Procedura insolvenţei

Potrivit art.5 pct.29 din Legea nr.85/2014 insolvenţa reprezintă o stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, acesta fiind motivul pentru care s-a ajuns în această stare.

Prin Decizia Civilă nr. 574/A/03.10.2018 pronunţată în dosarul nr. …, Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua Civilă, a admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 174/20.03.2018, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. .. pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul respingerii, ca nefondată a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă apelată, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtului şi a obligat pârâtul să suporte din averea personală suma de 812.354,04 lei reprezentând pasivul debitorului. Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5.200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, luând act de renunţarea la judecata capătului de cerere privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâtului.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin sentinţa civilă nr.14/12.01.2015 pronunţată în dosarul nr…. s-a respins contestaţia debitorului, s-a admis în parte cererea creditorului şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului, fiind numit administratorul judiciar.

S-a mai constatat că, pentru respectarea art.74 şi art.82 alin.1 din Legea nr. 85/2014, prin înscrisul nr.128/21.01.2015 administratorul judiciar a notificat debitorul şi administratorul societar. Potrivit procesului-verbal de predare-primire nr. 268/3.02.2015, debitorul a prezentat administratorului judiciar bilanţul din 31.12.2013; balanţa din 31.12.2013, act constitutiv; listă furnizori, listă bănci şi balanţa din 31.12.2014.

Faţă de conţinutul acestui proces-verbal, judecătorul sindic a apreciat că susţinerea administratorului societar privind predarea actelor prevăzute de art.67 alin.1 din Legea nr. 85/2014 este nereală.

Împrejurarea că, analizând actele puse la dispoziţia sa administratorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele şi împrejurările care au determinat starea de insolvenţă a debitorului conform art.58 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2014, nu răstoarnă prezumţia relativă care operează în situaţia prevăzută de art.169 al.1 lit. d pentru că, nu s-au predat toate actele indicate de temeiul de drept invocat anterior.

S-a reţinut că nici susţinerea privind inadmisibilitatea acţiunii în situaţia nepredării actelor contabile şi incidenţa  doar a sancţiunii privind ridicarea dreptului de administrare nu subzistă, fiind contrazisă chiar de art. 82 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 care îndrituieşte judecătorul  sindic să aplice o amendă judiciară conform art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

S-a apreciat că nepredarea tuturor actelor şi documentelor prevăzute de art. 82 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 constituie o prezumţie a faptului că debitorul, respectiv administratorul acestuia, are ceva de ascuns, motiv pentru care s-a instituit şi prezumţia relativă reglementată de art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014.

Este adevărat că ţinerea unei evidenţe contabile fictive, dispariţia unor documente contabile sau neţinerea evidenţei contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activităţi producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvenţă prin ascunderea unor active sau părţi din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanţe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalităţi.

Judecătorul sindic a considerat că susţinerea administratorului statutar privind predarea listei cuprinzând bunurile societăţii dovedită prin întocmirea Raportului de evaluare de către expert este irelevantă, deoarece, din conţinutul înscrisului anexat acestui raport şi intitulat „Certificare”, reiese că evaluarea a fost făcută la solicitarea debitorului care a prezentat înscrisurile doveditoare şi nu a administratorului judiciar, care a intrat în posesia acestor înscrisuri şi şi-a exercitat atribuţia prevăzută de art.58 alin. 1 lit. p din Legea nr. 85/2014. Nepredarea tuturor actelor şi documentelor contabile ale debitorului este consemnată şi în raportul de expertiză contabilă întocmit de expert.

Astfel fiind, apreciind că nepredarea tuturor actelor şi documentelor contabile este semnul unei administrări frauduloase a averii debitorului, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, solicitând schimbarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii ca fiind, în parte inadmisibilă, iar în parte neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

Pârâtul apelant arată că acţiunea reclamantei, întemeiată pe nerespectarea obligaţiei instituite de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este inadmisibilă, nerespectarea obligaţiei de a remite şi creditorului deţinând o creanţă în valoare de cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor faţă de debitoare cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, documentele contabile privind activitatea şi averea sa, fiind sancţionată de textul de lege invocat cu ridicarea dreptului de administrare, nicidecum cu atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă. În acelaşi sens a apreciat că sunt şi dispoziţiile art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 care la litera d) sancţionează nepredarea documentelor contabile administratorului judiciar, nu creditorilor societăţii debitoare.

Apelantul a susţinut că documentele contabile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014 au fost predate administratorului judiciar iniţial numit în cauză, astfel încât acesta le-a avut la dispoziţie la momentul întocmirii Raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei motiv pentru care a apreciat că nu e incidentă prezumţia relativă invocată de reclamantă privitoare la culpa pentru nepredarea documentelor contabile administratorului judiciar, prevăzuta de dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. d) Legea nr. 85/2014, acest text de lege reglementând prezumarea culpei administratorului debitoarei în nepredarea documentelor contabile către administratorul judiciar, nu către creditorul majoritar.

Apelantul-pârât a ţinut să sublinieze că, ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul constatării faptului că pârâtul nu ar fi predat administratorului judiciar toate documentele prevăzute de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, făcând referire expresă la lista bunurilor societăţii debitoare. Pârâtul consideră că această precizare este neîntemeiată, întrucât, astfel cum rezultă din Raportul de evaluare utilaje, echipamente şi stocuri, întocmit în vederea vânzării bunurilor debitoarei de către administratorul judiciar iniţial numit în cauză, cu anexele privind lista mijloacelor fixe şi stocurile înregistrate de debitoare, lista bunurilor societăţii a fost predată administratorului judiciar, ca de altfel, toate documentele prevăzute de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În ce priveşte contestarea Raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, jurisprudenţa în materie a statuat ca este inadmisibilă, având în vedere faptul că acesta nu îmbracă forma unei măsuri luate de administratorul judiciar, ci reprezintă doar opinia, aprecierea personală a acestuia întemeiata pe documentele prevăzute de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Apelantul consideră că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a presupus în mod complet eronat faptul că Raportul de evaluare a bunurilor întocmit de către expert ar fi fost întocmit la solicitarea pârâtului şi nu a administratorului judiciar. Or, apelantul arată că a avut calitatea de administrator special şi a solicitat întocmirea acestui raport pentru valorificarea bunurilor societăţii supunându-se dispoziţiilor administratorului judiciar, motiv pentru care a apreciat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre bazată pe o prezumţie nedovedită în niciun fel, cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 395 Cod procedură civilă, fapt care atrage nelegalitatea acesteia.

Pârâtul menţionează că nu se face vinovat de starea de insolvenţă a societăţii, aceasta datorându-se lipsei de disponibil financiar la Casa de Asigurări de Sănătate pentru plata contravalorii medicamentelor compensate si gratuite, eliberate în baza reţetelor medicale, în condiţiile în care societatea deţine creanţe nerecuperate, este nelegală antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru întreaga sumă a pasivului societăţii de 812.354,04 lei.

Prin urmare, în opinia apelantului, acţiunea creditoarei reclamante este inadmisibilă, nepredarea unui set din înscrisurile societăţii către aceasta, nefiind de natură să atragă răspunderea personală a organelor de conducere ale debitoarei.

De asemenea, se arată că nu a folosit bunurile şi nici creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, nu a ţinut o contabilitate fictivă şi nu a făcut să dispară anumite documente contabile, contabilitatea societăţii fiind ţinută în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

În drept, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 466 şi următoarele  Cod procedură civilă, art. 82 şi art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta-intimată a solicitat respingerea apelului declarat de pârât şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata arată că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a admis în mod corect acţiunea şi a dispus obligarea apelantului la suportarea pasivului societăţii debitoare, al cărei administrator este, în sumă de 812.354,04 lei, subliniind că afirmaţiile apelantului în sensul îndeplinirii obligaţiilor sale de predare a documentelor contabile ale societăţii debitoare către administratorul judiciar nu pot subzista, existând suficiente probe la dosarul cauzei care dovedesc în mod indubitabil contrariul.

Se solicită să se observe că faptul că deşi administratorul judiciar a întocmit Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolventă a debitoarei, aceasta nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei de către administratorul statutar de a preda toate documentele contabile ale societăţii debitoare. Din procesul-verbal de predare-primire nr. … rezultă că debitoarea a prezentat administratorului judiciar bilanţul din data de 31.12.2013, act constitutiv, listă furnizori, listă bănci şi balanţa din data de 31.12.2014. Prin urmare,  a apreciat că, în mod absolut legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut că susţinerile apelantului cu privire la îndeplinirea obligaţiilor privind predarea actelor contabile sunt nereale, atât timp cât acesta a predat doar o parte a documentelor contabile către administratorul judiciar.

Împrejurarea că administratorul judiciar a întocmit Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolventă a debitoarei nu răstoarnă prezumţia relativă instituită de art. 169 alin. 1. lit. d) din Legea nr. 85/2014, în raportul în discuţie administratorul judiciar rezervându-şi dreptul de a-1 completa în cazul în care se vor descoperi fapte care să atragă incidenţa articolului amintit.

Nepredarea tuturor documentelor contabile ale societăţii debitoare este susţinută şi de domnul expert contabil în raportul de expertiză efectuată în cauză, acesta precizând că "Documentaţia pusă la dispoziţia expertului a constat în actele de evidenţă primară şi balanţele de verificare contabilă. Documentele contabile privind înregistrările contabile - fişe cont, registru jurnal, jurnale de vânzări, jurnale de cumpărări, fişe analitice de evidenţă a clienţilor şi furnizorilor nu au fost predate spre analiză, acest lucru făcând dificilă identificarea unor aspecte solicitate în obiectivele expertizei."

Mai mult decât atât, se arată că susţinerea apelantului referitoare la faptul că din întocmirea Raportului de evaluare utilaje, echipamente şi stocuri reiese predarea către administratorul judiciar a listei cuprinzând bunurile societăţii, este total lipsită de fundament de vreme ce din conţinutul înscrisului anexat acestui raport şi denumit "Certificare" reiese că evaluarea a fost efectuată la solicitarea debitoarei, care a prezentat înscrisurile necesare, nicidecum a administratorului judiciar care să fi intrat în posesia acestora.

Reclamanta subliniază faptul că, nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la organizarea şi ţinerea contabilităţii, nu are drept cauză simpla neglijenţă sau necunoaşterea legii în materie, ci induce ideea de fraudă la lege, mai exact, ideea de a se sustrage controlului autorităţilor de reglementare şi control, dar şi de a ascunde patrimoniul acesteia de creditorii urmăritori.

Nepredarea tuturor actelor şi documentelor prevăzute de art. 82 alin. 1 din Legea nr, 85/2014 este o veritabilă prezumţie a faptului că administratorul statutar al debitoarei are ceva de ascuns cu privire la contabilitatea acesteia, motiv pentru care prezumţia de la art. 169 alin. 1 lit. d) este pe deplin aplicabilă. Ţinerea defectuoasă a contabilităţii sau dispariţia unor documente contabile nu echivalează în toate cazurile cu producerea de prejudicii, însă aceste aspecte favorizează apariţia stării de insolventă prin ascunderea unor active, plata cu întârziere a unor creanţe care generează dobânzi.

Se arată că răspunderea administratorilor societăţii este reglementată şi de Legea nr. 31/1990. Potrivit art. 72 al acestui act normativ, "obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat." Aşadar, răspunderea administratorului faţă de societate privind îndeplinirea atribuţiilor aferente funcţiei îndeplinite este o răspundere contractuală, în baza contractului de mandat intervenit între el şi societate. Astfel, se arată că sub mandatul apelantului au luat naştere datoriile care formează pasivul debitoarei, fiind în mod incontestabil o consecinţă a managementului defectuos prin care a fost administrată societatea debitoare, generând astfel premisele apariţiei stării de insolventă.

În opinia reclamantei, toate aceste aspecte denotă faptul că starea de insolvenţă a debitoarei nu putea fi cauzată decât de un management defectuos exercitat de către administratorul statutar, prin activitatea sa cauzându-se prejudicii însemnate creditorilor societăţii, acestea concretizându-se în valoarea ridicată a masei credale, dar şi în imposibilitatea de recuperare a creanţelor de către creditori.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 471 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva criticilor aduse prin motivele de apel şi în limitele devolutive ale apelului consacrate de art.477-478 C. pr.civ., Curtea apreciază că apelul este fondat, soluţia primei instanţe fiind consecinţa unei greşite interpretări şi aplicări a legii.

Cu titlu preliminar, Curtea subliniază că prima instanţă a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitate de fost administrator statutar al societăţii insolvente, în temeiul art.169 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2014, din economia căruia rezultă că răspunderea patrimonială a fostelor organe de conducere şi/sau supraveghere poate fi angajată dacă starea de insolvenţă a fost generată de faptul că „au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea” Aceleaşi dispoziţii legale stabilesc că „în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă”, prezumţia stabilită de lege fiind una relativă, putând fi răsturnată prin dovada contrară.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că „nepredarea”  documentelor contabile nu este propriu-zis „fapta” pentru care se dispune antrenarea răspunderii patrimoniale. Dimpotrivă această „nepredare” a documentelor contabile prezumă relativ existenţa unui management fraudulos, pe care fostele organe de conducere sau supraveghere ale societăţii au interes să îl ascundă. Într-o altă formulare, dacă prejudiciul este starea de insolvenţă la care s-a ajuns, coroborată cu creanţele rămase neonorate ale creditorilor înscrişi în tabel, „fapta” care a generat acest prejudiciu este ascunsă prin „nepredarea” documentelor contabile, care fie nu există, fie au fost distruse, fie sunt dosite.

Prin urmare, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale în temeiul art.169 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2014, trebuie să existe o nepredare culpabilă a documentelor contabile, care să facă eficientă prezumţia relativă instituită de acelaşi text de lege. În plus, dat fiind caracterul relativ al prezumţie, mai este necesar ca această prezumţie relativă să nu fie combătută şi răsturnată de materialul probator administrat în cauză, în sensul că starea de insolvenţă a fost generată de alte împrejurări decât pretinse fapte ascunse care ar putea fi menţionate în documentele contabile a căror predare a fost refuzată.

Plecând de la aceste considerente preliminare, Curtea subliniază că prima critică a apelantului, privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.82 alin.1 din Legea nr.85/2014 este nefondată. Este adevărat că aceste dispoziţii reglementează sancţiunea ridicării dreptului de administrare, în caz de nepredare a documentelor contabile solicitate de către administratorul judiciar sau creditorul ce deţine cel puţin 20% din masa credală, însă această sancţiune priveşte societatea insolventă ca subiect de drept, şi nu lipseşte de efecte dispoziţia de la art.169 alin.1 lit.d) din legea insolvenţei, care se referă la fostele organe de conducere şi supraveghere ale societăţii - persoane fizice sau juridice - altele decât debitoarea insolventă însăşi.

Este adevărat că din întreg materialul probator administrat în cauză, în special din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză rezultă că pârâtul-apelant, în calitate de administrator statutar, nu a depus la solicitarea reclamantei şi a expertului contabil registre jurnal, situaţii analitice ale conturilor şi note contabile.

Din perspectivă teoretică se poate aprecia că nu au fost predate toate documentele contabile, aspect întărit de concluziile raportului de expertiză şi care nu a fost contestat de către apelantul-pârât.

Tot dintr-o perspectivă teoretică, se poate aprecia că nepredarea acestor documente poate activa prezumţia relativă la care se referă art.169 alin.1 lit.d) din legea nr.85/2014, cu excepţia situaţiei în care probele administrate dovedesc că starea de insolvenţă a fost determinată de alte cauze decât presupuse fapte ascunse în documentele contabile care nu au fost predate.

Or, din această perspectivă, Curtea apreciază că probatoriul administrat în cauză relevă fără dubiu că starea de insolvenţă - înţeleasă în sensul art.5 pct.29 din Legea nr.85/2014 ca fiind o stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile – s-a datorat întârzierii excesive în satisfacerea creanţelor pe care debitoarea însăşi le-a avut asupra Casei de Asigurări de Sănătate, cu privire la medicamentele gratuite şi compensate comercializate.

Din lectura sentinţei civile nr.14/12 ianuarie 2015 a Tribunalului Arad, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, rezultă că la data sesizării instanţei reclamanta-creditoare a susţinut că are o creanţa principală de numai 104.611,47 de lei, în timp ce restul creanţei, în cuantum de 570.588,95 de lei reprezentau penalităţi de întârziere contractuale.

Coroborând această stare de fapt cu menţiunile cuprinse în raportul privind cauzele care au generat starea de insolvenţă, întocmit la debutul procedurii insolvenţei de către administratorul judiciar, se poate constata că la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, debitoarea avea un activ imobilizat de 28.324,57 de lei, total active circulante de 269.495 de lei din care 53.447 lei - stocuri, 98.229,84 lei – creanţe de încasat iar 46.135 lei disponibilităţi băneşti. În acelaşi timp, excluzând penalităţile de întârziere pretinse de către reclamantă, Curtea observă că totalul datoriilor societăţii la data deschiderii procedurii insolvenţei era de 298.334,91 lei, incluzând aici şi creditul bancar al societăţii dar şi obligaţiile nescadente la acel moment. 

Se mai poate observa că în raport de întreaga documentaţie studiată de administratorul judiciar, acesta nu a observat vreun act care ar putea intra în categoria celor frauduloase şi nici vreo faptă care atragă  aplicarea dispoziţiilor art.169 din Legea nr.85/2014, subliniind că starea economică a debitoarei şi obiectul ei de activitate ar face posibilă o reorganizare, cu sprijinul unei finanţări externe.

Toate aceste împrejurări duc la concluzia certă că starea de insolvenţă a debitoarei nu a fost generată de fapte ascunse prin nepredarea anumitor documente contabile enumerate de expertul contabil prin raportul de expertiză (dar care nu au putut fi menţionate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată), ci de riscul de afacere, respectiv riscul neîncasării creanţelor de la diverşi debitori (în principal Casa de Asigurări de Sănătate), împrejurare care a generat în mod implicit o scădere a lichidităţilor şi o imposibilitate de onorare a datoriilor faţă de creditori, în lipsa unei creditări suplimentare a societăţii din surse externe.

Prin urmare, Curtea constată că materialul probator administrat în cauză nu a sprijinit prezumţia relativă instituită de lege în sensul existenţei unei sau unor fapte frauduloase ascunse  prin nepredarea unor documente contabile, care ar fi generat starea de insolvenţă, ci dimpotrivă a demonstrat contrariul, în sensul că starea de insolvenţă a apărut ca urmare a pierderii lichidităţilor în cursul derulării obişnuite a afacerii, cauzată de neîncasarea la timp a creanţelor asupra altor parteneri de afaceri.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea a făcut aplicarea art.480 alin.1 şi 2 C. pr.civ. şi a admite apelul împotriva sentinţei civile nr. 174/20.03.2018, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. …, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale, pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că a respins ca nefondată cererea în antrenarea răspunderii patrimoniale exercitată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul.

Urmare a admiterii apelului şi a schimbării hotărârii primei instanţe, Curtea a obligat-o pe intimata-reclamantă să plătească pârâtului-apelant suma de 1.100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru datorată şi plătită în apel.

Domenii speta

Spete similare