Competenta materiala

Decizie 465 din 24.09.2018


Prin cererea înregistrată sub nr. X/104/2018 pe rolul Tribunalului Olt, la data de 13.03.2018, reclamanţii N Fl. D, N Fl. O, N Fl. I, N (actual S) Fl. M, N Fl. M, în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de Fond Funciar  C, (în calitate de moştenitori de gradul I al defuncţilor N I. F – tatăl, N I. S – unchi şi N G I – bunic, toţi decedaţi, cu ultim domiciliu pe raza satului P, judeţul Olt, posesori ai suprafeţei de 198,33 ha teren arabil extravilan şi 2 ha teren arabil intravilan pe raza satului P), în temeiul art. 16 alin. 2, art. 73 alin. 1 şi 4 din Constituţia României, art. 557 alin. 1, art. 916 alin. 1 şi 2, art. 1357 alin. 1 şi 2 C. civ. şi Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 10/2001, Legea nr. 187/06.03.1945 şi Decretul nr. 816/23.03.1945, au solicitat eliberarea procesului-verbal de punere în posesie  şi titlul de proprietate pe suprafaţa de 148,33 ha teren arabil extravilan şi 2 ha teren arabil intravilan cu vecinătăţile: N- Râul Olt, E – str. G de copii, S – fam. B S şi G V, V – str. C V, pe raza satului P, suprafeţe faţă de care arată că au fost confiscate de regimul comunist, precum şi restabilirea situaţiei anterioare şi plata impozitului local pentru suprafaţa de 198,33 ha la Primăria C.

În probatoriu a ataşat cererii  înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 11.06.2018, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, reclamantul a precizat că îşi întemeiază cererea pe Legea nr. 10/2001 şi că înţelege să se judece în contradictoriu cu Comisia Locală de Fond Funciar C.

La data de 11.06.2018 pârâta Comisia Locală C a depus la dosar întâmpinare prin care, în esenţă, solicită respingerea cererii ca inadmisibilă şi face vorbire că aceea care trebuie să stabilească dreptul de proprietate pentru autorul N I F este Comisia Locală T M, întâmpinare la care a ataşat înscrisuri şi pe care a precizat-o prin cererea depusă la 21.09.2018, aflată la dosar fila 113, astfel cu rezultă acolo.

Astfel cum rezultă din partea introductivă a prezentei hotărâri, reclamantul N Fl. D, în nume propriu şi ca mandatar pentru reclamanţii N Fl. O, N Fl. I, N (actual S) Fl. M şi N Fl. M, la interpelarea instanţei, a precizat că temeiul juridic al prezentei cerere este art. 64 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt în soluţionarea prezentei cauze, potrivit art.  248 alin. 1 C.p.c., raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa constată următoarele:

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale; competenţa materială procesuală fiind cea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei.

 În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.p.c. care statuează că „necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad”.

De asemenea, instanţa reţine că, prin cererea dedusă judecăţii reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere prin care, în esenţă, solicită eliberarea procesului-verbal de punere în posesie  şi titlul de proprietate pe suprafaţa de 148,33 ha teren arabil extravilan şi 2 ha teren arabil intravilan cu vecinătăţile: N- Râul Olt, E – str. G de copii, S – fam. B S şi G V, V – str. C V, pe raza satului P.

Este ştiut faptul că normele de competenţă sunt de strictă interpretare, astfel încât, în măsura în care prin dispoziţii legale speciale nu se prevede în mod expres competenţa materială a altei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei anumite cereri, competenţa revine judecătoriei, aceasta fiind instanţa de drept comun în soluţionarea cauzelor în primă instanţă.

Potrivit art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. h C.proc.civ, judecătoriile judecă în primă instanţă cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe.

Cererea introductivă de instanţă are, în mod cert şi neîndoielnic, ca obiect, o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, întemeiată pe dispoziţiile Legii fondului funciar, chiar dacă reclamanţii au uzat şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 – conform afirmaţiilor făcute de aceştia în motivarea cererii introductive de instanţă -, această împrejurare nu este de natură să schimbe obiectul cererii pendinte, temeiul juridic al acesteia şi cauza juridică pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.

Se reţine şi că, astfel cum rezultă din partea introductivă a prezentei hotărâri, reclamantul N Fl. D, în nume propriu şi ca mandatar pentru reclamanţii N Fl. O, N Fl. I, N (actual S) Fl. M şi N Fl. M, a precizat că prezenta cerere se întemeiază pe art. 64 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.

Potrivit art. 53 alin. 1 Legea nr. 18/1991, „hotărârile comisiei judeţene asupra contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispoziţiilor cuprinse in cap. II, şi cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesaţi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, în timp ce, în conformitate cu alin. 2 al aceluiaşi articol, „împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Art. 54 alin. 1 prevede că „dispoziţiile art. 53 alin. (1) se aplică şi în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap. III”, în timp ce alin. 2 al art. 54 precizează că „dispoziţiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile”.

Art. 55 şi art. 56 arată ce anume poate forma obiectul unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile legi fondului funciar.

Astfel, instanţa are în vedere că potrivit art. 64 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 „În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul”.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 „în scopul accelerării judecăţii plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se va completa cu cele ale Codului de procedură civilă”.

În speţă, instanţa constată că Legea nr. 18/1991 stabileşte în mod expres competenţa materială în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, doar în privinţa plângerilor întemeiate pe prevederile art. 53 - art. 56 şi art. 64 din Legea 18/1991.

Faţă de precizarea reclamantului că prezenta cerere se întemeiază pe art. 64 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, instanţa constată cu privire la acest temei juridic că Legea nr. 18/1991 stabileşte în mod expres competenţa materială în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus-menţionate, în temeiul art. 132  alin. 1 C.proc.civ., instanţa va admite excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Olt, urmând a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia, judeţul Olt.

Data publicarii pe portal: 02.11.2018