Faliment

Sentinţă civilă 572 din 14.04.2009


Prin sentinţa comercială nr. 572/14 aprilie 2009 a Tribunalului Bacău-Secţia comercială şi contencios administrativ, s-au respins excepţiile tardivităţii contestaţiei şi a lipsei calităţii procesuale active a D.G.F.P. BACAU.

S-au respins contestaţiile la raportul asupra fondurilor şi planului de distributie din 20.02.2009, formulate de D.G.F.P. BACAU, pentru AFPCM BACAU şi Municipiul Bacău, prin Primarul Munic.Bacău, ca nefondate.

S-a probat raportul asupra fondurilor şi planul de distribuţie din 20.02.2009, întocmite de L.J.

 Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

La data de  20.02.2009, lichidatorul judiciar L.C. & H. SPRL BACĂU, a depus la dosarul cauzei raport asupra fondurilor şi  plan de distribuţie , care au fost afişate la uşa instanţei  la aceeaşi dată.

Împotriva acestor acte au formulat contestaţii DGFP Bacău pentru AFPCM Bacău şi PRIMARUL MUNICIP BACĂU  pentru Municipiul Bacău.

În contestaţia formulată de DGFP –AFPCM BACĂU, se arată că  se contestă raportul privind fondurile  obţinute din  lichidare până la data de 31.12.2008 şi cheltuielile de procedura efectuată în perioada 30.09.2008-31.12.2008, arătând că anterior datei de 20.02.2009 (când a fost depus  în instanţă) raportul şi planul nu au fost prezentat Comitetului Creditorilor, conf.art 122 alin.1 din Lg.85/2006 , cu atât mai mult cu cât lichidatorul judiciar şi onorariul acestuia nu au fost confirmaţi de Adunarea Creditorilor , iar  creditorii nu au putut să-şi manifeste rolul activ în cadrul  procedurii.

În ceea ce priveşte raportul asupra  cheltuielilor de procedură, înţelege să conteste onorariul lichidatorului pentru perioada 30.09.2008 – 31.12.2008 , în procent de 15% din recuperări creanţe, care nu a fost confirmat de către creditori.

Menţiunea acestui procent ridicat are drept consecinţă diminuarea gradului de recuperare a creanţelor de către creditori, motiv pentru care se impunea punerea în discuţia creditorilor a  acestor rapoarte şi implicit a  onorariului.

Pentru aceste motive, solicită admiterea contestaţiei şi obligarea lichidatorului la refacerea actelor contestate cu respectarea dispoziţiilor legale.

Municip. Bacău, prin Primar, a contestat onorariul lichidatorului judiciar, arătând că nu se justifică suma de 64.0873 lei, pentru o perioadă de 4 luni.

Consideră că onorariul lichidatorului judiciar trebuia confirmat printr-o  încheiere dată de judecătorul sindic, ca urmare a unei negocieri cu adunarea Creditorilor, aşa cum prevede art 11 al.1 lit d) din Lg.85/2006.

Având în vedere că lichidatorul judiciar nu a convocat Adunarea creditorilor , care să includă negocierea onorariului lichidatorului judiciar pe ordinea de zi, este nelegală aprobarea plăţii acestui onorariu care nu a fost confirmat.

Ca atare, înainte de aprobarea raportului şi a planului, se impune convocarea Adunării creditorilor pentru negocierea onorariului  său.

Lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare împotriva celor două contestaţii , solicitând  respingerea lor ca  neîntemeiate,  iar în apărare a arătat că a prezentat raportul şi planul de distribuţie Comitetului Creditorilor la data de 20.02.2009 şi a notificat  fiecărui creditor depunerea acestor documente , conform dispoz.art.122 al.1 din Lg.85/2006, conform  borderoului de mandate ataşat  raportului de activitate  şi confirmărilor de primire a creditorilor.

Consideră că susţinerea contestatoarei DGFP Bacău, că aceste documente trebuiau fi prezentate anterior depunerii în instanţă, nu are acoperire legală.

În ceea ce priveşte  onorariul lichidatorului judiciar arată că acesta a fost  stabilit prin sentinţa civilă nr.117 din 11.04.2008 a Tribunalului Bacău, şi că pe ordinea de zi a Adunării Creditorilor din 24.07.2008, a fost înscrisă confirmarea lichidatorul judiciar şi a onorarului stabilit.

Contestatoarele  au arătat, cu această ocazie, că vor exprima  un punct de vedere că privire la aceste aspecte, în termen de 30 zile, însă nici până în prezent nu l-au prezentat.

 Ca atare , onorariul actual al lichidatorului judiciar este cel stabilit prin sentinţa civilă nr.117 /2008 al Tribunalului Bacău, cum corect a fost prins în raportul asupra cheltuielilor de procedură.

Părţile au depus acte în susţinerea cererilor lor.

La termenul din 10.04.2009, judecătorul sindic din oficiu a  pus în discuţie  calitatea procesuală activă a DGFP Bacău, având în vedere că în  tabelul definitiv al creditorilor este înscrisă AFPCM Bacău, care are  personalitate juridică, iar la termenul de  azi, lichidatorul judiciar a invocat tardivitatea contestaţiei formulate de DGFP Bacău, pentru AFPCM Bacău, excepţie pusă în discuţie la termenul de azi.

Faţă de contestaţiile formulate, de excepţiile invocate şi de actele şi lucrările dosarului, judecătorul sindic consideră neîntemeiate  atât excepţiile invocate, cât şi contestaţiile formulate, pentru următoarele considerente;

Cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de DGFP Bacău, se reţine că raportul asupra  fondurilor şi planul de distribuţie au fost afişate la data de  20.02.2009, iar contestaţia a fost formulată la 06.03.2009(data poştei) deci în termenul legal de 15 zile de la afişare , prev de art 122 al.3 din Lg.85/2006, motiv pentru care va respinge excepţia  ca nefondată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale  active a DGFP Bacău, având în vedere că s-a depus de către contestatoarea AFPCM Bacău, relaţii din care rezultă că AFPCM BACAU nu are personalitate juridică, întrucât, prin HG 109/18.02.2009(art.2) s-a  stabilit că singurele instituţii publice cu personalitate juridică din subordinea  ANAF sunt Garda Financiară , ANV şi  direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a  municip. Bucureşti, iar conform OANAF  nr.343/2009 activitatea AFPCM va fi preluată de DGFP, urmează a fi respinsă excepţia  lipsei calităţii procesuale active.

Pe fondul cauzei, contestaţiile formulate de DGFP Bacău – AFPCM Bacău  şi Municip Bacău , prin Primar sunt neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr.117/11.04.2008, pronunţată în prezenta cauză, s-a stabilit un onorariu pentru lichidatorul judiciar de  15% din valoarea bunurilor vândute şi a creanţelor recuperate  iar în lipsa acestora de 2000 lei lunar, ce va fi plătită din fondul de lichidare.

Acest onorariu este identic pentru  majoritatea lichidatorilor  judiciari desemnaţi de acelaşi judecător sindic în dosarele  aflate pe rolul  Tribunalului Bacău.

La şedinţa  Adunării creditorilor din 24.07.2008, (prima şedinţă a creditorilor după  deschiderea procedurii de faliment) la pct. 3 de pe ordinea de zi, s-a trecut „confirmarea lichidatorului judiciar şi  stabilirea onorariului conform art 11 lit e) din Lg.85/2006.

Contestatoarele  AFPCM şi Primarul Municip Bacău  au avut  reprezentanţi  la această adunarea a creditorilor, care au arătat că vor prezenta , în termen de 30 zile de la adunarea creditorilor, un punct de vedere cu privire la această problemă  supusă dezbaterii.

Ulterior, nici în cele 30 zile şi nici după această perioadă,  contestatoarele nu au mai prezentat punctul lor de vedere şi nici nu au mai  solicitat  lichidatorului judiciar trecerea acestui aspect pe ordinea de zi a adunărilor creditorilor ulterioare, deşi a trecut aproape un an de zile de la  această adunare şi activitate a de lichidare a debitoarei este realizată în proporţie de 90%.

Ba  mai mult, reprezentantul contestatoarei Municip Bacău, nici nu –şi mai  aminteşte că a participat la această adunare a creditorilor, ceea ce dovedeşte , atât o necunoaştere a legislaţiei insolvenţei cât şi o lipsă de preocupare pentru desfăşurarea procedurii falimentului în acest dosar.

Conf.art.17 al.1 lit b) din L:g.85/2006 „Comitetul Creditorilor  negociază cu lichidatorul judiciar care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar, condiţiile  numirii şi recomandă adunării creditorilor,  astfel de  numiri”. Ca atare negocierea onorariului nu este  de atribuitul adunării creditorilor, cum arată contestatoarea Municip Bacău în contestaţia formulată.

Având în vedere aceste aspecte, orice hotărâre ar lua în viitor  Adunarea Creditorilor, cu privire la onorariul lichidatorului judiciar,  aceasta nu ar putea  avea efecte  retroactive. Rezultă că pentru perioada 30.09.2008 – 31.12.2008 onorariul lichidatorului judiciar  al debitoarei  M.-E. SA este cel stabilit prin sentinţa civilă nr.117/2008 a Tribunalului Bacău , care deşi nu a fost  confirmat , nu a fost nici infirmat de Adunarea Creditorilor şi ca atare raportul privind cheltuielile de procedură a fost întocmit corect.

Referitor la  neprezentarea raportului şi planului de distribuţie Comitetul Creditorilor anterior  depunerii la instanţă,  invocată de  contestatoarea DGFDP – AFPCM Bacău, judecătorul sindic constată că se dă o interpretare proprie dispoz.art 122 al.1 din Lg.85/2006.

Termenul de „prezentare” nu este  echivalent cu „ convocare” cum lasă să se înţeleagă contestatoarea, ci de „arătare” „depunere” la dosarul cauzei în vederea luării la cunoştinţă, interpretare logică dacă aveam în vedere şi dispoz.al.2 care prevede că planul va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul judiciar  va notifica fiecare creditor depunerea  acestora”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca  aceste  rapoarte şi planuri de distribuţie să fie aprobate  anterior de Comitetul creditorilor, ar fi arătat-o expres  în dispoz. art 17 din legea insolvenţei.

Ca atare,  înmânarea raportului şi planului de distribuţie, sub luare de semnătură , către creditori şi notificarea creditorilor despre  depunerea acestor documente, satisface cerinţele, art 122 al.1 din Lg.85/2006.

Pentru aceste motive, în temeiul art 122 al.4  din Lg.85/2006, judecătorul sindic va respinge excepţiile  tardivităţii  contestaţiei formulate de DGFP-AFPCM Bacău şi a lipsei calităţii  procesuale active a DGFP Bacău  şi totodată va respinge ca nefondate  contestaţiile formulate la raportul şi planul de distribuţie din 20.02.20099, pe care le va proba .