Ordonanţă preşedinţială

Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2016:013.000001

Dosar nr. 2486/828/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1/2016

Şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2016

Tribunalul constituit din:

Obiectul cauzei:ordonanţă preşedinţială

TRIBUNALUL

Asupra deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni sub nr. 2486/828/2015, reclamanţii (...) şi  (...) în contradictoriu cu  pârâta (...) au solicitat ca pe calea ordonanţei preşedinţiale  să se dispună  suspendarea efectelor  contractului de credit bancar pentru nevoi personale , garantat  cu ipotecă pentru persoane fizice nr. (...) din data de 29.07.2008, modificat prin actele adiţionale nr. (...) ; nr. (...) şi Acordul de plată a creanţei încheiat la data de 14.10.2014, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunţa  să se dispună suspendarea executării  obligaţiilor de plată  a ratelor lunare aferente  contractului de credit încheiat , până la pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei.

În motivarea cererii, se arată că între părţi , respectiv reclamanţii în calitate de împrumutat şi codebitor  şi pârâtă, în calitate de creditor - ca urmare a încheierii  contractului de cesiune de creanţă cu (...) din data de 05.07.2012  prin care s-a cesionat creanţa rezultând  din contractul de credit - s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă,  menţionat anterior,  modificat ulterior prin cele două acte adiţionale şi stabilirea unui acord de plată a creanţei .

Se arată că  reclamanţii au fost nevoiţi să semneze această ultimă convenţie menţionată  pentru a evita executarea silită începută de către creditoare  asupra imobilului  ce constituie  garanţia contractării împrumutului .

În expunerea de motive, se arată în esenţă, că iniţial a fost încheiat contractul de credit bancar garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. (...) din data de 29.07.2008 având ca obiect un credit de consum în valoare de 65460 CHF  pe o perioadă de 334 luni,  rata fiind în cuantum de 445, 30 CHF , cf. graficului de rambursare, iar ulterior au intervenit cele două acte adiţionale.

Întrucât s-au ivit probleme financiare în perioada 2010-2012 reclamanţii în calitate de debitori  au solicitat o restructurare a facilităţilor de creditare  prilej cu care s-a încheiat actul adiţional nr. 2  prin care s-au modificat  anumite clauze  din contractul iniţial  şi s-au suspendat parţial  pe timp de 12 luni ratele lunare de credit  fiind emis un grafic de rambursare  potrivit căruia suma lunară de plată era de 335 CHF. Întrucât debitorii nu au putut achita ratele de credit,  creditoarea a început  executarea silită imobiliară asupra imobilului proprietatea acestora , ce  a făcut obiectul contractului de ipotecă autentificat sub nr. (...) de BNP (...) , astfel încât pentru a evita  finalizarea executării silite  au fost constrânşi să semneze acordul de plată a creanţei din data de 14.10.2014 potrivit căruia suma totală de plată este în valoare de 88069,65 CHF cu toate că din valoarea creditului  s-au efectuat plăţi constant mai mult de 7 ani, ceea ce este imposibil de suportat pentru orice debitor.

Având în vedere că pe parcursul derulării creditului francul elveţian a înregistrat o creştere majoră de la 2,1 lei la 4,1 lei se invocă existenţa  cazului fortuit în executarea contractului.

Referitor la  condiţiile de admisibilitate ale cererii, reclamanţii precizează că pe rolul Judecătoriei Topoloveni se află înregistrat dosarul 2320/828/2015 având ca obiect „ acţiune în constatare” , aflat  în etapa de regularizare  şi , pentru a evita o imposibilitate de executare a contractului  cu consecinţe devastatoare  se justifică admiterea prezentei cereri.

Sub un alt aspect, se arată că sunt îndeplinite condiţiile înlăturării răspunderii civile ca urmare a existenţei forţei majore , având în vedere că între părţile din prezenta cauză operează un contract de credit , iar cazul apărut este exterior  voinţei părţilor contractante fiind îndeplinite condiţiile cu privire la exterioritate şi imprevizibilitate  referitoare la producerea împrejurării respective  şi la efectele sau consecinţele sale.

Atâta vreme cât cursul valutar apare ca un element extern  voinţei părţilor contractante , imprevizibilitatea este în esenţă tradusă ca „ risc valutar” ori părţile nu aveau cum să prevadă acest risc valutar. De asemenea, este îndeplinită  şi o altă condiţie a forţei majore care se referă la invincibilitate şi inevitabilitate cu efect al excluderii în total sau în parte a răspunderii civile, în funcţie de faptul dacă  forţa majoră este singura cauză a prejudiciului, sau prejudiciul a fost cauzat de forţa majoră împreună cu alte fapte sau împrejurări, sens în care se face referire la Amendamentul nr. 17 al Parlamentului European ce conţine prevederi pentru  împrumuturile în moneda străină.

În acest sens, se arată că trebuie să se dea eficienţă acestor dispoziţii legale ce prevăd dreptul consumatorului de a converti contractul de credit  într-o monedă alternativă în condiţiile specificate ce permit  în limitele dreptului european şi naţional ca judecătorul să dispună  conversia creditului din moneda străină în moneda naţională cu raportare la cursul de schimb de la data semnării contractului.

Faţă de toate acestea aspecte, cât şi vădita disproporţie apărută în executarea contractului de credit  cu  o povară financiară  extremă în sarcina  împrumutatului dar şi pentru protejarea intereselor ambelor părţi aflate în desfăşurarea contractului,  până la o pronunţare pe fondul cauzei asupra chestiunilor ce ţin de desfăşurarea pe viitor a contractului , reclamanţii apreciază că  sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 şi urm. C.pr.civ.

Legal citată cu menţiunile prevăzute de art 157 alin 2 Cpr. civ., pârâta nu a formulat apărări în termenul prevăzut de dispoziţiile legale.

Prin sentinţa civile nr. 1170/07.12.2015 pronunţată de Judecătoria Topoloveni a fost respinsă cererea reţinându-se următoarele:

La data de 29.07.2008 între creditoarea (...) în calitate de împrumutător şi reclamanţii (...) şi  (...) în calitate de împrumutat şi codebitor  , s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale nr.(...) pentru suma de  65460 CHF, cu perioada de rambursare de 334 luni, creanţa fiind ulterior cesionată către (...) SA  în data de 05.07.2012 ,ca urmare a încheierii  contractului de cesiune de creanţă .  Pe parcursul derulării relaţiilor contractuale  au intervenit modificări ale clauzelor contractuale conform actelor

adiţionale nr.(...) ; nr.(...) şi Acordul de plată a creanţei încheiat la data de 14.10.2014. 

Referitor la acest ultim aspect, reclamanţii precizează că au fost constrânşi să semneze acest acord de plată , din cauza situaţiei create , întrucât se declanşase executare silită imobiliară împotriva acestora asupra imobilelor cu care garantaseră restituirea împrumutului, însă se justifică iniţierea  prezentei proceduri judiciare pentru  protejarea intereselor ambelor părţi contractante, până la pronunţarea asupra acţiunii ce face obiectul dosarului nr. 2320/828/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Topoloveni, având ca obiect acţiune în constatare.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor art.997 C.proc.civ.,  s-a reţinut că reclamanţii (...) şi  (...) au formulat prezenta acţiune fiind debitori ai pârâtei (...) ,  aşadar consumatori în sensul legislaţiei protecţiei consumatorilor, deoarece, în baza contractelor încheiate cu pârâta, comerciant in sensul aceleiaşi legislaţii, acţionează în scopuri personale, exterioare oricărei activităţi comerciale.

Astfel , se reţine că reclamanţii au formulat cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale motivat de faptul ca anumite clauze din contractul  încheiat cu pârâta şi ulterior modificate prin acte adiţionale şi prin acordul de plată, sunt abuzive în sensul art.6 din legea nr.193/2000, şi, faţă de aceste aprecieri, se impune suspendarea aplicabilităţii lor până la soluţionarea fondului litigiului.

Potrivit dispoziţiilor art. 997 C.proc.civ., prin ordonanţă preşedinţială, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, instanţa poate să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, cu privire la păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Pe lângă condiţiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite, cumulativ, încă trei condiţii, respectiv: aparenţa dreptului urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului , în analiza aparenţei de drept pe care instanţa o realizează în procedura de urgenţă, pentru soluţionarea unei astfel de cereri. Aşadar, condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale se analizează nu doar din perspectiva formală a condiţiilor art. 997 C.proc.civ. ci şi din perspectiva consecinţelor pe care o astfel de măsură, provizorie le poate avea asupra tuturor drepturilor părţilor implicate în proces. Chiar daca în această procedură nu se recunoaşte sau nu se confirmă un drept cu autoritate de lucru judecat, prin măsurile dispuse, se intervine radical în raportul juridic de drept privat. Altfel spus, măsurile provizorii întemeiate pe dispoziţiile art.997 C.proc.civ. trebuie să se înscrie în limita unor măsuri conservatorii. Ori de câte ori efectele unei astfel de măsuri provizorii afectează substanţa dreptului celeilalte părţi, măsura nu poate fi dispusă. În speţă,  daca in privinta conditiei referitoare la vremelnicie, se constată ca reclamanţii au făcut dovada îndeplinirii  ei (masura suspendării fiind solicitata pana la soluţionarea irevocabila a dosarului nr. 2320/828/2015 inregistrat pe rolul acestei instanţe având ca obiect „ acţiune în constatare clauze abuzive” conform înscrisurilor anexate la dosar ( filele 52-59)  nu aceeasi situatie se regaseste si in privinta conditiilor referitoare la urgenta si neprejudecarea fondului cauzei.

Cu privire la cerinţa urgenţei măsurii, textul art. 997 C. proc. civ. enumeră cazurile grabnice în care se poate solicita pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale. Astfel, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la urgenţa instanţa reţine faptul că reclamanţii nu au făcut dovada urgenţei măsurii solicitate în sensul dispoziţiilor art. 249 C.pr.civ., deşi aceştia au motivat cererea pe ideea prevenirii unei pagube iminente si iremediabile ce s-ar putea produce prin aceea că în această modalitate se preîntâmpină declararea scadenţei anticipate a creditului cu consecinţa executării silite imobiliare asupra bunurilor cu care s-a garantat restituirea creditului ce face obiectul contractului nr. (...) din data de 29.07.2008 şi protejarea intereselor ambelor părţi până la pronunţarea pe fondul cauzei asupra chestiunilor  ce ţin de desfăşurarea pe viitor a contractului.

Or, fata de probatoriul administrat in prezenta cauza,respectiv înscrisurile depuse, se reţine că situatia prezentata de reclamanţi nu are suport in realitatea faptica, cu atat mai mult cu cat aceştia invocă un prejudiciu ce s-ar putea produce in viitor, si o eventuala conduita pe care ar putea sa o adopte societatea pârâtă, în cazul în care nu vor mai putea achita ratele de credit potrivit acordului de plată semnat de părţi, dată fiind creşterea monedei străine în care trebuie să se efectueze rambursarea.

În acest context, instanţa apreciază că reclamanţii nu sunt ameninţaţi de vreo pagubă iminentă prin faptul ca interesele lor ar fi în vreun fel lezate, in condiţiile in care, aşa cum s-a  precizat anterior, nu au probat in vreun fel cele sustinute, deşi  această obligaţie le incumbă în calitate de parte ce a declanşat procedura judiciară. De altfel, reclamanţii omit faptul că această condiţie, a urgenţei trebuie analizată şi în raport de intervalul de timp scurs de la data la care s-a produs aşa-zisul fapt prejudiciabil ,respectiv acordul de plată încheiat la data de 14.10.2014, (întrucât în esenţă la acesta se face referire în expunerea de motive )şi data introducerii acţiunii.

Or, faţă de data încheierii acestui acord şi  data depunerii prezentei acţiuni nu se poate justifica urgenţa promovării acestui demers judiciar.

Nici afirmaţia aceloraşi reclamanţi, potrivit cărora în prezent achită o sumă mai mare decât cea pe care o plăteau la momentul încheierii contractului, nu justifică urgenţa promovării prezentei acţiuni, având în vedere că plata unei sume mai mari de bani faţă de cea pe care o achitau la începutul derulării raporturilor contractuale nu ţine de urgenţa la care face referire art.997 C.proc.civ. Mai mult decât atât, reclamanţii cunoşteau încă de la data încheierii contractului sumele pe care le au de achitat, (a se vedea în acest sens graficele de rambursare depuse la dosar), astfel că, apreciem că a contesta aceste rate, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, nu mai poate justifica un caz de urgenţă.

Că punctul de vedere al reclamanţilor nu este unul temeinic îl dovedeşte şi faptul că ei pun în discuţie un interes eventual, respectiv, pierderea dreptului de proprietate asupra garanţiilor pe care ei le-au adus la momentul încheierii contractelor, în cazul în care banca ar proceda la executarea silită, fără însa ca la dosar să existe măcar o singură dovada că banca a început executarea silită împotriva unuia dintre reclamanţi sau că vreunul a fost chemat pentru reevaluarea bunurilor aduse ca şi garanţie.

În aceste condiţii şi aprecierea reclamanţilor potrivit căreia clauzele a căror suspendare o solicită sunt abuzive nu este suficientă în a justifica urgenţa promovării unei astfel de acţiuni, în raport de dispoziţiile art. 997 C.proc.civ. Altfel spus, reclamanţii nu sunt ameninţaţi de vreo pagubă iminentă prin faptul ca nu si-ar putea indeplini in viitor obligaţiile asumate astfel încât, condiţia urgenţei prevăzută legiuitor pentru admisibilitatea cererii nu este îndeplinită.

Sub un ultim aspect, instanţa apreciază că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la neprejudecarea fondului, în condiţiile în care se supun analizei modul în care raporturile contractuale dintre părţi se desfăsoară.

Analizarea acestui motiv, în raport de înscrisurile depuse, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale ar aduce atingere fondului, respectiv acţiunii introduse pe calea dreptului comun (actiune in constatare, întemeiată pe caracterul abuziv al clauzelor contractuale în contextul disp.art. 4 din Legea nr. 193/2000), motiv pentru care, ar fi încălcată condiţia neprejudecării fondului impusă de procedura specială prevăzută de dispoziţiile art.997 C.proc.civ.

În acest context,  susţinerea reclamanţilor, potrivit căreia aparenta de drept le aparţine, fără a indica în concret din ce derivă ci menţionând în esenţă aceleaşi motive ca şi în acţiunea de fond,  este apreciată ca fiind nefondată, având în vedere că o asemenea afirmaţie poate fi dovedită numai în cadrul litigiului pe fond, care necesita administrarea unui probatoriu mult mai complex, ceea ce nu se poate realiza în procedura sumară şi specială a ordonanţei preşedinţiale. Chiar dacă în soluţionarea unei cereri pe cale de ordonanţă preşedinţială instanţa trebuie să cerceteze aparenţa dreptului, în speţă aceasta duce la aceeaşi soluţie de respingere în condiţiile în care ar trebui să analizeze modul in care părţile si-au indeplinit obligatiile contractuale până în prezent, modalitatea în care contractele au fost  încheiate(reclamanţii au fost sau nu încunoştinţaţi în legătura cu drepturile şi obligaţiile lor), fapt ce ar echivala cu o adevărată judecare în fond a pricinii.

Altfel spus, afirmarea drepturilor reclamanţilor facute prin petitul actiunii ar determina transformarea acesteia intr-o veritabila actiune de drept comun, aspect ce excede obiectului prezentei cauze, în condiţiile în care instanţa nu se poate pronunţa asupra valabilităţii unor clauze sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de fond şi formă, căci o asemenea cercetare este rezervată numai judecăţii în fond. Faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, şi, în consecinţă, a respins cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petenţii  (...) şi (...)  prin care au solicitat schimbarea acesteia, în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată.

În motivarea apelului, aceasta a arătat că instanţa de fond a soluţionat în mod nelegal şi netemeinic cererea dispunând  respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială deşi erau îndeplinite condiţiile de admitere ale acesteia.

S-a susţinut de către apelanţi că pe rolul instanţei de fond există o cauză între aceeaşi părţi ce are ca obiect constatarea clauzelor abuzive în contractul dintre părţi şi în cele două acte adiţionale încheiate ulterior pentru evitarea executării silite.

Nu s-a avut în vedere existenţa îndeplinirii condiţiilor privind forţa majoră datorată creşterii spectaculoase a  cursului de schimb pentru moneda în care trebuie achitate ratele de credit şi faptul că se găsesc într-o situaţie financiară precară, probată prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Legal citată, intimata a depus întâmpinare la data de 6.01.2016, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de prima instanţă, fiind legală şi temeinică.

Analizând  sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere şi efectul devolutiv al  apelului stabilit prin dispoziţiile art.476 Cod pr.civilă, tribunalul  constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă din actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că reclamanţii au încheiat cu pârâta (...) în calitate de împrumutător şi reclamanţii (...) şi  (...) în calitate de împrumutat şi codebitor  un contract de credit  pentru nevoi personale nr.(...) pentru suma de  65460 CHF, cu perioada de rambursare de 334 luni, creanţa fiind ulterior cesionată către (...) SA  în data de 05.07.2012  ,ca urmare a încheierii  contractului de cesiune de creanţă .  Pe parcursul derulării relaţiilor contractuale  au intervenit modificări ale clauzelor contractuale conform actelor adiţionale nr.(...) ; nr.(...) şi Acordul de plată a creanţei încheiat la data de 14.10.2014. 

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar s-a solicitat, în baza art. 997C. proc. civ., suspendarea suspendarea executării  obligaţiilor de plată  a ratelor lunare aferente  contractului de credit încheiat , până la pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei.

Potrivit art. 997 C. proc. civ., „instanţa va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Din acest text legal rezultă că pentru a fi admisă, cererea de ordonanţă preşedinţială trebuie să îndeplinească anumite condiţii: măsura solicitată să fie vremelnică, să fie urgentă, să nu prejudece fondul, iar aparenţa dreptului să fie în favoarea reclamanţilor.

În prezenta cauză nu sunt întrunite cumulativ aceste condiţii. Deşi se solicită să se dispună o măsură vremelnică, respectiv suspendarea plăţii ratelor până la soluţionarea cererii pe fond, cererea de ordonanţă preşedinţială nu îndeplineşte cerinţele ca măsura să fie urgentă, să nu se prejudece fondul cauzei şi ca aparenţa dreptului să fie în favoarea reclamanţilor.

Condiţia ca măsura solicitată să fie urgentă trebuie analizată din perspectiva scopului acesteia, măsura trebuind să fie luată „pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”. Reclamanţii au arătat că dreptul păgubit prin întârziere ar fi acela de a dispune de sumele pe care ar trebui să le plătească lunar băncii, conform graficelor de rambursare emise de aceasta, iar paguba iminentă şi care nu s-ar putea repara ar consta în pierderea dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniu în situaţia executării silite a reclamanţilor ca efect al declarării scadenţei anticipate pentru neplata creditului.

Se constată că de la data la care a fost încheiat acordul de plată a creanţei încheiat respectiv data de 14.10.2014 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată respectiv 20.11.2015 a trecut mai mult de un an. 

Atât dreptul despre care reclamanţii afirmă că ar fi păgubit prin întârziere, cât şi paguba ce constă în lipsirea de o parte din venituri nu ar fi imposibil de reparat, deoarece în situaţia în care se va dovedi că reclamanţii au plătit băncii sume în plus, nedatorate, aceştia au posibilitatea recuperării lor pe calea unei cereri în justiţie, scutită de plata taxelor judiciare de timbru, formulată ulterior sau concomitent cu acţiunea în constatarea nulitătii clauzelor abuzive. De asemenea, pericolul ca reclamanţii să piardă dreptul de proprietate asupra bunurilor proprii din cauza neplăţii ratelor nu este iminent, ci reprezintă doar o ipoteză lansată de reclamanţi, în cauză nefacân-du-se proba că pârâta ar fi declarat scadenţa anticipată a vreunuia dintre contractele de credit şi nici că ar fi întreprins vreo măsură de executare silită asupra bunurilor reclamanţilor, astfel încât se constată că măsura solicitată nu este urgentă.

De asemenea, măsura solicitată de reclamanţi este de natură să prejudece fondul cauzei, deoarece pentru ca aceasta să fie dispusă este necesară analizarea clauzelor despre care reclamanţii afirmă că sunt abuzive din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Nici aparenţa dreptului nu este în favoarea reclamanţilor, care, beneficiind de acordarea unui credit, s-au obligat la plata către bancă a ratelor ce cuprind suma împrumutată, dobânzi şi comisioane, solicitarea de suspendare a plăţii ratelor fiind în contradicţie cu principiul forţei obligatorii a contractului, potrivit căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. De asemenea, se observă faptul că reclamanţii solicită suspendarea temporară a plăţii ratelor, deşi doar despre o parte din sumele datorate cu titlu de rate se afirmă că ar fi abuzive (respectiv o parte din dobândă şi comisioane).Cum reclamanţii nu solicită doar suspendarea plăţii sumelor ce ar fi efectul clauzelor abuzive, ci şi a părţii din rate ce reprezintă capitalul împrumutat, tribunalul apreciază că cererea de ordonanţă preşedinţială este şi neîntemeiată, fiind de neconceput ca împrumutaţii să fie autorizaţi să nu achite la scadenţă capitalul împrumutat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de  apelanţii-petenţi  (...) şi (...)  ,  în contradictoriu cu intimata-pârâta (...) împotriva sentinţei civile nr. 1170/07.12.2015 pronunţată de Judecătoria Topoloveni în dosarul 2486/828/2015 ca nefondat.

Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2016

Domenii speta

Spete similare