Litigiu de muncă. Încetarea detaşării la împlinirea termenului pentru care a fost dispusă. Suspendarea de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a incapacităţii temporare de muncă a salariatului nu poate avea ca efect prelungirea detaşării.

Litigiu de muncă. Încetarea detaşării la împlinirea termenului pentru care a fost dispusă. Suspendarea de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a incapacităţii temporare de muncă a salariatului nu poate avea ca efect prelungirea detaşării.

art. 49 alin.2, art. 50 lit. b şi art. 60 alin. 1 lit. b din Codul muncii

În ipoteza încetării de drept a detaşării ca urmare a expirării termenului prevăzut în actul administrativ de detaşare, legiuitorul nu a reglementat condiţii de formă şi de fond sau interdicţii, ca în cazul concedierii din iniţiativa angajatorului. Ca urmare a încetării detaşării nu intervine concedierea salariatului, ci revenirea acestuia la locul de muncă avut anterior în cadrul societăţii de la care a fost detaşat. Suspendarea de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a incapacităţii temporare de muncă a salariatului, dovedită cu certificat medical, nu poate avea ca efect prelungirea detaşării, în lipsa unor dispoziţii legale în acest sens.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia Nr.685 din 8 februarie 2017)

Prin cererea de apel, formulată în termen legal şi motivat I. N. C. D. P. M. "A.D."  a criticat hotărârea de fond pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a soluţionat în mod greşit capătul de cerere referitor la anularea deciziei de încetare a detaşării, considerând, pe de o parte, că este vorba de o concediere şi pe de altă parte, că decizia de încetare de drept a raporturilor de muncă este lovită de nulitate absolută.

Aprecierea instanţei de judecată privind ambele aspecte este eronată şi nelegală, fiind dispusă cu încălcarea dispoziţiilor art.49 alin.5, 6 şi art.56 alin.1 lit.i şi alin.2 din Codul muncii.

În fapt, prin adresa nr.26/07.01.2013, I.N.C.D.P.M. a solicitat societăţii S. C. S.R.L. detaşarea intimatului-contestator, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 08.01.2013. Acceptul societăţii S. C. S.R.L. a fost comunicat prin adresa nr. 02/07.01.2013, înregistrată la I.N.C.D.P.M. sub nr.54/08.01.2013.

În data de 08.01.2013 a fost emisă decizia nr.5, prin care intimatul-contestator a fost detaşat în cadrul institutului pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 08.01.2013, pe funcţia de director executiv interimar.

Prin adresa nr.3439/02.07.2013, I.N.C.D.P.M. a solicitat societăţii S. C. S.R.L. prelungirea detaşării intimatului-contestator pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 08.07.2013. Acceptul societăţii S. C. S.R.L. a fost comunicat prin adresa nr. 2/04.07.2013, înregistrată la I.N.C.D.P.M. sub nr. 3487/04.07.2013.

În data de 05.07.2013 a fost emisă decizia nr.229 prin care a fost prelungită detaşarea intimatului-contestator pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 08.07.2013.

Având în vedere că I.N.C.D.P.M. nu a mai solicitat prelungirea detaşării intimatului-contestator, a fost emisă decizia nr.2/08.01.2014, prin care a fost constatată încetarea de drept a detaşării, ca urmare a expirării termenului prevăzut în actul administrativ de detaşare.

Decizia de încetare a detaşării a fost comunicată intimatului-contestator prin poştă, în termenul legal, dar acesta a refuzat ridicarea plicului, fiindu-i comunicată ulterior, în data de 31.03.2014, când acesta s-a deplasat la sediul institutului.

Prin adresa nr.17/07.01.2014 societăţii S. C. S.R.L. i s-a comunicat că începând cu data de 08.01.2014 încetează detaşarea intimatului-contestator în cadrul institutului.

Concluzionând, intimatul-contestator a fost detaşat pe o perioadă determinată de 1 an, iniţial 6 luni, prelungită ulterior pentru o perioadă de 6 luni, în perioada 08.01.2013 - 08.01.2014, conform deciziilor nr.5/08.01.2013 şi nr.229/05.07.2013.

Decizia nr.2/08.01.2014 privind încetarea de drept a detaşării, a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art.49 alin.5, 6 şi art.56 alin.1 lit. i şi alin.2 din Codul muncii, ca urmare a expirării termenului prevăzut în actul administrativ de detaşare, decizia nr.229/05.07.2013.

Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că intimatul-contestator a fost concediat şi că decizia nr.2/08.01.2014 nu sunt respectate dispoziţiile art.49 alin.6 din Codul muncii. În fapt, institutul a constatat încetarea de drept a detaşării ca urmare a expirării termenului detaşării. Expirarea termenului pentru care a fost detaşat intimatul-contestator reprezintă o cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă.

Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, or în cazul de faţă, institutul a procedat doar la constatarea cazului de încetare de drept a relaţiilor de muncă, conform art.56 alin.2 din Codul muncii.

Încetarea de drept a relaţiilor de muncă nu a fost determinată de o manifestare de voinţă a părţilor în sensul finalizării raportului de muncă, ci a avut loc ca urmare a intervenirii unei situaţii de fapt prevăzute de lege, care nu mai permite continuarea raportului de muncă, independent de voinţa angajatului sau a angajatorului.

Cu privire la reintegrarea pe postul şi funcţia deţinute anterior, instanţa de fond a soluţionat în mod greşit şi acest capăt de cerere, considerând, pe de o parte, că decizia nr.2/08.01.2014 este lovită de nulitate absolută deoarece nu respectată dispoziţiile art.49 alin.6 din Codul muncii, iar pe de altă parte, că detaşarea intimatului-contestator era pe perioadă nedeterminată.

Or, aprecierea instanţei de judecată în ambele aspecte, este eronată şi nelegală, decizia nr.2/08.01.2014 privind încetarea de drept a detaşării fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art.49 alin.(5), (6) şi art.56 alin.(1) lit. i) şi alin.(2) din Codul muncii, ca urmare a expirării termenului prevăzut în actul administrativ de detaşare, decizia nr.229/05.07.2013.

Expirarea termenului pentru care a fost detaşat intimatul-contestator reprezintă o cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu a precizat perioada pentru care trebuie reintegrat intimatul-contestator, având în vedere că înainte de a intra în concediul medical, acesta mai avea dreptul la 2 zile de muncă până la expirarea detaşării în cadrul institutului.

Or, în care instanţa de control judiciar consideră legală aprecierea instanţei de fond, ar trebui modificarea sentinţei atacate, în sensul că reintegrarea pe postul deţinut anterior să se facă pentru 2 zile.

Cu privire la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat intimatul-contestator începând cu data de 08.01.2014 şi până la reîncadrare, instanţa de fond a soluţionat în mod greşit acest capăt de cerere, considerând că, pe de o parte, că decizia nr.2/08.01.2014 este lovită de nulitate absolută deoarece nu respectată dispoziţiile art.49 alin.(6) din Codul muncii, iar pe de altă parte, că detaşarea intimatului-contestator era pe perioadă nedeterminată.

Instanţa de fond nu a precizat perioada pentru care trebuie să i se plătească drepturile salariale intimatului-contestator, având în vedere ca înainte de a intra în concediul medical, acesta mai avea dreptul la 2 zile de muncă până la expirarea perioadei pentru care a fost detaşat în cadrul institutului.

În cazul în care instanţa consideră legală aprecierea instanţei de fond, ar trebui să se dispună modificarea sentinţei atacate, în sensul obligării institutului la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat intimatul-contestator începând cu data de 08.01.2014 şi până la data când ar fi expirat perioada pentru care a fost detaşat în cadrul institutului, adică pentru 2 zile.

Nu este legală dispoziţia instanţei de fond conform căreia să i se plătească o despăgubire egală cu salariile majorate, indexate şi reactualizate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat intimatul-contestator începând cu data de 08.01.2014 şi până la reîncadrare, având în vedere că intimatul-contestator nu era încadrat pe perioadă nedeterminată în cadrul institutului.

Cu privire la plata concediilor medicale, arată că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit acest capăt de cerere, considerând că institutul trebuia să plătească intimatului-contestator concediile medicale emise ulterior încetării de drept a relaţiilor de muncă cu institutul.

Or, aprecierea instanţei de judecată în ambele aspecte, este eronată şi nelegală, fiind dispusă cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin legea nr.399/2007, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că intimatului-contestator i-a încetat de drept detaşarea.

Societatea de la care a fost detaşat intimatul-contestator avea obligaţia de a-i achita concediile medicale, având în vedere că la data încetării de drept a detaşării în cadrul institutului, au încetat cauzele de suspendare a contractului individual de muncă încheiat cu această societate.

Intimatul-contestator nu a făcut dovada că nu i-a fost plătită de către S.C. Social Com SRL indemnizaţia de concediu medical aferentă certificatelor nr.1678420, 1678440,1681528 sau că a solicitat plata acestora angajatorului său, conform prevederilor O.U.G. nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr.399/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

În dovedirea celor susţinute, solicită emiterea unei adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti să depună extras din revisalul al S.C. S. C. S.R.L privitor la intimatul-contestator pentru a se verifica data la care a fost suspendat contractul individual de muncă al intimatului-contestator ca urmare a detaşării şi data la care a încetat suspendarea, precum şi emiterea unei adrese către S.C. S. C. S.R.L. pentru a depune, în copii certificate, documentele aflate la dosarul de personal al intimatului-contestator (contractul individual de muncă, decizii) şi un extras de revisal privitor la intimatul-contestator, pentru a se vedea modificările operate la contractul individual de muncă al acestuia.

De asemenea, solicită admiterea cererii reconvenţionale aşa cum a fost formulată şi precizată.

În drept au fost invocate prevederile art. 470 din Codul de procedură civilă, coroborate cu prevederile art.46 alin.(1), art. 49 alin.(5) şi (6), art.56 alin.(1) lit. i) şi alin.(2) şi art.253 alin.(2) din Codul muncii şi O.U.G. nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr.399/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-contestator A. S. O.  s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a luat act de renunţarea apelantului-intimat I. N. C. D. P. M. "A.D."  la judecata cererii de suspendare a executării sentinţei apelate.

Analizând actele dosarului prin prisma criticilor formulate, în limitele cererii de apel, conform art.477 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Intimatul A. S. O. , director general în cadrul SC S. C. SRL, potrivit contractului individual de muncă nr.65/4.01.2013, a fost detaşat pentru a asigura interimatul funcţiei de director executiv în cadrul I. N. C. D. P. M. "A.D." , pentru o perioadă de 6 luni, care a fost prelungită cu încă 6 luni, respectiv până la data de 08.01.2014.

Astfel, I. N. C. D. P. M. "A.D."  a solicitat angajatorului intimatului, SC S. C. SRL, prin adresa nr.26/7.01.2013 detaşarea acestuia pe o perioadă de 6 luni. Fiind de acord cu solicitarea I. N. C. D. P. M. "A.D.", SC S. C. SRL a dispus detaşarea intimatului, prin decizia nr.1/7.01.2013, urmând ca drepturile salariale ale acestui salariat detaşat să fie acordate de către institut, începând cu data detaşării. În acelaşi sens, prin decizia nr.5/8.01.2013 emisă de I. N. C. D. P. M. "A.D."  s-a hotărât ca intimatul să asigure interimatul funcţiei de director executiv pentru o perioadă de 6 luni, începând cu 8.01.2013, urmând ca acesta să beneficieze de un salariu de bază lunar de 4908 lei, aferent clasei 122, o indemnizaţie de conducere de 50%, la care se adaugă un spor de vechime în muncă de 16%.

Ulterior, prin decizia nr.229/5.07.2013 emisă de I. N. C. D. P. M. „A.D.” s-a prelungit detaşarea intimatului, director executiv interimar, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 5.07.2013 până la data de 8.01.2014, fără modificarea drepturilor salariale.

Prin decizia nr.2/08.01.2014 emisă de I. N. C. D. P. M. „A.D.”  , contestată în prezenta cauză, s-a dispus încetarea de drept a detaşării intimatului, începând cu data de 8.01.2014, dată la care expira perioada detaşării de 6 luni, stabilită prin decizia nr.229/5.07.2013 emisă de I. N. C. D. P. M. „A.D.”  , iar nu concedierea acestuia, astfel că prima instanţă a reţinut în mod greşit incidenţa dispoziţiilor art.60 alin.1 Codul muncii, care stipulează că nu poate fi dispusă concedierea salariaţilor pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.

Interdicţia cu caracter temporar prevăzută de art.60 alin.1 Codul muncii avută în vedere de prima instanţă se referă numai la ipoteza concedierii, astfel cum a fost definită de art.58 Codul muncii (încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului), indiferent dacă aceasta a intervenit pentru motive care ţin de persoana salariatului, prevăzute de art.61 Codul muncii (în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară; în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală; în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat; în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat) sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, avute în vedere de art.65 Codul muncii (Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.)

Însă, dispoziţiile art.60 din Codul muncii, având caracter de excepţie şi de strictă interpretare, pot fi aplicate numai în cazul concedierii, fără a putea fi extinse şi în cazul detaşării, care nu constituie o încetare a contractului individual de muncă, ci numai o schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia, dispusă pe o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea prelungirii pentru motive obiective ce impun prezenţa salariatului la angajatorul la care s-a dispus detaşarea cu acordul ambelor părţi, din 6 în 6 luni (art.45-46 Codul muncii).

În ipoteza încetării de drept a detaşării ca urmare a expirării termenului prevăzut în actul administrativ de detaşare, cum este şi cazul deciziei nr.229/05.07.2013, legiuitorul nu a reglementat condiţii de formă şi de fond sau interdicţii, ca în cazul concedierii din iniţiativa angajatorului, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă. Ca urmare a încetării detaşării nu intervine concedierea salariatului, ci revenirea acestuia la locul de muncă avut anterior în cadrul societăţii de la care a fost detaşat.

Este de necontestat faptul că suspendarea de drept a contractului individual de muncă, în temeiul art.50 lit. b) din Codul muncii, intervenită ca urmare a incapacităţii temporare de muncă a salariatului şi dovedită cu certificat medical, implică suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială, în conformitate cu prevederile art.49 alin.2 C.muncii, însă nu şi suspendarea termenului pentru care s-a dispus detaşarea.

Or de vreme ce legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, astfel că suspendarea de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a incapacităţii temporare de muncă a salariatului, dovedită cu certificat medical, nu poate avea ca efect prelungirea detaşării, în lipsa unor dispoziţii legale în acest sens.

Prin urmare, interdicţia cu caracter temporar prevăzută de art.60 alin.1 lit.a Codul muncii produce consecinţe juridice numai în cazul concedierii, iar nu şi în ipoteza încetării de drept a detaşării, cum este cazul dedus judecăţii.

În acest context, în lipsa unei decizii de concediere a intimatului, nu se poate reţine că angajatorul a încălcat interdicţia prevăzută de art.60 alin.1 din Codul muncii, chiar dacă acesta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă în perioada 01.01.2014-03.03.2014, astfel cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosarul cauzei.

Aşadar, Curtea constată că prin decizia contestată s-a dispus în mod legal încetarea de drept a detaşării a acestuia, la data expirării termenului pentru care intimatul a fost detaşat în cadrul I. N. C. D. P. M. "A.D." , de vreme ce expirarea termenului detaşării reprezintă o cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă dintre părţi.

De la regula potrivit căreia toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă se suspendă în cazul suspendării contractului individual de muncă există o excepţie, respectiv în cazul în care contractul individual de muncă încetează de drept.

În acest context, cum cauza de încetare de drept a detaşării, intervenită ca urmare a expirării termenului pentru care s-a dispus detaşarea acestuia prin decizia nr.5/8.01.2013, prelungită prin decizia nr.229/5.07.2013 emisă de I. N. C. D. P. M. „A.D.”  , prevalează măsurii suspendării contractului individual de muncă, Curtea reţine că prima instanţă a anulat în mod greşit decizie contestată.

Totodată, prima instanţă a dispus în mod eronat şi reintegrarea intimatului pe postul şi funcţia deţinute anterior, de vreme ce detaşarea intimatului a fost dispusă pe perioadă determinată, respectiv numai până la data de 8.01.2014.

Curtea constată că nu este legală nici dispoziţia instanţei de fond de obligare a apelantului la plata de despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi reactualizate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat intimatul-contestator, începând cu data de 08.01.2014 şi până la reîncadrare, dat fiind că acesta a fost detaşat în cadrul institutului numai pe o perioadă determinată, respectiv până la data de 08.01.2014.

De asemenea, Curtea reţine că soluţia dată de prima instanţă capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata concediilor medicale emise ulterior încetării de drept a detaşării contravine dispoziţiilor O.U.G. nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr.399/2007, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că sarcina achitării concediilor medicale revine societăţii de la care a fost detaşat intimatul-contestator ulterior datei de 8.01.2014, când a intervenit încetarea de drept a detaşării.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, apelantul intimat s-a rezumat să solicite admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată, fără a indica însă şi motivele de nelegalitate şi netemeinicie aduse sentinţei apelate, astfel că instanţa de apel nu poate reţine încălcarea sau aplicarea eronată a prevederilor legale incidente de către instanţa de fond.

Dispoziţiile art.476 alin.2 C.pr.civ. permit instanţei de apel să soluţioneze pricina prin prisma celor invocate la prima instanţă, însă numai în ipoteza în care apelantul nu motivează apelul în termenul prevăzut de lege, ceea ce nu este cazul dedus judecăţii, având în vedere că cererea de apel cuprinde motive de apel, dar numai în ceea ce priveşte modul de soluţionare a contestaţiei formulate de intimat.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.480 din Codul de procedură civil, va admite apelul, va schimba sentinţa apelată în parte, în sensul că va respinge acţiunea ca neîntemeiată în integralitate şi va păstra dispoziţia sentinţei apelate, în privinţa respingerii cererii reconvenţionale.

Domenii speta

Spete similare