Contestatie impotriva Hotararii Adunarii Creditorilor

Decizie 1539 din 21.10.2016


Pe rol se află soluţionarea contestaţiilor formulate de către creditoarele D.G.R.F.P. – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE şi  B S.A. cu privire la procesul-verbal al Adunării Generale a Creditorilor din data de 29 aprilie 2016 întrunite în cadrul derulării procedurii de insolvenţă a debitoarei S.C. G S.R.L. prin administrator judiciar S.P.R.L.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei:

Prin sentinţa nr. 322/19.02.2016, pronunţată în dosarul de bază nr. /99/2015 al Tribunalului , s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei asupra societăţii debitoare S.C. G S.R.L. , fiind numit administrator judiciar  SPRL.

La data de 25.04.2016, administratorul judiciar a înaintat la dosar tabelul preliminar al creanţelor întocmit asupra averii debitorului, tabel publicat în BPI din 27.04.2016.

Împotriva tabelului preliminar au fost înregistrate şapte contestaţii, sens în care s-a format dosarul asociat nr. 8608/99/2015/a2.

La data de 29.04.2016 a avut loc adunarea creditorilor, având ca ordine de zi:

- alegerea comitetului creditorilor şi desemnarea preşedintelui acestuia;

- confirmarea administratorului judiciar şi stabilirea remuneraţiei acestuia.

Urmare a poziţiei adoptată de creditori prezenţi şi cele comunicate în scris, s-a hotărât, în ceea ce priveşte punctul unu de pe ordinea de zi, prorogarea desemnării comitetului creditorilor pentru o şedinţă ulterioară.

În ceea ce priveşte confirmarea administratorului judiciar şi stabilirea remuneraţiei acestuia, s-a hotărât confirmarea în calitate de administrator judiciar al debitorului pe T IPURL, cu un onorariu de 1000 pe lună şi un onorariu de succes de 3%.

Împotriva Hotărârii din data de 29.04.2016 a Adunării Creditorilor SC G SRL , creditorii D.G.R.F.P. – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE  şi B  SA (creanţă cesionată către S.C. TF SRL) au formulat contestaţie, solicitând anularea acesteia pentru următoarele motive:

Creditorul D.G.R.F.P. – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE  susţine că administratorul judiciar nu a respectat prevederile art. 48 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora «dezbaterile şi hotărârile adunării creditorilor vor fi cuprinse într-un proces-verbal». Astfel, nu au fost consemnate voturile creditorilor care au fost prezenţi la şedinţă sau transmis puncte de vedere, pentru a da posibilitatea verificării atât de către creditori, cât şi de către judecătorul sindic, a împlinirii condiţiilor legale cu privire la deciziile luate de adunare.

De asemenea, nu a fost menționat nici cvorumul cu care au fost adoptate deciziile consemnate în procesul-verbal din data de 29.04.2016, încălcându-se în acest fel dispoziţiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorităţii, prin valoare, a creanţelor prezente.

Susţine în continuare creditoarea-contestatoare că decizia referitoare la confirmarea în calitate de administrator judiciar a practicianului T I.P.U.R. L, este nelegală, în condițiile în care acesta nu şi-a depus oferta de preluare a dosarului la momentul pronunţării sentinţei comerciale nr. 322/19.02.2016, iar creditorii care deţin majoritatea potrivit tabelului preliminar sunt contestaţi de către organul fiscal.

În ceea ce privește onorariul aprobat, administratorul judiciar  S.P.R.L. a dat dovada de lipsă de transparenţă, intrucat nu a consemnat cuantumul acestuia şi nici procentul cu care a fost adoptată decizia de stabilire a remuneraţiei.

Relativ la contestaţia formulată de creditorul B SA, contestaţie însuşită şi de cesionarul  S.C. TF SaRL, în motivarea acesteia se arată, în esenţă, că nu au fost respectate disp. art. 48 alin.1 din Lg. 85/2014, respectiv administratorul judiciar nu a procedat la convocarea adunării creditorilor cu cel puţin 5 zile anterior ţinerii şedinţei, ci odată cu publicarea în BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitorului. Ori, simpla menţiune în cuprinsul respectivei notificări nu echivalează cu o veritabilă convocare.

Mai arată contestatoarea că nu au fost respectate disp. art. 100 alin.1 lit. e din Lg. 85/2014, în sensul că adunarea creditorilor trebuia să fie convocată la 5 zile de la data de 27.04.2016, adică la data de 03.05.2016.

De asemenea, susţine contestatoarea că hotărârea adunării creditorilor se impune a fi desfiinţată şi ca urmare a aplicării art. 49 alin.3 din Lg. 85/20014, întrucât sunt şanse mari de a fi admisă contestaţia sa formulată împotriva tabelului preliminar în legătură cu creanţele creditorilor PD, TM, TMC SRL şi SC P SRL, creditori care ar fi profitat de faptul că administratorul judiciar nu a procedat la o analiză temeinică a creanţelor, astfel că au fost înscrişi pentru a obţine majoritatea în luarea deciziilor din adunările creditorilor.

Examinând contestaţiile cu care a fost investită, prin prisma actelor existente în dosarul de bază şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă, instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de creditorul D.G.R.F.P. – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE , se constată că aceasta este întemeiată din următoarele  considerente:

Potrivit art. 57 din Lg.85/2014:

(1) Practicienii în insolvenţă interesaţi vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziţiei de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calităţii de practician în insolvenţă şi o copie de pe poliţa de asigurare profesională.

(2) În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i şi onorariul.

În speţă, din interpretarea acestor dispoziţii legale, se desprinde concluzia că adunarea creditorilor va desemna, cu majoritate, un administrator judiciar din practicienii care au depus la dosar o ofertă în acest sens.

Ori, la data de  29.04.2016, când a avut loc adunarea creditorilor, T IPURL nu îşi manifestase disponibilitatea de preluare a poziţiei de administrator judiciar al debitorului, oferta acestuia fiind înregistrată la dosarul cauzei abia la data de 11.05.2016.

În aceste condiţii, desemnarea de către creditori în calitate de administrator judiciar a unui practician care nu îşi manifestase intenţia de preluare a dosarului contravine dispoziţiilor legale mai sus arătate, ceea ce atrage anularea hotărârii adoptate de aceştia.

Pentru aceste motive contestaţia creditorului D.G.R.F.P.–ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE  urmează a fi admisă.

În ceea ce priveşte celelalte motive ale contestaţiei acestui creditor-contestator, respectiv că administratorul judiciar nu ar fi întocmit un proces verbal în care să fie  menționat cvorumul cu care au fost adoptate deciziile, sau că în respectivul proces verbal nu este consemnat cuantumul onorariului administratorului judiciar ales de creditori, acestea nu pot fi primite întrucât din cuprinsul procesului verbal înaintat la dosar de administratorul judiciar rezultă aceste aspecte.

Relativ la contestaţia creditorului B  SA, contestaţie  însuşită şi de cesionarul S.C. TF SaRL, aceasta este neîntemeiată.

Astfel, se constată că, prin publicarea în BPI nr.53795/22.02.2016 a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitorului, notificare în care a fost inserată şi convocarea adunării creditorilor, inclusiv ordinea de zi, administratorul judiciar a respectat atât disp. art. 48 alin.1, cât şi ale art.100 alin.1 lit. e din Lg.85/2014.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei, potrivit căreia hotărârea adunării creditorilor se impune a fi desfiinţată şi ca urmare a aplicării art. 49 alin. 3 din Lg. 85/20014, întrucât sunt şanse mari de a fi admisă contestaţia sa formulată împotriva tabelului preliminar în legătură cu creanţele creditorilor PD, TM, TMC SRL şi SC P SRL, nici  această apărare nu poate fi primită întrucât  dispoziţiile legale invocate  de contestatoare fac referire la un vot viciat constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce nu este cazul în speţă în stadiul actual al procedurii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia  formulată de creditoarea D.G.R.F.P. – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE împotriva Hotărârii din data de 29.04.2016 a Adunării Creditorilor  S.C. G S.R.L. , hotărâre pe care o anulează.

Dispune convocarea de către administratorul judiciar a adunării creditorilor, cu aceeaşi ordine de zi, după definitivarea tabelului de creanţe.

Respinge contestaţia formulată de creditoarea B S.A., contestaţie însuşită şi de cesionarul S.C. TF SaRL, împotriva acele Hotărârii din data de 29.04.2016 a Adunării Creditorilor  S.C. G S.R.L. .

--------------

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de apelant TM împotriva sentinţei civile nr. 1539/21.10.2016 a Tribunalului , în contradictoriu cu intimat SC P SRL, intimat SC G SRL, lichidator S.P.R.L., intimat D.G.R.F.P. – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE , intimat S.C. TF SaRL PRIN A SRL, intimat CNADNR, intimat SC TMC SRL, intimat PD, intimat MUNICIPIUL  - DEFPL , intimat SC ALC SRL, PRIN LICHIDATOR LSPRL, având ca obiect procedura insolvenţei.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă apelantul TM, personal legitimat cu CI , lipsă fiind celelalte părţi.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că pricina se află la prim termen; apelantul a achitat taxă judiciară de timbru de 100 de lei; în procedura prealabilă s-au comunicat motivele de apel; a formulat întâmpinare intimata DGRFP  ce s-a comunicat apelantului, a formulat întâmpinare TF ce a fost comunicată, iar lichidatorul a depus note scrise; la 13 iunie a depus concluzii intimata PD; la 15.06.2017 a formulat concluzii SC P SRL; s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părţilor.

Instanţa constată ca apelul este la prim termen, declarat în termen, s-a achitat taxa judiciară de timbru, s-a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii căii de atac întrucât calea de atac incidentă ar fi apelul şi nu recursul cum s-a menţionat în cererea adresată Curţii, astfel încât instanţa acordă cuvântul apelantului asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac.

Apelantul TM, precizează că are cunoştinţă de faptul că la primul termen de judecată se poate reformula calea de atac.

La interpelarea instanţei, arată că dacă în dispozitivul sentinţei atacate se precizează că se poate declara apel împotriva acesteia, atunci aceasta este calea de atac pe care înţelege să o declare.

Având în vedere că în cauză sunt incidente dispoziţiile Noului Cod de procedura civilă şi ale Legii 85/2014, instanţa constată că este incidentă calea de atac a apelul aşa cum s-a menţionat şi în hotărâre. De asemenea, ia act de faptul că a fost denumită greşi calea de atac de către apelant, acesta menţionând la acest termen că declară calea de atac prevăzută de lege.

Instanţa constată că prin întâmpinarea depusă de DGRFP  s-a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesual active a apelantului şi acordă cuvântul şi asupra excepţiei şi asupra apelului declarat.

Apelantul TM arată că conform legii insolvenţei, orice parte care are interes, cu atât mai mult cu cât este creditor în respectivul dosar şi are interese directe poate formula această acţiune. Prin cererea formulată a cerut admiterea căii de atac, casarea sentinţei şi confirmarea practicianului ales în adunarea creditorilor. Din punct de vedere legal, motive de contestaţie ar fi fost încălcarea legalităţii, acesta neregăsind ca fiind încălcate dispoziţiile legale, dar judecătorul sindic invocă art. 57 din lege, alin 1 fără a ţine cont de alin. 2.

Apelantul TM consideră că legiuitorul nu prevede strict data pentru prima adunare a creditorilor când un practician în insolvenţă ar trebui să depună ofertă. La data respectivă s-a îndeplinit legalitate atât timp cât au votat peste 55% din creditorii prezenţi. Mai mult decât atât, judecătorul a oferit prin încheiere mai mult decât a solicitat contestatoarea AJFP  deoarece nu a solicitat instanţei de judecată reconvocarea adunării creditorilor debitorului după data definitivării tabelului. Consideră acest fapt ca o intromisiune în procedura insolvenţei deoarece aceste fapte pot fi decise numai de creditorii societăţii. La acest moment, prevede că soluţionarea contestaţiei va dura peste un an ţinând cont că dosarul este la momentul expertizei, iar expertizele nu sunt încă definitivate de mai mult de 6 luni. În acest moment, administratorul judiciar, ţinând cont că este contestat nu efectuează acte, nu răspunde la adrese. Chiar dacă ar fi anulată adunarea, DGRFP solicitând anularea adunării cu privire la alegerea administratorului judiciar. La acest moment nu există un comitet al creditorilor, comitetul creditorilor poate aproba orice cheltuială.

Instanţa învederează că acest dosar este referitor la administratorul judiciar, nu la alte chestiuni din dosarul de insolvenţă.

Apelantul TM susţine că în adunare era şi alegerea administratorului şi alegerea comitetului creditorilor, prin urmare judecătorul nu s-a pronunţat doar cu privire la administratorul judiciar, a anulat toată adunarea şi a dispus la un termen care nu este bine precizat. Dacă s-ar fi precizat anularea şi i-ar fi dispus administratorului judiciar convocarea unei alte adunări la un anumit termen sau fără să acorde un termen, administratorul judiciar ar fi putut într-un anumit termen să convoace din nou, ar fi avut grijă să se respecte anumite dispoziţii şi s-ar fi votat.

La acest moment, în calitatea sa TM şi TMC SRL unde este acţionar unic şi are peste 30% din suma înscrisă în tabelul creditorilor, a convocat o nouă adunare a creditorilor care a fost anulată pe motiv că nu s-au respectat dispoziţiile judecătorilor, în încheiere judecătorul îi prevede doar administratorului judiciar. Procedura nu înaintează de un an jumătate, decât cu anumite cheltuieli, chirie, utilităţi, contabilitate, dar mai există şi venituri. Dar nu a specificat şi faptul că există o problemă cu un imobil în Aleea S care se prăbuşeşte şi nu se poate lua nicio măsură pentru că nu are cine să dispună.

Declarându-se dezbaterile încheiate, instanţa rămâne în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Prin sentinta civilă ne 1539 din 21.10.2016 a fost admisă contestaţia  formulată de creditoarea D.G.R.F.P. – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE , împotriva Hotărârii din data de 29.04.2016 a Adunării Creditorilor  S.C. G S.R.L. , hotărâre pe care o anulează.

S-a dispus convocarea de către administratorul judiciar a adunării creditorilor, cu aceeaşi ordine de zi, după definitivarea tabelului de creanţe si a fost respinsă contestaţia formulată de creditoarea B S.A., contestaţie însuşită şi de cesionarul S.C. TF SaRL, împotriva acele Hotărârii din data de 29.04.2016 a Adunării Creditorilor  S.C. G S.R.L. .

Cu drept de apel în 7 zile de la comunicarea hotărârii în BPI.

A retinut judecatorul in considerente faptul ca în ceea ce priveşte contestaţia formulată de creditorul D.G.R.F.P. – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE , se constată că aceasta este întemeiată din următoarele  considerente:

Potrivit art. 57 din Lg.85/2014:

(1) Practicienii în insolvenţă interesaţi vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziţiei de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calităţii de practician în insolvenţă şi o copie de pe poliţa de asigurare profesională.

(2) În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i şi onorariul.

În speţă, din interpretarea acestor dispoziţii legale, se desprinde concluzia că adunarea creditorilor va desemna, cu majoritate, un administrator judiciar din practicienii care au depus la dosar o ofertă în acest sens.

Ori, la data de  29.04.2016, când a avut loc adunarea creditorilor, T IPURL nu îşi manifestase disponibilitatea de preluare a poziţiei de administrator judiciar al debitorului, oferta acestuia fiind înregistrată la dosarul cauzei abia la data de 11.05.2016.

În aceste condiţii, desemnarea de către creditori în calitate de administrator judiciar a unui practician care nu îşi manifestase intenţia de preluare a dosarului contravine dispoziţiilor legale mai sus arătate, ceea ce atrage anularea hotărârii adoptate de aceştia.

Pentru aceste motive contestaţia creditorului D.G.R.F.P.–ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE  urmează a fi admisă.

În ceea ce priveşte celelalte motive ale contestaţiei acestui creditor-contestator, respectiv că administratorul judiciar nu ar fi întocmit un proces verbal în care să fie  menționat cvorumul cu care au fost adoptate deciziile, sau că în respectivul proces verbal nu este consemnat cuantumul onorariului administratorului judiciar ales de creditori, acestea nu pot fi primite întrucât din cuprinsul procesului verbal înaintat la dosar de administratorul judiciar rezultă aceste aspecte.

Relativ la contestaţia creditorului B  SA, contestaţie  însuşită şi de cesionarul S.C. TF SaRL, aceasta este neîntemeiată.

Astfel, se constată că, prin publicarea în BPI nr.53795/22.02.2016 a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitorului, notificare în care a fost inserată şi convocarea adunării creditorilor, inclusiv ordinea de zi, administratorul judiciar a respectat atât disp. art. 48 alin.1, cât şi ale art.100 alin.1 lit. e din Lg.85/2014.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei, potrivit căreia hotărârea adunării creditorilor se impune a fi desfiinţată şi ca urmare a aplicării art. 49 alin. 3 din Lg. 85/20014, întrucât sunt şanse mari de a fi admisă contestaţia sa formulată împotriva tabelului preliminar în legătură cu creanţele creditorilor PD, TM, TMC SRL şi SC P SRL, nici  această apărare nu poate fi primită întrucât  dispoziţiile legale invocate  de contestatoare fac referire la un vot viciat constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce nu este cazul în speţă în stadiul actual al procedurii.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat recurs creditorul TM, solicitand admiterea caii de atac si respingerea contestatiei.In esenta invoca apelantul faptul ca judecatorul fondului s-a depasit atributiile, a acordat mai mult decat s-a cerut si a interpretat extinctiv dispozitiile art 57 din legea 85/2014. 

In drept, art 48 şi art 57 din legea 85/2014, art 488 alin 4 alin 6 si alin 8 cod pr civ.

Intimata DGRFP -Administratia Finanţelor Publice  a formulat întampinare, prin care a invocat exceptia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la dispoz art 43 alin 1 din legea 85/2014 precum si exceptia lipsei d ecalitate procesuala a recurentului, acesta detinand doar calitatea de creditor minoritar, cu un procent de 27,31 %  din totalul creantelor.

Pe fond, se solicită respingerea recursului ca neintemeiat, instanţa făcând o corecta si temeinica analiza si aplicare a dispozitiilor legale incidente, respectiv art 57 din Legea 85/2014. 

La 12.04.2017 a fost inregistrata intampinarea creditorului TF Sarl, prin care solicită respingerea caii de atqc si mentinerea hotararii primei instante ,motive invocate de apelant fiind nefondate.

Nu au fost administrate probe noi in calea de atac.

La termenul din 23.06.2017 recurentul a declarat ca a denumit gresit calea de atac, intelegand astfel sa declare apel si nu recurs . Raportat acestor susţineri, instanta a procedat la constatarea denumirii gresite a caii de atac si pe cale de consecinţa nu s-a mai impus solutionarea exceptiei inadmisibilitatii căii de atac, invocata de  intimat DGRFP-Administratia Finanţelor Publice .

Cu privire la exceptia lipsei de calitate procesuala a apelantului, retine instanta faptul că potrivit dispoz art 48 alin 7 si 8 din legea 85/2016,”... Hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit. Hotărârea, cu excepţia celei prin care a fost desemnat, poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate, şi de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar… Cererea prevăzută la alin. (7) va fi depusă la dosarul cauzei, inclusiv în format electronic, în termen de 5 zile de la data publicării în BPI a procesului-verbal al adunării creditorilor şi va fi soluţionată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar/lichidatorului judiciar şi a creditorilor. Citarea părţilor şi comunicarea actelor către aceştia se fac prin BPI.

Drept, urmare, cât timp apelantul detine calitatea de creditor in dosarul de insolventa al debitoarei  S.C. G S.R.L, acesta are calitate procesuala in cauza si implicit calitatea de apelant, atat timp cat apreciază că hotărârea îî este nefavorabilă , fiind lipsita de relevanţă sustinerea intimatei, vizand calitatea de creditor majoritar sau minoritar a apelantului.

Concluzionand, Curtea va respinge ca neintemeiată exceptia lipsei de calitate procesuala a apelantului, invocată de intimat DGRFP-Administratia Finanţelor Publice .

Pe fond, retine Curtea caracterul fondat al ambelor motive de apel, pentru considerentele ce succed:

In principal, prin solutia pronuntata de judecatorul sindic, au fost depasite limitele investirii, obiectul cererii constituindu-l anularea partială a hotararii adunării creditorilor  din data de 29.04.2016 si a deciziei consemnate la punctul 4.2.  din procesul verbal al adunării creditorilor, vizand confirmarea administratorului judiciar T IPURL.

Anulând in totalitate Hotararea din 29.04.2016,  judecatorul sindic a depăsit limitele investirii, context in care se impune schimbarea sentintei si analizarea contestatiei si a apelului in limitele investirii initiale, respectiv numai a deciziei consemnate la punctul 4.2.  din procesul verbal al adunării creditorilor, vizand confirmarea administratorului judiciar T IPURL

Cat priveste temeinicia solutiei primei instante, a retinut judecatorul fondului nerespectarea dispozitiilor art 57 din legea 85/2014 , potrivit cărora: ”... (1) Practicienii în insolvenţă interesaţi vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziţiei de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calităţii de practician în insolvenţă şi o copie de pe poliţa de asigurare profesională. În ofertă, practicianul în insolvenţă interesat va putea arăta şi disponibilitatea de timp şi de resurse umane, precum şi experienţa generală sau specifică necesare preluării dosarului şi bunei administrări a cazului. În cazul în care debitorul, respectiv creditorii nu au formulat propuneri şi nu sunt oferte depuse la dosar, judecătorul-sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolvenţă ales în mod aleatoriu din Tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

(2) În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i şi onorariul. În cazul în care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. În această din urmă situaţie nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului-sindic. Prima şedinţă a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia…”

Curtea apreciază că in mod corect judecatorul fondului a concluzionat, analizând topica aliniatelor art 57 din legea 85/2014, faptul că existenta la dosar a oferei ă de preluare a poziţiei de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calităţii de practician în insolvenţă şi o copie de pe poliţa de asigurare profesională,  reprezinta o conditie prealabila, ce trebuie indeplinita si in cazul in care, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot  decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i şi onorariul.

Nerespectarea acestei prevederi nu atrage insă nulitatea absoluta a hotararii adunării creditorilor, iar in cauză, vătămarea produsa prin nerespectarea acestei dispozitii legale a fost acoperita prin depunerea in dosarul de insolvenţă, la 11 mai 2016, a ofertei practicianului T IPURL, de preluare a pozitiei de administrator judiciar.

Drept urmare, reţinând că la momentul investirii si solutionării cauzei nu mai subzista motivul de nelegalitate al hotararii din 29.04.2016 a Adunării Creditorilor SC "G" SRL. , Curtea apreciaza ca in mod netemeinic, prima instanta a procedat la anularea hotararii.

Pe cale de consecinta, in temeiul dispoz art 480 cod procedură civilă,  se va admite apelul promovat de către creditorul TM împotriva sentinţei civile nr. 1539/21.10.2016 a Tribunalului , pe care o va schimba în parte, în sensul că va respinge contestaţia formulată de către creditoarea DGRFP -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice  împotriva Hotărârii din 29.04.2016 a Adunării Creditorilor SC "G" SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesual active a apelantului TM invocate de către  intimata DGRFP  - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice .

Admite apelul promovat de către creditorul TM împotriva sentinţei civile nr. 1539/21.10.2016 a Tribunalului , pe care o schimbă în parte în sensul că:

Respinge contestaţia formulată de către creditoarea DGRFP -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice  împotriva Hotărârii din 29.04.2016 a Adunării Creditorilor SC "G" SRL.

Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei apelate ce nu contravin prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.06.2017.