Răspundere civilă delictuală. Atingere adusă demnităţii, onoarei şi reputaţiei unei persoane. Faptă ilicită. Existenţa unui prejudiciu moral

Titlu: Răspundere civilă delictuală. Atingere adusă demnităţii, onoarei şi reputaţiei unei persoane. Faptă ilicită. Existenţa unui prejudiciu moral

Tip: decizie civilă

Nr. speţă: Decizia nr. 922

Dată speţă: 09.11.2017

Domeniu asociat: răspundere civilă delictuală

Instituţie: Tribunalul Călăraşi – Secţia Civilă

Conţinut speţă: pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul - reclamant G.A.S. împotriva Sentinţei civile nr. 452 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în data de 02.03.2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât G.V.C., având ca obiect pretenţii –daune.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 01.11.2017 şi au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, pentru a se depune concluzii scrise,  a amânat pronunţarea la această dată, când a pronunţat următoarea decizie:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acţiunii de faţă reţine următoarele:

Prin cererea introdusă  pe rolul Judecătoria Călăraşi la data de 1.11.2016 şi înregistrată sub nr.7128/202, reclamantul G.S.A.  a chemat în judecată pe pârâtul  G.V.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia de a-i plăti suma de 10.000 lei reprezentând  daune morale, precum şi cheltuielile de judecată .

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâtul  este fratele său  şi că la data de  4.08.2016 a primit de la acesta o scrisoare, în conţinutul căreia, în mod nejustificat, face o serie de afirmaţii jignitoare atât cu privire la persoana sa, cât şi cu privire la  soţia sa, ce au fost de natură  să aducă o gravă atingere demnităţii şi onoarei sale. A mai menţionat că  această scrisoare este urmarea unui proces de partaj succesoral de pe urma mamei lor, intentat de el, iar în cuprinsul acesteia pârâtul a  afirmat  în mod denigrator  că „ i-ar fi tulburat liniştea..., că a fost predestinat  pe acest pământ să facă numai  rău din invidie şi ură ... , că dacă ar putea  l-ar şterge  din actele sale pentru că îi este ruşine de el... ,  că a  căutat sub saltelele mătuşilor decedate banii acestora..., că l-ar invidia că s-a realizat ..., că a umblat după averi şi că a păcălit-o pe mama lor  deposedând-o şi de ultima palmă de pământ, dar pe care nici nu o primea în casa lui minţind-o  că umblă dezbrăcaţi..., dar şi că i-a ascuns moartea acesteia ..., că şi-a  bătut joc de mama lor  pe care a intenţionat să o scoată din casa ei şi să o mute într-un container pentru a-i asigura soţiei sale Nicolette , condiţii optime la moşie ..., dar şi că este un macaragiu, lipsit de scrupule, necinstit, mereu pus pe înşelăciuni, pervers şi ascuns...”.A mai învederat că toate afirmaţiile pârâtului sunt nefondate  şi în mod vădit denigratoare, în condiţiile în care ştia de exemplu că niciodată nu a absolvit  facultatea,  că pe soţia sa  o cheamă Nicoleta,  că niciodată nu a umblat  după averea mamei lor , el fiind cel care s-a îngrijit în realitate de ea , în condiţiile în care  a locuit la pârât aproximativ 6 luni , iar apoi a revenit acasă, iar soţia acestuia a dat-o în judecată şi timp de 7 ani , până la decesul ei, nici nu s-au mai văzut. A mai menţionat că şi afirmaţiile pârâtului legate de faptul că el şi soţia sa  ar umbla dezbrăcaţi prin casă şi că din acest motiv nu-i dădeau mamei lor voie să intre, sunt de asemenea  mincinoase, că niciodată nu a intenţionat  să îşi mute mama într-un container şi nici nu a umblat după averea acesteia sau a altor persoane. A mai precizat că  prin modalitatea de adresare, prin limbajul folosit, prin expresiile voit denigratoare, pârâtul i-a încălcat onoarea şi demnitatea provocându-i un grav prejudiciu moral, motiv pentru care solicită obligarea lui la plata sumei de  10.000 lei , cu titlu de daune morale .

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus înscrisuri, aflate la filele 18-20, respectiv scrisoarea ce face obiectul prezentei cauze şi dovada de comunicare .

În drept şi-a întemeiază acţiunea pe dispoziţiile  art. 14,15,25,26,28,30,58,71,72, 252,253 C. civil .

Pârâtul, în termen legal, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant,  motivat de faptul că a făcut afirmaţiile din scrisoare  considerându-se hărţuit  de fratele său  care l-a chemat în instanţă în mai multe rânduri, sub diverse pretexte.

A mai adăugat că a scris că reclamantul îl invidiază, întrucât el este o persoană realizată, având studii  superioare şi el şi soţia sa, că are un serviciu bun şi o familie unită,că a afirmat că acesta ar avea facultatea de drept absolvită, întrucât aşa îi spusese mama lor, că într-adevăr acesta a luat toată averea mamei lor  şi cu toate că s-a obligat să aibă grijă de ea în realitate a plătit pe altcineva  să o facă, tot din pensia acesteia, că nu i-a spus de decesul mamei lor,  aflând întâmplător de la o verişoară. A mai adăugat că  mama lor a fost cea care i-a spus că reclamantul şi soţia sa nu-i permit să intre în casă, motivând că obişnuiesc să umble dezbrăcaţi, că tot de la ea ştie că reclamantul dorea să o scoate din casă şi să o mute într-un container, că soţia acestuia se purta urât cu ea, că o agresează, că îi este frică să mai stea cu ei, motiv pentru care a şi luat-o la  el la Constanţa, timp de 6 luni. A mai învederat că ura sa împotriva reclamantului se datorează faptului că i-a scris o scrisoare, sub semnătura mamei lor, soţiei lui, în care  îi aducea grave injurii, iar aceasta a dat-o într-adevăr în judecată, însă procesul s-a oprit din cauza faptului că insulta şi calomnia au fost abrogate .

A mai menţionat că toate aceste nemulţumiri l-au determinat să scrie respectiva scrisoare, însă nu poate fi vorba  în cauză de o răspundere civilă delictuală, motiv pentru care solicită declinarea competenţei la instanţa de la domiciliul său, respectiv Judecătoria Constanţa .

În drept, întâmpinarea nu a fost motivată,

În dovedire a solicitat admiterea probei testimoniale cu doi martori .

Întâmpinarea a fost comunicată reclamantului, care a depus un răspuns la aceasta .

Reclamantul, prin răspunsul la  întâmpinare şi-a menţinut punctul de vedere exprimat în cererea principală, învederând  în plus  că pârâtul  nu a răspuns punctual la cele afirmate în acţiunea sa, ci a făcut doar o serie de consideraţii personale, de asemenea injurioase la adresa sa. A mai adăugat că în apărările pe care le face pârâtul o invocă pe mama lor decedată, ca fiind cea care i-a comunicat  informaţiile injurioase referitoare la el şi soţia sa, ştiind foarte bine că aceasta nu mai poate fi întrebată în legătură cu aceste aspecte  şi menţionează că i-ar fi ascuns moartea mamei, omiţând să spună că nu a mai venit timp de 7 ani să o vadă. A mai precizat că deşi pârâtul invocă faptul că l-a chemat de nenumărate ori în instanţe, acest aspect nu corespunde realităţii, că de asemenea relatările acestuia referitoare la aspecte din copilăria şi tinereţea lor sunt  nereale  şi  nu fac decât să divagheze de la fondul problemei, că nu l-a anunţat de decesul mamei lor întrucât nu-i cunoştea numărul de telefon şi nu din alte motive . A mai precizat că din întreg conţinutul scrisorii  reiese că  pârâtul a adus atingere  în mod voit onoarei, demnităţii, vieţii sale intime, încălcându-i dreptul la imagine, la demnitate, săvârşind astfel în mod intenţionat o faptă ilicită pentru care solicită a fi obligat să-i plătească daune morale.

A solicitat totodată respingerea excepţiei invocată de pârât având în vedere că prejudiciul s-a produs la Călăraşi, în momentul în care a citit conţinutul scrisorii denigratoare.

Prin rezoluţia din data de 20.12.2016, instanţa a acordat termen de judecată la data de 26.01.2017, cu citarea părţilor.

Prin Sentinţa civile nr. 452 Judecătoria Călăraşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.S.A.  împotriva  pârâtului G.C.

 A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, reprezentând daune morale.

A obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin prezenta acţiune  reclamantul a  solicitat obligarea pârâtului la plata  sumei de 10.000  lei, daune morale, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a injuriilor şi denigrărilor ce i le-a adus printr-o scrisoare  trimisă de acesta  la data de 2.08.2016 .

La rândul său pârâtul a invocat în apărare faptul că  scrisoarea trimisă reclamantului  conţinea afirmaţii cu privire la aspecte din viaţa acestuia pe care le cunoştea  de la mama lor , iar celelalte afirmaţii  le-a făcut sub imperiul unei situaţii conflictuale  existente între fraţi şi provocată de atitudinea acestuia de a-l chema în judecată în repetate rânduri .

Dispoziţiile codului civil în vigoare stipulează la art. 72 faptul că orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind  interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei sale, iar conform art. 252 C. civ. orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea  demnităţii sale.

Ca atare, deşi  în art.70 C.civ. este recunoscut dreptul la libera exprimare, acesta nu trebuie  să fie utilizat de aşa manieră încât să aducă atingere drepturilor recunoscute de lege altor persoane, în speţă, dreptului la demnitate.

Demnitatea persoanei  privită sub aspect subiectiv este încălcată atunci când se aduce atingere onoarei unei persoane, respectiv când i se lezează sentimentul de preţuire pe care persoana îl are faţă de ea însăşi .

În speţă prin scrisoarea redactată, pârâtul a afirmat, printre altele, cu privire la reclamant  că „este un macaragiu lipsit de scrupule, necinstit, mereu pus pe înşelăciuni, pervers şi ascuns...”, dar şi că acesta „a căutat sub saltelele mătuşilor decedate banii acestora..., că a umblat după averi şi că a păcălit-o pe mama lor  deposedând-o şi de ultima palmă de pământ, dar pe care nici nu o primea în casa lui minţind-o  că umblă dezbrăcaţi..., că şi-a  bătut joc de mama lor  pe care a intenţionat să o scoată din casa ei şi să o mute într-un container pentru a-i asigura soţiei sale Nicolette , condiţii optime la moşie.”

Conform art. 253 C. civ persoana fizică al cărui drept nepatrimonial a fost încălcat poate cere instanţei  despăgubiri  pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile .

În drept, instanţa  a reţinut că pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului trebuie să  fie îndeplinite, conform prevederilor art.1349 şi 1357 C. civil următoarele condiţii cumulative: existenţa unei fapte ilicite, săvârşită cu vinovăţie,  care să fi cauzat un prejudiciu şi  să existe legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, instanţa a reţinut că aceasta constă în fapta pârâtului de

a-i adresa cuvintele şi expresiile jignitoare, mai sus menţionate. Faptul că  cei doi sunt fraţi, iar relaţiile dintre ei sunt tensionate de ani de zile, nu îi permite pârâtului  să folosească la adresa reclamantului limbajul utilizat în scrisoare, mai ales că singura explicaţie  dată de acesta a fost în sensul că era supărat pentru faptul că fusese chemat  în instanţă, în proces, pentru partajarea masei succesorale rămasă de pe urma mamei lor.

De asemenea, pârâtul a încercat să demonstreze prin  intermediul martorei audiate la cererea sa, o serie de afirmaţii tendenţioase şi denigratoare făcute în scrisoare cu privire la relaţia dintre reclamant şi mama lor, însă instanţa nu le-a reţinut, în condiţiile în care  aceasta nu a putut afirma cu certitudine  că mama părţilor era lucidă  în momentul în care  a spus „că îi era teamă de reclamant că ar încerca să o otrăvească pentru a-i lua averea ”, mai ales în contextul în care ulterior ea a plecat acasă la ea, luată de acesta, cu acordul ei  şi s-a aflat în grija lui până la data decesului .

 În plus, fapta a fost săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, pârâtul fiind conştient şi chiar urmărind ca prin acţiunea sa să aducă atingere  demnităţii  fratelui său.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral cauzat instanţa a apreciat că el este cert, născut, actual şi neacoperit, el fiind cauzat în  momentul  în care afirmaţiile denigratoare  ale pârâtului au ajuns la cunoştinţa reclamantului  producând  încălcarea demnităţii şi onoarei acestuia.

Şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciul astfel stabilit şi fapta ilicită există, demnitatea reclamantului fiind afectată urmare a afirmaţiilor pârâtului, fiind astfel întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale, astfel că instanţa urmează a admite în parte cererea  şi a obliga pârâtul către reclamant la plata sumei de 1000 lei, reprezentând daune morale.

Instanţa a cenzurat cuantumul  daunelor morale  solicitate de reclamant la suma mai sus acordată, având în vedere pe de o parte că acestea reprezintă  o sancţiune la adresa pârâtului, vinovat de atingerea adusă  imaginii reclamantului, iar pe de altă parte, ţinând seama de o serie de criterii, respectiv consecinţele negative  suferite  de victimă, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care

i-a fost afectată situaţia familială, socială ,etc.

În speţă, injuriile aduse de pârât  reclamantului  nu au fost făcute publice, nu s-au făcut dovezi că i-au afectat în vreun fel situaţia familială, socială,  însă nici nu se poate considera  că ele reprezintă  un dialog normal între fraţi, chiar şi certaţi, astfel că  instanţa a apreciat că victima este  îndreptăţită  la plata unei sume de bani, care să repare prejudiciul moral cauzat, dar şi să se constituie  într-un avertisment  pentru conduita viitoare a pârâtului .

În baza art. 453 C.p.c urmează a obliga pârâtul către reclamant la plata sumei de 75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 452 a Judecătoriei Călăraşi, în data de 13.04.2017  apelantul - reclamant G.S.A.  în contradictoriu cu intimatul - pârât  G.V.C., a formulat apel, solicitând admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei civile atacate.

În motivarea apelului apelantul arată în esenţă  că la judecarea în fond a cauzei nu a avut parte de o judecată dreaptă, iar daunele acordate sunt extrem de mici în raport de scrisoarea denigratoare prin care pârâtul prin injuriile şi minciunile scrise i-a încălcat toate drepturile inerente ființei umane prevăzute de articolul 2577 ale Noului Codul Civil cum ar fi: imaginea, onoarea, demnitatea și dreptul la viață privată, drepturi  ocrotite de această lege. Mai arată că în mod nejustificat instanța de fond a încălcat prevederile articolul 451 alin. (1) și alin. (4 ) C.pr.civ.,  neacordându-i cheltuielile de  judecată privind taxa judiciară de timbru plătită în sumă de 605 lei . Menţionează că judecata la instanţa de fond s-a făcut sub imperiul faptului că pârâtul îi este frate,  instanţa neraportându-se la obiectul cauzei şi în funcţie de probele aflate la dosarul cauzei, motiv pentru care sentinţa pronunţată în cauză  nu este în concordanţă cu principiul aplicării legii cu bună credinţă. Mai arată că instanţa de fond nu a respins ferm, minciunile şi aprecierile jignitoare , i-a creat pârâtului circumstanţe atenuante părtinitor, l-a crezut în minciunile sale, nu l-a obligat să aducă probe, astfel că sentinţa pronunţată în cauză nu este în concordanţă cu dispoziţiile Noului Cod civil. Mai arată că nu i s-a dat cuvântul pe fond şi a fost obstrucţionat în luarea cuvântului. Arată că nu i s-au comunicat înscrisurile depuse la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată de dna avocat Pârvu Rodica. Arată că i-a fost pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 605 lei, fiind obligat să o achite. Arată că deşi a invocat dispoziţiile legale din Noul cod civil şi Noul cod de procedură civilă încălcate de pârât, instanţa de fond nu le-a aplicat. De asemenea arată că scrisoarea denigratoare, întâmpinarea dar şi notele scrise care sunt la dosar dovedesc forma continuată a denigrării, aspect pe care instanţa de fond a refuzat să îl observe. Mai arată că suma acordată cu titlu de daune morale este simbolică şi că nu i s-a acordat cheltuielile de judecată, instanţa de fond încălcând art.451 alin.1 şi alin.4 C.pr.civ.. Precizează că apreciază că judecata nu s-a făcut cu aplicarea corectă a legii şi nu s-a făcut cu bună credinţă întrucât pârâtul prin scrisoarea denigratoare i-a adresat 32 de invective cuvinte jignitoare foarte grave şi încă 20 de cuvinte denigratoare în formă continuată scrise prin întâmpinare, împins de ură şi rea credinţă. Astfel, apreciază că instanţa de fond l-a absolvit pe pârât de răspunderea directă faţă de el, dând o simplă sancţiune pârâtului. Menţionează că fapta pârâtului a fost săvârşită cu intenţie directă, acesta fiind conştient şi chiar urmărind prin acţiunea sa să aducă atingere demnităţii sale, prejudiciul moral fiind cert. Arată că sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, cenzurarea daunelor morale solicitate neimpunându-se. Mai arată că i-a fost afectată situaţia familială şi socială astfel că suma acordată ca despăgubiri este una viciată, fiind o sfidare a primei instanţe la adresa sa. Mai arată că având în vedere şi suma plătită cu titlu de taxă judiciară de timbru, suma rămasă este de 470 lei.

Intimatul – pârât G.V.C. a depus întâmpinare prin care, a solicitat respingerea apelului.

În motivarea întâmpinării, intimatul – pârât arată în esenţă că instanţa de fond a apreciat în mod corect probatoriul existent, considerând că afirmaţiile nu au fost făcute cu rea credinţă. Mai arată că şi el putea fi lezat de afirmaţiile făcute de reclamant la adresa sa, respectiv că este pensionar, că nu a absolvit facultatea, că a obţinut concediu ilegal. Mai arată că  anumite articole invocate de reclamant: art.14,15,16,25,26,30,58,72,252,253 C.civ. nu au o interpretare corectă din punct de vedere legal şi nu au aplicabilitate. Mai arată că instanţa de fond are dreptul de a aprecia şi a analiza speţa din toate punctele de vedere. Precizează că în apel este făcut constant mincinos de către reclamant neavând probe în acest sens, fiind revoltat de susţinerile reclamantului privitoare la persoana sa, de la paginile 30 -32. Menţionează că a demonstrat că a formulat cerere de chemare în judecată pentru insultă şi calomnie deoarece soţia sa a fost insultată, proces care nu a mai continuat deoarece insulta şi calomnia au fost abrogate. Consideră că instanţa a analizat speţa din toate punctele de vedere, având la bază probatoriul existent, rezumându-se doar la o scrisoare scrisă între 2 fraţi care nu a fost făcută publică (facebook, ziar, tv).

Apelantul – reclamant a formulat răspuns la întâmpinare , în care în esenţă a reluat susţinerile formulate în cerere de apel. A precizat că intimatul – pârât nu se raportează în întâmpinarea formulată la motivele de apel.

Tribunalul a fixat termen de judecată în data de 06.09.2017 cu citarea părţilor.

Analizând apelul formulat prin prisma criticilor formulate, tribunalul reţine următoarele:

Motivul de apel, constând în aprecierea greşită a probatoriului administrat în cauză, tribunalul nu îl poate reţine în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art.1357 C.civ., „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”. Conform art.1349 C.civ. „ orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Aşadar, textele de lege sunt aplicabile speţei în condiţiile în care se dovedeşte că sunt îndeplinite cele patru condiţii ale răspunderii civile delictuale şi anume săvârşirea unei fapte ilicite, vinovăţia ( în cea mai uşoară formă – culpa uşoară), prejudiciul şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

În esenţă, apelantul – reclamant critică greşită apreciere a instanţei de fond asupra cuantumului prejudiciului faţă de importanţa valorilor lezate.

Tribunalul apreciază că prima instanţă a apreciat corect că fapta pârâtului - scrisoarea expediată care conţine cuvinte jignitoare la adresa reclamantului a cauzat acestuia din urmă un prejudiciu, cu menţiunea că prejudiciul nu poate fi evaluat la un cuantum atât de mare ( 10 000 lei) faţă de atingerea efectivă adusă valorilor morale protejate.

Potrivit art.253 alin.4 C.civ., persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale, dintre cele enumerate de art.252 C.civ. (viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică), au fost lezate prin săvârşirea faptei ilicite, poate cere despăgubiri sau după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Problema întinderii (evaluării) prejudiciului este o chestiune de apreciere a probelor.

Dauna morală sau prejudiciul moral a fost definită/definit în doctrina dreptului și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane constau în proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane și se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general.

Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative. În stabilirea existenţei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa  valorilor  nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor anterior expuse.

În acord cu jurisprudența națională și practica CEDO, care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Pentru ca atacul adus reputaţiei personale să producă un prejudiciu moral, el trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să fi fost realizat într-o manieră care să cauzeze un prejudiciu exerciţiului personal al dreptului la respectarea vieţii private (cauza A. c. Norvegiei, nr. 28070/06, 9 aprilie 2009). În cauzele Danev c. Bulgariei și Iovtchev c. Bulgariei, CEDO).

Curtea Europeană a subliniat în repetate rânduri obligaţia care  revine instanţelor naţionale de a interpreta cerinţele procedurale în mod proporţional şi rezonabil [a se vedea, Stone Court Shipping Company, S.A. c. Spaniei, 28 octombrie 2003, Pérez de Rada Cavanilles c. Spaniei, 28 octombrie 1998,  Miragall Escolano şi alţii c. Spaniei].

În cauză, prejudiciul apelantului – reclamant este un prejudiciu moral şi constă în faptul că prin adresarea unor cuvinte jignitoare, prin intermediul scrisorii expediate a dus la producerea unor nelinişti şi suferinţe interioare apelantului – reclamant.

Totuşi prin fapta săvârşită şi modul în care a fost săvârşită (intimatul - pârât limitându-se la o singură scrisoare care nu a fost adusă la cunoştinţă unui public larg, deci fără a fi la un nivel extins, aducerea la cunoştinţa altor persoane de către apelantul – reclamant neputându-se imputa pârâtului), s-a produs o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană fără însă ca această atingere să fie semnificativă, „atacul” neatingând un anumit nivel de gravitate, apt să producă consecinţe negative profunde în plan moral victimei.

 Este însă evident că deşi faptele intimatului - pârât nu au afectat în mod grav, demnitatea și onoarea reclamantului, aceasta  nu înseamnă că nu există  deloc o afectare. Există o afectare aptă a produce consecințe negative în plan moral victimei, însă nu atât de gravă încât să justifice reținerea unei daune de 10 000 lei.

Aşadar, tribunalul apreciază că prima instanţă a reţinut corect că există o afectare negativă pe plan psihic generată de fapta pârâtului, de o anumită gravitate, care să justifice acordarea unei satisfacţii echitabile de 1000 lei,  evident  alături de recunoaşterea, prin hotărâre, a caracterului scandalos şi neadevărat al celor afirmate de către pârât, încât, apreciind că s-a cauzat un prejudiciu sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, antrenarea răspunderii fiind de natură a oferi atât o satisfacție materială, dar și  una morală.

Totodată, privitor la susţinerile apelantului – reclamant referitoare probarea de către intimatul – pârât a celor afirmate,făcând probabil referire la "criteriului adevărului" și la permiterea "exagerărilor”, tribunalul apreciază că nu sunt incidente speţei. Astfel, intimatul – pârât nu este un ziarist, un om de media, animat de dorința aducerii la cunoștință publică a unor fapte în legătură cu o persoană publică încât, să justifice un drept şi un interes legitim să facă astfel de acuzaţii, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile nu sunt publice. Deși drept fundamental, libertatea de exprimare nu are caracter absolut, ea putând fi supusă unor restricții în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, restricții care sunt supuse principiului asigurării justului echilibru între exercițiul dreptului la libera exprimare şi protecția drepturilor individuale. În speță, este doar o chestiune de răzbunare personală față de faptul că  intimatul a rezolvat pe cale judecătorească anumite litigii. O persoană nu poate fi însă jignită (chiar dacă nu public) din  considerentele personale ale autorului faptei.

Privitor la aşa zisa formă continuată a faptei prin susţinerile din întâmpinare şi note scrise, tribunalul nu le poate reţine, faţă conţinutul acestora şi obligaţia instanţei la respectarea dreptului la apărare al pârâtului.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate privitor la acordarea cheltuielilor de judecată, tribunalul  nu îl poate reţine pentru următoarele considerente:

Prin rezoluţia din data de 02.11.2016, prima instanţă i-a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 605 lei, fiind comunicată acestuia în data de 04.11.2016 (fila 1 şi 22 – dosar de fond).

Potrivit art.39 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate.

Aşadar, împotriva modului în care s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru se pot formula critici exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului (în acelaşi sens Decizia I.C.C.J. nr.7/2014, Completul competent să judece recursul în interesul legii).

Totuşi, tribunalul apreciind că în cauză este incident art.7 din O.U.G. nr.80/2013 care prevede o taxă judiciară de timbru fixă în cuantum de 100 lei, apreciază că se impune acordarea acestora, dispoziţiile art.453 alin.2 C.pr.civ. nefiind aplicabile în cauză.

Pentru considerentele expuse, tribunalul va admite apelul formulat de către apelantul – reclamant G.S.A.  împotriva Sentinţei civile nr.452 pronunţată de Judecătoria Călăraşi  în data de 02.03.2017 în contradictoriu cu intimatul – pârât G.V.C., pe care o va schimba în parte, numai cu privire la cheltuielile de judecată şi rejudecând va obliga pârâtul  la plata către reclamant a sumei de 100  lei cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanţă, menţinând soluţia primei  instanţe privitoare la acordarea despăgubirilor.

Potrivit art.453 alin1 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

În consecinţă, tribunalul va obliga intimatul – pârât la plata către apelantul – reclamant a sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (chitanţă – fila 99 din dosar), cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite apelul formulat de către apelantul – reclamant G.S.A.  împotriva Sentinţei civile nr.452 pronunţată de Judecătoria Călăraşi  în data de 02.03.2017 în contradictoriu cu intimatul – pârât G.V.C., pe care o schimbă în parte, numai cu privire la cheltuielile de judecată şi rejudecând: obligă pârâtul  la plata către reclamant a sumei de 100  lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă intimatul – pârât la plata către apelantul – reclamant a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.11.2017.

Domenii speta

Spete similare