Legalitatea deciziei de imputare pentru recuperarea „suplimentului de post” constatat ca fiind acordat nelegal prin Decizie a Camerei de Conturi

În fapt, aşa cum a remarcat şi prima instanţă, prin Dispoziţia nr. X/06.04.2016 emisă de Primarul Municipiului s-a dispus imputarea sumei de 1184 lei reprezentând sume necuvenite de natură salarială – supliment post – acordate recurentei pentru perioada 01.10.2014-31.01.2015.

În cuprinsul acestei decizii s-a reţinut că prejudiciul a fost constatat prin decizia Camerei de Conturi Iaşi nr. 155/2015, respectiv încheierea nr. VI/51 din 4 martie 2016 emisă de Comisia de Soluţionare a contestaţiilor.

În drept, în cuprinsul deciziei, au fost reţinute prevederile art. 84 şi 85 din Legea 188/1999.

În esenţă, pe calea prezentului recurs, recurenta reiterează motivele iniţiale de nelegalitate ale actului administrativ, subliniind faptul că acesta este un act nemotivat, nu a respectat termenul legal de emitere şi nici nu sunt întrunite condiţiile răspunderii sale materiale.

Curtea nu a putut achiesa la aceste motive, întrucât ele contravin prevederilor legale incidente în privinţa angajării răspunderii patrimoniale a funcţionarului public pentru sume încasate necuvenit şi probelor administrate în faţa instanţei de fond.

Astfel, instanţa de recurs a reţinut că suma de 1184 lei imputată reclamantei-recurente reprezintă cuantumul „suplimentului de post” acordat nelegal acesteia în perioada 1.10.2014-31.01.2015.

Caracterul nelegal al acestui spor salarial a fost deja statuat prin Decizia Camerei de Conturi nr. 155/2015, act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie în condiţiile neanulării sale de către o instanţă de judecată, forţa executorie a acestuia răsfrângându-se inclusiv asupra beneficiarilor finali a sumelor plătite necuvenit.

Susţinerile reclamantului-recurent potrivit cărora actele întocmite de către organele abilitate ale Curţii de Conturi nu îi sunt opozabile şi, prin urmare, sumele acordate nu pot fi returnate, nu pot fi reţinute, întrucât, pe de o parte, acesta avea la dispoziţie calea excepţiei de nelegalitate pentru a supune analizei instanţei de contencios legalitatea şi temeinicia acestui act, însă a ales să nu se prevaleze de ea, iar pe de altă parte, funcţionarul a fost beneficiarul final al unei conduite ilicite a autorităţii publice, recuperarea sumelor impunându-se a fi efectuată de la acesta independent de reţinerea vreunei răspunderi disciplinare a celor care au aprobat astfel de viramente.

Cu titlu de principiu, curtea de apel a reţinut că decizia emisă de Camera de Conturi judeţeană, în baza proceselor-verbale de constatare încheiate de auditorii publici externi în baza Legii nr. 94/1992 republicată, este un act administrativ individual ce poate fi atacat atât pe calea unei acţiuni directe de către orice persoană care se consideră vătămată în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, dar şi pe calea excepţiei de nelegalitate.

Pe de o parte, în cauză, nu suntem în prezenţa unui act administrativ care să se încadreze în prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 şi să determine astfel inadmisibilitatea atacării sale pe calea excepţiei de nelegalitate pentru că printr-o lege organică nu se prevede posibilitatea contestării actelor emise potrivit Legii nr. 94/1992 republicată în faţa altor instanţe, ci tot a instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile legii contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, Legea nr. 94/1992 republicată şi pct. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 au recunoscut dreptul de a contesta decizia emisă de Camerele de conturi judeţene numai conducătorului entităţii verificate, contestaţie care se adresează structurii Curţii de Conturi care a emis decizia şi se soluţionează printr-o încheiere.

Această cale specială nu înseamnă însă că orice altă persoană vătămată într-un drept sau interes prin emiterea deciziei Camerei de conturi judeţene nu va putea să solicite ea însăşi instanţei de contencios administrativ, fie pe calea acţiunii directe, fie pe calea excepţiei de nelegalitate, anularea şi respectiv, constatarea nelegalităţii acestui act administrativ, mai ales în situaţia în care conducătorul entităţii verificate nu formulează contestaţie potrivit legii.

O astfel de abordare, în sensul recunoaşterii dreptului persoanelor care se consideră vătămate de decizia Camerei de Conturi de a supune ele însele aceste acte controlului jurisdicţional, a fost consacrată şi de ICCJ în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 815/2012).

Obiecţiunile reclamantei, sub aspectul caracterului nemotivat în fapt şi în drept al actului administrativ, nu pot fi nici ele reţinute, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, actul conţinând prevederi suficiente referitoare la cauza juridică a imputării precum şi obiectul acesteia. Temeiul juridic al imputării acestei sume reclamantului îl reprezintă art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999, text a cărui incidenţă este lesne de decelat chiar şi în absenţa unei trimiteri exprese şi complete în cuprinsul actului contestat.

Contrar aprecierilor recurentului, curtea de apel a reţinut că în această ipoteză legală nu se impune dovedirea vreunei culpe proprii a funcţionarului public, textul art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999 legiferând de fapt, în materia funcţiei publice, consecinţele plăţii lucrului nedatorat ca fapt juridic licit. Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, încadrarea legislativă a acestei ipoteze nu este una corespunzătoare, coerente, întrucât induce ideea necesităţii dovedirii în speţă a tuturor condiţiilor specifice răspunderii civile. Însă, diferenţa de redactare dintre această ipoteză şi cele de la litere a) şi c) ale aceluiaşi articol este suficient de edificatoare sub aspectul condiţiilor ce se cer a fi îndeplinite pentru recuperarea pagubei în cazul unei plăţi necuvenite.

Dacă în prima ipoteză legală se impune dovedirea „vinovăţiei” funcţionarului, aşa cum stipulează expres textul, în cea de a doua ipoteză, incidentă în speţă, pentru obligarea funcţionarului de a restitui sumele încasate se impune exclusiv statuarea asupra caracterului nedatorat al acestora. Or, în speţă, acest caracter a fost deja tranşat prin decizia Camerei de Conturi Iaşi şi prin încheierea 51/2016 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Contrar aprecierilor recurentei, dispoziţia de imputare a fost legal emisă inclusiv din perspectiva termenului de decădere de 30 de zile prevăzut de art. 84 din Legea nr. 188/1999. Astfel, a reţinut instanţa de recurs faptul că actul administrativ contestat a fost emis la data de 6.04.2016, în interiorul termenului de 30 de zile, calculat începând cu data de 17.03.2016, dată la care a fost comunicat pârâtului-intimat Încheierea nr. VI/2016 pronunţată cu privire la contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei nr. 155/2015 a Camerei de Conturi Iaşi.

Conform art. 210 din Hotărârea nr. 155/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități: „Contestația suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către comisia de soluționare a contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de comisia de soluționare a contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația. Prin „data comunicării încheierii” se înțelege data confirmării de primire a acesteia, menționată pe documentul de transmitere a încheierii.”

În ceea ce priveşte argumentul conform căruia sumele reprezentând suplimentul postului nu se impun a fi restituite, întrucât au fost achitate funcţionarului în baza unui act administrativ anterior neanulat, curtea de apel a reţinut că acesta nu este fondat, întrucât se axează pe o interpretare trunchiată a legislaţiei contenciosului administrativ şi consecinţele sale conduc inevitabil la lipsirea de orice efect util a unui control ulterior al Curţii de Conturi asupra execuţiei bugetare a instituţiilor publice.

Un astfel de raţionament care leagă decizia de imputare de necesitatea desfiinţării anterioare a decizie de stabilire a drepturilor salariale ar anula practic aplicabilitatea prevederilor art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999, întrucât singura acţiune în anulare care poate fi imaginată într-o astfel de situaţie ar fi cea consacrată de art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, la iniţiativa autorităţii şi care, în cele mai multe cazuri, ar fi ineficientă, întrucât nu s-ar putea încadra în termenul de 1 an de la emiterea actului. Or, o astfel de situaţie nu ar putea fi coroborată cu prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999 care instituie un termen de prescripţie de 3 ani de la data producerii pagubei pentru emiterea dispoziţiei de imputare.

În speţă, consecinţa restituirii sumei nu o reprezintă anularea de către o instanţă de judecată a deciziei de stabilire a drepturilor salariale ale funcţionarului, ci însăşi decizia Camerei de Conturi Iaşi prin care s-a statuat asupra nelegalităţii acordării acestora. Ca urmare a controlului efectuat de acest organism, autorităţile publice sunt obligate să recupereze sumele achitate nelegal, măsura desfiinţării propriilor acte fiind una subsidiară şi putând opera exclusiv în ipoteza în care la momentul statuării Curţii de Conturi ar mai fi deschisă calea procedurală a anulării sau revocării lor.

În fine, în ceea ce priveşte aspectul formei pe care trebuie să o respecte dispoziţia de imputare, curtea de apel a reţinut că aceasta cuprinde semnătura primarului care este îndreptăţit la emiterea actului în baza Legii nr. 215/2001 şi poartă, totodată, viza secretarului unităţii administrativ teritoriale ale cărui atribuţii sunt tocmai de verificare a legalităţii sale.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, curtea de apel a respins recursul ca nefondat.

Temei de drept:

- Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici;

- Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Cuvinte cheie:

Funcţionar public

Decizie de imputare

Răspundere materială

Domenii speta

Spete similare