judecată nu a fost depusă în termenul legal, că această cerere, dar și cea de apel, nu au fost depuse de administratorul judiciar, că debitoarea nu deținea bunuri la data intrării în insolvență, deci prejudiciul reclamat de ANAR ABA este egal cu zero.

În ședința publică din data de 11 aprilie 2017 Curtea a respins excepțiile lipsei calităţii procesuale a ANAR- A.B.A.D.L S.A. şi excepţia de netimbrare, ca nefondate.

La aceeași dată Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității apelului formulat de către pârâtul S.A.C., excepție ce va fi analizată cu prioritate din perspectiva dispozițiilor art.248 din Codul de procedură civilă.

I.În ceea ce privește apelul formulat de către pârâtul S.A.C., Curtea constată că acesta vizează pretinsa omisiune a instanței de fond în a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat B.S.A.M.

Potrivit dispozițiilor art.444 alin.1 din Codul de procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

 În conformitate cu art.445 din același Cod, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art.442-444.

Raportat la aceste împrejurări, Curtea reține că solicitarea formulată în cadrul apelului de către pârât reprezintă o cerere de completare a hotărârii, față de pretinsa omisiune a instanței de fond de a analiza cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Însă, în considerarea prevederilor art.445 din Codul de procedură civilă, cererea sa nu poate fi valorificată în cadrul căii de atac ordinare a apelului, legiuitorul instituind în mod expres un fine de neprimire în acest sens.

Referitor la solicitarea făcută pe calea apelului în sensul ca hotărârea pronunțată în cauză să precizeze o pretinsă stare de fapt, susținută de către pârât, Curtea subliniază că hotărârea judecătorului sindic a fost pronunțată în dezlegarea unei excepții, fără a cerceta fondul litigiului. În aceste condiții, partea pârâtă nu se regăsește în situația premisă reglementată de dispozițiile art.461 alin.2 din Codul de procedură civilă, fiind evident că finalitatea urmărită de aceasta duce la o completare a considerentelor. Or calea de atac a apelului nu poate fi valorificată în sensul cerut de către pârât.

Drept urmare, cererea de apel va fi respinsă ca inadmisibilă.

II.Cu referire la apelul formulat de reclamanta ANAR- A.B.A.D.L, cercetat în considerarea prevederilor art.479 alin.1 din Codul de procedură civilă și art.43 din Legea nr.85/2014, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele argumente:

Cercetând soluția primei instanțe, Curtea constată din cenzurarea lucrărilor dosarului de insolvență că, pe parcursul procedurii, judecătorul sindic nu a fost sesizat cu o cerere privind angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, împrejurare reținută în mod temeinic de către judecătorul fondului.

Tribunalul a fost sesizat de către creditoarea ANAR- A.B.A.D.L cu o asemenea cerere ulterior închiderii procedurii de insolvenţă, respectiv la data de 22.04.2016.

În opinia Curții, deşi Legea nr. 85/2014 nu conţine prevederi exprese în acest sens, din întreaga reglementare a acestui act normativ şi în special a Secțiunii a 8-a Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență, rezultă că cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere reglementată de art. 169 este o cerere aferentă procedurii insolvenţei şi care poate fi formulată atât timp cât societatea debitoare este supusă acestei proceduri, iar nu şi după închiderea acesteia şi radierea debitoarei, cum este cazul în speţă.

Curtea reţine că, în raport de dispoziţiile art. 169 alin. 1 şi 3 din Legea insolvenţei, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi formulată decât până la închiderea procedurii, ulterior acestui moment fiind posibilă doar executarea silită a hotărârii pronunţate în temeiul art. 169 din lege.

De la momentul închiderii procedurii, judecătorul sindic a fost descărcat de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, aşa încât nu mai poate dispune asupra unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art.169 din Legea nr. 85/2006, iar părţile nu mai au dreptul de a sesiza judecătorul sindic cu soluţionarea vreunei cereri specifice procedurii de insolvenţă, după închiderea procedurii.

De asemenea, se are în vedere, în acest sens, şi că art.169 conţine prevederi referitoare la atribuţii şi obligaţii ale administratorului judiciar şi ale lichidatorului, ceea ce presupune, implicit, faptul că societatea debitoare trebuie să fie supusă procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, câtă vreme, potrivit art.180, prin închiderea procedurii administratorul judiciar / lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură.

La fel, art. 172 prevede posibilitatea ca odată cu formularea cererii de atragere a răspunderii, administratorul judiciar/lichidatorul sau, după caz, comitetul creditorilor, să ceară judecătorului sindic să instituie măsuri asiguratorii, fiind astfel din nou cât se poate de evident că legiuitorul priveşte această cerere ca fiind una aferentă procedurii insolvenţei.

Faţă de dispoziţiile art.171 din Legea nr. 85/2014, conform cărora sumele depuse potrivit art.169 alin. 1 vor intra în averea debitoarei şi vor fi destinate acoperirii pasivului, Curtea arată că acţiunea având ca obiect răspunderea patrimonială a administratorilor societăţii debitoare trebuie formulată în cadrul procedurii prevăzute de legea insolvenţei, pentru realizarea scopului acestei proceduri şi având în vedere destinaţia sumelor de bani ce ar fi obţinute prin exercitarea acestei acţiuni.

Nici dispoziţiile art.169 alin.3 din lege nu vin în contradicţie cu această interpretare, deoarece aceste dispoziţii reglementează doar judecarea separată a cererii introduse în temeiul alin.1, dar nu oferă posibilitatea formulării unei asemenea cereri oricând, după închiderea procedurii.

Tot astfel, potrivit art.173 alin. 2, „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, potrivit prevederilor prezentului titlu, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidator”. Din interpretarea per a contrario a acestei dispoziţii legale, reiese că după închiderea procedurii se poate realiza doar operaţiunea repartizării sumelor rezultate din executarea silită a hotărârii prin care s-a admis cererea de atragere a răspunderii, nu şi formularea cererii.

În cadrul termenului de prescripţie prevăzut de art.170 din Legea insolvenţei această cerere poate fi formulată oricând, însă condiţia care trebuie îndeplinită este aceea ca procedura să nu se fi închis.

Referitor la argumentele creditoarei potrivit cu care, în mod obiectiv, nu ar fi putut să formuleze cererea de atragere a răspunderii întrucât a fost mandatată să facă acest demers abia în data de 19.02.2016 și a cunoscut acest fapt abia în 23.02.2016, Curtea constată din actele și lucrările dosarului că situația în care se regăsește creditoarea ar fi permis, cu minime diligențe din partea acesteia, formularea cererii în termenul legal.

Astfel, Curtea reține că raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitorului a fost depus la dosarul cauzei în data de 14.05.2015 și publicat în BPI în data de 18.05.2015, consemnând că nu se poate formula un punct de vedere în legătură cu incidența art.169 din lege. La data de 07.08.2015 a fost publicat tabelul definitiv în care creditoarea apelantă figura cu o creanță ce reprezenta 51,46% din masa credală. Raportat la legitimarea procesuală activă consacrată de art.169 alin.2 teza finală, creditoarea apelantă ar fi putut să inițieze demersul procesual în discuție, fiind cert că este creditor majoritar în cadrul procedurii insolvenței; cu toate acestea, a înțeles să rămână în pasivitate. Tot astfel, Curtea notează că în cursul desfășurării procedurii lichidatorul judiciar a inițiat convocări ale adunării creditorilor cu scopul de a se discuta oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii, fiind stabilită data de 2.12.2015, fără însă ca vreun creditor să se prezinte ori să transmită un vot prin corespondență. Or, raportat la ponderea din masa credală a creanței apelantei, depindea de aceasta să fie întrunit cvorumul necesar unei adunări întrunite legal. În aceeași ordine de idei, chiar și în condițiile mandatării sale în data de 19.02.2016, creditoarea nu a manifestat un rol activ în cadrul procedurii, în sensul formulării unei cereri de amânare a judecării pricinii cu scopul formulării acțiunii în discuție.

În condițiile anterior expuse, Curtea nu poate reține existența unei împiedicări obiective și nici caracterul netemeinic ori nelegal al hotărârii apelate. Împrejurarea potrivit cu care cererea de atragere a răspunderii a fost transmisă instanței anterior publicării în BPI a sentinței nr.1546/4.03.2016 și chiar anterior radierii societății debitoare din evidențele Registrului Comerțului este lipsită de relevanță, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.46 alin.1 din Legea nr.85/2014, hotărârile pronunțate de către judecătorul sindic sunt executorii.

Pentru toate aceste motive Curtea, reținând că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică ce se impune a fi menținută, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă, a respins apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare