Contestatie impotriva Hotararii Adunarii Creditorilor

Sentinţă civilă 347 din 18.02.2015


Pe rol fiind solutionarea contestatiei formulate de către creditoarea AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ în cadrul procedurii de insolvenţă desfăşurate împotriva debitoarei SC M P SRL prin lichidator judiciar E L SPRL, având ca obiect contestaţie împotriva procesului verbal al adunarii generale a creditorilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 09.01.2015, creditoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat contestaţie împotriva procesului verbal al adunării creditorilor debitoarei SC M P SRL.

A criticat contestatoarea legalitatea deciziei înscrisă la poziţia 2 din procesul verbal referitoare la confirmarea practicianului E L SPRL şi cu privire la onorariul acestuia.

Susţine că votul său cu privire la pct 2 al ordinii de zi a fost în sensul confirmării acestui practician, însă provizoriu, până la data la care Comisia de selecţie a practicienilor în Insolvenţă va desemna un administrator judiciar.

Din această perspectivă susţine că în procesul verbal al sedinţei are un conţinut succint şi îi lipsesc elemente esenţiale, ceea ce nu permite un control de legalitate în ceea ce priveşte cvorumul, modul de vot, etc..

Contestaţia este scutită de plata taxei de timbru.

Administratorul judiciar E L SPRL a depus punct de vedere, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei, arătând că, această creditoare nu a lipsit de la adunarea în cauză, iar votul său nu a fost împotriva ordinii de zi, precum şi că modalitatea de vot a acesteia a fost consemnată în procesul verbal al şedinţei.

Analizând cu prioritate excepţia invocată, care are caracter dirimant, instanţa reţine următoarele:

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, art.48 alin.7 din noua lege a insolvenţei stabileşte persoanele îndreptăţite a formula acţiuni în anulare împotriva hotărârilor adunărilor creditorilor. Astfel, legea recunoaşte legitimitate procesual activă după cum urmează:

 „Hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit. Hotărârea, cu excepţia celei prin care a fost desemnat, poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate, şi de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.”

Dată fiind celeritatea procedurii şi necesitatea aducerii la îndeplinire a măsurilor legate de modalitatea îndeplinirii obligaţiilor legale, şi nu în ultimul rând în vederea evitării prejudiciilor ce ar putea fi generate creditorilor prin tergiversarea procedurii, prevede o serie de condiţii suplimentare pentru a recunoaşte legitimitate procesual activă creditorilor ce pot iniţia cereri în anularea hotărârilor adunărilor creditorilor.

Cu privire la modalitatea de vot, judecătorul sindic constatată că, deşi legea insolvenţei recunoaşte ca valabilă votarea prin corespondenţă, votul exprimat trebuie sa fie clar şi necondiţionat.

Ori, în cauză, votul exprimat de creditorul bugetar în privinţa administratorului judiciar şi remuneraţiei cuvenite a fost condiţionat, în sensul că acesta a confirmat acest practician, însă provizoriu, până la data la care Comisia de selecţie a practicienilor în Insolvenţă va desemna un administrator judiciar. Ori, nu se poate admite ca fiind valabil un vot condiţionat de o împrejurare viitoare incertă.

Se mai reţine că, nu poate fi invocată propria culpă a creditorului bugetar (votul echivoc) pentru a justifica îndeplinirea cerinţei prevăzută de art.48 alin.7 din legea insolvenţei.

Faţă de cele ce preced, urmează a fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei.

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă:

Respinge pentru lipsa calităţii procesuale active contestaţia formulată de creditoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva procesului verbal al adunării creditorilor debitoarei SC M P SRL din data de 22.12.2014.