Recurs. Obligaţie de a face. Stabilire criterii de delimitare a zonelor de impozitare a terenurilor

Recurs. Obligaţie de a face. Stabilire criterii de delimitare a zonelor de impozitare a terenurilor

- art. 247 lit. b) din Legea nr. 571/2003

- Normele de aplicare ale art. 247 din Codul fiscal

Criticile aduse hotărârii prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5,6 şi 8 Cod procedură civilă sunt neîntemeiate şi au fost înlăturate.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că reclamanta, prin susţinerile sale referitoare la greşita încadrare în zona b) a imobilului al cărei proprietară este, contestă aspecte stabilite printr-o hotărâre de consiliu local care nu face obiectul acţiunii.

Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului ... nr. 119/2005 s-au aprobat criteriile de delimitare a zonelor din municipiul ..., numărul de zone şi delimitarea acestora, iar în anexele nr. 1 şi 2 sunt cuprinse criteriile avute în vedere la stabilirea numărului de puncte, zonele de delimitare şi străzile cuprinse în acestea.

Recurenta reclamantă SC ... SA deţine în proprietate imobilul (clădire şi teren în suprafaţă de 19 530 mp), situat în ..., str. ..., jud. ..., înscris în CF nr. ... ..., nr. cad. ..., care, potrivit anexei nr. 2 a HCL ... nr. 119/2005, aparţine zonei B. În raport cu această împrejurare impozitul aferent a fost calculat prin luarea în considerare a acestei zone, aspect confirmat de reclamantă şi dovedit cu procesele verbale-înştiinţare de plată şi deciziile de impunere pentru anii 2011-2013.

Excepţia de nelegalitate a acestor decizii, invocată de reclamantă, a fost în mod legitim respinsă ca inadmisibilă având în vedere că declaraţiile de impunere şi procesele verbale prin care s-au stabilit impozitele sunt acte administrativ-fiscale care pot fi contestate numai cu respectarea prevederilor art. 205-218 Cod procedură fiscală, nicidecum pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, care permite cercetarea legalităţii unui act administrativ pe această cale, cu excepţia cazului în care prin lege specială se prevede o procedură distinctă pentru anularea actului, cum este cazul în speţă.

Cât priveşte acţiunea principală, Curtea a reţinut că recurenta reclamantă solicită revizuirea încadrării zonale prin trecerea de la zona B la zona D, cu recalcularea şi restituirea impozitului pe ultimii 5 ani, prevalându-se de faptul că imobilul se încadrează într-o zonă inferioară (afirmând că nu este racordat la reţeaua de canalizare, la gaze, la reţeaua de apă, drumul de acces este unul pietruit etc.), fără a ataca însă actul administrativ prin care s-au stabilit zonele şi criteriile de departajare, act care este în vigoare şi produce efecte şi asupra imobilului amintit.

Sub aspectul normelor legale incidente, s-a reţinut că, zonele din cadrul localităţii sunt stabilite de consiliul local potrivit art. 247 lit. b) din Legea nr. 571/2003, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidenţe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului. Totodată, Normele metodologice de aplicare a art. 247 din Codul fiscal prevăd că delimitarea zonelor şi stabilirea numărului acestora, atât în intravilanul, cât şi în extravilanul localităţilor, se stabilesc prin hotărârile adoptate de către consiliile locale potrivit art. 247 lit. b) din Codul fiscal, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, pe baza documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, a registrelor agricole, a evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau a oricăror alte evidenţe agricole sau cadastrale.

Prin urmare, în raport cu aceste dispoziţii legale şi cu faptul că reclamanta a susţinut expres în cadrul litigiului de faţă că nu înţelege să atace Hotărârea Consiliului Local nr. 119/2005, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată având în vedere că analiza susţinerilor acesteia privind poziţia terenului în raport cu reţelele edilitare şi reîncadrarea imobilului într-o altă zonă pot fi valorificate doar în cadrul unei acţiuni având ca obiect anularea în parte a hotărârii de consiliu local prin care s-au stabilit aceste zone de impozitare şi criteriile de delimitare a acestora.

Decizia nr. 109/18.01.2017

Prin Sentinţa nr. 528/CA din 11.03.2016, Tribunalul ... a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta SC ... SA, a respins ca neîntemeiată cererea formulată şi precizată de reclamanta SC ... SA în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului ..., Municipiul ... prin Primar şi Primăria Municipiului ..., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin Hotărârea Consiliului Local al Mun. ... nr. 119/2005 s-au aprobat criteriile de delimitare a zonelor din municipiul ..., precum şi numărul de zone şi delimitarea acestora. În anexa nr. 1 sunt menţionate criteriile avute în vedere la stabilirea numărului de puncte,  iar în anexa nr. 2 sunt prevăzute zonele de delimitare şi străzile  cuprinse în acestea (f.38-45 vol. II).

Conform art. 247 lit. b din Legea nr. 571/2003 zonele din cadrul localităţii sunt zone stabilite de consiliul local, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidenţe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului. Normele metodologice de aplicare a art. 247 din codul fiscal prevăd că delimitarea zonelor şi stabilirea numărului acestora, atât în intravilanul, cât şi în extravilanul localităţilor, se stabilesc prin hotărârile adoptate de către consiliile locale potrivit art. 247 lit. b) din Codul fiscal, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, pe baza documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, a registrelor agricole, a evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau a oricăror alte evidenţe agricole sau cadastrale

Art. 258 din legea anterior menţionată stipulează că:

„(1) Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.

(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel .”

Potrivita art. 253 Cod fiscal în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.

Din dispoziţiile anterior menţionate rezultă că la stabilirea impozitul pe teren se are în vedere şi zona din cadrul localităţii unde este situat terenul, acest criteriu neaplicându-se la calculul impozitului pe clădiri.

Reclamanta SC ... SA deţine în proprietate un imobil compus din clădire şi teren în suprafaţă de 19530 mp, situat în ..., str. ..., jud. ...,  conform extrasului CF nr. ... ..., nr. cad. ... (f.41-45 vol. I).

Potrivit anexei nr. 2 a HCL ... nr. 119/2005 strada Regele Ferdinand face parte din zona B, astfel că impozitul aferent terenului deţinut de reclamantă a fost calculat prin luarea în considerare a acestei zone, aspect care rezultă din procesele verbale-înştiinţare de plată nr. 5999/25.09.2007, comunicate prin poştă reclamantei la data de 27.09.2007 (f.106-116 vol. II).  Din actele dosarului rezultă că deciziile de impunere  pentru anii 2019-2013 pentru stabilirea impozitului au fost comunicate  reclamantei prin poştă cu confirmare de primire (f.118-126 vol. II).

Prin cererea dedusă judecăţii reclamanta a solicitat schimbarea încadrării zonale a imobilului său în sensul încadrării în zona cu cel mai mic punctaj, respectiv în zona D, susţinând că imobilul nu este racordat la reţeaua de canalizare, la gaze, la reţeaua de apă, iar drumul de acces este unul pietruit. A mai solicitat, printr-un capăt accesoriu, şi  recalcularea impozitului pe ultimii 5 ani anteriori introducerii acţiunii raportat la noua încadrare zonală şi obligarea pârâţilor la restituirea sumelor plătite în plus.

Chiar dacă cererea de recalculare a impozitului pe ultimii 5 ani anteriori introducerii acţiunii  are un caracter accesoriu, instanţa de fond a apreciat că se impune analizarea cu prioritate a excepţia de nelegalitate a Deciziilor de impunere nr. 579/2013, 1368/2012, 1469/2011, 1580/2010 şi nr. 458/2009, prin care s-au stabilit impozitele  datorate de reclamantă inclusiv asupra terenului deţinute şi a clădirii, emise de primăria Mun. ..., având în vedere efectele soluţionării acestui mijloc de apărare.

Instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă având în vedere că declaraţiile de impunere şi procesele verbale prin care s-au stabilit impozitele sunt acte administrativ-fiscale care puteau fi contestate în condiţiile art. 205-218 Cod procedură fiscală şi art. 8 din Legea nr. 554/2004. Aceste acte nu pot face obiectul excepţiei de nelegalitate  întrucât se încălca principiile fiscalităţii prevăzute de art. 3 lit. b) şi d) din Codul fiscal - certitudinea impunerii şi eficienţa impunerii, creându-se astfel premisele unei insecurităţi fiscale ca urmare a posibilităţii contestări nelimitate în timp a titlului de creanţă.

Pe de altă parte, în jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut în mod constant că din coroborarea art.4 şi art.5 din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acţiunii directe sunt exceptate şi de la controlul pe calea excepţiei de nelegalitate.

Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că procedura excepţiei de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.

Pe cale de consecinţă, decizia de impunere referitoare la obligaţiile de plată poate fi atacată în condiţiile art.205 şi urm. din Codul de procedură fiscală, pe calea unei contestaţii fiscale, la organul fiscal competent şi doar decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi atacată în faţa instanţei de contencios administrativ, potrivit art.218 din Codul de procedură fiscală.

Cu alte cuvinte, competenţa instanţei de contencios administrativ, de a verifica pe calea excepţiei legalitatea unui act administrativ, nu poate fi atrasă prin invocarea art.4 din Legea nr.554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desfiinţarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială.

Pentru aceste considerente, a fost respinsă excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă.

Întrucât impozitele stabilite prin deciziile de impunere anterior menţionate  nu mai pot fi repuse în discuţie în condiţiile în care actele administrativ fiscale nu au fost atacate potrivit procedurii mai sus descrise, instanţa de fond a constatat caracterul neîntemeiat al  cererii de recalculare a impozitului stabilit prin Deciziile de impunere  nr. 579/2013, 1368/2012, 1469/2011, 1580/2010 şi nr. 458/2009 şi, pe cale de consecinţă, şi a cererii de restituire a impozitului care ar fi fost achitat în baza acestora.

În ceea ce priveşte cererea de schimbare a zonei de încadrare a terenului situat în ..., str. Regele Ferdinand, ..., pentru perioada 2009-2013, s-a reţinut că reclamanta nu a  înţeles să conteste la instanţa de contencios HCL al mun. ... nr. 119/2005 prin care s-a aprobat zonarea perimetrului intravilan al municipiului ... în vederea stabilirii impozitului pe teren, act administrativ prin care strada Regele Ferdinand  este încadrată în zona B.

Instanţa de fond a apreciat că apărările privind poziţia terenului reclamantei în raport cu reţelele edilitare care să determine reîncadrarea imobilului acesteia într-o altă zonă pot fi valorificate doar în cadrul unei acţiuni având ca obiect anularea în parte a hotărârii de consiliu local prin care s-au stabilit zonele de impozitare  şi delimitarea acestora sau a unei acţiuni împotriva refuzului autorităţii de schimbare a delimitării zonelor. 

Având în vedere că HCL a mun. ... nr. 119/2005 este în vigoare, că reclamanta nu a făcut dovada anulării deciziilor de impunere şi a proceselor verbale-înştiinţare de plată prin care s-au calculat impozitul pe teren  pentru perioada 2009-2013, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de  schimbare a zonei de încadrare a terenului situat în ..., str. Regele Ferdinand, ..., pentru perioada anterior menţionată.

Din  corespondenţa purtată între părţi anterior introducerii acţiunii a rezultat că la data de 23.11.2013 reclamanta a solicitat schimbarea încadrării zonale (f.23 vol. I), cererea fiind respinsă  de  pârâta Primăria Mun. ... (f.29 vol. II).  Astfel, instanţa de fond a apreciat că se contestă  un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, urmând a analiza cererea de schimbare a încadrării zonale în raport cu situaţia faptică de la data refuzului.

Adresa nr. 204/04.02.2014 emisă de SC ... SA (f.79 vol. I) atestă că reclamanta  beneficiază de branşament la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale existentă pe str. Regele Ferdinand din anul 2010, iar din adresa nr. 662/06.02.2014 emisă de ... rezultă că  la intersecţia străzilor Avram Iancu cu regele Ferdinand există reţea de canalizare din anul 2009 (f.72 vol. I). Totodată, din probele administrate  rezultă că strada Regele Ferdinand este asfaltată, în anul 2013 realizându-se lucrări de reabilitare a  covorului asfaltic (f.68-74 vol. II).

Raportat la criteriile de stabilire a numărului de puncte, prevăzute în anexa nr. 1 a HCL nr. 119/2005 şi având în vedere disp. art. 247 lit. b) din Legea nr. 571/2003, instanţa de fond a constatat că încadrarea în zona b) a străzii Regele Ferdinand, unde este situat şi terenul reclamantei, este corectă. S-a apreciat că împrejurarea că terenul acesteia nu era branşat la reţeaua de gaze şi canalizare nu poate determina schimbarea delimitării zonelor în condiţiile reţelele edilitare erau la limita de proprietate a imobilului reclamantei.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, a fost respinsă cererea formulată şi precizată de reclamantă ca neîntemeiată.

În cauză nu s-au acordat cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de pârâţi.

Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat, a declarat recurs recurenta-reclamantă SC ... S.A, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost aceasta formulată, iar în subsidiar, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că critică hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 Cod de procedură civilă.

Arată recurenta că este proprietara imobilului situat în municipiul ..., str. Regele Ferdinand ..., judeţ ..., imobil cuprins în cartea funciară nr. ...-..., cadastral ... în suprafaţă de 19.530 mp, reprezentând teren şi construcţii.

Prin HCL nr. 119/26.05.2005 dată de Consiliul Local ..., s-a hotărât, în art. 1, aprobarea criteriilor de delimitare a zonelor din municipiul ... prevăzute în Anexa nr. 1 la hotărâre.

In art. 2 s-a aprobat numărul de zone şi delimitarea acestora, astfel cum este prevăzut în Anexa nr. 2.

Intimata a indus în eroare atât instanţa de judecată, cât şi societatea reclamantă, în sensul că a învederat instanţei că strada Regele Ferdinand ar fi fost inclusă în zona "B" a oraşului, aşa cum a fost aceasta menţionată în Anexa nr. 2. Insă, Anexa nr. 2 la HCL 119/2005 nu conţinea în zona de încadrare "B" şi strada Regele Ferdinand. Această stradă a fost inclusă în zona "B" ulterior, fără să aibă la bază nicio Hotărâre de Consiliu local şi Iară să aibă în vedere prevederile art. 3 din HCL 119/2005.

În pagina 4 a hotărârii se reţine de judecătorul fondului că, cererea reclamantei de schimbare a zonei de încadrare nu poate primită întrucât nu a atacat HCL 119/2005 prin care s-a aprobat zonarea perimetrului intravilan a localităţii.

În Anexa nr. 2 a HCL 119/2005 nu sunt incluse acele străzi care se regăsesc în tabelul depus de intimată la dosarul cauzei. Acele tabele sunt ulterioare zilei de 26.05.2005, pentru care nu există nicio aprobare.

Având în vedere că prin Codul de procedură civilă s-a prevăzut ca orice fel de act de procedură, acte în probaţiune depuse la dosarul cauzei să se facă concomitent cu comunicarea acestora către părţile litigante, consideră că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1) pct. 5 Cod procedură civilă în sensul că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În art. 175 Cod procedură civilă  este prevăzută nulitatea actului de procedură dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Pe tot parcursul derulării procesului în primă instanţă, a învederat instanţei că nu înţelege să atace HCL 119/2005 datorită împrejurării că această hotărâre conţine numai aprobarea unor criterii şi nu conţine şi includerea în zona efectivă a fiecărei străzi.

Partea intimată nu a învederat instanţei că ar exista vreo hotărâre de consiliu local prin care strada Regele Ferdinand ar fi fost inclusă în zona "B", cu atât mai mult cu cât lucrările de reabilitare a străzii s-au făcut abia în anul 2015, după cum rezultă de altfel din actele depuse la dosarul cauzei.

Vătămarea la care se referă Codul de procedură civilă constă în aceea că, în condiţiile în care există un astfel de act administrativ (de aprobare a includerii străzii noastre în zona "B"), ar fi fost în drept să formuleze apărări corespunzătoare, de desfiinţare ori de nelegalitate a acestuia. Cum un astfel de act nu i-a fost comunicat, dar a fost reţinut de instanţa de fond că ar exista, apreciază hotărârea pronunţată ca fiind nelegală, impunându-se casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare spre a da posibilitatea părţilor să-şi formuleze corespunzător apărările, neputând fi lipsiţi de un grad de jurisdicţie.

Din considerentele hotărârii atacată rezultă că, pentru a respinge acţiunea, judecătorul fondului şi-a argumentat soluţia pe împrejurarea că HCL 119/2005 este în vigoare, iar societatea nu a făcut dovada anulării deciziilor de impunere şi a proceselor verbale - înştiinţare de plată, prin care s-a calculat impozitul pe imobil. Hotărârea astfel pronunţată este nelegală deoarece judecătorul fondului a analizat capătul de cerere subsidiar ca fiind unul principal, independent de capătul principal de cerere care vizează obligaţia a face.

Capătul de cerere accesoriu referitor la restituirea către societate a sumelor de bani nedatorate, reprezintă un capăt de cerere subsidiar şi este admisibil numai ca o consecinţă a capătului principal de cerere.

În speţă, nu suntem în prezenţa unei contestaţii la executare fiscală prin care reclamanta ar fi criticat ori contestat obligaţiile de plată, ci acest proces a fost pornit ca urmare a faptului că a fost încadrată greşit în zona "B", fără bază legală, zonă aferentă căreia se datorează un impozit mai mare decât pentru o zonă încadrată în categoria "C" sau "D".

În schimb, judecătorul fondului a reţinut corect că cererea societăţii reprezintă un refuz nejustificat al autorităţii de a soluţiona favorabil o cerere. Reclamanta, în nenumărate rânduri s-a adresat Primăriei ... cu cerere scrisă, prin care a solicitat să procedeze la rectificarea încadrării în zonă a imobilului, însă nu i s-a adus la cunoştinţă existenţa vreunui HCL ulterior celui din 2005.

Pe de altă parte, judecătorul fondului a înlăturat fără nicio motivare probaţiunea administrată de reclamantă, respectiv Adresa nr. 11939/18.12.2005 prin care Primăria municipiului ... a solicitat societăţii SC ... ... SRL să comunice data realizării utilităţilor edilitare realizate de aceasta în cursul anului 2015.

Prin Răspunsul nr. 1/2016 dat acestei adrese, SC ... ... SRL comunică Primăriei ... că, în anul 2015 s-au făcut extinderi de canalizare pe strada Regele Ferdinand, de la intersecţia Avram Iancu până la numărul administrativ 7, respectiv în faţa sediului societăţii (respectiv o extindere de 150 ml), iar apa s-a extins cu 100 ml până în dreptul sediului subscrisei societăţi.

Analizând aceste scripte prin raportare la criteriile aprobate prin HCL 119/2005, rezultă că nu însumează numărul de puncte necesar pentru a încadra societatea cu imobilul său în zona de impozitare "B", ci acesta se încadrează în zona de impozitare "D".

Tot raportat la cele comunicate, în executarea art. 3 din HCL 119/2005, societatea s-ar încadra în zona "B" începând cu data de 1 a lunii următoare recepţiei lucrărilor efectuate de SC ... ... SRL, şi nicidecum pentru perioada 2009-2013, care formează obiectul prezentei pricini.

O ultimă critică adusă hotărârii de fond este aceea că judecătorul fondului în mod greşit a analizat temeinicia cererii reclamantei prin simplul fapt că societatea a fost sau nu a fost racordată la utilităţi. Societatea recurentă nu a fost racordată la utilităţi decât în decembrie 2015, întrucât numai cu această dată utilităţile edilitare au existat pe acest tronson de stradă.

Or, indiferent dacă există sau nu o hotărâre de consiliu local care ar fi hotărât expres încadrarea în zonă a fiecărei străzi, în privinţa străzii Regele Ferdinand, aceasta trebuia încadrată parţial in zona "B", iar restul să fie încadrată în alte zone corespunzător cu utilităţile edilitare existente şi de punctajul obţinut ca urmare a realizării acestora pe parcursul anilor, respectiv din 2005 şi până în prezent.

În toate localităţile există diferenţă de amenajare urbanistică cu referire la utilităţile edilitare, unele sunt amenajate, altele nu, diferenţa constă însă între valoarea imobilului dacă este amplasat ori nu în zona modernizată şi tot în funcţie de amplasamentul imobilului în zona modernizată ori nu, se calculează şi impozitul aferent proprietăţii.

Faţă de cele sus arătate, a solicitat admiterea recursului.

În drept a invocat prevederile art. 483, art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimatul Municipiul ... - Primăria mun. ... a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Deşi recurenta-reclamantă înţelege să nu atace Hotărârea adoptată de Consiliul Local al mun. ... (HCLMS) sub nr. 119/2005 prin care s-au stabilit zonele de impozitare şi criteriile aferente, îşi formulează apărarea din prezenta speţă tocmai pe motivele ce ar putea fi invocate într-o acţiune de anulare a HCLMS nr. 119/2005 şi anume poziţionarea imobilului recurentei-reclamante în raport cu reţelele edilitare existente ui zona b) a mun. ... şi până la limita de proprietate a imobilului avut în discuţie.

În drept, a invocat prevederile Codurilor de procedură civilă şi fiscală, dispoziţiile Legii nr. 554/2004 (cu modificările şi completările ulterioare), precum şi prevederile Legii nr. 215/2001 (cu modificările şi completările ulterioare).

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Local al Municipiului ... a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca legală şi temeinică.

În apărare se arată în esenţă că în mod corect a înţeles instanţa de fond că legislaţia aplicabilă în domeniu este Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală şi că legislaţia are în vedere zone, şi nu imobile luate ca bunuri individuale, legiuitorul nu vorbeşte despre numere administrative ori despre vreo listă a terenurilor, ci despre distanţa unei zone determinate faţă de utilităţile edilitare.

În drept a invocat prevederile Codului fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 şi Normele metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 44/2004, OG nr. 92/2003, art. 9 coroborat cu art. 36 alin. 4 lit. c din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 554/2004.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Criticile aduse hotărârii prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5,6 şi 8 Cod procedură civilă sunt neîntemeiate şi au fost înlăturate.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că reclamanta, prin susţinerile sale referitoare la greşita încadrare în zona b) a imobilului al cărei proprietară este, contestă aspecte stabilite printr-o hotărâre de consiliu local care nu face obiectul acţiunii.

Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului ... nr. 119/2005 s-au aprobat criteriile de delimitare a zonelor din municipiul ..., numărul de zone şi delimitarea acestora, iar în anexele nr. 1 şi 2 sunt cuprinse criteriile avute în vedere la stabilirea numărului de puncte, zonele de delimitare şi străzile cuprinse în acestea.

Recurenta reclamantă SC ... SA deţine în proprietate imobilul (clădire şi teren în suprafaţă de 19 530 mp), situat în ..., str. ..., jud. ..., înscris în CF nr. ... ..., nr. cad. ..., care, potrivit anexei nr. 2 a HCL ... nr. 119/2005, aparţine zonei B. În raport cu această împrejurare impozitul aferent a fost calculat prin luarea în considerare a acestei zone, aspect confirmat de reclamantă şi dovedit cu procesele verbale-înştiinţare de plată şi deciziile de impunere pentru anii 2011-2013.

Excepţia de nelegalitate a acestor decizii, invocată de reclamantă, a fost în mod legitim respinsă ca inadmisibilă având în vedere că declaraţiile de impunere şi procesele verbale prin care s-au stabilit impozitele sunt acte administrativ-fiscale care pot fi contestate numai cu respectarea prevederilor art. 205-218 Cod procedură fiscală, nicidecum pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, care permite cercetarea legalităţii unui act administrativ pe această cale, cu excepţia cazului în care prin lege specială se prevede o procedură distinctă pentru anularea actului, cum este cazul în speţă.

Cât priveşte acţiunea principală, Curtea a reţinut că recurenta reclamantă solicită revizuirea încadrării zonale prin trecerea de la zona B la zona D, cu recalcularea şi restituirea impozitului pe ultimii 5 ani, prevalându-se de faptul că imobilul se încadrează într-o zonă inferioară (afirmând că nu este racordat la reţeaua de canalizare, la gaze, la reţeaua de apă, drumul de acces este unul pietruit etc.), fără a ataca însă actul administrativ prin care s-au stabilit zonele şi criteriile de departajare, act care este în vigoare şi produce efecte şi asupra imobilului amintit.

Sub aspectul normelor legale incidente, s-a reţinut că, zonele din cadrul localităţii sunt stabilite de consiliul local potrivit art. 247 lit. b) din Legea nr. 571/2003, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidenţe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului. Totodată, Normele metodologice de aplicare a art. 247 din Codul fiscal prevăd că delimitarea zonelor şi stabilirea numărului acestora, atât în intravilanul, cât şi în extravilanul localităţilor, se stabilesc prin hotărârile adoptate de către consiliile locale potrivit art. 247 lit. b) din Codul fiscal, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, pe baza documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, a registrelor agricole, a evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau a oricăror alte evidenţe agricole sau cadastrale.

Prin urmare, în raport cu aceste dispoziţii legale şi cu faptul că reclamanta a susţinut expres în cadrul litigiului de faţă că nu înţelege să atace Hotărârea Consiliului Local nr. 119/2005, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată având în vedere că analiza susţinerilor acesteia privind poziţia terenului în raport cu reţelele edilitare şi reîncadrarea imobilului într-o altă zonă pot fi valorificate doar în cadrul unei acţiuni având ca obiect anularea în parte a hotărârii de consiliu local prin care s-au stabilit aceste zone de impozitare şi criteriile de delimitare a acestora.

Pentru aceste considerente, având în vedere că nu sunt incidente în cauză motivele de casare invocate, a respins recursul ca nefondat şi a menţinut în întregime hotărârea recurată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare