Procedura insolvenţei

Refacerea contabilităţii nu duce la exonerarea de răspundere având în vedere faptul că nu au fost înlăturate condiţiile prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a şi e din Legea 85/2014.

Prin Decizia civilă nr. 531/A/21.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua civilă, în dosarul nr. …, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 421/13.06.2017, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. …, fiind reţinute următoarele considerente:

Prin sentinţa apelată mai sus menţionată, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamant în calitate de lichidator judiciar  al debitorului în insolvenţă împotriva pârâtului  pe care l-a obligat la suportarea - din averea personală - a întregului pasiv al debitorei în sumă de 85.785,84  lei.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin încheierea civilă nr. 316/20.09.2016 dată în dosarul nr. … s-a admis cererea formulată de debitoare, s-a deschis procedura simplificată a falimentului prevăzută de Legea nr.85/2014  şi s-a numit lichidatorul judiciar provizoriu.

Lichidatorul judiciar provizoriu l-a notificat pe administratorul societar – pârât în cauza de faţă să predea materiile prime în cuantum de 9.061,45 lei şi soldul de casă în cuantum de 44.332,73 lei; să justifice soldul de avansuri în sumă de 300.000 lei şi soldul de clienţi în sumă de 22.001,52 lei, dar acesta nu s-a conformat solicitării.

Susţinerea pârâtului privind nerealitatea sumei de 85.785,84 lei raportat la înscrierea eronată în actele contabile fiind irelevantă întrucât această motivaţie nu a fost adusă la cunoştinţa lichidatorului judiciar atunci când a solicitat informaţii şi prin urmare, nu a putut fi verificată. Este adevărat că, neţinerea evidenţei contabile în conformitate cu legea nu reprezintă o activitate producătoare de prejudicii, dar generează prezumţia de culpă în sarcina administratorului statutar deoarece alcătuirea incorectă a evidenţei contabile duce inevitabil la necunoaşterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor precum şi a operaţiunilor efectuate în legătură cu activele. Prin urmare, situaţia invocată chiar de către pârât este semnul unei administrări frauduloase a averii debitorului şi premisa aplicării art.169 al.1 lit.a şi e din  Legea nr.85/2014.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului, în sensul schimbării în tot a hotărârii apelate, respectiv respingerea acţiunii principale a reclamantei ca nefondată, netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

Debitoarea se află în procedura instituită de Legea nr.85/2014, întrucât societatea nu și-a putut încasa preţul serviciilor furnizate de la cel mai mare client, care de asemenea se află sub incidenţa Legii nr.85/2014 la Tribunalul Arad, drept urmare nu este vorba de o proastă administrare și cu atât mai puţin de o administrare prejudiciabilă; este adevărat faptul că a fost notificat de către lichidatorul judiciar, însă abia la data de 24.04.2017 a putut da curs invitaţiei, ocazie cu care a depus toată contabilitatea refăcută, inclusiv actele și faptele exoneratoare de răspundere; din actele depuse la lichidator în data de 24.04.2017 rezultă că suma de 85.785,84 lei ce se doreşte a-i fi imputată nu are niciun suport real, situaţie de fapt ce ar fi impus renunţarea la judecată din partea lichidatorului, în baza unei hotărâri a creditorilor, ori lichidatorul nu a înțeles să facă aceste demersuri, ci a stăruit în admiterea unei acţiuni care nu are niciun suport real.

Sentinţa atacată are la bază probatoriul avut în vedere de către lichidator la data deschiderii dosarului de insolvență a debitoarei, dos. nr. …, înscrisuri care au fost înregistrate eronat în contabilitatea societăţii. Conform înscrisurilor din contabilitatea refăcută la data de 24.04.2017 și prin care au fost înlăturate erorile, pârâtul-apelant a dat dovadă de bună credinţă și a dispus toate plăţile către bugetul de stat, conform probatoriului administrat în cauză; drept urmare, suma de 85.785,84 lei care se doreşte a-i fi imputată nu este reală, respectiv nu are niciun suport financiar care să ateste acest cuantum, raportat la faptul că în actele contabile în mod eronat s-a înregistrat: în contul 301 materii prime în sumă de 9.061,45 lei, întrucât aceste materii prime au format obiectul distrugerii ca efect al expirării termenului de valabilitate; în contul 411 clienţi cu sold de 22.001,52 lei, fiind vorba în principal de clientul cel mai important, care se află sub incidenţa Legii nr.85/2014, societatea înscriindu-se pe tabelul creditorilor; în contul 471 cheltuieli înregistrate în avans cu sold de 300.000 lei, este vorba nu de avansuri, ci de dividende pentru care asociatul unic, în persoana pârâtului a plătit taxe și impozite; în contul 5311 casa în lei cu un sold de 44.332,73 lei, nu s-a avut în vedere contractul încheiat cu societatea (…) la data de 01.01.2016, respectiv F.F. nr.1/2017.

 Având în vedere această situaţie de fapt, pârâtul a concluzionat că nu poate fi angajată atragerea răspunderii administratorului-pârât pentru ținerea unei evidențe contabile eronate, raportat la faptul că nu există prejudiciul în suma de 85.785,84 lei, drept pentru care a solicitat admiterea apelului, în sensul de a respinge acţiunea de atragere a răspunderii administratorului ca nefondată, netemeinică și nelegală.

În drept, pârâtul apelant a invocat dispozițiile art.466 și următoarele Cod procedură civilă raportat la legea specială în domeniul insolvenței, în cauză Legea nr.85/2014.

Prin întâmpinare, reclamantul intimat – lichidator judiciar al  debitoarei susţine că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală întrucât pe bună dreptate aceasta a reţinut că neţinerea evidenţei contabile în conformitate cu legea generează prezumţia de culpă în sarcina administratorului statutar deoarece duce la necunoaşterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor şi a operaţiunilor efectuate în legătură cu activele.

Reclamantul intimat mai arată că susţinerile apelantului sune neîntemeiate deoarece, acesta susţine că a refăcut contabilitatea, dar acest lucru  nu duce la exonerarea de răspundere având în vedere faptul că nu au fost înlăturate condiţiile prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a şi e din Legea 85/2014.

Debitoarea figurează în contul 301 cu materii prime în cuantum de 9.061,45 lei, materii care potrivit susţinerilor acesteia au fost distruse ca efect al expirării termenului de valabilitate. Fostul administrator societar nu a depus o dovadă a faptului că aceste bunuri au fost distruse ca efect al expirării termenului de valabilitate şi nici nu a precizat ce anume au reprezentat aceste materii prime.

Legat de soldul contului 411 clienţi, se invoca faptul că acesta ar reprezenta creanţe care nu au fost recuperate de la societatea (….), societate care se află sub incidenţa legii 85/2014, fără însă a se face dovada înscrierii la masa credală a acestei societăţi. În contul 471 cheltuielile înregistrate în avans apare un sold de 300.000 lei care potrivit apelantului, această sumă nu reprezintă avansuri aşa cum acestea au fost înregistrate în contabilitate, ci dividende.

S-a mai susţinut legat de contul 5311 casa cu sold de 44.332,73 lei, nu s-a avut în vedere faptul că a fost încheiat un contract cu societatea (…) la data de 01.01.2016. De asemenea nu s-a ţinut cont de factura nr. 1/2017 emisă de societatea menţionată şi reprezentând servicii intermedieri ian-iulie 2016. În legătură cu aceste susţineri, reclamantul arată că nu i-a fost adusă la cunoştinţă la momentul deschiderii procedurii existenţa acestui contract iar factura în cauză a fost emisă mult după acest moment, respectiv luna aprilie 2017, în condiţiile în care după deschiderea falimentului a fost ridicat şi dreptul de administrare. Mai mult de atât această factură nu poartă o semnătură de primire şi nici nu are anexată dovada plăţii sumei de 29.169 lei.

Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat respingerea apelului formulat ca inadmisibil şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

În drept, reclamantul intimat a invocat dispoziţiile art. 482 raportat la art. 205 Cod procedură civilă.

Examinând apelul declarat de pârât prin prisma motivelor de apel şi a prevederilor art. 466 şi urm. C. pr. civ, Curtea va constata că acesta este nefondat, hotărârea primei instanţe fiind temeinică şi legală, conformă cu probele administrate în cauză. 

Astfel, potrivit art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014: „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.

În mod corect prima instanţă, analizând probele de la dosar, a dispus antrenarea răspunderii  pârâtului  şi a obligat pârâtul să suporte din averea personală întregul pasiv al debitorului insolvent în sumă de 85.785,84  lei.

Prin încheierea civilă nr. 316/20.09.2016, pronunţată în dosarul nr. … s-a admis cererea formulată de debitorul insolvent, s-a deschis procedura simplificată a falimentului prevăzută de Legea nr.85/2014 şi s-a numit lichidator judiciar provizoriu. Lichidatorul judiciar l-a notificat pe administratorul societar să predea materiile prime în cuantum de 9.061,45 lei şi soldul de casă în cuantum de 44.332,73 lei; să justifice soldul de avansuri în sumă de 300.000 lei şi soldul de clienţi în sumă de 22.001,52 lei, dar acesta nu s-a conformat solicitării.

Susţinerile apelantului sune neîntemeiate deoarece, deşi acesta susţine că a refăcut contabilitatea debitoarei, acest lucru  nu duce la exonerarea de răspundere având în vedere faptul că nu au fost înlăturate condiţiile prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a şi e din Legea 85/2014.

Debitoarea figurează în contul 301 cu materii prime în cuantum de 9.061,45 lei, materii prime care potrivit susţinerilor apelantului au fost distruse ca efect al expirării termenului de valabilitate. Fostul administrator societar nu a depus însă o dovadă a faptului că aceste bunuri au fost distruse ca efect al expirării termenului de valabilitate şi nici nu a precizat ce anume au reprezentat aceste materii prime.

Legat de soldul contului 411 clienţi, se invocă faptul că acesta ar reprezenta creanţe care nu au fost recuperate de la societatea (…), societate care se află sub incidenţa Legii 85/2014, fără însă a se face dovada înscrierii la masa credală a acestei societăţi.

În contul 471 cheltuielile înregistrate în avans apare un sold de 300.000 lei, care potrivit apelantului, nu reprezintă avansuri aşa cum acestea au fost înregistrate în contabilitate, ci dividende. În legătură cu acest aspect, Curtea constată că, pe de o parte că, deşi în luna septembrie 2016 debitoarea a intrat sub incidenţa Legii nr. 85/2014, la cererea acesteia, având deci datorii către creditori, în luna august 2016 pârâtul a încasat dividende de 300.000 lei, sumă cu care ar fi putut fi achitate în întregime datoriile debitoarei, fiind astfel prejudiciaţi creditorii debitoarei.

Pe de altă parte, după ce iniţial s-a susţinut de către pârâtul apelant că încasarea sumei de 300.000 lei s-a datorat faptului că debitoarea a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu (…), înainte de data deschiderii procedurii, ulterior acesta a arătat că, prin refacerea contabilităţii, această sumă reprezintă dividende, fiind evident că documentele contabile au fost refăcute pro causa, pentru a da o aparenţă legală însuşirii pe nedrept de către pârât a sumei de 300.000 lei.

S-a mai susţinut legat de contul 5311 casa cu sold de 44.332,73 lei că nu s-a avut în vedere faptul că a fost încheiat un contract cu societatea (…) la data de 01.01.2016. De asemenea nu s-ar fi ţinut cont de factura nr. 1/2017 emisă de societatea menţionată şi reprezentând servicii intermedieri ianuarie - iulie 2016.

În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că lichidatorului judiciar al debitoarei nu i-a fost adusă la cunoştinţă la momentul deschiderii procedurii existenţa acestui contract, iar factura în cauză a fost emisă în luna aprilie 2017, în condiţiile în care după deschiderea procedurii falimentului a fost ridicat şi dreptul de administrare al debitoarei. Mai mult de atât această factură nu poartă o semnătură de primire şi nici nu are anexată dovada plăţii sumei de 29.169 lei.

Aşa fiind, constatând că în mod legal a fost admisă acţiunea reclamantului, în baza art. 480 C. pr. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare