Asigurări auto şi alte asigurări

Asigurări auto şi alte asigurări

Deliberând asupra cauze civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe din 14.02.2014, reclamanta SC AX SA a chemat în judecată pe pârâta SC BY SRL, solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 2631,46 lei reprezentând contravaloare rate primă de asigurare şi la plata sumei de 1863,07 lei reprezentând reactualizarea creanţei cu 0,1% pe zi penalităţi de întârziere până la data de 27.01.2014, precum şi la plata de penalităţi de întârziere în continuare până la plata integrală a creanţei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a emis mai multe poliţe RCA pentru autovehiculele aflate în patrimoniul pârâtei, convenind asupra plăţii primelor de asigurare în 3 rate egale, prima rată fiind achitată la momentul emiterii poliţelor, iar următoarele urmând a fi achitate la datele convenite prin actele adiţionale încheiate la contractul RCA. După emiterea poliţelor şi înmânarea acestora asiguratului, asigurătorul este obligat să ia toate măsurile legale pentru a suporta riscurile aferente încheierii acestor contracte. Mai arată reclamanta că pârâta nu a mai achitat c/v ratelor, pentru neplată datorând şi penalităţi de întârziere.

În drept, reclamanta a formulat acţiunea potrivit prevederilor art.1270, 1357, 1516, 1538 C civ., art.3,4,48,53 din Legea nr.136/1995.

În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copie: convenţie(f.5).

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta a formulat întâmpinare(f.49) prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în raport de prevederile art.2519 Cod civil, potrivit cărora dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare se prescrie în termen de 2 ani. S-a mai invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca fiind prematur introdusă, motivat de faptul că reclamanta nu a indeplinit procedura prealabilă a informării cu privire la avantajele medierii.Pe cale de excepţie a mai invocat pârâta nulitatea convenţiei nr.48819/10.11.2011, pe motiv că potrivit art.6 din convenţia CV49xx/29.11.2011 aceasta încetează de drept în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată a primei de asigurare de către asigurat în termen de 5 zile de la data scadenţei. A mai arătat pârâta că originalele poliţelor de asigurare nu au fost niciodată în posesia acesteia, ele fiindu-i trimise scanate prin intermediul poştei electronice.Totodată nu sunt îndeplinite condiţiile de validitate impuse de art.1179 Cod civil, deoarece convenţia este semnată de altă persoană, respectiv MIB I  B, şi nu de reclamantă.

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri existentă la dosar considerând-o necesară, utilă şi concludentă în soluţionarea prezentei cauze.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Între reclamanta SC AX  SA şi pârâta SC BY SRL s-a încheiat la data de 10.11.2011convenţia RCA nr.CV 48819/2011(f.5) prin care părţile au convenit asupra emiterii poliţei de asigurare pentru autovehiculele înmatriculate sub nr.B 84 NYI, B 85 YGK, B 85 YGL şi BC 05 GJE, pentru perioada 11.11.2011-10.05.2012, pentru o primă de asigurare totală de 3947,2 lei, plătibilă în 3 rate egale.

Prima rată în valoare de 1315,74 lei a fost achitată la data de 10.12.2011, următoarele rate urmând a fi achitate la data de 20.01.2012, şi respectiv 20.03.2012.

În ceea ce priveşte nulitatea convenţiei dintre părţi, instanţa reţine că aceasta a fost încheiată de un reprezentant al reclamantei, broker de asigurare, abilitat în temeiul art.35 din Legea nr.32/2000 să reprezinte asigurătorul în relaţiile cu asiguratul la încheierea poliţelor de asigurare. Prin urmare nu se poate reţine apărarea pârâtei în sensul că lipseşte consimţământul reclamantei la încheierea convenţiei RCA, acest consimţământ fiind dat prin intermediul unui mandatar, în speţă brokerul de asigurare MIB.

Nu poate fi reţinută ca motiv de nulitate a convenţiei, invocat de pârâtă, nici încetarea raporturilor contractuale ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată de către asigurat. Astfel, potrivit art.6 din convenţia încheiată între părţi, aceasta încetează de drept în situaţia neîndeplinirii obligaţiei de plată a primei de asigurare de către asigurat, în termen de 5 zile de la data scadenţei.Clauza are caracterul unei clauze de reziliere, producând efecte în aceleaşi condiţii ca şi aceasta.

Rezilierea reprezintă desfiintarea unui contract sinalagmatic cu executare succesiva, la cererea uneia dintre parti, ca urmare a faptului ca cealalta parte nu si-a executat in mod culpabil obligatiile contractactuale. Potrivit art.1549 NCC, dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau rezilierea contractului, precum şi la daune interese. Din modalitatea de reglementare a acestei instituţii juridice rezultă că doar partea care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale are dreptul de a invoca rezoluţiunea/rezilierea, nu şi partea care nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii, fiind la latitudinea creditorului obligaţiei neexecutate dacă invocă sau nu rezoluţiunea, creditorul având posibilitatea de a obţine şi executarea silită a obligaţiei.

În consecinţă, simpla stipulare a unei clauze privind condiţiile în care poate interveni rezilierea contractului nu face ca acesta să fie în mod automat reziliat, modul de operare fiind prevăzut de art.1550 NCC astfel: rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă la cerere sau după caz, poate fi declarată unilateral de partea îndreptăţită. În situaţia de faţă partea îndreptăţită este reclamanta, care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, emiţând poliţele de asigurare convenite.

Pârâta, nefiind îndreptăţită să invoce rezoluţiunea, deoarece nu şi-a executat obligaţiile contractuale, nu se poate prevala de dispoziţiile art.7 din contract, pentru a obţine respingerea pretenţiilor reclamantei şi a susţine că acestea sunt lipsite de suport.

Întrucât reclamanta nu a solicitat rezilierea contractului, efectele acestuia continuă să se producă, obligaţia pârâtei de plată a primei de asigurare subzistă, reclamanta fiind îndreptăţită să solicite executarea în natură a obligaţiei, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de bani.

De asemenea, nu poate fi reţinută ca exoneratoare de răspundere împrejurarea că poliţa a fost transmisă scanată prin intermediul poştei electronice, esenţială fiind împrejurarea că poliţa a fost emisă, iar în perioada de valabilitate a acesteia riscurile au fost asigurate, pârâta beneficiind în caz de daună, de dreptul de a fi despăgubită.

Analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanţa constată următoarele:

Potrivit art.2519 Noul cod civil, aplicabil în cauză, faţă de data naşterii raporturilor juridice dintre părţi, respectiv 10.11.2011, situată după intrarea în vigoare a actului normativ sus menţionat, dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani.

Termenul de 2 ani începe să curgă, potrivit art.2527 Noul cod civil, de la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de părţi pentru plata primei de asigurare.

Părţile au convenit ca plata primelor de asigurare să se realizeze eşalonat, prin prestaţii succesive, fapt ce atrage aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art.2526 NCC, potrivit cărora când este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă.

Instanţa reţine că în speţă ratele restante constituie un tot unitar, ele fiind destinate a servi la achitarea ueni prime unice de asigurare aferentă celor 4 autovehicule, pentru perioada de timp contractată.

În consecinţă, instanţa apreciază că termenul de 2 ani prevăzut de art.2519 NCC a început să curgă de la data când ultima rată a devenit scadentă, acesta fiind momentul când ultima prestaţie a devenit exigibilă.

Termenul de prescripţie astfel calculat a început să curgă de la data de 20.03.2012 şi urma să se împlinească la data de 20.03.2014, potrivit dispoziţiilor art.181 NCPC.

Având în vedere că acţiunea a fost introdusă la data de 14.02.2014, anterior împliniri termenului de prescripţie de 2 ani, instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, constatând că în cauză nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune.

Pe fondul cauzei instanţa reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din susţinerile reclamantei, pârâta a achitat doar prima rată din prima de asigurare, rămânând de achitat suma de 2631,46 lei. Potrivit art.7 din susnumita convenţie, pârâta datorează pentru neplata ratelor de primă de asigurare penalităţi de întârziere în procent de 0,1%.

Instanţa constată că reclamanta a făcut dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile constând în c/v unui număr de 2 rate lunare de primă de asigurare, în timp ce pârâta nu a făcut dovada achitării prin vreunul din mijloacele prevăzute de lege, a acesteia. Mai mult, pârâta a recunoscut că nu a achitat ratele restante, invocând rezilierea contractului ca urmare a neplăţii.

În aceste condiţii, potrivit art.7 din contractul încheiat între părţi, pârâta datorează penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Pe cale de consecinţă, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind debitul principal, instanţa apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, respectiv:

- existenţa unei fapte ilicite a pârâtei, care constă în nerespectarea unei obligaţii contractuale şi anume aceea de a nu achita în termenul prevăzut de părţi contravaloarea ratelor de primă, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei.

- existenţa unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere, constând în suma de 2631,46 lei, reprezentând contravaloare rate de asigurare

- raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, rezultă ex re.

- vinovăţia celui ce săvârşeşte fapta ilicită, constând în executarea necorespunzătoare a obligaţiei contractuale asumate .

Totodată, potrivit art.1350 NCC, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci câdn fără justificare nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu potrivit legii..

Faţă de prevederile legale şi contractuale de mai sus, constatând caracterul cert, lichid si exigibil al creanţei dedusă judecăţii, în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa urmează a dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 2631,46 lei reprezentând c/v rate de asigurare, 1863,07 lei repezentând penalităţi de întârziere calculate de la scadenţă până la data de 27.01.2014, precum şi penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi de întârziere de la data de 27.01.2014 până la achitarea integrală a debitului .

Având  în vedere că pârâta a căzut în pretenţii, faţă de dispoziţiile art.453 NCPC, instanţa va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 320 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare